PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Sappho (fragment) Text postat de latunski criticul Era „brunet”. Precum tăciunele, ceaunele …. tuns zero, nu chel, chiar bărbierit pe cap şi cu două rînduri de ceafă, un rînd de guşă, pectorali fleşcăiţi, burtă din stern, şolduri de vădană, coapse de madamă, mai mult pătrat, puteai să-l sari mai uşor decît să-l ocoleşti. Dacă ar mai fi crescut puţin ar fi avut un metru şi şaizeci. Într-un anumit moment al existenţei sale dezvoltarea pe verticală a încetat şi s-a orientat spre orizontală, pentru că în zona burţii şi a şoldurilor avea o circumferinţă egală cu înălţimea. Vizavi de fizicul lui se puteau face diverse speculaţii, ca şi în cazul piramidelor, adică: guşa era egală ca mărime şi consistenţă cu depozitul de grăsime al cefei, coborînd un fir de plumb din buric el ar fi căzut la o distanţă egală cu de trei ori lăţimea tălpilor etc. E îmbrăcat cu pantaloni de la magazinul pentru graşi şi cu un maiou care îi pune în evidenţă vegetaţia de sub braţ şi lanţul de aur, suficient de gros, cît să ţină în lesă un rottweiller. A scos-o pe Sappho din husă, o roteşte pe tejghea şi o analizează din toate unghiurile posibile. Lîngă el, o altă stîrpitură: slab, înalt, cu plete şi cu un cioc rar ca o eczemă, care priveşte peste umăr; „frumuşelul” stă şi el cu coatele pe tejgea, aplecat, de mi-e teamă să nu-i curgă gelul în tastatură. Mă priveşte fără expresie şi mitraliază vorbele: „Ce-i asta? E a ta?” Îmi blestem imprudenţa, dar nu mă puteam duce la „budă” cu Sappho, şi nu numai din motivul că e o „doamnă”. Îmi amintesc de biblicul Iosif cel virtuos şi de farsa jucată fraţilor săi. Blufez: „Aceasta este cupa miraculoasă a creaţiei, cu ajutorul ei citesc viitorul consacrării…” „Adică?” „Adică, exact ce-am spus”, în timp ce i-o luam pe Sappho din mînă, „la urma urmei este un obiect personal şi nu văd de ce vă roade pe toţi curiozitatea” Lanţul (aur, opşpe karate, cred) tremură între pectoralii acoperiţi sumar de maiou: „Mi-a spus Angelo că n-ai plătit consomaţia” Intuiţia mea „foncţiona” încă, puteam să pariez că pe „frumuşel” îl chema cum îl chema. Mi-am scos din sacou portmoneul din piele de Cordoba, cadou de la Trepăduşa (vă spun eu mai încolo cine-i Trepăduşa) şi l-am etalat în aşa fel încît să se vadă bancnotele multicolore. „Încă n-am „consomat”, se mai poate? Asta-i regula localului? Plăteşti, mergi la veceu, mai „consomezi”, iar plăteşti, iar mai faci o vizită?” Afişă o brumă de stînjeneală şi i se lăţi un zîmbet pe faţă, transformîndu-se apoi într-un rîs scurt şi gîlgîit, ce migră prin părţile moi ca un tremurat de piftie: „Nu, clientul nostru, stăpînul nostru, dar aici rar intră străini, eu îmi cunosc toţi clienţii” Avea şi o voce uşor schimbătoare, funcţie de împrejurări. Mai adineauri era seacă, spartă, acum avea modulaţii de transsexual. „Chiar şi pe cei care vin cu trenul?” „Ăia se opresc la bufetul gării. Ce-a consomat domnul, Angelo?” „Doar un Oedip rece” „E din partea casei - acum vocea-i era gravă - nu vreţi să mergem în local, poate mîncaţi ceva, avem preparate proaspete şi de calitate. Dar ce-i cu semnele astea ciudate de pe cutie, ce este, o casă de marcat?” Mi-a sugerat răspunsul, mi l-a ridicat la fileu, cum s-ar spune. „Da, e casă de marcat cu caractere arabe” O înfăşor pe Sappho în scutece, adică o bag în husă, trag fermoarul...Simbolurile interfeţei sînt rezultatul excentricităţii mele. Tastatura nu are un alfabet normal, tastele sînt înscripţionale cu caracterele alfabetului klingonian, născocit de Marc Okrand, iar curentele literare, malaxorul prozodic, subspeciile genului liric, categoriile limbajului poetic, precum şi alte funcţii auxiliare sînt marcate cu glife egiptene antice. Ca să vă faceţi o idee sumară, simbolismul era reprezentat prin glifa „sbq”, iar pentru „lirica feministă” folosisem trestia, corespunzătoare fonemei yodh din cartuşul numelui Cleopatra. Doar eu cunoşteam înţelesurile simbolurilor, nici măcar Oleg nu s-ar fi descurcat în această inscripţionare cabalistică. Şi nici nu l-ar mai fi interesat. * Şi trecem în „local”. Bondoaca: „Bine-aţi venit, şefu’!” Şefu’: „Pinilopia, o faţă de masă curată şi la început un „pendul” pentru domnul, că e obosit. Apoi, ce-aţi vrea să serviţi?” mă întrebă. „Păi, aş încerca truismele” îmi amintesc eu de comanda strigată de bondoacă. „Bună alegere, doar ce le-am primit” „Dar pendulul ce-i?” întreb eu. „Cea mai cea cafea la ibric, stă linguriţa verticală în ea şi după ce-o bei faci ca Pendulul lui Foucault. Dar să facem cunoştinţă: Diodor Tiamant” şi îmi întinde mîna grăsulie. Cît p-aci să-mi spun numele meu adevărat. Din buzunarul interior al sacoului noile mele acte care-mi asigurau noua identitate vibrară la fel ca cenuşa lui Claes la pieptul lui Ulenspiegel. Îmi spun numele: „Bucuros de cunoştinţă, domnule Teodor” „Diodor, Tiamant Diodor” repetă el. Oare ce-mi sugerează acest nume, parcă mi-e cunoscut? Vine Pinilopia şi aşează tacîmurile, aduce şi pâinea, brînza, măslinele, pleacă. „Ce nume frumos are”, zic eu. „De fapt o cheamă Aurica, dar aşa-i zic eu, pentru că l-a aşteptat pe bărba’su zece ani, pînă-a ieşit din puşcărie” Pescuieşte o măslină: „Aţi lucrat pe la arabi? Unde anume?” Arabia Saudită, Yemen, Qatar, Kuwait – îmi accesez informaţiile geografice despre Peninsula Arabică – şi optez pentru Kuwait. „Pe la noi cu ce treburi, afaceri?” Privesc pe geam, doar ca să cîştig timp. În zare se văd munţii acoperiţi de păduri „Vreau să achiziţionez nişte cherestea pentru un arab. Cred că voi sta mai mult pe aici, ca să sondez piaţa, să găsesc furnizori” Îmi umezesc buzele în „pendul”, dar tot mi se lipesc pleoapele. „Domnu’ Diodor, îmi puteţi recomanda un hotel, o pensiune, ceva fără mari pretenţii?” „Cum să nu, cum să nu, eu am hotel, sublinie consistent cuvintele eu şi hotel, două străzi mai încolo, mîncăm şi vă duc la cazare. Condiţii ca la mine nu mai găsiţi decît în centru, la Royal, doar preţurile diferă” Vin „truismele” şi tac cît timp vîr pe sub nas. Eu zic că-mi potolesc alienul, expresia vine din admiraţia necondiţionată pentru actriţa mea preferată, Sigourni Weaver. Întră un „consomator” cuprins de un tremurici suspect, zdrenţăros, nebărbierit, şifonat de zici c-a dormit în şanţ. Mormăie un salut şi se înclină slugarnic către Diodor, rînjeşte şi se îndreaptă direct către blatul ferestrei din paravan. „Bebe!”, strigă Diodor, „un Alchimist pentru nea Bocu” şi cît ai clipi pe blat apare o stacană cu un lichid incolor. Bocu răstoarnă connţinutul pe gîtlej şi tremuriciul conteneşte. „Încă unul, Bebe”, urlă Diodor. După al doilea, tremurul i se opreşte de tot. Se aşează la o masă şi priveşte în gol, sau poate meditează, cine ştie. „Nea Bocu, ai semnat Manifestul?” Pronunţă „manifestul” cu literă mare. Bocu mişcă ţeasta de la stînga la dreapta. „Danileţ!”,şi stîrpitura cu cioc rar intră, de parcă ar fi ascultat cu urechea lipită de uşă. „Vezi să semneze şi nea Bocu Manifestul” Nu întreb ce este „manifestul”, alte curiozităţi mă macină. E cazul să încep şi eu interogatoriul. Aşa că mă servesc simultan din al doilea „Oedip rece” şi din „pendul”, trag serios din ţigară: „Dar cu firma ce e? Cum adică: bar, bodegă şi cenaclu?” „Domnule..., că nu v-am reţinut numele – il spun din nou – aşa, domnule, eu sînt Diodor – şi se ridică de pe scaun (crede el, de fapt era mai înalt aşezat), poet şi romancier, fondatorul mişcării sociale Punct şi de la capăt, gazdă pentru Cenaclul de marţi seară, unde se adună cei mai mulţi scriitori din oraş, pentru că tot nu mai aveau unde. Guvernanţii locali au distrus cultura şi literatura, ne-au marginalizat, au transformat Casa de Cultură în depozit de mobilă, Biblioteca orăşenească nu mai are fonduri, iar cînd le are şi le împart între ei, elitele adică. De-am ajuns să ţinem cenaclul în Sinagogă, pînă cînd a intrat şi aia în reparaţie. Aşa că am făcut cenaclu la mine-n bar. Danileţ, adu-mi cărţile scrise de mine, ca să le vadă şi străinul acesta”. Vine Danileţ cu patru cărţi, le poartă ca pe nişte ofrande, le răsfoiesc cu un respect afişat, două titluri cu specificaţia „romane”, două sînt de poezie, reţin un titlu: „Cuvinte-nsîngerate” „ O să stau destul pe aici, aşa că aş vrea să le citesc, ştiţi, mai comit şi eu oarece creaţii personale...” „Desigur, cu plăcere, poate vă dau una-două cu dedicaţie, dacă ziceţi că mai staţi” „ Stau, stau, îl liniştesc eu, acum aş vrea să dorm puţin. Cum ajung la hotel? „Danileţ, condu-i pe domnul şi spune să-i dea camera albastră. E aproape, îmi spune, la două străzi depărtare” Plătesc Pinilopiei cît îmi cere, mă ridic: „Dar cu mişcarea, cu punctul şi de la capăt, cum e, pare interesantă?” „Domnule, lumea e strîmbă, unora le place că ea arată ca turnul din Pisa, dar eu sînt chemat să o îndrept. Omenirea trebuie să pună punct greşelilor şi să o ia de la început. Cu alte legi, cu o nouă ordine, acesta-i scopul meu, să stabilesc noile reguli. Schimbarea va pleca de aici, acum ea este în faşă, dar se va rostogoli ca un bulgăre de zăpadă şi va avea din ce în ce mai mulţi adepţi...” Ar fi continuat, dar l-am întrerupt: "Aş putea să vin şi eu la cenaclu, poate chiar să citesc ceva?” Se gîndeşte o clipă, ezită: „Ştiţi, noi sîntem o societate închisă, aproape secretă, cu statut, cu protocoale, dar, hai să facem o excepţie, doar dacă şi ceilalţi membri sînt de acord, bate el în retragere. Veniţi aici pe seară, la ora şapte începe şedinţa de cenaclu, o să vă pledez cauza, că-mi sînteţi simpatic” Aşa mă bucur eu de simpatie, din partea tuturor şi în orice mediu. Bine că nu m-a luat gura pe dinainte să spun cine sînt cu adevărat, ori c-am scris şi eu. Trecutul trebuie să-mi rămînă atît de ascuns, încît să uit şi eu pe ce raft l-am pus. Pentru a fura şi a minţi ai nevoie de calificare, iar eu, care am făcut şi una şi alta, trebuie „să fur meserie”, să mă calific direct la locul de muncă. Şi tocmai de unde m-am învrednicit să fur, de la temuta Vor v Zakone, de la fraţii Vory... (pentru o coeziune a lecturii, cei interesaţi pot reciti fragmentele "Sappho" din "Lista textelor") Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Vă spasiba pentru atenţie şi vă cer puţintică răbdare. Scriu proză greu şi dau pe ţeavă şi mai greu.   Postat de catre latunski criticul la data de 2012-09-17 23:22:49               în schimb, asta e bună, bre, dar n-am absolut niciun chef să laud autorul, şi el o ştie prea bine.   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2012-09-17 18:58:47               Plus ca acel artefact, cu nume de poetesa din insula Lesbos e suma deliciului, astept sa vad daca ai vreo intentie serioasa cu scula sau e doar un pretext, asa, din necesitati de mobilare a textului. Asadar, pe cai, da-i bice, publicul tropaie in sala si nu mai are rabdare.   Postat de catre sters sters la data de 2012-09-17 15:28:24               Aia cu "Oedip rece" e mortala. O fi o marca de coniac, una de apa plata sau minerala, dracu stie, da e trasnet ca si gaselnita post-modernista, ca sa zic ashea. Astept continuarea, caci nu am deslusit noima fragmentului in care apare basarabeanul, nici sa ma tai. Da' tu n-o sa ma tai numai pentru-atata, nu?   Postat de catre sters sters la data de 2012-09-17 15:26:10               Evident, era sa uit de talentul desavarsit de care dai dovada la botezul personajelor, o onomastica greu de egalat in prozele de pe aci. Numai conu' Rechesan... uneori, da nici el mereu. Cu admiratie sincera, KV.   Postat de catre sters sters la data de 2012-09-17 15:22:56               Meserie. La capitolul imaginatie, nota maxima. Evident, prin postarea pe bucatele "economia" textului sufera un pic. Cu migala, insa, si cu rabdare, amintindu-mi prima postare si celelalte de dupa ea si recitindu-le, mi-am dat seama ca textul este o parodie extrem de aplicata la viata internautica, poate chiar europeica, daca nu cumva spun prea mult. Pe unii am inceput sa-i recunosc, pe altii mai putin, iar cand va fi vorba despre mine, sigur imi voi da seama. Sunt intru totul de acord cu cei care spun ca si tehnica literara este fara cusur. Bineinteles, textul va fi admirat de cei carora umorul nu le provoaca dureri de galci. Pentru ceilalti oricum e inutil. S-auzim de lucruri fine, tranzistoare si bobine, dresuri mici pe manechine...   Postat de catre sters sters la data de 2012-09-17 15:19:02               er.toate ...europeica   Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2012-09-15 20:28:11               bineinteles, stea, sa poata circoti si fanel radulescu ca ne-nstelam reciproc!   Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2012-09-15 20:27:09               vitea, pina n-ajunge badea Sile urmuzel pe aici, ma grabesc sa constat ca: -detaliile is a naibii de veridice ceea ce da forta acestei evocari -fragmentule inspirat cumva de realitatea cotidianului strimb, ridicol si imund care ne incojoara? -poti trece dincolo de tipologii sau te opresti aici...adica fragmentele se vor inchega intr-o saga despre sapphismul, priapismul, tribadismul(yoate cu ghilimele)si sodomismul societatii de consumat maculatura? dap, mi-a placut, fiindca, nu-i asa, tii pana drept si redactezi dezinvolt.O singura, minora nedumerire am: aparitia lui Diodor Tiamant e provocata de fiintarea falusterului lui ursache? daca da, iaca ma simt si io important, odata in viata trecatoare si europeicaca, se gasi un Petrov sa ma coopteze de Ilf!   Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2012-09-15 20:26:36	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23953 Comentarii: 120073 Useri: 1426
ADMINISTRARE