PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Poemul ca personalitate şi trimiteri (Exerciţiu de lectură) Text postat de Elena Stefan Poemul ca personalitate şi trimiteri* Dacă poemul poate fi perceput ca un fel de fantomă de hârtie, pe care timpul, timid, le crestează în ani, un fel de sculptură poematică, asemănătoare Sfinxului din Bucegi, de exemplu, avem o posibilă cheie de lectură a acestui poem dens, filosofic, metaforizat şi încifrat la maxim. Prima lectură ne oferă satisfacţiile sonorităţilor şi paradoxurilor metaforice şocante: coralii valseaz-n gând, privirea e orfană de amnare, bocetul sferic apare malign în ochi iar auzul răzvrătit se aruncă în mare. Şi, acestea, citate din prima strofă, doar ! Pentru că, în acelaşi mod de construcţie tranzitiv inter sectorială, întâlnim şi alte imagini la fel de puternice, inedite cu un mare conţinut aparent paradoxal: visul linşat de aripi care poarta lanţuri, elocinţa urlând în agonie (cred că are şi o conotaţie personalizant satirică, având şi o trimitere punctuală, însă este posibil să mă şi înşel ), iluziile veştede, vândute prin şanţuri şi preţul acestor iluzii, un pumn meschin de clipe de robie. Şi tot aşa, întregul poem, practic, poate fi citat fiecare sintagmă având personalitate şi făcând trimiteri neaşteptate lăsând, poate, lectorul, cum ar zice fracezul „bouche be”. Ca să amintim în acest sens aburul gri trecut prin vămile de carne şi de sânge şi care alunecă din sine şi valul rescris printre păreri care îşi plânge „vremelnica ninsoare de ruine” Cu riscul de abuz de text, mai cităm şi zborul afon care îşi caută sfârşitul pe trepte de ceţoasă simfonie, sincron cu infinitul care, cum deja am spus în prima frază, „crestează-n ani fantome de hârtie”. Observ că, în mod concret, am citat aproape tot poemul. Atat de dens, plin de inedit şi de surprinzator este totul ! Dacă mai subliniem şi structura de vers clasic, cu ritm si rime impecabile, putem spune că avem de-a face cu o bijuterie poetică, dăltuită cu migală şi ajunsă la perfecţiunea sonorităţii. ( O paranteză se cuvine. Cu siguranţă se vor găsi esteţi, elitişti, care vor strâmba din nas, invocând nesinceritate poetică datorită restricţiilor impuse de structura de tip clasic, aproape mnemotehnică. Iar adepţii înrăiţi ai versului alb vor putea merge până la ignorarea poemului, ca să nu mai vorbesc de snobii si postmoderniştii care vor putea nega orice valoare a acestui poem. Noi incercăm să fim neutri şi, sine ira et studio, considerând că este loc sub soare pentru toţi şi pentru toate şi că varietatea este benefică împotriva oricarei posibile monotonii ontologice, ne asumăm riscul de a nu fi pe placul acestora, şi ne vom expune punctul de vedere aşa cum ni l-am format.) Si, acestea, cum subliniam mai sus , la prima lectură. Pentru că, depăşind această stare de încântare pe care ne-o produce forma, putem intra în „jocul secund” sau - de ce nu ?- de „n” ordin, la care poemul ne invită. Şi abia de acum încolo începe adevarata bucurie intelectuală şi avem şansa să ne confruntăm cu sensurile profunde pe care textul în sine le oferă lectorului, bine provocat, la exerciţii de imaginaţie. Sigur, construcţia este de tip „barbian” încifrarea ajungând la un nivel aproape paroxistic însă, cu puţin efort, încet, încet, pistele de lectură ni se oferă, evident nu univoc ci, interactiv şi opţional gustului şi instrucţiei cu care lectorul vine de acasă ori este înzestrat. Pentru că, poemul îţi oferă din plin material însă te invită la reconstrucţie. Şi, ca să depăşim faza generalităţilor, propunem o variantă de lectură. Precizăm că nu credem a fi o singură variantă şi nici nu avem orgoliul de a crede că am descoperit-o pe aceea pe care şi-a dorit-o autorul. Însă, de asemenea, credem că varianta noastră este argumentabilă, şi credem că se susţine. Aşadar, pornind de la titlul „Iluzii înlănţuite” primul gând ne trimite într-o „relitate virtuala” o realitate a visului , viaţa este vis, spunea cineva, înlanţuirea reprezentând recurenţa tranzitivă a stărilor existenţiale non arbitrare, adica acele ipostaze ontologice oricărui eu, în cazul de faţa, eul poetic şi care metamorfozează cotidianul, poate material, prin intelect, în spiritualul artistic. În această „realitate virtuală”, putem a o presupune interioară eului creator, sugerată de sintagma „Valsează-n gând” şi „pe întuneric” , un fel de stare de visare sau de meditaţie cu ochii închişi, coralii, materialitate misterioasă a adâncurilor, intră în rezonanţă, în armonie cu „eul”, pentru că valsul este armonie de paşi , de trupuri, de suflete. Privirea, ca expresie a sagacităţii lucide, este „orfană de amnare” putând înţelege, fie frustrarea în raport cu efortul greu eficientizabil al obţinerii luminii de la mica scânteie produsă de ciocnirea a doua pietre , şi nu pietre oarecare, ci, pietre dure, usor translucide, capabile să producă acea scânteie, fie o uşoară ironie în care sunt invocaţi „iluminaţii” de forţa şi „amploarea” luminii amnarelor. Orfanitatea invocată, ca expresie a frustrării filiale, ne îndeamnă să mizăm mai mult pe prima variantă interpretativă decât pe a doua. În acest univers interior, să nu uitam ce ne spune poetul „valsează-n gând…”, bocetul sferic , adică un bocet adevarat până la perfecţiune, sfera fiind un corp geometric perfect, este un bocet malign . Da, poate părea paradoxal însă şi malignitatea poate fi perfectă. Depinde de unde priveşti. Iar acest bocet, ca funcţie perceptibilă, aferentă auzului apare paradoxal, în ochi şi acela non functional deoarece în gând, funcţional poate fi cel mult „ochiul minţii”. În acestă ipostază, auzul, căruia în mod natural îi sunt asociate sunetele de orice fel, inclusiv bocetul, îşi conştientizează inutilitatea şi face pasul autodistructiv „răzvrătit se-aruncă-n mare” Şi ce ar putea fi oare acest bocet sferic ? Poate stigătul omului de lângă tine, poate strigătul prientenului ajuns în impas, poate gemetele năpastuiţilor soartei ori poate nu plânsetul lumii din ce în ce mai alienate pe acest pământ, sferic şi el ! Şi , în faţa acestui bocet, poate planetar, ca urmare a reacţiei de răzvrătire, auzul, nemaiputand face nimic, alege ultima cale de protest: aneantizarea. Însă rămâne acţionalul creaţiei care ia pe rând forma unui „vis linşat de aripi” şi care urlă „existentul’” atrăgând astfel atenţia asupra pericolului planetar care ne pândeşte. Chiar dacă visul-poem poartă lanţuri, poate ale autocenzurii ori cenzurii manifeste sub cele mai perverse forme, de la cenzura economică la cenzura ideologică, el, visul-poem urlă cceea ce e de urlat, chiar cu elocinţă şi chiar dacă este conştient că „iluziile pe care le vinde sunt veştede şi chiar dacă preţul este pumnul de robie! . Oricum ceva , cât de mic, în raport cu nimic este imens. Acest poem-vis nu este o existenţă întâmplătoare şi facilă, eventual căzută din cer. El este „trecut prin vămi de carne şi de sânge” un fel de abur rescris printre păreri şi care îşi plânge ninsoarea de ruine, ca simbol al unei posibile purificări, Putem intui că acelaşi poem – vis, perceput autocritic asemenea unui zbor afon ce îşi caută sfârşitul într-o ceţoasă simfonie, se reîntrupează în fantomele de hârtie crestate în ani de infinitul înţeles ca infinitate existenţială permanentă, fantome care ne bântuie şi ne vor bântui pe toţi acei care sunt ori suntem implicaţi în generarea şi menţinerea acelui planetar bocet sferic. Un poem pentru care îndemnul biblic „cine are urechi de auzit să audă” este mai actual ca niciodată. Text postat de Elena Ştefan * Iluzii înlănţuite** Valsează-n gând coralii pe-ntuneric, orfană e privirea de amnare, malign apare-n ochi un bocet sferic şi-auzul răzvrătit se-aruncă-n mare, un vis linşat de aripi poartă lanţuri şi urlă elocinţa-n agonie, se vând iluzii veştede prin şanţuri pe-un pumn meschin de clipe de robie, trecut prin vămi de carne şi de sânge, un abur gri alunecă din sine, rescris printre păreri, un val îşi plânge vremelnica ninsoare de ruine şi-un zbor afon îşi caută sfârşitul pe trepte de ceţoasă simfonie, palpând timid secunde, infinitul crestează-n ani fantome de hârtie. **Text postat de Mihai Vasile Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE