PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Gând de noiembrie Text postat de Veronica Pavel Copacii se golesc şi luna noiembrie aterizează în sufletele noastre aducând cu ea tristeţea lungilor nopţi de sfârşit de toamnă. Se spune că pentru a goni gândurile rele e bine să te gândeşti la copilărie. Bănuiesc că multă lume ştie acest lucru şi am impresia că în Canada sunt special organizate nişte jocuri în care adulţii să se simtă iar copii. Dar, să fim drepţi: ce copil se simte copil când se joacă? Jocurile sunt una din cele mai serioase activităţi ale omului, fie el copil sau adult şi tocmai în aceasta seriozitate constă frumuseţea lor! Azi n-o să mă joc, dar o să mă-ntorc cu gândul la copilărie, pentru că în Noiembrie era ziua mamei. Şi în plus, nu era o zi oarecare, era 7 noiembrie, când, pe vremuri, se sărbătorea şi în România, ca şi în Uniunea Sovietică de atunci, marea Revoluţie din Octombrie. Sigur ca nu prea înţelegeam eu ce era cu Revoluţia, de fapt când eram mică nici nu-mi închipuiam că în acea zi mai putea fi şi altceva decât ziua mamei. Iubeam foarte mult, pe atunci (şi am ramas cu această iubire până astăzi!) aparatul de radio. Era în camera părinţilor şi mă duceam toată ziua acolo, îmi luam un taburet şi ascultam. Eram convinsă că toate orchestrele şi toţi pianiştii erau undeva în spate, în ciuda faptului că realizam ca nu pot toţi încăpea acolo. Nu-mi puneam întrebari în legatură cu potenţialul radioului de a transmite, mi se părea că din moment ce tata îl adusese în casă, era normal ca radioul să fie « atotputernic »! Aveam însă alte întrebari, pe care nu le puneam cu voce tare pentru că cei din jur erau veşnic ocupaţi şi nu vroiam să mi se spună iarăşi « fă şi tu ceva util, nu mai sta degeaba, lipită de radio ». Nu ştiu de ce îmi spuneau că stau degeaba, când eu eram atât de ocupată cu ascultatul radioului! Deci, întrebările pe care mi le puneam în gând nu erau legate de radio, ci de mama. Nu înţelegeam cum de toată lumea ştia că pe 7 noiembrie era ziua ei. Cine i-a anunţat? Toată defilarea cu steaguri, decoraţii şi fanfară nu făcea decât să-mi întărească părearea că mama mea era foarte importantă! În general nu dădeam atenţie crainicilor la buletinele de ştiri sau radiojurnale, ci numai la emisiunile muzicale. Dar, de 7 Noiembrie, dacă tot era ziua mamei, de ce să nu ascult toată transmisia defilării, cu fanfară, cu pionieri, cu sportivi, când crainicii spuneau cât de bucuroşi sunt participantii? Entuziasmul meu era atat de mare, încât îi spuneam mamei : « Sunt fericită » şi ea, fără să mă-ntrebe de ce, îmi răspundea « aşa să fii toată viaţa ». Convingerea mea cu ziua mamei s-a păstrat până mai tarziu, pentru că, la şcoală fiind, în clasele primare, când învăţătoarea ne-a întrebat, în faţa unui inspector de la raion, ce sărbătorim noi la 7 noiembrie, eu am ridicat mâna cu insistenţă şi, când mi-a dat cuvantul, am spus cu convingere : « la 7 noiembrie sărbătorim ziua mamei mele ». Învăţătoarea a chemat-o pe mama la şcoală şi i-a spus că ar trebui să mă « prelucreze », ca să ştiu ce se sărbătoreşte pe 7 noiembrie, nu să compromit munca politică a cadrelor didactice în faţa inspectorilor! Mama mi-a explicat atunci că e şi altă sărbătoare pe 7 noiembrie, dar că de fapt cealaltă e ceva din octombrie si că s-a schimbat calendarul. N-am înţeles nimica, dar mi-am spus că altă dată n-o să mai zic la şcoală că pe 7 noiembrie e ziua mamei, pentru că învăţătoarea e probabil geloasă. Seara aveam musafiri şi mă bucuram grozav. De fapt nu oaspeţii în sine mă bucurau, că ei veneau fără copii şi noi, copiii, nu stăteam cu adulţii, dar îmi plăcea faptul că mi se dădea şi mie ceva de făcut şi deveneam utilă: pregăteam farfurioarele de tortă şi linguriţele. Unele linguriţe erau pătrate şi plate, ca nişte mici lopăţele şi am aflat că ele erau pentru îngheţată. Mie-mi plăceau la nebunie şi mi se părea că nu era logic ca pentru îngheţată să fie destinată o linguriţă plata, cea obişnuită ar fi fost mai potrivita, ca să aibă îngheţata unde să se topeasca, gândeam eu! Dar, pentru că le adoram pe cele pătrate, le puneam pe ele pentru tortă şi mama nu se opunea. Credeam, în secret, că şi ei îi plăceau, dar nu-mi spunea! Torta, de nuci cu cremă de ciocolată, niciodată prea estetica, era în schimb foarte bună. Fratele şi cu mine spărgeam şi cojeam nucile, iar mama le dădea pe maşina de tocat nuci. Tare-mi placea maşina aceea, am iubit-o, pentru că din nucile întregi făcea « rumeguş de nuci » care era uşor de mâncat, puneam puţin zahăr tos şi mâncam aşa, înainte de tortă! Astăzi mă gândesc la acele momente din copilărie, acuma, în noiembrie, când zilele îşi pierd lumina în faţa nopţii, când copacii sunt aproape dezgoliţi şi când mi se pare că întunericul e binevenit pentru a-mi ascunde o lacrimă târzie prelinsă pe obraz. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Multumesc pentru trecere si apreciere, d-le Onicioiu. Asa adauga, la citatele dv, si vorbele lui Brancusi care spune ca atunci cand incetam a fi copii, murim. Cat despre torta, desigur, ambele variante se folosesc in limba romana. Italienii spun si ei "torta", englezii spun "cake", care pentru mine inseamna mai curand "chec", dar pe acesta enlezii il numasc "cofee cake". Iar francezii spun tortului "le gateau" (masculin), care inseamna prajitura si e feminin. Un intreg balamuc cu dulciurile astea, nu? :))) Noroc ca-s bune! Inca o data multumiri, Vero   Postat de catre Veronica Pavel la data de 2011-11-06 14:54:39               1.Ceea ce a scris Vero aici nu mi se pare nicicum a fi o compunere a unui elev de clasa a VIII-a, care a trecut într-a VII-a. Ci a unui om care a depăşit de mult – bănuiesc, deşi sunt sigur – vârsta copilăriei, de care, probabil, toţi ne aducem aminte. Unii cu bucurie, alţii cu nostalgie ori chiar şi cu una, şi cu alta. Copilărie pe care scriitorul Valeriu Butulescu o descrie ca fiind „Singurul paradis pierdut“. Iar întorcerea – numai cu gândul – în acesta nu-i proprie generaţiei noastre. Că doar Când amintirile-n trecut Încearcă să mă cheme, Pe drumul lung și cunoscut Mai trec din vreme-n vreme. M. Eminescu 2.Cuvântul tortă nu este o invenţie a autoarei, ci e varianta, într-adevăr, feminină a neutrului tort2 GheO   Postat de catre Gheorghe Oncioiu la data de 2011-11-05 19:05:59 Parcurge cronologic comentariile acestui autor Text anterior       Text urmator               Tea, multumesc de trecere, ma bucur ca ti-a placut! Nicolae, eu am trecut abea in clasa a 7-a, deci daca am scris ca un elev de a 8-a, complimentul tau ma onoreaza! Va mai astept! Veronica   Postat de catre Veronica Pavel la data de 2011-11-04 13:15:14               am cautat "torta" in dictionar. daca este o alintare (feminizare)a tortului, ar trebui pus in ghilimele. zic si eu. in ce priveste scrierea, mi se pare o compunere de clasa a VIII. dar Veronica Pavel poate, si a demonstrat ca poate, mult mai mult.   Postat de catre nicolae tudor la data de 2011-11-04 07:19:43               O1 si inca ceva, grozava poza! tea   Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2011-11-03 19:28:55               Hi Vero! Ti-am mai spus, parca, nimeni nu se poate intoarce cu atata candoare in lumea copilariei... dar mi-a placut si insertul amar- muscator, ce dumnezeu, e vorba de 7 noiembrie! Placut! Tea si vot (vorba Adrianei!)   Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2011-11-03 19:28:11               :)   Postat de catre . Fiinta la data de 2011-11-03 17:42:59               Vai, Adriana, si eu care postasem textul numai ca sa ma aleg si eu cu o stelutza :))) Ma bucur ca ti-a placut si ca te-a amuzat, dar amuzamentul tau nu se compara cu hohotele de ras pe care mi le-a starnit lectura textelor si comentariilor de aici din ultima vreme :) Multumesc pentru semn! Vero   Postat de catre Veronica Pavel la data de 2011-11-03 17:37:59               Un text finut, plin de candoare, cu un umor discret si cuceritor, scris parca in timp ce vechiul si mult indragitul Radio transmite un cantec care incepe si se termina cu o nota de tristete. "Se spune că pentru a goni gândurile rele e bine să te gândeşti la copilărie" Sau sa o mai citesti pe Veronica. :) Cum am abuzat de dreptul de a instela, am decis sa nu mai uzez o perioada lunga de acest drept. Dar tu stii ca dincolo de tastatura exista pretuirea mea sincera.   Postat de catre . Fiinta la data de 2011-11-03 15:23:12	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE