FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Ia-mi tot!
Text postat de Adrian Munteanu



Ia-mi ochii limpezi ce-au scrutat cu sete
Descătușarea geamătului serii,
Ia-mi glasul tandru zăbovind în merii
Striviți de flori născute să îmbete,

Ia-mi pleoapele ce au filtrat puzderii
De zboruri largi, împreunând egrete
Și degetele răsfirând prin plete
Tăceri târzii sub clopotu-nvierii,

Ia-mi tihna clipei decorând pervazul
Cu urma poftei dintr-un vis rămas,
Uitat în ridul ce-a brăzdat obrazul

Și în vigoarea pusă-n orice pas.
Ia-mi, Doamne, tot, dar nu-mi lua răgazul
De-a mă gândi la tine-n tainic ceas.


16 aprilie 2012
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Chiar mă străduiesc să fac trafic, fie și ilegal, cu Iubirea. Până acum m-a gratulat cu de toate, adică a creat o stare de echilibru fructuos. Zbateri destule si e bine așa, pentru că poezia se naște din durere.
Nici n-aș accepta o altă formulă de adresare. Nu știu câți ani ai și nici nu contează. Eu am prieteni tineri, iar din tinerețe m-au învățat alții, mai cu experiență, că prețuirea pentru cineva nu se recunoaște în formule de politețe.
 
Postat de catre Adrian Munteanu la data de 2012-04-18 09:54:37
         
 
  Adriane, abia acum am ajuns acasa, si, parca imi pare rau ca nu am citit eu primul acest sonet…Daca nu te deranjeaza, imi voi face maine timp pentru o mica interventie.
In aceasta seara iti spun doar atat:
Daca in viitor vei fi mai bogat, voi fi sigur ca ai facut in relatiile cu viata, trafic cu Iubire in stare pura, fapta pasibila de pedeapsa cu Fericirea!...

p.s. Adriane, nu stiu daca am procedat corect atunci cand am trecut direct la acest ton familiar de adresare; deja, sunt acuzat ca ma ascund la umbra celor mari…
Dar,eu nu sunt cu nimic vinovat; doar versurile tale m-au indemnat sa ma adresez asa.
Daca acest fapt te deranjeaza, spunemi-o fara jena, nu ma supar.Si trecem la formulele protocolare de adresare. Si, asta, daca mai vrei sa schimbam din cand in cand cate o vorba…

Sa fii iubit!
 
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2012-04-17 00:51:32
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23945
Comentarii: 120070
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE