PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Un text rechizitoriu* Text postat de Elena Stefan Un text rechizitoriu* Simbol al învierii şi al regenerării naturii, poate şi al unei posibile regenerări umane, Paştele, în viziunea textului de mai sus, este bolnav. Diagnosticat frust, direct, ca o sentinţă fără de apel. Fără îndoieli. Fără ocolişuri. Cu sinceritate. Ce poate fi mai trist decât un Paşte bolnav ? În buna tradiţie clasică, autorul, aflat parcă într-un turn de control (localul care între timp se umple) în care „avioane – oameni” cu destinele lor, cu percepţia lor despre existenţă, vin şi pleacă. Pe timpul cât rămân în zona aeroportului, „autorul – controlor de zbor” îi „studiază” şi reţine esenţialul din „traiectoriile” lor. Prilej de a reţine şi valorifica textual replici memorabile. Ocazie cu care „insertează” diverse trimiteri. Unele constatative, altele ironice, altele filosofice, etc. „“Or fi oamini buni, or fi oamini răi…?” Oamenii sunt îngeri până când… trebuie să dea, sau să primească” Iată exprimat simplu, în „dialectul” duminicalilor, o adevărată „taxonomie existenţială” Verificabilă comportamental. Ironia care merge până la satira amară este de asemenea prezentă : „Pă und te duci numa amărăciuni. Oaminii-şi blesteamă zilele şi-şi ascund unii- altora propria sărăcie. Ăsta… e încă un an de pierdere! Mă întreb cum de s-a ajuns să se vândă pământul? Orice născut este un moştenitor de drept al creaţiei dintâi! N-ar trebui cumva împărţit să se scape de sărăcie?! Lumea e strămbă şi n-o îndreaptă nimenea…” Prilej de a aduce în faţa şi la cunoştinţa cititorului a realităţilor crude, tragice, fără speranţă în care cea mai mare parte a semenilor a fost adusă să „supravieţuiască”. Poate sărăcia, boala, cerşetoria, bogăţia reprezintă în fapt consecinţele păcatului originar. Iar aceste statusuri, posibile „încercări” în drumul singular al eului către „purificare” ori mântuire. Pentru că în „creaţie” toţi oamenii sunt egali între ei. Schooyans, preluând se pare o idee de la Locke, care, la rândul lui pare a se fi inspirat din ideile sfântului Vasile, afirmă că „fiecare om are dreptul la proprietate” Pornind de la această aserţiune dacă un „muritor de foame” (sărman, cerşetor, ) „ia” (fură) o pâine de la un bogat nu e păcat. Pentru că el are dreptul la viaţă iar dacă nu mănâncă moare. Deci dreptul la proprietate la limită trebuie să servească dreptului la viaţă care astfel prevalează în faţa dreptului la proprietate. Dreptul la viatä e mai important decât dreptul la proprietate. Potrivit spuselor sf. Vasile , dacă fiecare bogat ar păstra doar atât cât îi este necesar pentru a trăi, dând restul săracilor, n-ar mai exista sărăcie în lume. Aşadar conform acestor spuse, sărăcia este o consecinţă a păcatului şi îmbuibării al acumulării maladive şi nejustificate etic a bogăţiilor. De altfel este cunoscută aserţiunea potrivit căreia mai repede trece cămila prin urechile acului, decât bogatul în împărăţia cerurilor. Sigur valoarea de adevăr a acestora se află în planul „credinţei” care nu poate fi considerată a fi universal valabilă. Fie şi dacă doar amintim celebrele versuri eminesciene” „Religia – o frază de dânşii inventată Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug, Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răsplată, După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată, Aţi mai purta osânda ca vita de la plug?” Poate de aceea Marx a intenţionat să pună în practică ,pe calea forţei, spusele sf. Vasile. Să ne amintim că Prudhon a mers şi mai departe afirmând că "proprietatea e furt!". Şi mulţi sunt de acord, iar pe măsura accentuării cursei iresponsabile de polarizare a sărăciei şi bogăţiei, din ce în ce mai mulţi, vor fi de acord cu Prudhon. Dumnezeu a dat pământul în stăpânirea fiecăruia, nu numai bogaţilor. Faptul că grâul creste pe „pământul bogatului” nu este meritul proprietarului, ci meritul lui Dumnezeu. Aşa se nasc conflictele interumane ciclice. Toate aceste consideraţii şi multe altele par a fi „criptate” în textul citat. Iată mai jos alte esenţe de înţelepciune din filosofia duminicalilor lui Nicolae Tudor: „Mângăierea ţine casa, află o vorbă, cine mângâie nu este părăsit niciodată!” „Mi s-a pus un pietroi la inimă! explodează Desculţul. Omu’ este lovit crunt pe dinauntru! Cât aveţi di gand să ne puneţi pă umeri, măi?! Fir-aţi ai dracu di pastramagii!” „Căţi ai cărat azi? -Peste o mie… La auzul cifrei încremenim. Fac socoteala: pentru a putea cumpăra o pâine, trebuie să care 35 de saci…” Prin textul de faţă, autorul demonstrează, netezist şi nedemagogic strâmbătatea lumii în care trăim, „cea mai frumoasă dintre lumile posibile” cum pe alt plan şi acid-ironic se exprima cândva Voltaire. O lume în care „Nu sînt în stare să duc poruncile-alea aşa di greli…” Text postat de către Elena Ştefan *PAŞTE BOLNAV** - M-am uitat io: s-o iau încoace?! Si-am nimerit acia… Ia să mă opresc oleacă, or fi oamini buni, or fi oamini răi…?! Sînt un amărăştean di la ţară şi-o caut pă nevasta-mea să-…i cer iertare. Lucrează la spaţii verzi. Nu plec până nu-i spun: “Iartă-mă! Iartă-măăă!” Ce-a trecut vremea! Diabetu-mi omoară picioareli, da’-l dobor cu ţuica. Unu mi-a zis: “Moşule!”. Nu mai m-a zis nimini pân-acuma… Ieri- alaltăieri m-am supărat că mi s-a zis… “nenea”! Mi se păruse, tot aşa, că trecuse timpu’! (...) Dis de dimineaţă am avut un mesaj: “vino şi taie-l pă Petre!” M-am… prezentat frumos cu cuţitu-n mână, şi-a işit fii-sa. Le-am zis: “Să intre-năuntru, că nu moare!” Ce, a fost chip? L-am luat de bot, l-am dat într-o parte şi-ntr-o clipire di ochi… i-am luat gâtu. Ce mare lucru să tai un miel?! A… murit pân la urmă! Il privesc pe cel din faţa mea. Poartă o vestă reiată închisă în nasturi doar la capete. Sunt lipsă… unu… doi… trei… Trei nasturi sunt lipsă! Indoaie ţigara ca pe-o cobiliţă şi trage din ea ca pentru ultima oară. Privesc, apoi, pe fereastră. E frumos afară, poate va fi şi mâine-aşa! Liliacu-i ţeapăn de flori! Frumos a rostit: “Or fi oamini buni, or fi oamini răi…?” Oamenii sunt îngeri până când… trebuie să dea, sau să primească. Cât sunt Ingeri nu cer nici atunci când au dreptul… Răii cuceresc pe nesimţite nişele goale ale sufletului celui bun, după fiecare opintire în real. De multe ori vin şi-ţi iau din faţă. Ii observi, dar eşti prea obosit să te iei cu ei; râzi doar, în sine, văzând cât de ridicoli sunt! Dar… vine cumpăna de curăţire şi vezi că s-au înrădăcinat şi înmulţit, c-au devenit trecutul tău… Şi eşti complice prin tăcere şi suportabilitate. Puritatea pe care o ai, şi de care ţii strâns, ca de flacăra lumânării adusă în pumni de Înviere, parcă nu mai are nici o valoare. Gânduri, cuvinte sau gesturi frumoase devin tot atâtea prilejuri de a apărea tu ridicol în faţa celor din ce în ce mai mulţi. Fiindcă vieţuieşti într-o lume confuză, iar cei care-ţi seamănă sunt luaţi de un vârtej şi învârtiţi printre ale vieţii… Trebuie să devii rău (şi… devii, că e uşor), dar nu -i poţi întrece niciodată cu pumnul sau desfrâul. Lumânarea când se-nmoaie, se-ndoaie! Intră Argatul. Fermoarul tricoului său, ca un lănţic, străluceşte-n lumină, iar cheiţa, căzută peste un semn argintiu, desenează o cruce. - Lasă-mă să pun io! îmi cere. Unde-i semnu? Opa, l-am văzut!” ( Scoate un pumn cu mărunţiş): Iată: biserica! (…) M-am oprit în acest oraş, poate ocup şi eu un loc de bună ziua… Tata mi-a trimis vorbă: “Măi, nu mai am ce mânca. Vino, că nu-i di tini-acolu!”. ” Nu mai are putere, că are nu- ştiu ce! Pă und te duci numa amărăciuni. Oaminii-şi blesteamă zilele şi-şi ascund unii- altora propria sărăcie. Ăsta… e încă un an de pierdere! Mă întreb cum de s-a ajuns să se vândă pământul? Orice născut este un moştenitor de drept al creaţiei dintâi! N-ar trebui cumva împărţit să se scape de sărăcie?! Lumea e strămbă şi n-o îndreaptă nimenea… Intre timp se umple localul. Cu oamenii a intrat şi un bărzăune ce-ncepe să băzâie pe un geam. Se chinuie din răsputeri să treacă!“ Omoară-l!”. “Omoară-l!!” strigă, speriaţi. “Nu! sare Argatul, lăsaţi-l să trăiască!” Il prinde uşor şi-l aruncă în curte. Ieşim cu toţii să vedem dacă mai mişcă! Bărzăunele o ia pe picioarele proprii înspre poartă! “I-ai rupt aripile, ne-bunule, l-ai strâns prea tare!” - se-aude o voce. Toţi suntem ciorchine pe el. Ajuns în stradă îşi trage sufletul în prima crăpătură din asfalt. “Hai să-l omorâm, se-aude o altă voce, şi-aşa nu mai poate să zboare!” Si-ntinde ameninţător mâna, dar el, ţăşt! o zbugheşte cu aripile întinse. “Zboară, zboară!” Il urmărim cu privirea, ca pe un avion, până se pierde în văzduh. Spre alt geam, spre alte glasuri, spre alte mâini întinse… Intră Omul care aduce veselia. -Pune una mai de sarma, aşa… mai uşor! îmi cere. “Astă seară eu sânt beat, / nu vreau să fiu supărat…” - începe să răsune vocea unui lăutar. Omul Vesel o ia uşurel… mustăcind, parcă stă pe loc. Desculţul scoală lumea de pe scaune şi-i pune să joace. Care nu-i bun este gonit în curte. Se remarcă un copilandru. “Cine-i?” se întreabă toţi. “Asta are toc, ne omoară cu tocu’!” Desculţul se-apropie cu ochii pe picioarele acestuia şi se apleacă, se apleacă, până jos. Bate cu degetele în podea în ritmul ţambalului. Puştiul se leagănă şi se-apleacă, saltă repede-n bătăi. Când oboseşte şi se rupe, brusc, se ridică moşul şi-l continuă mai abitir. Işi zguduie corpul şi pe stânga, şi pe dreapta. Si râde. S-au oprit trecătorii pe drum. Omul Vesel roteşte într-una, fericit, şapca în aer şi bea din sticlă ca dintr-un izvor. Bâţâitu îl ia pe Moş Pârţ şi-l aşează lungit pe două mese, îl forţează să stea cu faţa-n sus. Se opune un timp, dar, ce, poţi să te pui cu nebunu’? După câteva clipe se relaxează şi-aţipeşte. Apare şi lumânarea, o văd aprinsă-ntre degetele îngălbenite de tutun. Oamenii chiuie şi se veselesc, îi dau roată cu dansul. Când le reuşeşte câte-o “figură” se lovesc în palme precum berbecii înfuriaţi. Scrie, îmi zic, scrie, iată oamenii şi vieţile lor… Se-nghesuie toţi să-ncapă în aceste rânduri. O clipă şi muzica parcă se opreste. Paharele ridicate în sus coboară câteodată spre guri, dar lichidul refuză să mai atingă buzele. - Cine nu ştie să danseze, nu simte că se distrează! îmi vorbeşte un bărbat. Eu… sunt cum mă vezi, dar…. când mergeam la bal, luam cea mai frumoasă fată de-acolo şi-o dansam… Mă învăţase mămica! Măi, omule, nu să mai dizlipea di mini! Aşa cum eram io! Punea drag pă mini… Mângăierea ţine casa, află o vorbă, cine mângâie nu este părăsit niciodată! Se apropie Stăpânul argatului. - Am căutat un baiat sărac- povesteşte. M-am dus în gară şi-am aşteptat. Hop… el! L-am gâcit di la distanţă. N-avea nici, nici, nici! “Mă, ce-i cu tine? Und te duci?” “Und-oi vedea cu ochii, poate găsesc di muncă.” ’Cea că-i e foame! Hai cu mini, ai grijă di tot, nu te-arăţi, vreau să fie toate puse la punctu lor. Imi plac oamenii care se scoală devreme! L-am… nimerit! Se scoală şi toceşte la mături! Ziua şi mătura! Pă urmă dă fuga-n bucătărioară şi se zgâieşte la tilivizor. Dar… face treabă! Numa că… se uită cam mult la tilivizor. Ne gândim cu toţii cum să facem să nu se mai uite ăsta la tilivizor. A dat şi di nişte cărţi pân pod… Le ţineam s-aprindem iarna focul cu ele, să economisim motorina… Tata i-a şi luat cartea din mână: “Ioti, mă, ăsta şi citeşte- acuma! Să vezi că se dişteaptă prostu!” . “Lasă-i, mă, tată, cartea, că e Biblia… ”. “Nu! Ăsta trăieşte mai bini dicât noi! Să nu să mai uite la tilivizor!” Io-l bag în priză, tata-l scoate. Io-l bag, el îl scoate! Tata… tata e rău tare cu omul, dar …dacă uită în menghină un fier, nu adoarme, iese noaptea şi-l slăbeşte! Cică argatul nostru joacă biliard cu arpagicu-n grădină, l-a surprins el, şi-o… să se-nciripească, o să-mi spargă capu cu minciuni! O s-ajungă să stea cu mâinile-n buzunare şi să ne socotească pă noi… Dar a picat în mâna noastr-acuma! - Ce-i cu tine? îl întreab pe Omul cu sacii, care nici nu râde, nici nu bea. - Am tras la cârcă şi mă doare burta di nu mai pot! Mă… pâlpâie! - Căţi ai cărat azi? -Peste o mie… La auzul cifrei încremenim. Fac socoteala: pentru a putea cumpăra o pâine, trebuie să care 35 de saci… - Da-ţi-l afară să ia niţel aer… Se sperie, crede că va fi dat afară şi de-aicea. Se ridică singur, parc-ar merge la tăiere. - Acuma şi sughiţ! Pă mini nu mă doreşte nimini, ce-oi avea di sughiţ? Auziţi- îmi spune parcă un secret- am visat învierea Domnului! “Când mai vii?” l-am întrebat. Si mi-a zis nişte cuvinte de care mi-e frică să şi calc pă drum… Mi se cere cântec de ascultare. “Plange cerul pentru mine că vede că nu mi-e bine- n-am durerea cui o spune. Cum e ceru’ de -nnorat, aşa-s eu de supărat! Cum e ceru’ fără stele, aşa sînt zilele mele, nu-nteleg nimic din ele" S-au întristat toţi. Cineva, care tocmai plecase, s-a întors să asculte. Ii privesc şi umflă fălcile la mine- semn să tac. Ameţitor cuvânt, ce trist răsuni în noapte… - Mă seacă, zice unu. Când aud, simt că mă seacă! Sunt sufletu omului cuvintele-astea… Şi face un gest fulgerător cu mâna în dreptul ochilor. Tocmai dădea să cadă o lacrimă, îi văzusem sticlirea. A lovit-o din zbor, nu mai e! - Mi s-a pus un pietroi la inimă! explodează Desculţul. Omu’ este lovit crunt pe dinauntru! Cât aveţi di gand să ne puneţi pă umeri, măi?! Fir-aţi ai dracu di pastramagii! -Asta-i viaţa! Nu toată lumea e aşa? - Este… corectă?! Io pot să bag mâna-n foc pentru tini. O bag, dar pierd mâna şi rămân aşa. Iar tu eşti în continuare…”corect”! Si nu-ţi pasă că eu n-am, sau n-are ăla… Ori că ne doare! Haideţi să luăm şi noi lumină di la biserică, uite, trece lumea cu luminî… - O fi chiar de la Mormântul Sfânt? întreabă cineva. - Aicea nu ştiu … - Di ce nu ne-o da şi nouă lumină dumnezeiască? - Luăm di care-o fi! Vino şi tu!- este îndemnat Omul cu sacii. - Nu sînt în stare să duc poruncile-alea aşa di greli… **Text postat de către Nicolae Tudor Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Las a mai pomeni diversele falanstere pe care le propune (cu buna intentie, desigur) autorul, in sperantza sincera ca va eradica saracia si inegalitatea flagranta dintre cetatenii scumpei noastre patrii si a neasemuitului nostru glob pamantesc. In acest scop nu precupeteste nicio ocazie, si-a tras chiar "plog" unde posteaza mai ales texte preluate fara voia autorilor, chiar impotriva vointei acelora, demonstrand adesea ca un text publicat devine bun public, dupa larga si incapatoarea sa minte. Acesta este autorul atat de laudat de doamna hermeneuta Elena, cu aparatul sau critic mare cat bena. De basculanta, desigur.   Postat de catre sters sters la data de 2013-03-06 13:49:24               Se chinuie, impreuna cu un grupuscul de simpatizanti, sa detemine toate autobuzele de pe Terra sa circule la o anumita ora in aceeasi zi, in acelasi sens, in speranta ca va modifica astfel axa de rotatie a Pamantului. In caz de rteusita il paste, inevitabil, vorba lui Latunski, "premiul Puliţă". In acest sens a infiintat si conduce Cenaclul din bar, unde o sama de betivi antrenati contribuie cu slabele lor puteri la propasirea literaturii. Literatura-vura, la un pahar dat de-a dura, este se pare criteriul de accedere in grupul "Fortza morala", infiintat de distinsul literat. Chestie de morala, deci.   Postat de catre sters sters la data de 2013-03-06 13:42:08               O fi la partid. Ofi intrat in senat. Munceste la comisia de revizuire a Constitutiei. Probabil.   Postat de catre Ion Gabriel Pusca la data de 2013-03-05 17:39:47               A propos, mai ştie cineva ce face Nicolae Tudor? Nu l-am mai văzut pe aici!   Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2013-03-05 17:20:04	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE