PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Între uşa deschisă şi depărtarea siberiană (Exerciţiu de lectură) Text postat de Elena Stefan Între uşa deschisă şi depărtarea siberiană* Înţelepţirea nu e un dat. Este, pentru unii, o aspiraţie. Pentru alţii, o trecere a timpului iar pentru câţiva este o uimire. Se mai spune că „înţeleptul cunoaşte”. De multe ori, această stare tranzitivă spre înţelepciune este percepută ca un nou început, o nouă treaptă, un nou orizont. Poate nu atât în plan pragmatic ori contingent cât mai ales în planul conştientizării sau al percepţiei detaşate, obiectivate oarecum, a lumii şi hăţişurilor acesteia, în plan spiritual. De multe ori înţelepciunea este asociată verbului „a şti” dar, din păcate, la nivelul subiectului înţelepţit, uşor dichotomică, verbului „a putea”. Există şi starea de percepţie empatică a fenomenului când, la nivelul eului cognitiv, se produce o iluminare de tip „ex ante” care ar putea fi interpretată ca o maturizare forţată a subiectului perceptiv un fel de premoniţie a întâmplărilor proprii din timpul ce va să vină. Pare că în această ultimă ipostază poate fi surprinsă autoarea textului cu titlul „Siberiană depărtare a mea” (uşor livresc şi cam preţios, „Depărtare siberiană” în opinia mea putând fi suficient) deoarece coroborarea „înţelepciunii textuale” cu „diacronia autoarei” nu justifică plasarea ipostazei poetice a acesteia într-o altă categoremă dintre cele enumerate mai sus. Astfel, asemenea uni patriarh peste care vor fi trecut ani şi ani, autoarea ne introduce în poem ex abrupto cu un vers apoftegmatic, aproape biblic: „vine o vreme când pentru toate se deschide o uşă” care poate reflecta în plan poetic acel nou orizont, nouă treaptă, nou început. Un punct de inflexiune existenţial, moment poate de analiză şi evaluare ori poate de decizie înţeleaptă. „Avem timp pentru toate” spune undeva Octavian Paler iar acest timp vine pentru fiecare ca o deschidere de uşă după cum ne spune autoarea textului de mai sus. Adică deschiderea uşii sugerează oportunitatea pe care eul ar trebui să o valorizeze. Această uşă, deschisă la vreme pentru „unele toate” dacă pot să mă exprim aşa uşor paradoxal, paradox care aparţine autoarei, deoarece imediat contrapunctic invocă „altele toate” legitimând astfel expresia mea, aşadar pentru aceste „unele toate” se deschide o uşă în timp ce pentru altele se coboară un drum. Deschiderea uşii ar putea sugera, cum spuneam mai sus, noul orizont în timp ce coborârea drumului ar putea reprezenta consecinţele acelui fugit ireparabile tempus, care, pentru eul cugetător, poate avea o traiectorie de tip „orizontic-ascensional” până la punctul de maxim, după care devine „coborâre” când „e întuneric e frig şi desigur pustiu / bate un vânt aspru dinspre capăt de lume / siberiană depărtare a mea” Vântul aspru dinspre capătul lumii poate sugera percepţia unei posibile suferinţe interioare cu trimitere la un autoexil solitudinal în care, în lumea bipolară în care ne aflăm, este posibil un comportament empatic tranzitiv, prin preluarea atributelor unui „el” real sau imaginar, oricum un el cu o devoţiune de tip egocentric „săpând mereu tranşee în care să te ascund” ca o manifestare a unei frici ori frustrări ajunse la limită. Limită care-l face să devină tranşant: „ ia-le şi du-te” . Aceste cuvinte, par a fi rostite „siberian” şi, cu tot altruismul devoţional de cedare a propriilor atribute „ochiul” lumina, cunoaşterea, „mâna”, forţa, „pumnul strâns” durerea, „haina aspră de bărbat” condiţia ontologică masculină de tip sacrificial, aceste cuvinte deci, amplifică percepţia de întuneric de frig şi desigur de pustiu invocate mai sus. Replica înţelepţită, contextualizează personajele într-un mediu existenţial dificil şi ostil care ar putea oferi şansa unei „rezistenţe în doi” la agresivitatea acestor „vremuri târzii” în care „ caută oamenii aceştia cu umerii aduşi înainte / mereu şi mereu încă şi încă o povară”. Însă finalul, poate ca o expresie a imposibilităţii comunicaţionale, dichotomizează personajele: ”închid uşa / cu o haină bărbătească grea şi aspră pe umeri / siberiană depărtare a mea” „ea”, preluând atributele „lui” şi „el” „mereu aşteptând într-un capăt de drum” Un el poate metaforic, mereu antitetic întâmplării. Postat de catre Elena Stefan la data de 2007-01-21 11:40:19 *siberiană depărtare a mea** vine o vreme când pentru toate se deschide o uşă pentru altele toate se coboară un drum e întuneric e frig şi desigur pustiu bate un vânt aspru dinspre capăt de lume siberiană depărtare a mea ia ochiul meu îmi strigi ia mâna mea cu pumnul strâns a durere ia-mi haina aspră de bărbat săpând mereu tranşee în care să te ascund ia-le şi du-te sunt vremuri târzii dragul meu îţi răspund sunt vremuri târzii priveşte numai cum se zbat în carnea lumii inocenţe stranii lumini şerpuind cum caută oamenii aceştia cu umerii aduşi înainte mereu şi mereu încă şi încă o povară pentru încă un drum închid uşa cu o haină bărbătească grea şi aspră pe umeri siberiană depărtare a mea şi tu mereu aşteptând într-un capăt de drum **Text postat de Dana Banu Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE