|
|
|
|
|
|
|
|
|
Polimorfism poetic (Exercițiu de lectură) |
|
|
Text
postat de
Elena Stefan |
|
|
Polimorfism poetic*
Prima eclipsă de lună, ca exercițiu intelectual, ne poate transpune în planul Universului genesiac. În sensul că, odată aparut, cum si in ce fel, aceasta este o alta poveste ori povesti, s-au manifestat și funcțiile fundamentale, gravitația, atracția universală, rotația și revoluția, una din consecințele acestor funcții fiind și eclipsa definibilă prin relativitatea acoperirii unor corpuri cerești de către altele. Spun relativitatea pentru ca orice eclipsă depinde și de locul observatorului. Ba, chiar am putea spune că, în fiecare clipă sunt infinite eclipse pentru infinitele poziții spațiale ale observatorului virtual imaginabil.
Privind din această perspectivă, putem avansa ipoteza primei relații cu Marele Anonim sugerat prin Tu te afli pe undeva
și, odată cu acesta, se sugerează și causa causorum adică funcția de creație. Putem fi întăriți, în demersul nostru interpretativ, de starea ontologică a cerului un bloc de marmură material avand o anumită distincție duritate și încremenire și de somnul amforă, un somn stocat, pentru milenii poate, din care, asemenea visului, transpar pasaje întregi de viață inteligibile ca, poate, vieți trecute ori viitoare, semne ale destinelor încifrate în actul creației în urma căruia big bang-ul devenirii cunoașterii ia forma unui fenomen constientizabil prima eclipsă de luna, un fel de act de stare civilă al umanității conștiente de sine.
Într-un alt plan, și, odata cu acesta, demonstram bimorfismul poemului care, odată demonstrat, ne permite să facem inferența polimorfismului, putem să ne imaginăm prima eclipsă de luna pentru un eu, oarecare, definit ca o aplicație în mulțimea tuturor eurilor de-a lungul timpului și sau spațiului. În acest caz, avem de-a face cu edificarea universului propriu acelui eu ca factor inițiator al cunoașterii exogene și, poate, chiar al cunoașterii de sine. Și in acest caz Tu te afli pe undeva
poate sugera in statu nascendi posibila relație cu Marele Creator, dar ne poate sugera si un Tu aflat intr-o relație specială poate de dragoste- cu eul subânțeles. Și in aceasta situatie, mediul proxim pare încremenit iar prima eclipsă de lună un factor declanșator al stării ori stărilor eului subânteles al poemului.
Evident, poemul poate oferi și alte modalitati de lectură.
Din punctul de vedere al formei, nu agreez de-a pititea si alminterea forme factice și desuete, impuse de autoconstrângerea obținerii unui efect de rima,
ea, nefericit. De asemenea nu agreez negura timpului arhaic și mult prea uzitat candva, pe de o parte și ca metaforă în genitiv , dezagreabilă, pe de alta parte. Ca să nu mai vorbesc de, iar arhaicul a somnului amforă și utilizarea, la doar câteva versuri distanță al acelui undeva. Una peste alta poemul ar putea fi valoros.
Dacă o foarfecă poetică ar fi fost implicată în acest poem eu cred că s-ar fi putut obține ceva de forma:
Prima eclipsă de lună
Cerul un bloc de marmură.
Ca într-un joc de-a pitita,
Tu te afli pe undeva ...
Ca și cerul de-altminteri.
Pasaje întregi de viață
Prin timpuri transpar.
În somnul cum o amforă
Gâlgâie vântul.
Un bloc imens de marmură.
Clipa de-atunci o lacună.
Imaterială candva,
Prima eclipsă de lună.
In accepțiunea mea și potrivit gusturilor mele, poemul, ușor despovărat de efectul de balast pe care sintagmele menționate mai sus i-l dau, devine un poem frumos.
Postat de catre Elena Stefan la data de 2004-07-17 10:49:20
*Prima eclipsă de lună**
Cerul un bloc de marmură.
Ca într-un joc de-a pititea,
Tu, te afli pe undeva ...
Ca și cerul de-altminterea.
Pasaje întregi de viață
Prin negura timpului transpar.
În a somnului amforă,
Gâlgâie vântul în zadar.
Un bloc imens de marmură.
Clipa de-atunci e-acum lacună ...
Imaterială pe undeva,
Prima eclipsă de lună.
**Text postat de gheorghe Sârbu
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23945 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|