PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Filozofie şi existenţă sau Profeţia lui Radu* (Exerciţiu de lectură) Text postat de Elena Stefan Filozofie şi existenţă sau Profeţia lui Radu* Unul dintre „cei mai puternici” oameni ai momentului” declara nonşalant că domnia sa nu citeşte cărţi însă are prieteni care citesc. Acest fapt, conotativ, ar putea să însemne, să zicem, că are consilieri buni. Din păcate, şi aici îmi recunosc subiectivismul, se pare că are, numai în domeniul militar. Mă îndoiesc să aibă consilieri de poezie. Mă şi gândeam odată: cum ar arăta lumea dacă în loc de batalioane de soldaţi ar pregăti batalioane de poeţi? Eu cred că, dacă, celui invocat mai sus, i s-ar fi vorbit despre profeţia lui Naum şi „poezia” căderii cetăţii Ninive, poate s-ar fi gândit de două ori înainte să înceapă bombardamentele şi să coboare din nori în inima oceanului, imaginându-se, poate din orgoliu - păcatul păcatelor- mai ceva decât Iisus Christos. Toate acestea mi-au venit în minte citind textul de mai sus în care „profetul” Radu, într-un fel de poem apocaliptic, ne prezintă în imagini cinematografice, dense şi cu o forţă de impact asupra conştientului, aproape agresivă, oglinda a ceea ce este sau va să vină. În vremurile acelea, ar putea zice cronicarul, când zilele se numărau în „fişicuri de aramă, argint, uneori aur” superbă parafrază pentru excesivul „time is money”, gânditul era interzis prin decret iar locul religiei iubirii fusese luat de războinicul ordin „La ochi, arm`!”. În zilele acelea oamenii uitaseră mii de ani de „civilizaţie” şi universul lor proxim redevenise preistoricele grote. Pe care, într-un straniu ritual demonic, le afumau cu frunzele furate ale primăverilor ucise! În zilele acelea erau omorâţi toţi copacii care aveau sens. Cutremurătoare imagini. Cutremurătoare existenţă. Poemul, debutează blasfemic invocându-se parcă un triumf al răului. „La dracu”, invocă poetul vorbele care par a fi pus stăpânire pe lume. Şi apoi, rece, lucid, chirurgical ne prezintă imaginile vivisecţiei, din aproape în aproape, din univers în univers, reluate ravelian până paroxisticul „La ochi, arm`!” . „Viaţa se duce/Viaţa se scurge” spune sentenţios poetul-profet şi avem imaginea unei fiinţe care se goleşte încet de sevă, care se aneantizează. O „viaţă” pasivă din care lipseşte chiar „viaţa” o viaţă demotivată, o existenţă inerţială. Un drum către nicăieri. Totul neutru, impersonal. Nimic din ceea ce dă frumuseţe vieţii. Nu freamăt, nu implicare. Nici măcar speranţă. Şi apoi, sugerativ, imaginile cu posibile explicaţii. Spaţiul de locuit, agresat în intimitatea sa care, în fond, ar trebui să aibă un aer de sacralitate „Vecinii de deasupra /S-au certat iar” aşadar, un prim univers proxim aflat în dizarmonie, generator de energii negative. Urmează al doilea, strada substituibilă până la identitate cu sunetul sirenelor care se aude din ce în ce mai des, cu oamenii care mor „pe străzi sub poduri pe cheuri”. ( atenţie „cheiuri” chiar şi ca invenţie lexicală este incorectă) Evident şi aceasta generatoare de stres, îngrijorare, panică. În fond tot energii negative. Şi sfera universului se lărgeşte cu cimitirele, în care locurile se vând la suprapreţ, (cererea mare, se moare mult!), cu albiile secate, aşadar şi acestea lipsite de viaţă. Vine apoi acţionalul „Ne batem cu pietre, cu cuvinte, cu singurătăţi” ( Cred că „Ne batem cu pietre, cuvinte, singurătăţi” ar fi o soluţie care elimină „asonanţa” „cu cu” N.A.) aşadar lupta, ura, războiul. Acestea sunt valorile momentului. Vine apoi versul excelent, care dă şi titlul poemului, vers care pare a invoca o forţată maturizare precoce, ca un act asumat al copiilor fără copilărie, copii care, prematur, „se sinucid în oamenii mari”. Determinativul „atâţia” (de ce nu „atâţi”?) ne sugerează proporţiile dezastrului. Vers precedat de nu mai puţin reuşitul „Pe scări se coboară mai mult decât se urcă” vers care pare a descrie starea etică a lumii. Aflate într-un iremediabil declin, sugerat de „soldul” negativ al balanţei „urcare – coborâre”. Urmează artificializarea şi dezumanizarea „Ochii noştri, colecţie de monitoare / Împânzesc inutil împrejurimile / Ne-ascundem de noi”, frica de forţele răului „Câini nedresaţi ne caută prin râpe” şi aneantizarea : „Nu mai lăsăm nici urme”. Dispărem atât de mult, încât „Pământul refuză să-şi mai aducă aminte de noi” imagine vie a despiritualizării, deoarece spiritualizarea ar putea constitui prelungirea prin continuitate a eului beneficiar, o posibilă şansă salvatorie. Toţi contra toţi pare a fi mottoul acestor scene apocaliptice în care mai mult sau mai puţin conştienţi, mai mult sau mai puţin implicaţi suntem „actori”. Ar mai fi o şansă: noi să fim sănătoşi. Iar textul acesta să nu fie o profeţie, un vis premonitoriu, ci un semnal. Un semnal de alarmă. Tras de o conştiinţă. Pentru cine are urechi de auzit. Adică cel puţin pentru poeţi, aceste conştiinţe arzânde, mai mult pentru alţii decât pentru ei şi care, dacă ar fi „batalioane” poate am trăi într-o altă lume. Poate mai bună. Postat de catre Elena Stefan? la data de 2005-12-30 15:20:13 *Atâţia copii se sinucid în oamenii mari** La dracu Viaţa se duce Viaţa se scurge Vecinii de deasupra S-au certat iar Afară se-aud din ce în ce mai des Sirene Oamenii mor pe străzi, sub poduri, pe cheiuri, În cimitire locurile se vând la suprapreţ, Ne mai privim în ochi Doar cât să nu înnebunim În albiile secate se construiesc autostrăzi Ne batem cu pietre, cu cuvinte, cu singurătăţi Pe scari se coboară mai mult decât se urcă Atâţia copii se sinucid în oamenii mari, Ochii noştri, colecţie de monitoare Împânzesc inutil împrejurimile Ne-ascundem de noi Câini nedresaţi ne caută prin râpe Nu mai lăsăm nici urme Pământul refuză să-şi mai aducă aminte de noi În biblioteci nu mai sunt decât cărţi despre sex Şi ce e rău în asta ? Oamenii se bulucesc să citească Oamenii se bulucesc unii în alţii Ceva, ceva o ieşi de-aici Zilele se numară in fişicuri Aramă, argint Uneori aur, medalii de merit pentru Bănuţul aruncat unui cerşetor Ne cautăm disperaţi scuze, motive, circumstanţe atenuante Pentru că trăim În coşuri de gunoi, în maşini de tocat orgolii, Cu aer condiţionat. Furnalele au ucis primavara Iar oamenii i-au furat toate frunzele Ca să-şi afume grotele Fugiţi, energii negative ! Omorâm toti copacii care au un sens Şi ne crucim, ne sfinţim în continuu Casele, zgomotul, magazinele, păcatele, prostia, trecutul, întunericul, copiii, televizorul, legea, tăcerile, drumurile, roşul din semafoare, s-a interzis prin decret gânditul La ochi, arm`! Noi să fim sănătoşi ! ** Text postat de Radu Herjeu Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE