PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Însemnări despre ecoliteratură Text postat de Emanuel Cristescu Ecoliteratura reprezintă, în esenţă, literatura realizată într-un limbaj nonvulgar. Adică fără obscenităţi, trivialităţi, fără cuvinte vulgare, fără pornografie, fără expresii licenţioase, etc. Însă, mai departe, conceptul de vulgaritate trebuie nuanţat şi extins la "situaţii vulgare". Care necesită o discuţie mult mai aplicată şi relativ dificil de realizat. Ca test, neecoliterar este textul pe care ai reţinere, jenă, ruşine (vorbesc de oameni normali) în a-l rosti în public, în faţa copiilor, a mamei, familiei, etc. etc. În medii în care pudoarea şi nu falsa pudoare este recunoscută ca o valoare umană. Pe fond, ecoliteratura este literatură în sensul cel mai frumos şi profund al termenului. În faţa valului de promiscuitate, pornografism, licenţios, dezinhibiţionism, explicitaţionism, etc. care cuprinde, din păcate, sfere din ce în ce mai largi, atât din viaţă cât şi din literatură, ecoliteratura devine un fel de mişcare de rezistenţă împotriva acestui val. Iar, ca pondere, în ansamblul existenţial, deocamdată, o zonă de nişă. Vorbind într-o dinamică previzionabilă. Adică posibilă dar nu certă. Pentru că nimeni nu poate garanta că după acest val exploziv de vulgaritate lumea nu va avea resursele de a se întoarce la valorile umane fundamentale, la reconstrucţia sa spirituală. Pentru că, din fericire, în accepţiunea mea, acest val se manifestă ca o modă. Adică trecător. Şi, poate ciclic. Chiar cu anumite motivaţii justificate. De exemplu, falsa pudoare şi constrângerile de exprimare, ca o consecinţă a manifestării furibunde a cenzurii, odată cu falimentul sistemului comunist şi eliminarea cenzurii, au fost abolite. Iar reacţia imediată, printre altele, pare să fi fost şi acest val exploziv de vulgaritate. Care, sper eu, va avea un maxim, după care se va stabiliza într-o zonă periferică şi controlabilă de către societate. De remarcat că mai vechea ori mai noua falsă pudoare a fost înlocuită cu ipocrizia. Adică, pe de o parte se invocă principiul "să scrii cum trăieşti" însă "trăitul" nu se face "cum se scrie". Adepţii ecoliteraturii asumă faptul că existenţa este una iar literatura alta. Respectiv, literatura reprezintă viaţă transfigurată, trecută prin filtrul talentului. Adică având semnificaţii textuale care depăşesc simpla fotografie a realităţii. De asemenea, ei consideră că pudoarea este un sentiment eminamente uman şi necesar iar ecoliteratura, fără a fi una de seră, de laborator, trebuie să ţină seama, asumat şi voluntar, de acest aspect. Ecoliteratura, nu neagă niciun fel de altă literatură însă reprezintă o opţiune. Mai mult, în cea mai mare parte, marea literatură a lumii este ecoliterară. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   O fi “metaforă” viaţa pe băncile academice, domle comentator, dar în lumea reală, unde se consumă viaţa reală, evenimentele au contondenţa neezitantă a faptului brut. Altcum, “fandaxiologico-otovist” vorbind, viaţa poa să fie un fel de trandafilaş crescut în glastră, spre plăcerea dumneavostră oratorică! Din păcate, dintre Scylla şi Caribda ieşi cu barca ferfeniţă şi murat bine!   Postat de catre ioan peia la data de 2011-08-30 15:12:44               "Literatura-i viaţă, viaţă şi iar viaţă!" Metaforic vorbind da. Axiologic vorbind, nu. Sigur se poate gândi şi aşa. Adică otovist. Un fel de "cloaca maxima". Adică totu-i viaţă, adică literatură. Există, distinse domn, literatură, pornografică, literatură licenţioasă şamd şi, bineînţeles, ecoliteratură. La care aderă voluntar oameni care înţeleg concepul, cred în el şi care au o pudoare firească, înnăscută. Şi care nu sunt ipocriţi. Adică fac diferenţa între normalitatea vieţii care presupune şi fiziologism, şi realism primar dar şi act artistic. În plus, când intră aici, se declară de acord cu principiile şi regulile care guvernează acest spaţiu. Ca să invoci cenzura, în condiţiile existenţei internetului şi în condiţiile opţiunii voluntare şi conştiente la un regulament, mi se pare cel puţin o inadecvare la subiect. Fiziologismele şi goliciunele îşi au rostul lor, inclusiv în literatură. Scriitura face diferenţa.   Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2011-08-30 12:20:45               “Adepţii ecoliteraturii asumă faptul că existenţa este una iar literatura alta.” O afirmaţie aberantă! Adică ce ar fi literature asta “eco”? Un fel de dulceţică servită cu linguriţa şi cu bărbiţă pe pieptişor, să nu se mînjească pruncuţu’ de mîncărică? Bre, literatura-i literatură, indiferent că el albă, neagră, grăsulie, rahitică, mai cuminţică sau mai zvăpăiată. Calificativul de vulgaritate este relativ la epocă (vezi procesele intentate lui Zola sau Baudelaire) şi funcţie de loc, de gust, – de tipul de cultură, în ultimă instanţă. În momentul în care te prevalezi de ideea că, în comunism, s-a cenzurat scrierea, iar tu, condamnînd această practică, vii şi introduci o altă modalitate de limitare a libertăţii de exprimare, sub motiv că ai oareşce pudori juvenile, asta se cheamă, oricum ai da-o la întors, că este tot un fel de cenzură. A, că, uneori, se sare peste cal şi că se abuzează de un anume tip de limbaj care vizează scabrosul, exagerările fruste, căderile în actul biologiei primare, acestea-s pusee lipsite de relief în literatura mare. Ele nu sunt numai o caracteristică alertantă a timpurile noastre, ci au existat dintotdeauna. Dar nu au influenţat şi nu pot influenţa în mod decisive actul scrierii. Nu-s definitorii. Nu e cazul să ne urcăm pe baricadele moralităţii pedante, pentru a ne proteja forurile interioare, vai, atît de frumos dereticate cu batistuţa din dotare. Aşa că alerta dumneavoastră sanitară, vizavi de literatură, este un simplu eco-bla-bla programatic, care stîrneşte zîmbete îngăduitoare. Literatura-i viaţă, viaţă şi iar viaţă! Cu tot ce presupune ea. Viaţă complexă. Suavă şi înălţătoare, uneori. Încrîncenată şi carnivoră, alteori. Inconformă cu aspiraţiile noastre egolatre, cel mai adesea. Cerceaful acoperitor al goliciunilor omeneşti, considerate compromiţătoare şi maculante, nu face decît să acopere de ridicol încercările fetiţelor de pension de a-şi nega impulsiile biologice care le mînă spre tumultul integrativ din afara zidurilor, între care şi-au inhibat o vreme elanurile vitale.   Postat de catre ioan peia la data de 2011-08-30 09:44:41	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE