PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Înainte de sărbători Text postat de Veronica Pavel Am citit zilele trecute în cotodianul „Toronto Star”, la rubrica „Ethically speaking” („Vorbind despre etică”), un articol care m-a pus pe gânduri. Autorul, Ken Gallinger, şi-a construit rubrica pe structura „Întrebare” şi „Răspuns”. Cu alte cuvinte, cititorii pun întrebări şi, pe baza acestora, ziaristul face o pledoarie pro sau contra cauzei în discuţie. Tema articolului era inegalitatea dintre oameni. „Întrebarea” aparţinea unei doamne al cărei soţ trebuia să meargă în vizită la doi nepoţi, unul de trei ani, celălalt de şapte. Era chiar în preajma sărbătorii de Haloween şi respectiva doamnă tocmai găsise în grădină, printre dovlecii care sunt ornamentul acestei sărbători, unul mai mititel şi s-a gândit să i-l trimită prin soţ nepoţelului de trei ani, ca atenţie din partea ei. Soţul a acceptat să-i ducă mini-dovleacul celui mic numai cu condiţia ca să-i ducă şi fratelui mai mare ceva. La această reacţie a soţului, normală după părerea mea, doamna s-a enervat şi s-a grăbit să scrie la ziar, întrebând revoltată de ce oamenii trebuie neapărat să se creadă egali. A amintit de sora ei mai mică, din cauza căreia a avut de suferit în copilărie pentru că avea „pretenţii de egalitate” cu sora mai mare. În sectiunea „Răspuns”, autorul dă dreptate doamnei şi pledează pentru conştientizarea ideeii inegalităţii în care oamenii se nasc, trăiesc şi mor. Se insistă asupra faptului că fiecare dintre noi trebuie să aibă în permanenţă prezent în minte faptul că ne naştem inegali datorită şi unor factori externi, ca cei economici, politici, culturali, sociali, de aşezare geografică sau de climat, dar şi a unor factori interni, cum ar fi moştenirea genetică a fiecărui individ. Unii sunt înalţi şi frumoşi, alţii scurţi şi mai puţin frumoşi, unii au talent la limbi străine, alţii la sport, unii se nasc ca să ajungă matematicieni, altii, dimpotrivă, sunt duşmani ai ştiinţelor. Femeile sunt într-un fel, bărbaţii în alt fel. Ori, spune autorul, cu cât omul îşi dă mai repede seama de acest adevăr al inegalităţii, cu atât îsi poate organiza mai bine viaţa în functie de caracteristicile lui personale. Trebuie să recunosc că faptul că oamenii nu se nasc egali este un adevăr care nu poate fi negat şi, citind articolul, am fost de acord cu autorul, dar numai până la un punct, anume acela în care autorul îl acuză pe soţul doamnei pentru refuzul de a duce mini-dovleacul fratelui mai mic fără ca să ducă şi nepotului mai vârstnic ceva. Părearea autorului, cu care nu sunt de acord, este că soţul, refuzând rugămintea soţiei, a ratat ocazia de a-i învăţa pe copii, încă de la o vârstă fragedă, să se obişnuiască cu ideea „inegalităţii. Ei bine, iată că, deşi am tot respectul pentru jurnalistul Ken Gallinger, remarc o eroare de judecată în articolul domniei sale. Da, este adevărat că ne naştem inegali şi că trebuie să fim conştienti de această realitate. Şi totuşi, cred eu, există un „loc” în care absolut toţi oamenii din lume sunt egali, fără nicio excepţie. Iar acel „loc” este cel din inima părinţilor şi a bunicilor. Doamna respectivă s-a revoltat când soţul a replicat că nu poate să ducă ceva fratelui mai mic fără să-i dea şi celui mare ceva. Ea n-a înţeles că valoarea mini-dovleacului pe care vroia să i-l trimită fratelui cel mic nu consta în obiectul în sine, ci în iubirea cu care un bunic îi aduce un cadou nepotului. Ori, din acest punct de vedere, soţul avea perfectă dreptate: nu putea să-l iubească mai mult pe unul din fraţi decât pe celalalt. Dragostea bunicului există în egală măsură pentru ambii copii. Că aceasă dragoste se poate manifesta diferit, asta e altceva. Că mini-dovleacul se potrivea fratelui cel mic, nici acest lucru nu-l pune nimeni la îndoială. Dar doamna a confundat inegalitatea în ceea ce priveşte un bun material, cu care e bine să ne obişnuim de mici, cu inegalitatea, total nepermisă, în ceea ce priveşte dreptul la dragostea părinţilor şi bunicilor. Scriu aceste rânduri în preajma sărbătorilor pentru că, ce altceva sunt cadourile, în general, dar pentru copii în mod special, decât o manifestare a dragostei? Şi, în privinţa dreptului la dragoste, nu se nasc toţi egali? Mi-aduc bine aminte de o întâmplare de când eram copil. Părinţii erau prieteni cu Nicu Steinhardt şi odată a venit la noi şi i-a adus fratelui meu mai mare, Toma, un fes turcesc vişiniu, cilindric şi cu ciucure, care pe Toma l-a fascinat instantaneu. Mie Nicu mi-a adus tot atunci o cutioară lucioasă de carton, cubică, bleu cu alb, cu nişte jucărele în ea. L-am auzit că s-a scuzat faţă de părinţi că n-a gasit pentru mine ceva la fel de valoros cum era fesul pentru Toma. Dar eu am iubit acea cutie la nebunie şi n-am uitat-o nici până astăzi! Era dragostea lui Nicu pe care am simţit-o în ea, ce mai conta valoarea materială? Da, să-i învăţăm pe copii să se obişnuiască de mici cu inegalităţile lumii, dar să nu-i privăm niciodată de dragostea noastră, egal distribuită surorilor şi fraţilor, mici sau mari! Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   ave ! :)   Postat de catre iulia ralia la data de 2011-12-28 22:47:15               Sarbatori fericite, Iulia! Ce surpriza placuta sa te reintalnesc aici la un text postat de mine! Cat despre "ne nastem diferiti", da, e o varianta "politicaly corect" a lui "ne nastem inegali". Daca te gandesti bine insa, sansele nu sunt egale! Dar, totul fiind relativ, un om nascut intr-o comunitate tribala, de exemplu, nu-si va dori sa faca facultate, deci nivelul lui de "sanse" e masurat la un nivel diferit decat cel al unuia nascut intr-o mare metropola. E vorba deci si de propria perceptie a "sanselor"... Multumesc de trecere, lectura, comentariu si vot...ca, vorba prietenului nostru Latunski, mi-era dor de Vot-Vero....:))   Postat de catre Veronica Pavel la data de 2011-12-28 14:19:55               Joyeux Noel, Veronique ... &Sarbatori fericite ! A duce daruri e o chestiune de educatie, daca nu ai primit-o poti simti ce simte un copil cand cineva aduce daruri numai fratiorului sau mai mic, mare, nu conteaza. Eu, par exemple, l-as fi "eliminat total" din preocuparile mele pe acel cineva. Fara sa ma supar deloc pe fratior, fiindca el nu ar fi avut nicio vina.Cand eram copil, eram foarte inteleapta... La ce spune jurnalistul despre "ne nastem inegali", as observa ca ar fi corect sa porneaca de la premiza "ne nastem diferiti". Asa diferiti cum suntem, avem fiecare propriul culoar de dezvoltare, iar diferenta nu inseamna inegalitatea sanselor... Pentru un nord american, e un mod cam ciudat de a jongla cu ideea de inegalitate.   Postat de catre iulia ralia la data de 2011-12-27 20:19:53               Ps. si cum articolul nu-i al meu nuvad sensul discutiilor adiacente! Tea   Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2011-12-15 17:51:30               Daca as fi considerat ca merita poate-i scriam, dar asa m-am multumit sa comunic Veronicai ceea ce cred despre...toate...chiar si despre acest site...parca nu numai dificil...Latunski dear! Tea   Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2011-12-15 17:49:22               Tea, după cele spuse, îmi vine să cred că tu i-ai scris lui Gallinger!!! Şi cred că trebuie să-mi revizuiesc ideea de egalitate-inegalitate pe acest sait...dificil (sic!)   Postat de catre latunski criticul la data de 2011-12-15 17:11:41               Multzumesc, Tea. Fiind vorba despre un articol serios, da, mi-am luat curajul sa postez pe Europeea, gandindu-ma ca vor fi cititori care vor aprecia postarea. Si iata, s-a adeverit. QED!   Postat de catre Veronica Pavel la data de 2011-12-15 16:41:34               Tea, cred că pt. blasfemia de a posta pe un sait dificil (detest ghilimelele) puteai s-o tragi de urechi pe Vero în particular, de ex. pe mail. era mai discret, şi, zic eu, mai de efect.   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2011-12-15 16:30:51               err. idee...discuta... scuze, Tea ps. ce se putea fara?   Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2011-12-15 16:23:12               Vero, sunt surprinsa de "aparitia" ta pe site-ul asta...dificil (sic!) Despre articol am mai vorbit noi, problema egalitatii-inegalitatii fiind in asa hal la zi ca nimeni nu prea mai are igee gespre ce se discuta. Ma bucur totdeauna sa citesc ce scrii...echilibrul gandirii tale este rara in ziua de azi (autocritica fiind, recunosc) regards si * Tea   Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2011-12-15 16:21:52               Multumesc, Radu, pentru comentariu si stelutza. Am scris "sarbatori" in contextul in care sunt si alte sarbatori, ale altor religii, tot la sfarsitul lui decembrie si tot asa se fac cadouri copiilor. Latunski, am ras cu lacrimi, apreciez inteligentza si umorul, asa ca m-am delectat cu acest comentariu! Unde mai pui ca m-am ales si cu un vot! Multzam voua!   Postat de catre Veronica Pavel la data de 2011-12-15 15:38:35               Nu ştiu de ce m-a ofensat acest articol, pentru că nici eu nu cred că ne naştem egali şi nici în egalitatea de şanse nu cred. Doamnă Veronica Pavel, vă citesc cu atenţie şi plăcere articolele şi apreciez modalitatea de a transforma orice fapt banal într-un univers macro(fie că este vorba de un lift sau un salon de spital - ca să dau doar două exemple). Acum şi aici, sînt solitar cu bunicul incriminat; chiar dacă nu am nepoţi (încă)! Gallinger ăla este un idiot, iar baba o acritură frustrată. I-aş pune la zid, dar mai repede şi cu efect i-aş obliga să-şi lovească reciproc dovlecii, pentru a dezvolta şi alte concepte democratice şi educative ale civilizaţiei occidentale. Parţiala pactizare cu autorul articolului, combinată cu nostalgia cutumelor mioritice, vă plantează într-o dilemă, ca să nu zic trilemă. Şi să nu-mi reproşaţi că nu-am priceput poziţia de pe care comentaţi articolul. Votez acest text, doar pentru curajul de a aborda un subiect spinos. p.s. Concluziile mele: 1. Baba nu avea decît doi dovleci în grădină, pe unul voia să-l păstreze pe post de curcan. Pragmatică, precum toate femeile, simte adîncirea crizei din Lumea Nouă. 2. Oamenii ar trebui să inventeze noi sărbători, Cele cu dovleacul, curcanul şi "pomana porcului" mi se par perimate, pierzînd toal esenţa iniţială şi iniţiatică. latunski-ateu, doar c-aşa vru D-zeu, să nu vă îndoiţi de înţelepciunea Lui!   Postat de catre latunski criticul la data de 2011-12-15 15:20:57               în contextul filiaţiei creştine a ideii de iubire universală, şi dacă admitem că umanitatea e marea familie, atunci lucrurile se complică, iubirea cosangvină rămînînd doar un caz particular. sigur, lăsînd orice ipocrizie la o parte, ne putem întreba de ce ne iubim infinit mai mult copiii decît micuţii spălători de parbrize. şi putem da un răspuns oarecare (acceptînd seria de contradicţii generate cu această ocazie) sau nu, închizînd subiectul, şi văzîndu-ne mai departe de micile (sau marile) noastre iubiri. oricum, strict în perspectiva articolului de presă de la care s-a pornit, şi pentru că nu cade în păcatul sentinţelor majore, găsesc textul reuşit. un singur reproş, personal nu sunt foarte încîntat de sintagma "sărbători". aş fi preferat "Crăciunul" şi atît. revelionul nu generează nici lumină, nici iubire, cel mult mici depresii şi crize de gastrită... steluţă   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2011-12-15 14:56:46               Domnule Buricea, Va multumesc pentru citirea textului meu. Sigur ca pozitia dv este corecta, dar mi se pare ca nu ati prins scopul articolului meu. Scriind textul de fatza, imi arat dezacordul cu un ziarist care a scris un articol intr-un cotidian canadian. Problema este o problema de viatza si faptul ca dv o considerati "o idiotzenie" e o parere personala. Iar eu am pus in dezbatere articolul citit si parerea ziaristului, cu care nu sunt de acord, nu "idiotzenia" de care "va mirati". Cu tot respectul, Veronica PS: Multumesc pe aceasta cale si cititorului care a intzeles ideea expusa de mine si a luminat textul.   Postat de catre Veronica Pavel la data de 2011-12-15 13:32:52               Cultivarea din faşă a sentimentelor de inegalitate implacabilă este o actiune traumatizantă pentru orice copil, chiar şi pentru oamenii maturi. Ce s-ar fi petrecut în mintea fratelui mai mare, care nu ar fi primit nimic? Cred că bunica avea un comportament anormal, datorită frustrărilor din copilărie... O asemenea practică inoculează celor "mai inegali" ideea că, indiferent cât s-ar lupta, cât s-ar zbate, nu-şi vor depăşi niciodată condiţia imprimată de destin... PS: Mi se pare o idee nenorocită, chiar fascistă, care nici măcar nu ar trebui pusă din umanism, din bun simţ! Domna Veronica, mă mir cum ai putut pune în discuţie o asemenea idioţenie!   Postat de catre Mihail Buricea la data de 2011-12-15 09:38:37	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE