FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Iartă-ne, Generație mutilată
Text postat de Emanuel Cristescu
V-ați născut după ceea ce unii, pompos, numesc „Revoluție”. În fapt o lovitură de stat perfectă în care organizatorii au prevăzut și neprevăzutul. Nu le-ar fi reușit dacă poporul român cu o implicare, o credință și o sinceritate dezarmante nu ar fi ieșit în stradă. Însă a ieșit pentru că demența conducătorilor de atunci luase forme monstruoase. Forme care, iată, ciclic, revin.

De atunci, toți conducătorii au făcut tot ce le-a stat în putință și mai mult decât atât, să ascundă această mare minciună, poate cea mai mare minciună a secolului al XX-lea!

Însă aceasta nu a fost totul. A început marea pradă, s-a dat drumul la impostură, jaf, distrugere.

Ce ați putut vedea și învăța în acești ani? Că prin fraudă și corupție indivizi fără scrupule pot face mari averi. Că școală nu contează. Important este să faci parte in structuri de tip mafiot, și totul se rezolvă.

Ce modele ați avut? Ce profesori ați avut, cum au fost ei motivați și, de fapt, cine a mai rămas în învățământ?

Ce experiențe s-au făcut asupra voastră? Arie curiculară, manuale, alternative, cu sau fără examen de treaptă, materii mai multe ori mai puține la bacalaureat, greve, vacanțe, lipsa de exigență și de har din partea profesorilor șamd.

Și cum ați fost învățați la școală? Cum vi s-a predat, care a fost exigența, cum s-au făcut promovările, cum ați fost stimulați să învățați, cum au luat bacalaureatul generații întregi?

Și a venit bacalaureatul 2011. Deși nu vi s-a oferit nimic vi s-au impus exigențe maxime. Voi sunteți turnesolul care demonstrați eșecul unui sistem. Ia să se facă o evaluare națională a tuturor celor care au luat bacalaureatul în acești ani, cu aceleași exigențe și să vedeți câți ar trebui să dea înapoi diploma de bacalaureat! Însă, din păcate, lipsa de scrupule, cinismul, aroganța și incompetența trebuia să-și găsească un loc de manifestare și voi o generație întreagă ați ajuns victime.

O generație mutilată, schilodită spiritual, moral și educațional. Rodul unui întreg sistem de învățământ și nu numai, care v-a adus în starea aceasta și care, acum, ipocrit vă acuză.

Ați fost modelați după chipul hidos al societății în care trăim și ați fost duși ca niște miei nevinovați la ghilotină! Și vi s-a frânt începutul de zbor! S-ar putea face oare, o decolare bruscă fără o pregătire, fără antrenament, fără aparate performante, fără piloți pregătiți și fără o pistă bună și mai ales, după toate acestea, fără atingerea unei viteze care să asigure portanța? Ei bine, cu această generație, oameni iresponsabili, blestemat și uitat fie-le numele, au făcut acest lucru. Fără să-i instruiască, fără piloți pregătiți, fără să acumuleze cunoștințele necesare au fost aruncați din „turnul învățământului românesc” și lăsați, chipurile, să zboare! Rezultatul? Asemenea legendarului Icar, marea majoritate a fost zdrobită! Cu ce preț? Acela al mutilării unei generații întregi. Sunteți mulțumiți domnilor diriguitori ai acestei națiuni? Ești mulțumită națiune?

Învățătura este necesară ca și respirația. Însă nu așa trebuia procedat. Nu o experiență la o așa scară trebuia făcută. Copilul este poate cel mai prețios material maleabil pe care îl are o națiune. Trebuia mai întâi să li se inoculeze performanța, exigențele, să li se asigure cele necesare obținerii performanți, să nu se mai fi făcut asupra lor toate experiențele posibile, să nu se mai fi făcut tot felul de schimbări de către toți miniștrii care au trecut prin acel minister nedemn și abia apoi trebuia să se ajungă aici. Adică trebuia avută o viziune și pregătit acest parcurs cu 12 ani în urmă.

Nici pe voi nu vă scuză faptul că, de la o anumită vârstă în sus, nu v-ați luat soarta în propriile mâini însă vina principală o purtăm noi. Națiunea română. Fără de mandat, însă în numele ei rostesc aici un spăsit și vinovat „Iartă-ne generație mutiliat㔠Nu suntem dmni de tinerețea, frumusețea și inocența ta!
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Copilul... este intr-adevar cel mai pretios dar de la Dumnezeu, pentru fiecare dintre noi (la scara mica), pentru continuitatea vietii, la scara mare.
Ce am inteles noi, odata cu inundatia de ,,democratie`` din Occident? ca sunt deosebit de destepti daca stau in fata calculatorului ore in sir (spre confortul nostru), ca sunt deosebit de docili inghitind ,,mancarea de plastic`` de la McDonald`s (tot spre folosul nostrucare suntem in criza de timp)!
Ne-am trezit tarziu... cand ei erau deja cu creierii prajiti de calculatoare si telefoane mobile (singurii lor prieteni), cand cautau adrenalina in prafuri si pilule!
Restul! Vai tie, generatie nenorocita! Incercasera sa tina ceva-ul incredibil si imposibil mostenit de la parinti! PENTRU CINE?
Pentru ca nu mai exista corespondent in realitatea imediata pentru IUBIRE, CONTEMPLARE, MILA sau DURERE!
 
Postat de catre Toth Nibira la data de 2011-09-08 21:15:32
         
 
  Finalgon. Pardon, memoplus, domnule Peia :)  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2011-09-07 23:35:22
         
 
  A, uitasem, te rog să mă scuzi și-ți mulțumesc că mi-ai amintit personajele din melodioara de mai jos : băsescu și lenuța!
hă,hă,hă,hăăăă!...
 
Postat de catre ioan peia la data de 2011-09-07 22:41:23
         
 
  Domnului Peia, cu dragoste, de pe malul Dambovitei, Bucuresti:

Margineanu - Imnul betivilor

Asculta mai multe audio soundtrack

Sa fiti iubit!
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2011-09-07 22:22:22
         
 
  Aferescule,
Dai și tu din meliță, așa, ca tăurașul comunal Funeriu (derivație funebră de la "funerar"), ca "branconierul" Igaș, bașca proasta tatii, plină de "succesuri", care freacă menta prin Parlamentul Evropenesc!
Ăștia, da, iubitori de carte sunt!

 
Postat de catre ioan peia la data de 2011-09-07 08:43:46
         
 
  Păi, am clocit "Lumea de dincolo", "Întoarcerea armelor" și "Memorii relative" , acum clocesc "Simulatorul de transhumanță", și...și alte ciudățenii. Punct, că doar nu trebuie să aflați chiar toate cele ce-mi trec pe dinainte...  
Postat de catre latunski criticul la data de 2011-09-07 04:35:03
         
 
  Domnule latunski, am si eu demnitatea mea. Nu intru in polemica chiar cu toti cei care sunt certati cu cartea. Cu dumneavoastra, insa, doresc sa fac o exceptie. Din compasiune crestineasca, desigur.
Ce spuneati ca ati mai clocit?
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2011-09-07 02:00:14
         
 
  AMWAY Andrei Florian, și eu sînt certat cu cartea (Biblia Catolică Portocalie), te înțeleg, vii tîrziu acasă și nu mai ai timp să citești (doar pe mine și pe Peia), prepară-ți și tu o băutură, nu pune prea mult Xanax, corijează-te cu suc de roșii și samahoancă. Dar mai bine te-ai culca, tot nu clocești nimic în cuibul(clubul) literar.  
Postat de catre latunski criticul la data de 2011-09-07 01:11:18
         
 
  Domnule Peia, ca ati fost certat cu cartea, inteleg, ca sunteti certat cu viata, inteleg, dar ca va certati cu singurul ministru cu adevarat verical al guvenului Boc, e prea de tot. Va deranjeaza normalitatea nascuta din competitia valorica corecta sau doar ideea de competitie?  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2011-09-07 00:34:07
         
 
  Am doi copii la liceu: unul tocmai a trecut clasa a noua, celalalt a unsprezecea. Nici nu va inchipuiti ce fericit sunt ca s-a intamplat asa la BAC! De ce? Unul din cei doi copii ai mei este silitor din fire. Invata destul de bine si-i place sa studieze. Din pacate, scoala nu mai stimuleaza de mult astfel de copii. Si cum sa-i stimuleze daca cel ce nu invata ia aceleasi note cu cel care invata si profesorii sunt preocupati mai mult de suete si barfe decat de predat. Pentru MAJORITATEA dintre ei, fursecul si cafeaua sunt mai importante decat sa ajunga la timp la ore si sa faca ceea ce scrie in programa. De multe ori imi trimit cu teama copilul la scoala pentru ca pauza de zece minute, singurul timp in care elevul ar trebui sa ramana nesupravegheat (de ce, totusi?), se transforma intr-o "ora" de schimb "interdisciplinar" intre elevi de atitudini si aptitudini golanesti. Clasa devine o jungla in care cel mai impertinent si cel mai violent detine controlul si suprematia. Si as mai zice multe, dar nu vreau sa o lungesc prea tare si sa spun cateva cuvinte si despre celalalt copil al meu, cel "lenes". Foarte inteligent, efectiv nu vrea sa invete pentru ca ma intreaba mereu "de ce?". Da, de ce sa mai invete, domnilor, daca TOTDEAUNA, fara exceptie, pana va termina studiile, va fi pus pe acelasi nivel, ba chiar de multe ori la un nivel inferior, fata de cel care nu invata. De ce sa invete daca pana si profesorii se intrec nu in retorica, nu in pedagogie, nu in stiinta, ci in POPULARISM. Da, vor sa fie populari si pe placul leprelor, pentru ca leprele sunt la moda, au bani, detin controlul sau pur si simplu seamana cu ei cand erau de aceeasi varsta: minte putina dar mari oportunisti.
Cu greu am reusit sa-i dau acestui copil motive sa invete, macar la obiectul care il intereseaza cel mai mult si vrea sa-l practice: informatica. Scoala insa nu m-a ajutat cu nimic in privinta aceasta, iar daca am incercat sa discut si sa cer ajutor am fost privit ca un ciudat sau, in cel mai bun caz, IGNORAT.
Tocmai de aceea ma bucur atat de tare ca s-a intamplat ceea ce s-a intamplat la BAC. Ma bucur enorm ca aceste TENTATIVE DE PROFESORI, care detin suprematia in invatamantul romanesc, nu au mai reusit SA-SI ASCUNDA GUNOIUL SUB PRES! Iar daca un profesor se ridica impotriva a ceea ce s-a intamplat la BAC-ul de anul acesta, stau si ma intreb: face parte, oare, dintre cei oripilati de gunoiul ascuns sau dintre ceilalti?
Sa fiti iubiti!
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2011-09-06 17:13:16
         
 
  Cum? că eu din '86 și pînă-n '96 am făcut "de jurnă" la bac. Și eram obligat să le scriu pe tablă subiectele, apoi să le șterg repede. Excepție a făcut bac-ul din '92, cînd colega mea de supraveghere era deja măritată cu unul dintre candidați. Atunci am stat pe hol, pînă cînd ea i-a suflat de "10". Colegii lui au luat între 6 și 8. Datorită lor, datorită sorții, datorită nouă, supraveghetorilor. Am și fost instruit să mai omit unele răspunsuri. Camerele de luat vederi erau la capătul holului, în așa zisele "cabinete didactice", unde am și chefuit pînă către miezul nopții.  
Postat de catre latunski criticul la data de 2011-09-06 15:21:48
         
 
  Ăsta, Fumuriu sau Funestriu, cum i-o mai zice, e un fel de hîrcă, scoasă parcă din filmele de groază, care vine la miezul nopții, sunînd din oase și țăcănind din mandibule, cu o coasă (a lui boc) pe umeri, afișîndu-și bucuria psihedelică din toată alcătuirea lui spectrală, că, iacă, mai are de recoltat din lumea vie jdemii de suflete.
Dom'le, cînd îl văd, prima reacție este aceea de a pune mâna pe ciomag și a da drumul la cîine!
Mare pacoste pe țărișoara asta că a ajuns în lațul masochist al tipilor de teapa asta!
Cum de s-a putut?


 
Postat de catre ioan peia la data de 2011-09-06 15:01:22
         
 
  Nu am niciun cunoscut în situația de a fi dat "bacalaureatul funestiu"!

Copiii mei sunt mari însă am nepoți care sper să nu aibă parte de asemenea tratament.

Stau și mă întreb, de ce nu le vor fi dat subiecte ca să nu ia nimeni bacalaureatul. Ar fi fost un fel de "holocaust educațional"! complet.

Ce mă uimește este bucuria nedisimulată pe care o afișează unii!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2011-09-06 14:34:21
         
 
  Titlul este "ecsajerat". "Te salut generație multiplă", era o variantă. Vor fi și ei la fel ca noi, indiferent de "bac" și "facultățile de "irelevanță comparată". Vor face copii, vor suferi, vor iubi, vor urî, apoi vor spune (cum am spus și eu): "Bine că nu m-am născut în Somalia". Restul este tăcere. "Alo, Huston, avem o problemă?" "Nu, tot atterizăm p-acilea..."
Cum spunea și Ionuț, expertul meu în materie de IP. (anno domini 1997)
 
Postat de catre latunski criticul la data de 2011-09-06 14:21:20
         
 
  "Pentru prima oara in viata salut un PDL-ist! Funeriu a pus in fata tuturor Oglinda! Sa terminam cu numarul de elevi pentru a ne face noi, profesorii catedrele." (exintescu virtual).
De acord, dar ce spun eu, mi se rupe inima de acest adevăr. Fi-va, el, doar o excepție, sau se va fîsîi la anul? Că e an electoral, stimabile exintescu virtual, hai să trăim și să fim "bucurești, bucureșteni"; dar și provinciali, că la Tiraspol e soare-n parcuri, am dat 500 de euro pentru 1000 de metri pămînt extravilan, deși stau la bloc, plătesc 50 euro chirie și am reducere 25 la sută în magazinele Sheriff. Schimb la "arenda oficov" ruble transnistrene cu orice valută și mi se fîlfîie de UE și Șenghen. Parexamplă: 1 LEU MOLD. EGAL 0,78 RUBLE TransNISTRENE. Iar drumul de la Chișinău la Tiraspol costă 24 lei moldovenești. Te aștept cu texte "beton"!
Nina și Latunski.
 
Postat de catre latunski criticul la data de 2011-09-06 13:50:23
         
 
  iegzintescului i s-au terminată rezervele de sticloanțe pe care și le făcuse din felul cum își freca limba pînă acuș, pentru ăștilalți, și se orientează! Nu v-ați prin domnu Cristescu?!
E, așa renasc cățeii!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2011-09-06 13:13:44
         
 
  Da, distinse ecsintescu. O oglindă. Însă ce oglindă! Una care deformează. Monstruos.

Este ca si cum ai antrena pe cineva să bea sucuri, lapte și apă plată și i-ai evalua rezistența la astfel de băuturi oferindu-i pălincă, whisky, tequilla, eventual, spirt de 98 grade. Ba, mai mult, l-ai și acuza că nu rezistă domnule la băutură! Și dacă ar fi unu doi ai zice că sunt excepții. Când sunt 90.000 sigur ceva nu este în ordine.

Oricum apreciez, discernământul, luciditatea și obiectivitatea cu care ai desemnat iată, un ministru model!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2011-09-06 12:13:44
         
 
  Pentru prima oara in viata salut un PDL-ist! Funeriu a pus in fata tuturor Oglinda! Sa terminam cu numarul de elevi pentru a ne face noi, profesorii catedrele. La fel si pentru studenti e valabila ideea. Nu-i asa ca scoala scoate tampiti? Abia astept ca profesorii de la n particulare all inclus sa de-a o turma la practica socialista in care au fost formati. Da! Revolutia a fost FURATA. Dar nu de securisti. De voi sinecuristii!
 
Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2011-09-05 23:04:36
         
 
 
Privind astfel lucrurile, aveti dreptate. Sa va conving de contrariu mi-ar trebui inca o viata de om, si n-o am.
 
Postat de catre nicolae tudor la data de 2011-09-05 10:25:22
         
 
  Domnule coleg,

M-am liniștit! Mă gândeam că voi fi pierdut simțul lecturii, al argumentării, al interpretării și înțelegerii. De aceea am întrebat: “Unde greșesc?” Pentru că, principial, accept că pot greși. (recent chiar am geșit în primul proiect de lege privind votul. Însă când sunt argumente corecte și coerente am capacitatea de a discerne și de a corecta greșeala.)Însă nu este cazul aici.

După ce am citit răspunsul dumneavoastră m-am lămurit. Dacă există vreo greșeală în comunicarea dintre noi, sigur, nu mie îmi aparține. Și iată de ce:


Spuneți: “Gresiti pentru ca sustineti un sistem care nu aseaza valoric cetatenii.

Am scris în topicul de mai sus:
“Voi sunteți turnesolul care demonstrați eșecul unui sistem. Ia să se facă o evaluare națională a tuturor celor care au luat bacalaureatul în acești ani, cu aceleași exigențe și să vedeți câți ar trebui să dea înapoi diploma de bacalaureat! Însă, din păcate, lipsa de scrupule, cinismul, aroganța și incompetența trebuia să-și găsească un loc de manifestare și voi o generație întreagă ați ajuns victime.”

De unde rezultă că susțin un sistem care nu așează valoric cetățenii? Când eu am scris eșecul unui sistem. ? În ce logică în situația când demonstrezi ori cel puțin afirmi eșecul unui sistem. înseamnă că susții acel sistem?

Gresiti pentru ca sustineti o schimbare vinovata de raul actual."trebuia avută o viziune și pregătit acest parcurs cu 12 ani în urmă." sustineti. Acum 12 ani nu era Basescu la condurerea tarii.

Cred că nu ați înțeles nimic. Eu susțin așa ceva? Argumentați și fiți mai precis. Eu am acuzat întreg sistemul. În plus am acuzat “metoda de evaluare” care nu și-a propus să facă o evaluare reală a competențelor obținute de elevi în urma unui proces educațional furnizat de sistemul care una predă și alta evaluează. Cât privește prezența în conducerea țării a actualului președinte eu vă sugerez să vedeți în câte guverne a fost, în ce perioade și apoi să vă pronunțați.


Gresiti imbratisand niste copii care la scoli doar s-au batut in clase, au sfidat profesorii, au lipsit de la ore, au raspuns intotdeauna sau au scris cand au fost intrebati: "nu stiu", "nu am invatat". Ii tratati ca eroi pe niste invinsi ai unui razboi de care nici n-au avut habar.

Generalizați fără argumente și fără a vă raporta la realitate. Și, această generalizare vă plasează în autocontradicție. Pentru că nu toți “s-au batut in clase, au sfidat profesorii, au lipsit de la ore, au raspuns intotdeauna sau au scris cand au fost intrebati: "nu stiu", "nu am invatat". Dovada ? Unii au învățat și au luat bacalaureatul ! Dar și așa de ar fi fost, ei, adică aceia care nu au luat bacalaureatul, reprezintă rezultatul acțiunii de instruire și educare pe care sistemul a făcut-o. Aș fi acceptat dacă eșecul ar fi fost în limite rezonabile. Dar să ai 90.000 de elevi în situația de a fi evaluați ca nepregătiți ceva nu este în ordine. Începând de la procesul instructiv-educativ și sfârșind cu procedura de evaluare. Pentru că sistemul a greșit, cel puțin, când i-a considerat apți să se poată prezenta la bacalaureat. Ori când au decis o procedură de evaluare care nu a fost în concordanță cu ceea ce au fost instruiți. Eu, fără a fi exclusivist, sunt de partea victimelor acestui sistem neperformant. În plus aceast㠓evaluare” vrea să demonstreze că școala produce tâmpiți, că profesorii sunt slab pregătiți, etc. Evaluarea nu atinge cauzele respectiv ÎNCĂLCAREA FLAGRANTĂ A LEGII PRIN SUBFINANȚARE și neacordarea procentului legal de 6% din PIB învățământului! Ce ați zice dacă v-aș obliga să conduceți o mașină fără frâne și apoi v-aș acuză că sunteți incapabil să opriți la punct fix?

Iată cum i-am îmbrățișat:

« O generație mutilată, schilodită spiritual, moral și educațional. Rodul unui întreg sistem de învățământ și nu numai, care v-a adus în starea aceasta și care, acum, ipocrit vă acuză.”

“Ați fost modelați după chipul hidos al societății în care trăim și ați fost duși ca niște miei nevinovați la ghilotină! Și vi s-a frânt începutul de zbor!”



Însă triumful autocontradicției îl atingeți când afirmați: "Da, cineva e de vina. Popescu zice ca noi, parintii, cu cateva luni in urma eu ziceam ca profesorii fiindca nu le-au explicat indeajuns. Azi stiu ca sistemul este, cel care face posibil sa ajunga in varf cei din urma - lichelele.” Adică atunci când spuneți ceea ce eu am afirmat neechivoc: “sistemul este, cel care face posibil sa ajunga in varf cei din urma – lichelele” Care apoi decid destinele a milioane de oameni.

Așadar cine și ce greșește distins Nicolae Tudor?

PS. Presupun că atunci când spuneți că greșesc, vă referiți, firesc, la textul de mai sus și nu la alceva. Pentru că, altfel, faceți o “judecată de valoare” în raport cu alte criterii. Și aceasta înseamnă arbitrariu.

Dacă prin "greșiți" încercați să excedeți spațiul acestui topic și să "evaluați" convingerile mele politice în raport cu să zicem aspirațiile ori ideile dumneavoastră, ei bine, aceasta este off topic. În limita timpului, putem discuta. V-am mai spus, guvernarea este necesară pentru că noi oamenii nu suntem înger iar evaluarea unor idei politice nu poate fi făcută decât în urma unui scrutin corect în primă instanță și apoi în transpunerea lor în realitate.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2011-09-05 09:04:04
         
 
  Ce să citesc, măi aferescule?
Că să schimbăm TOATĂ clasa politică?
Inclusiv pe portocalii tăi, de la țîța cărora supseși pînă mai ieri? V-ați dat la fund, tu și Moraru tău, - probabil că nu mai aveți trecere, de-aia v-au înlocuit țiganul de Turcescu, plus sîsîitul din Găgești - și nu mai aveți chef să-i linchiți pe ăștia? V-ați schimbat părul? Păi, pe cine vrei tu să convingi? Și dacă vi-l schimbați, ce? Înseamnă că ați ajuns niște inși de vreo doftă? Nu. Tot niște profitori ordinari sunteți. Așa, ca toți pedeleii.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2011-09-05 08:23:21
         
 
  Gresiti pentru ca sustineti un sistem care nu aseaza valoric cetatenii.
Gresiti pentru ca sustineti o schimbare vinovata de raul actual."trebuia avută o viziune și pregătit acest parcurs cu 12 ani în urmă." sustineti. Acum 12 ani nu era Basescu la condurerea tarii.
Gresiti imbratisand niste copii care la scoli doar s-au batut in clase, au sfidat profesorii, au lipsit de la ore, au raspuns intotdeauna sau au scris cand au fost intrebati: "nu stiu", "nu am invatat". Ii tratati ca eroi pe niste invinsi ai unui razboi de care nici n-au avut habar.
Da, cineva e de vina. Popescu zice ca noi, parintii, cu cateva luni in urma eu ziceam ca profesorii fiindca nu le-au explicat indeajuns. Azi stiu ca sistemul este, cel care face posibil sa ajunga in varf cei din urma - lichelele.
 
Postat de catre nicolae tudor la data de 2011-09-05 07:22:35
         
 
  Domnule Peia, nu numai ca nu auziti dar nu sunteti in stare nici sa cititi. Sau poate sunteti in stare, dar nu pricepeti. Sau poate pricepeti dar va plictisiti si doriti sa va tin de urat.
Poate maine, nu stiu, pentru ca acum e tarziu, iar dumneavoastra resiti sa ma plictisiti cel mai rapid.
Somn usor!
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2011-09-05 00:59:07
         
 
  Generatia mutilata este cea absolventa per cost de examene la Universitatile de Stat Pe Bani!

Un articol de exceptie, domnule Emanuel Cristescu!

Cine și la ce a picat bac-ul
de Cristian Tudor POPESCU Postat la: 04.09.2011 18:00 Ultima actualizare: 04.09.2011 21:23

Ca să-i scutesc de „documentare” pe cei care se străduiesc, folosindu-se de fiii mei, să-mi deformeze discursul public, încep prin a spune că fiul meu cel mic, după ce și-a trecut corigențele și a încercat să recupereze în timp scurt, în asalt, lipsurile mari în pregătire, a renunțat în ultimul moment să se prezinte la bac-ul de toamnă

Ca să-i scutesc de "documentare" pe cei care se străduiesc, folosindu-se de fiii mei, să-mi deformeze discursul public, încep prin a spune că fiul meu cel mic, după ce și-a trecut corigențele și a încercat să recupereze în timp scurt, în asalt, lipsurile mari în pregătire, a renunțat în ultimul moment să se prezinte la bac-ul de toamnă: "Tată, cu cât știu, e o bătaie de joc să mă duc. O să-l dau la anul, după ce mă pregătesc ca lumea". Prin urmare, va merge să muncească și, în paralel, va învăța.

Sunt mulți tineri în situația asta, mai mulți ca niciodată în învățământul românesc. Dar, în ciuda amărăciunii pe care o trăiesc mai degrabă părinții, nu-i rău că e așa. Menținerea unui nivel de dificultate al subiectelor similar celui din vară (la matematică a fost chiar ceva mai greu) de către Ministerul Educației mi se pare de salutat. Ar fi fost cât se poate de incorect să se dea mai ușor. Nivelul de promovabilitate în jur de 15%, nu e nici el o surpriză: era greu de crezut că tinerii care au venit în prima sesiune cu nădejdea copiatului sau cumpăratului acestui examen vor reuși peste vară să recupereze handicapuri majore, acumulate de obicei în ani. Procentul mare de nereușită mi se pare un preț corect pentru un lucru foarte important: reabilitarea unei instituții. Bacalaureatul, prescurtat de mulți nu cu atașament, ci cu dispreț, bac-ul, a fost ani lungi un examen demonetizat, pe care numai cine nu voia, nu-l lua, prin diverse "metode". Pe vremea lui Ceaușescu, diploma de bacalaureat, laolaltă cu cea de licențiat al unei facultăți, putea să-ți asigure un loc de muncă mai comod.



Acum, o diplomă nu mai face doi bani (aici s-au oprit distinșii mei colegi din presă cu citarea astă-vară), dacă nu știi să faci ceva util. Diploma de bac luată de un impostor care apoi își mai face rost de una de pe la o universitate particulară creștină, ecologică, polilologică și nimicologică nu duce decât la îmbogățirea României cu încă un șomer cu diplomă - afară de cazul în care respectivul se face politician. Exista, prin urmare, o singură alternativă: ori se desființa bac-ul, ori era luat în serios.

Bacalaureatul solid și corect de anul acesta a rupt lanțul înșelăciunilor, unul dintre multele care sugrumă România: escrocii de la fabricile de bani numite universități private sau din universitățile de stat care umflă numărul de studenți cu pompa au mult mai puțini părinți de jupuit.

Pe de altă parte însă, a pus în lumină un adevăr dureros. Câtă lume are în minte faptul că bacalaureatul se mai numește și examen de maturitate? Covârșitoarea majoritate a celor care l-au picat nu au ajuns în situația asta în primul rând pentru că nu știu matematică, română, istorie, biologie, chimie - ei nu știu toate astea deoarece sunt imaturi, nu neapărat proști. N-au învățat pînă la 18 - 19 ani ce înseamnă responsabilitate, datorie, seriozitate, ce înseamnă să muncești pentru a-ți merita hrana zilnică, bunurile de care te folosești. Și de asta este vinovată societatea de după '89, pe care am înjghebat-o noi, părinții, nu ei. Și noi am picat bac-ul, după ce l-am luat cu ani în urmă.

Care este rezolvarea problemei? Până cu niște ani în urmă, pentru băieți, exista, după părerea mea, un tratament adjuvant foarte bun: armata, serviciul militar obligatoriu. Cunosc nenumărate cazuri de cetățeni serioși astăzi, care la 19 ani erau derbedei, pierdevară, leneși, fripturiști și pe care "armata i-a făcut oameni". Acum ne-am modernizat, îi lăsăm civili și necivilizați.
Așa că rămâne o singură soluție: munca. Acești tineri trebuie să se maturizeze în "câmpul muncii", dacă în școală n-au reușit. Și cred că destui dintre ei, îndată ce vor fi acumulat ceva minte la cap, vor da bac-ul și îl vor lua.

Dar pentru asta e nevoie de noi, părinții. Societatea este datoare (subliniez cuvântul conștient de riscul de a fi făcut comunist) să le ofere locuri de muncă, nu ușoară, nu plătită regește, dar muncă, pentru cine vrea să muncească.

Dacă nu e în stare, dacă ei vor îngroșa rândurile derbedeilor și infractorilor, noi, părinții, am mai greșit încă o dată.

PS

"Mi s-a părut destul de ciudată nepotrivirea între acești copii și rezultatele pe care ei le-au obținut la bac. Sunt copii dezghețați, vioi și cred că faptul că nu au luat examenul a fost un accident. Sunt convins că vor lua cu toții bac-ul în toamnă", spuneam după întâlnirea din iulie cu elevii meditați cu sprijinul ziarului Gândul. Mă bucur foarte mult că impresia mea nu a fost greșită, au luat toți examenul, și asta îmi mai șterge din amărăciunea de părinte.
 
Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2011-09-04 23:11:53
         
 
  Un argument impotriva aspectului mutilat este si genul epic, desigur.
"Trasaturile genului epic sunt: blonda, 90-60-90, ochi albastri. Frumos gen epic"

”Și vi s-a frânt începutul de zbor!” ...cred sincer ca li se rupe.
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2011-09-04 21:41:27
         
 
  "Dor nam, ca nu stiu cei aia, dar cand ma doare ceva multi prieteni e prezenti la mine, sa majute cu ce pot fiecare. astia da prieteni fara chestii de dor".

(http://stiri.rol.ro/perle-bac-sesiune-toamna-2011-dor-nam-ca-nu-stiu-cei-aia-728555.html)

pe vremea mea, taică, te spînzurau direct pentru așa ceva
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2011-09-04 21:22:04
         
 
  ..."eu am pus o stea aici, pt. mine chestiunea e dură, am un băiat de 5 ani,... nu aștept recunoștință, dar măcar nu vreau să mă înjure peste 20 ani." (rădulescu)

Păi dacă o să te tot duci la pescuit de fîțe și o să tot stai deoparte, căci, nu-i așa? ai fost învățat să nu faci politică, atunci sigur o să te-njure!

 
Postat de catre ioan peia la data de 2011-09-04 21:21:44
         
 
  "Eu unul as dori sa schimb clasa politica. Pe toata. E invechita si plina de comunisti, de securisti, de turnatori la securitate. " (Aferescu)

Nene Alecule, care tunzi oaia și berbecule,
Păi primii și cei dintîi care trebuie aruncați la coșul de gunoi al istoriei sunt portocalii lu matale! Ăștia sunt esența hoției, impertinenței, incompetenței, tupeului, imbecilității. Ăștia sunt mai comuniști decît comuniștii, mai securiști decît securiștii, mai țigani decît bercii! În frunte cu pachionțu vostru, care este o caricatură de individ și de președinte.
Aud?


 
Postat de catre ioan peia la data de 2011-09-04 21:02:09
         
 
  "Eu unul subscriu schimbarii, dar o schimbare bazata pe meritocratie."

Votul, de aici pleacă răul. Dacă procedura de vot ar fi securizată, dacă voturile nu ar mai fi furate ori cumpărate cei aleși ar fi aleși pe bază de merite. Nu pe bază de dosare, bani, pachete, indicații, etc. Adică trebuie respectată voința alegătorilor. Fără extremisme, fără voluntarisme și mai ales, fără corupție, în special, politică.

Fiat justiția pereat mundus, spuneau latinii. Din păcate, legea pentru conducătorii noștri actuali este ceva care trebuie să-i servească pe ei și atât. Atât. Un asemenea dispreț față de lege doar la Ceaușescu se mai întâmpla.

"Vai, cat gresiti, domnule Profesor!"

Unde greșesc distinse coleg? Unde?
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2011-09-04 20:37:19
         
 
  Vai, cat gresiti, domnule Profesor!
Copiii nu sunt deloc mutilati. Vinovata este doar "prima cale", capitalismul. Raspunsul il da la tv. un copil amarat care se straduieste din rasputeri sa invete doar pentru a avea o sansa in viata. El spune ca majoritatea colegilor lui nu se omoara sa invete pentru ca-i ajuta parintii! Mutilarea poate s-o aduca doar "a treia cale" care va organiza anual concursuri pentru toate posturile publice, iar elevii vor sustine examene test, gen scoala de soferi, semestrial, si vor fi urmate de analize cu parintii pentru reorientarea din timp ale celor care n-au afinitati pentru carte. Iar examenul de balaureat va fi un examen de verificare a cunostintelor, nu olimpiade, cu subiecte cunoscute de elevi pe parcursul perioadei de studiu, ceea ce va face inutila meditatia.
 
Postat de catre nicolae tudor la data de 2011-09-04 20:13:40
         
 
  Statul Roman suntem noi toti. Putem sa responsabilizam un sistem, putem sa il inlocuim, dar trebuie sa stim bine ce dorim sa punem in loc. Eu unul as dori sa schimb clasa politica. Pe toata. E invechita si plina de comunisti, de securisti, de turnatori la securitate.
Eu unul subscriu schimbarii, dar o schimbare bazata pe meritocratie.
Acum cativa ani buni, scriam ceva de genul:
"viața, ...acest lung șir de alegeri
bune, rele, cum or fi, este ciclică
poate doar și prin faptul că
ultima alegere este
în același timp
și prima"
Sa-i schimbam, deci, si sa facem prima schimbare postbelica buna.
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2011-09-04 17:00:14
         
 
  Însă și mai dramatic este viitorul. Adică ce este de făcut? oare nu ar trebui organizat un an suplimentar în care să se facă pregătire cu acești tineri la materiile de bacalaureat pentru a se recupera lacunele? Pentru că atunci când ei studiau anumite materii acestea nu erau prevăzute a face parte din programa pentru bacalaureat, apoi consecințele grevelor, de care nu elevii sunt responsabili, s-au manifestat în neînsușirea materiei, lipsa exigenței de-a lungul anilor i-a făcut să nu înveți.  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2011-09-04 16:46:41
         
 
  Lipsește, o să o corectez. Mulțumesc.

Stau și mă întreb, oare nu există vreo modalitate prin care ministerul educației și statul român să fie responsabilizate pentru pregătirea precară pe care au asigurat-o elevilor de s-a ajuns la acest eșec?
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2011-09-04 16:39:15
         
 
  Am eu impresia sau lipseste o virgula la titlul textului?  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2011-09-04 16:35:50
         
 
  "Trebuia mai întâi să li se inoculeze performanța, exigențele, să li se asigure cele necesare obținerii performanți, să nu se mai fi făcut asupra lor toate experiențele posibile, să nu se mai fi făcut tot felul de schimbări de către toți miniștrii care au trecut prin acel minister nedemn și abia apoi trebuia să se ajungă aici. Adică trebuia avută o viziune și pregătit acest parcurs cu 12 ani în urmă."

Nu m-am lamentat, nu am scuzat. AM ACUZAT UN SISTEM CARE A DISTRUS O GENERAȚIE. Apoi examnul de bacalaureat nu este un concurs. Este un examen de evaluare. Și ar trebui să evalueze competențele, câte sunt, ale elevilor. Că jumătate au picat înseamnă printre altele și că serviciile publice de învățământ furnizate elevilor, nu au fost de calitate. Și este doar parțial un eșec al elevilor și mai mult un eșec al sistemului. Care de bine ce a fost reformat a dus la astfel de rezultate.

În rest, domnule Peia, poate abordați subiectul propus discuției și nu subiecte divergente, colaterale ori fără semnificație ori relevanță. Pentru că este excesiv, termenul ar fi altul dar sunt un om educat, ca la acest topic, să invocați comunismul, funcția mea, etc. etc. Și nu mai faceți sofisme și nu-mi mai puneți în sarcină afirmații pe care nu le-am făcut.

Ce am scris eu mai sus este un strigăt de durere. Nu poate fi lăsat învățământul pe mâna unor amatori care au făcut parte dintr-o comisie prezidențială, fără vreo atribuție executivă, ori a uni ministru care nu a predat o oră la clasă.

Un tânăr s-a sinucis din cauza acestui examen. Și câți vor rămâne traumatizați. Este corect cum s-a procedat în 12 ani cu acești tineri? Pe care au experimentat cele mai năstrușnice idei toți miniștrii care au condus ministerul. Iar acum s-a creat aparența și s-a indus ideea că ei tinerii care au picat bacalaureatul ar fi singurii de vină. Exclusiv. Așa să fie?
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2011-09-04 16:29:21
         
 
  Nu sunt de parere ca generatia actuala este mutilata. Ne-am mintit ca suntem destepti cu totii si aflam cu surprindere ca nu sunt chiar toti. Ne-am obisnuit sa ne cumparam locurile pe podiumul premiantilor si aflam dintr-o data ca nu se mai poate. Ne-am obisnuit sa ne cumparam permisele de conducere, diplomele de studii, locul vames, de politist, de parlamentar, etc, si aflam dintr-o data ca nu se mai poate.
Eu zic ca este un inceput de normalitate. Tardiv, timid, incomplet, dar este un prim pas spre normalitate.
Iata ca se poate!
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2011-09-04 16:19:01
         
 
  @ nea peia, eu am pus o stea aici, pt. mine chestiunea e dură, am un băiat de 5 ani, și mă gîndesc la ce fel de școală să-l dau în curînd. mai ales, ce limbă străină să invețe. înțelegi de ce. nu de altceva, nu aștept recunoștință, dar măcar nu vreau să mă înjure peste 20 ani.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2011-09-04 15:21:48
         
 
  Cam prea multă lamentare pentru o generație care, așa prost educată cum a fost, a ALES, oricum – căci alegerea ține ȘI de intuiție, nu numai de formatare, ca să zic așa – a ales, ziceam, partea cea mai comodă a existenței: a fi fără efort!
Acum, hai să discutăm logic:
…Dacă această generație este ratată, atunci generația noastră cum a fost, domnu Cristescu?
Una extrem de… reușită?
Generația noastră, adică cea crescută în comunism…

Căci majoritatea generației actuale este produsul “strălucit” al democrației de după loviluție!
Pe ea o căinați, dar, nu pe a noastră.
Prin urmare, ce deducem de aici? Că numai comunismul e în stare să crească generații sănătoase de cetățeni!
Sau nu?
Nu cumva noi am fost cei care ne însușisem la perfecțiune școala obedienței și i-am pupat în bumb, cu mare sîrg, pe activiștii comuniști care, nu-i așa? trebăluiau de zor la propășirea norodului?
Nu noi învățam pe de rost tirade idioate, malformându-ne spiritual și prostituîndu-ne sufletul?
Nu noi am făcut parte din vivanta generație de aplaudaci?
Matale, spre pildă, ce funcție ați avut în partidul roșu, nu vă fie cu supărare?
Ați fost educat în spiritul epocii, care va să zică. O educație… aleasă, nu? Nu ca a ăstora, pruncii de acum, care, vai de mama lor, au intrat în malaxorul distorsionant al mafioților.

Bun, și presupunînd că noi am fi avut parte de o educație corectă, cum de s-a întîmplat să dăm chix cu societatea cea multilateral dezvoltată?
Și cine a condus destinele economico-sociale după loviluție? Căz doară nu pruncii pe care-i mîngîiați compasiv pe creștet. Ci doară virtuoasa și impetuoasa noastră generațiune. Aia fromos educată!!!

Dom’le, eu cred că tot teoretico-academic priviți problema. Tot “otovisto-fandaxiologic”!
Astea-s lamentări complet lipsite de obiect.
Vinovați?
Vinovată e existența în ansamblul ei.
Și, în particoler, vinovați sunt, pe rînd: destinul, fatalitatea, întîmplarea.
Per ansamblu, ceea ce a făcut ca pe acest teritoriu să se nimerească o genă de iudivizi care nu-s buni decît de furtișaguri, minciuni, trădări, prefăcătorii, lipsă de onoare și demnitate. Istoria a demonstrate-o din plin. Bine, nu aia pe care o gonflați domnia voastră, cu fapte lustruite la șapirograf.
Într-un cuvînt: NEAMUL.

Aveți un fel de editorial în capul paginii, în care incriminați pe toți cei care “și-au făcut un obicei din a denigra”… boboru. Care e suprema entitate, principiul intangibil, steaua dalbă a supremei conștiințe naționale… ura!

Da’ iote, că și domnia voastră faceți acelați lucru. În alți termini, ce-i drept.
Păi dacă sunt inși ( cam fro 3 miliioane) vinovați că au distrus o generație… adică taman fro 5 milioane de suflete tinere și frăgeduțe.
Și dacă mai scădem la socoteală și generația noastr㠖 cam trasă pe dreapta – adică alte fro 5 milioane.
Și dacă îi mai ștergem de la apel și pe cei fro 4 milioane care au spălat putinica, încotro au văzut cu ochii.
Și dacă mai radiem – că asta-i situația cea reală! – alte fro 3 milioane de țigani (mîndria națiunii!!)… ei, dacă facem toate astea, cine mai rămâne să dea socoteală pentru ceea ce se întîmplă?
Poate Aghiuță!!

Așa că, lamentațiunea domniei voastre este făcută în pustiu. De dragul de a mai comite o retorică academică, nulă și neavenită!


PS: Cine v-a înstelat, să binevoiască a-și motiva gestul, pls!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2011-09-04 15:12:15
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23945
Comentarii: 120070
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE