PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Συμποσίον -Banchetul (4) Text postat de Gheorghe Rechesan TABLOUL IV SCENA I În taverna goală de muşterii, Fanaki şterge cu o cîrpă tejgheaua şi fredonează o melodie sprinţară în care se repetă des cuvintele “agapi mou”, “gaidaros”, “mitéres”, “mouni”. Demetrios Xylotaki intră în tavernă cu paşi tîrşîiţi. Are capul bandajat şi o mină de om disperat. Se lasă oftînd pe o laviţă şi Fanaki se apropie serviabil de el. FANAKI: -Kalimera, nene, cin’ te-a supărat? DEMETRIOS: -Dă-mi o mastică, din cea bună de Chios, nu poşircă botezată, că mi-s afanisit foarte! FANAKI ( se întoarce cu un ulcior pîntecos din care toarnă într-o ulcică şi i-o pune dinainte): -Da’ văz că eşti cătrănit rău…ce-ai păţit? DEMETRIOS ( dînd peste cap conţinutul ulcelei, se scutură, scuipă pe podele o flegmă lipicioasă şi-şi drege glasul hîrîind din gîtlej): -Mă ştii cît sunt de regulat…nu te gîndi, bre la prostii, ziceam doar că respect regula de aur a pătratului liric catrenistic: patru versuri, cu rimă încrucişată, sau după caz împerecheată, opt silabe ori patru în total (scoate un abac şi zornăie bilele) treizeci şi două, nesmintit… FANAKI: -Minunat, catrenu’ cu geometrie perfectă…şi ce-i cu asta? DEMETRIOS (mirat): -Păi nu-i destul? Bineînţeles, toate stihurile îs cu aluzii libidinoase, aşa, ca pentru bărbaţi adevăraţi…aşa scriu de o viaţă, nimeni şi nimic nu mă poate schimba… FANAKI: -Hades să-l înghită, Caron să-l înece pe ăla care-o încerca… DEMETRIOS (făcîndu-i semn să-i mai toarne o cinzeacă): -Că de-aia îs în graţiile păsăricilor de tăt felu’ şi mai mari şi mai mici, tinere sau mature, că pe toate le mulţumesc, nu-i una care să se plîngă c-a plecat de la mine nemîngîiată. Da’ nu ăsta mi-e ofu’… FANAKI (strîmbîndu-se a rîs): -Te lăsă baltă baba, fugind cu unu’ mai tinerel? DEMETRIOS (sughiţînd): -N-am io norocu’ ăsta… FANAKI: -Ţi-a fătat căţaua trei pui, unu alb, unu negru şi-al treilea cu trei capete, puiuţ de cerber… DEMETRIOS (scuipîndu-şi în sîn): -Ba…uite ce-am păţit (îşi pipăie pansamentul): deunăzi, o luai şi io cătinel pe Drómo Hieródoulon, ştii ulicioara aceea ferită cu felinare roşii şi păsăruici felurite, pentru toate gusturile în galantar, blonde, cîrlionţate, brune ca abanosul, ori roşcate ca arama de Cos, numa’ aşa ca să-mi mai clătesc privirea, că talanţi în pungă ioc… FANAKI (filosofic): -Te înţeleg, între dorinţă şi putirinţă se cască adeseori o prăpastie mai adîncă ca rîpa Kólasi… DEMETRIOS: -Cînd colo, ce să vezi, taman la colţ, unde altă dată se vindeau flecuşteţe pentru muieri, basmale colorate, iruri pentru obraji, o zidire nou-nouţă, cu fronton mare pe care scria cu litere de-o şchioapă “ Akadimia Lirykou, cine nu-i poitis n-are ce căta aici”… FANAKI: -Hai, nu mă-nnebuni, nene! DEMETRIOS: -P’onoarea mea de catrenist dacă te mint…să n-am parte de baba mea! FANAKI: -Dă-i încolo de stihuitori, prozodaşi şi scribălăi cu coada-nfoiată, nu te necăji, ce-i a’ lu’ matale îi pus deoparte…e drept că buchiseşti cam prăfuit, ca pe vremea lui Pazvantokles şi a regişorului Tezeu, ăla cu tezele şi antitezele, da’ cui nu-i place, mucles şi-un praz uscat! DEMETRIOS (pipăindu-şi ţeasta): -Stai să vezi…cum silabiseam io slovele alea de pe frontispiciu, nu-ş cum dracu se făcu că se desprinse o buca’ de olan de pe-acoperiş, pesemne că nu era bine tocmit şi-mi căzu drept în creştet…noroc că am ţeasta tare, din copilărie, de cînd mă trimitea taica cu junincile la păscut şi mă luam în coarne, ca la tauromahie, cu boiştenii ăi mai căpoşi, că altfel nu mai beam acuma aici, în crîşma lui kir Koraki…da’ jupînu’ unde-i? FANAKI (cu indiferenţă): -Plecă în pelerinaj la Delfi, să-i dea în bobi Pithia şi m-a lăsat pe mine să-i ţin locul! DEMETRIOS: -Mai toarnă un rînd….aşa că venit-am încoa’ fiinc-aflai că zidirea şi acoperişu’ s tocmite de unu Giorgios Ankáthikos, zis şi “Limbă Ascuţită”, mare pişicher, arhitect de partenoane, sudichioane, erechteioane, dulichioane şi alte fleacuri… FANAKI: -Şi vrei să-l dai în judecată pentru vătămare? DEMETRIOS: -De bună seama, vezi tu capu’ meu e încă verde, dară ţigla lui e moartă de tri milenii, am mirosit io cum vine treaba, îs făcute din lut de tanagra, se-nfoaie în nuri şi plesnesc… Scoate o fiţuică, ia un condei şi începe să compună. -Ia-auzi cilea ‘şa: “ Cînd intrai pe-a iei poartă Duduiţei io i-am spus Ţigla ta poate că-i moartă Însă propta mea e sus…” Fanaki dă aprobator-admirativ din cap, iar Demetrios, după ce înmuie plaivazu-n gură, continuă: “ Colo sus printre olane Cînd mă sui s-o mulţumesc Ţigla mîndrei pipăiesc Să nu fie, bre, piroane…” SCENA II Intră în tavernă Asmuţaki, cu straiele pîrlite şi şchiopătînd agale, Platon, cu kitonul ud leoarcă. Se aşează şi ei la o masă, iar Fanaki se apropie amabil. FANAKI: -Ce servesc jupînii? ASMUŢAKI (oftînd şi trecîndu-şi deştele prin floacele arse din creştet): -O puicuţă la proţap…da’ să nu fie prea rumenită… DEMETRIOS (aşezîndu-se la masa celor doi): -Eheee, cîte puicuţe n-am tras eu în proţap în tinereţe…nici acum nu mă dau bătut, ba-i bună şi-o găină bătrînă, numa’ să nu pice cloşcă! FANAKI (arătînd spre hainele carbonizate ale lui Asmuţaki): -Da’ ce păţişi, nenicule, fuseşi la pîrjolu’ Troadei, de eşti aşa de-afumat? ASMUŢAKI: -Ba, vin din Eghipet, tărîmul misterelor, sarcofagelor, fitofagelor şi mumiilor! FANAKI: -Da’ ce cătaşi, bre, acolo? ASMUŢAKI (umflîndu-şi pieptul, răsuflă şi turuie): “ În ţara aia-ndepărată, La tot pasul sunt minuni Ba chiar şi mîţa-i fermecată, Cînd sapi amarele fîntîni, Găseşti în stei o, doar genuni Iar zeii îşi robesc stăpîni De stele te loveşti mereu, Ba mirul se mira încet În laţ se gîtuie la greu, Orice cîntat, orice estet Am fost să-mi caut menirea, C-aşa e firea de poet Nu vers, alean nici prozodirea, Ci ceva mult, enorm, prolix, O altă aia ca-n gîndirea Ce face-n creiere un nix Căutam cum vine nemurirea Cînd şi geniu’ mai dă chics…” FANAKI ( nerăbdător): -Mai pe scurt , omule, că ne prinde schimbarea calendarului, ce căutai printre mumii? ASMUŢAKI: -Revelaţia, saltu’, destinu…năzuiam să fiu Phoenix! FANAKI: -Aha…şi cum ţi-a ieşit? ASMUŢAKI: -Binişor…combustia…cine nu ştie ce-i aia să caute în manualul pompierului amator, a decurs bine, lemnul era uscat, sufla o briză uşoară, numai potrivită să alimenteze flacăra cu oxigen, cînd ce să vezi, taman cînd începusem să mă pîrpălesc la foc domol se lăsă un nor, iar din nor se scoborî o arătare, leit Herostratus, care nici una nici două, îşi suflecă kitonul şi… DEMETRIOS: “ Cînd umblam şi io prin luncă Cu mîndruţe fel de fel Am ştiut că se sufulcă Numai alea care-au un ţel…” ASMUŢAKI: -Ne laşi, nene, cu poalele dumitale…cum spuneam, cît ai zice ihtyos, nărăvitul acela se slobozi pe rugul meu artistic şi-l stinse…pas de mai arde plenar, de unde cenuşă, vacs renaştere glorioasă, perpetuă, abdutică…mă gîndeam s-ajung nemuritor şi cînd colo… PLATON (storcîndu-şi fustanela leoarcă): -Eu am ajuns la o concluzie: cu cît gîndesc mai mult, cu atîta înţeleg mai puţin… FANAKI: -Da’ cum arăta ipochimenul care se uşură pe actul matale artistic? ASMUŢAKI: -Cum să arate? Ca oricare…înalt, slab, tras la obraz şi cam neguros…purta o hlamidă sinilie şi vorbea răstit! PLATON: -Focul şi apa, indecilibile şi indestructibile elemente ale Universului…da, le cunosc şi recunosc mereu mă încercă cosubtanţiail, feeric, inopinat! FANAKI: -Da’ matale ce păţişi, ţi se-necară triremele-n port la Ithaka, ţi-a murit vaca, ai un aer rătăcit de menestrel murat! PLATON: -Rătăcit am fost dar m-am regăsit, în patria-mi îndepărtată, precum colosalul, vicleanul, că doar viclenia este cea mai tare armă din lume, Odiseu m-am întors, ros de melancolie, găurit de dor… DEMETRIOS: “ Fetiţele cînd au dor Eu le-aştern saltea moale Nu în cîmpuri de mohor Ci acilea pe sub şale…” FANAKI: -I-a căzut o ţiglă veche-n cap, nu-l luaţi în seamă, mîine va catreniza pe tema cărămizilor metaforice… PLATON: -Nenorocire mai mare decît să te respingă cei de un neam şi-o limbă nu se mai află…din labirintul răutăţii vrînd să scap, suitu-m-am pe acoperişul templului vestitei Sapho şi am vrut să-mi iau zborul… ASMUŢAKI: -Frumos de tot..şi-ai făcut un salt în gol, nu? PLATON: -Nuuu, da’ ce-s picat în cap? Mi-am înfoiat aripile şi-am decolat spre înalt… FANAKI: -Ei, drăcie, pe catrinţa Persefonei, ca să vezi, leit Icar… PLATON: -Da, e mirific, nu? Să vezi lumea de sus, să treci peste convenienţe, să zbori lin…numai că n-a fost exact aşa…n-am ajuns eu bine deasupra obcinei Parnasului, al doilea viraj la stînga cum treci de gomila Haemus şi dîmburile gemene Pelion şi Ossa, că am simţit că flapsurile din dreapta nu răspund la comenzi, am tras tare de manşă, dar nimic, bag de seamă că se blocaseră şi-atunci, neavînd altă alternativă, am coborît în picaj şi-am încercat o amerizare, mai exact o aegeenizare în apele învolburate ale Egeei, cam pe lîngă ostrovul Veleitariki, dacă ştiţi… ASMUŢAKI (ciocnind ulcelele): -Ai avut noroc, bre, puteai să te duci la fund şi te lua Poseidon de ginere! FANAKI: -Ce chestie, domle! Auzi, dar cine ţi-a confecţionat deltaplanu’ ? PLATON: -Un ins din Tracia de neamu’ său, blestemat să fie în analele istoriei…Giorgios Akánthikos şi fii, “Aparate de zbor mai grele ca aerul, comp.” De la el mi-am achiziţionat aripile! Auzind numele, Demetrios şi Asmuţaki sar ca arşi. DEMETRIOS: -Are şi-afaceri cu d’astea, concern multinaţional? Mie-mi pricinui un cucui cu ţiglele sale! ASMUŢAKI: -Pe mine se slobozi, oprindu-mi arderea interioară! PLATON: -Pe mine mă zvîrli în văzduh cu gînd să mă piară în ridicolul mitului ancestral! SCENA III Pe uşa tavernei păşeşte precaut un ins înalt, deşirat, cu faţa osoasă şi-un rictus amar în colţul gurii. Poartă o hlamidă egeean blu, decorată cu stele de aur şi ţine în mîini în loc de toiag un tirs împodobit cu scaieţi şi frunze de urzică. FANAKI: -Kalimera, străine, bine-ai venit în bodega Iuropii…să-ţi sară din cană stropii, setea să ţi-o potoleşti, foamea s-o domoleşti… AKANTHIKOS: -Bonsoar, mersi, eşti gentil să-mi spui: aici se ţine Banchetul? FANAKI: -Frăţioare, aici se ţin toate banchetele, zaiafeturile, chiolhanele şi beţivelile din tîrg…una e Iuropeea şi unu-i taica Konaki care stoarce vinaţu’ şi din pai, din frunză verde! AKANTHICOS: -Ăsta e ţinut de insu’ ăla cu umeri largi, privire dreaptă, un atenian utopic ca parfumul de verbină, Aristokeles pe numele-i de familie… FANAKI: -Ahaaa…n-am auzit, o fi din alt ev…cu ce vă servesc? Am caracatiţe în sos de clei negru, momiţe de miel nenăscut la grătar, fleică de muză-n sos de hăsmăţui, iar ca udătură, retsina, malvoisier de la mama lui… AKANTHICOS: -Un fileu de şarpe, a la Hipocrates, cu garnitură de urzici şi mătrăgună, iar de băut, apă de izvor dar să nu fie prea rece, cu lămîie cipriotă dacă se poate,atît! Şi zici că se ţin multe banchete în tavernă? FANAKI (punînd pe-o tipsie o amforă cu apă călîie): -Biăn siur musiu…eheee, eheu…peripatetic vorbind, închiriem sala cu ora, ziua şi luna, pentru petreceri decente şi simpozioane despre nemurirea sufletului în cadru viticol… AKANTHIKOS (luînd o gură de apă, strîmbîndu-se): -Finuţ localul! Ar prinde bine o decoraţie mai antică, eventual cu influenţe elenistice, mobilier quatrieme siecle before christ şi cîteva animatoare! FANAKI (oftînd cu regret în glas): -Ultima idee nu e viabilă, jupînu’ nu vrea cu nici preţ…degeaba i–am spus eu că o copsişoară, un funduleţ, un sînuleţ nurliu şi tare, măcar întrezărit prin ţoale, ar face bine la afaceri, dumnealui nu vrea şi pace! AKANTHICOS: -E misogin? FANAKI: -Din cîte ştiu eu e orthódoxos …aaa, înţeleg, te refereai la chestia cu muierile! Nu, e bărbat ca mine, ca dumneata, ca oricare altul, dar i s-a pus pata pe curăţenie, nu vrea scandaluri, bătăi, orgii cu dezmăţate ca-n alte bodegi! AKANTHIKOS (arătînd spre grupul celor de la masă): -Dar dînşii cine-s, muşterii vechi? FANAKI (cu dispreţ): -Amatori…habar n-au să benchetuiască…dacă le dai puterea ursului, negru, vîrtos sau zeamă de bozii pentru ei totuna-i! AKANTZIKOS: -Dimpotrivă, mie mi se par bine afumaţi, iar după privirea lor parcă le-a picat ceru'n creştet , ba chiar logosul şi-a luat din mintea lor,zborul… ASMUŢAKI (holbîndu-se): -Afumaţi… DEMETRIOS( scăpărînd din ochi): -Picat în creştet... PLATON(strîngînd din fălci): -Zborul… FANAKI: -Nu-i luaţi în seamă, îndeobşte sunt inofensivi, le dau de băut fiindcă întreţin atmosfera cu palavrele lor! DEMETRIOS, ASMUŢAKI, PLATON (ridicîndu-se ameninţători, urlă la unison): -El e, el …puneţi mîna pe el, nu-l lăsaţi să vă scape! Se îndreaptă mînioşi, cu pumnii strînşi spre Akanthikos, dar acesta, ridicînd tirsul se învălui într-un nor alb şi des, dispărînd ca şi cînd nici n-ar fi fost. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   da, m-am cam plictisit de subiect. ideea e că în esenţa asta diluată şi manieristă, personajele flecăresc pe bune.   Postat de catre Dragoş Iovan la data de 2012-03-14 14:37:19               Ai mai pierdut puţin din vervă. Sau poate e dialogul prea încărcat. Oricum, admir felul în care reuşeşti să surprinzi esenţa.   Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2012-03-14 14:03:01	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE