PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Iluminismul - originea Răului Text postat de Amelia Cojocaru „Secolul al XVIII-lea, numit şi Epoca luminilor, se remarcă printr-o efervescenţă culturală şi ideologică fără precedent. Concret, ea s-a cristalizat într-un curent literar, filosofic, poitic şi ideologic, numit iluminism. Iluminismul a apărut în Franţa secolului al XVIII-lea şi a fost reprezentat de cele mai strălucite minţi ale vremii: Voltaire, Rousseau, Diderot, Montesquieu, D' Alambert, etc. Denumirea de iluminism a fost explicată prin aceea că reprezentanţii acestui curent dovedeau încredere în raţiunea umană şi în capacitatea ei de a lumina lumea. Filosofia luminilor susţinea că lumea poate fi cunoscută cu ajutorul raţiunii umane; aceasta are forţa necesară înţelegerii legilor care o guvernează. Punctul de plecare al filosofiei luminilor l-a constituit raţionalismul cartezian şi empirismul englez, mai ale John Locke, cu al său "Eseu despre intelectul uman". Scrierile iluminiştilor erau marcate de un puternic curent materialist, susţinând că lumea este o realitate obiectivă care există indiferent de voinţa omului sau chiar a Divinităţii. Poziţiile faţă de Divinitate nu erau unitare. Unii dintre iluminişti erau atei, negând existenţa lui Dumnezeu: Diderot spunea că nu există niciun Dumnezeu şi considera crearea lumii o poveste; La Mettrie era numit "ateul regelui", fiind protejat de Frederic al II-lea al Prusiei. D'Holbach a redactat, între altele, un Dicţionar al ateilor, unde figurau popoare întregi alături de Zoroastru şi Grigore din Nazians. Dar secolul luminilor a fost mai degrabă deist decât ateu. Deiştii acceptau existenţa lui Dumnezeu ca o forţă primară a Creaţiei, prea desăvârşită să fi apărut prin simpla evoluţie a materiei, la întâmplare. Însă aceştia negau întruparea Divinităţii şi amestecul ei în treburile lumii, ale universului. Dumnezeu a participat la Creaţie doar ca element primordial, dar acum era atât de îndepărtat încât nu putea interveni în problemele umanităţii. Simpla acceptare a existenţei lui Dumnezeu le părea suficientă, respingând reprezentarea Fiului pe Cruce, clasică în teologia catolică. Actele de credinţă, spun deiştii, nu spun nimic. Ele sunt acceptate de oameni printr-o simplă operaţie intelectuală şi corespund nevoii de a-şi afirma credinţa în simpla existenţă a lui Dumnezeu. Lessing, în schimb, accepta revelaţia, venirea lui Hristos, dar numai ca urmare a unei educaţii progresive a omenirii. O preocupare a filosofiei luminilor, în vădit contrast cu doctrina Bisericii catolice care considera omul predestinat nefericirii, a fost căutarea şi definirea fericirii. Fericirea era concepută în spirit raţionalist ca fiind imediată, un mod de a te mulţumi cu posibilul. Montesquieu, în "Eseu despre fericire", considera esenţială depăşirea fricii de moarte şi înţelegerea faptului că ceea ce este în favoarea noastră depăşeşte ce este împotrivă. Unii savanţi sau filosofi din secolul al XVIII-lea au înfiinţat sau au devenit membri ai unor loji masonice, care s-au dezvoltat mai ales în Franţa, dar şi în alte ţări. În 1773 a fost înfiinţată cea numită „Marele Orient”, despre care se spune că avea, în 1789, peste 30.000 de membri. Secolul al XVIII-lea a fost dominat de raţionalism, precum şi de regândirea locului şi rolului statului, a raporturilor dintre individ şi stat. Se acreditează ideea că nu doar individul are anumite obligaţii faţă de stat, ci şi acesta faţă de individ. Literatura şi filosofia luminilor au lansat un atac virulent împotriva societăţii secolului al XVIII-lea. Critica societăţii este camuflată sau deschisă, ceea ce face dificilă demarcaţia dintre literatură şi scrierile social-politice. Bătaia de joc împotriva oricărui lucru sacru Vechiului Regim, tradiţional, se ascundea sub cea mai nevinovată creaţie literară. În Scrisori persane, Montesquieu realizează sub forma romanului epistolar, un PAMFLET antifeudal (genul literar predilect iluminismului), iar Diderot, în „Călugăriţa”, critică obiceiurile, condiţia femeii, , linguşeala şi slugărnicia. Lucrările filosofice nu făceau excepţie, doar că aici atacul este deschis: operele lui Voltaire resping violent ideea absolutismului şi a originii divine a monarhiei, la fel cu cele ale lui Rousseau care-ţi îndreaptă criticile asupra PROPRIETĂŢII PRIVATE (sic). Voltaire militează când pentru o republică constituţională, când pentru o monarhie ideală având în frunte un rege filosof. Epoca iluminiştilor a dezvoltat conceptul de drept natural. Acesta se referea atât la dreptul individului de a se dezvolta liber, fără constrângeri, în conformitate cu legile naturii. Anticlericalismul era un aspect important al acestor scrieri: papalitatea este ţinta unor atacuri directe, iar clerul a unor persiflări permanente. Filosofii luminilor vedeau în reliie un instrument al despotismului, chiar deiştii considerau religiile „temniţe ale raţiunii umane” iar Biserica - un duşman al ştiinţei şi progresului. (Manual de istorie, clasa a X-a editura Corint, 2000, pag. 82-84) Toţi aţi studiat la şcoală Revoluţia Franceză, dar aspecte foarte importante ale ei au fost trecute sub tăcere, până şi-n facultăţi se evită discutarea lor. R.F. nu a fost doar o mişcare politică, ea a fost, în acelaşi timp şi o mişcare religioasă, care a propagat în societatea franceză principiile filosofice ale masoneriei transformate într-un cvasicult. Deşi Papii Clement al XII-lea şi Benedict al XIV-lea au condamnat în enciclicele lor masoneria, în 1772 se înfiinţa Loja Marelui orient al Franţei, ca structură ocultă care urma la nivel public să preia puterea sub forma a ceea ce se va numi Adunarea Naţională. Deşi vreme îndelungată s-a evitat a se discuta despre aceste lucruri, astăzi este acceptată de toţi istoricii rolul decisiv jucat de masonerie în răspândirea Enciclopediei franceze şi în declanşarea Revoluţiei. 27 nov 1790 – clerului francez i se cere să jure pe Constituţia civilă a clerului. Ca şi în creştinismul primar erau puşi să aleagă între deportarea în Guyana unde cei mai mulţi şi-au pierdut viaţa, şi abjurarea de la creştinism. 4 Apr. 1791 – biserica Sainte-Genevieve (o adevărată Putna franceză) este transformată în panteon civil (templu masonic). Redau câteva fragmente din raportul lui Lucien Bonaparte (18 germinal anul 10 – atenţie, nu mai numărau anii de la naşterea lui Hristos ci redenumiseră şi lunile anului: „monumentele religioase, ca şi cele artistice se transformaseră în ruine. Mâinile pline de sânge ale ateilor au jefuit bisericile (…), pietrele .mormintelor familiilor noastre au fost necinstite, femeile desfrânate purtate în triumf se aşezară pe marmura altarelor”. Toate clopotele bisericilor din Franţa au fost topite. Începe să fie permisă căsătoria clerului catolic (sic). Simbolurile creştine sunt înlocuite pretutindeni de cele ale noii religii laice. Sunt dezgropate osemintele regilor Franţei de la Saint-Denis şi profanate 11 nov. 1793 – este instaurat oficial în catedrala de la Notre Dame, cultul zeiţei raţiunii (a se vedea în acest sens versurile imnului Europei, aparţinând lui Schiller). Sunt ridicate în catedrala ND busturile lui Voltaire, Rousseau, Franklin şi Montesquieu. Faţă de aceste manifestări, Vandeea ţăranilor catolicismului şi Regelui se răscoală, capii revoluţiei trimit armata împotriva propriului popor pe care pretindeau că-l reprezintă. Represiunea sălbatică face cel puţin 200.000 victime civile, inclusiv femei şi copii 7 mai 1794 – nou religie de stat a Franţei proclamată de organul legislativ este „Cultul Fiinţei Supreme”. Erau interzise ceremoniile, expunerea simbolurilor şi inscripţiilor creştine, noul cult se baza pe Morală, era egalitarist, încuraja ajutorarea aproapelui şi lupta împotriva tiraniei. În locul studiului religiei în şcoală, se studiază Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului (a se vedea confruntarea azi între ora de religie şi cea de cultură civică). REEDUCAREA DELPHINULUI (după Mircea Platon, Ortodoxia pe litere, pag, 21 şi urm) – „Luis Charles duce de Normandia, delphin al Franţei, născut la Versalilles, 1785 – un băieţaş extrem de simpatic şi nevinovat. 13 august 1792 închis împreună cu familia sa. Petion, deputat în Adunarea naţională, nota în jurnalul său: „Tânărul prinţ mi-a stat pe genunchi şi s-a jucat cu mine. Era plin de voioşie şi foarte neastâmpărat”. În timp ce erau închişi, tatăl său, LXVI a profitat de biblioteca rămasă în preajmă pentru a-l educa învăţându-l să recite pasaje din Racine şi Corneille şi să deseneze hărţi. La lecţiile la gramatică obişnuia să spună vorbind despre gradul superlativ: „Mama este cea mai iubitoare şi bună dintre toate mamele”. Revoluţionarul Hebert scria: „Am văzut micul copil din turn. E frumos ca lumina zilei şi extrem de interesant. 20 ianuarie 1793 tânărul prinţ îşi ia rămas bun pentru totdeauna de la tatăl său care urma a fi executat a doua zi. Sărmanul prinţ a încercat să vorbească poporului, să-l convingă să nu-l ucidă pe dragul său papa. Ulterior, în data de 3 iulie 1793, noaptea bineînţeles, o echipă de comisari ai poporului au intrat în apartamentul Reginei şi i-au luat copilul sub ameninţări de asasinat. Micul prinţ a fost pus sub supravegherea lui Antoine Simon, un pantofar beţiv exaltat iacobin dar recomandat de Marat şi Robespierre. Misiunea sa era să-l transforme pe micul Capet într-un bun cetăţean şi să-l dezbare de prejudecăţile trecutului. Simon trece la reeducarea lui. Mai întâi nu-l lăsa să doarmă, îl striga Capet, Capet, prinţul trebuind să răspundă „Aici sunt, cetăţene, ca apoi Simon să-l lovească strigând „Du-te la loc, pui de căţea ce eşti” – asta ca să înţelegeţi originea Piteştiului. Copilul era obligat să cânte Marseilleza şi La Carmagnole. A fost învăţat să-şi înjure familia, aristocraţia şi să hulească. A fost forţat să bea până a devenit alcoolic. Au fost aduse prostituate care l-au molipsit de boli venerice (1793-1795 când a murit, avea 8-10 ani). Suferea de diaree continuă, era ameninţat frecvent cu ghilotina, ajunsese să leşine deseori. În contextul procesului Mariei Antoaneta, mama sa, l-au pus să semneze o declaraţie prin care să recunoască că mama sa l-a învăţat să se masturbeze, şi că s-a culcat cu ea. L-au adus să spună aceste lucruri şi la procesul mamei sale, în urma căruia ea a fost ghilotinată. Se tot vorbeşte de acele scuze: catolicismul pentru Inchiziţie, germanii pentru evrei, turcii pentru armeni, americanii pentru populaţia indigenă. Cred că este imperios necesar ca toate regimurile politice derivate din iluminism şi revoluţia franceză să-şi ceară public scuze iar reprezentanţii lor să-şi pună cenuşă în cap. Bolşevicii nu au fost decât continuatorii criminalilor francezi. Teroarea revoluţiei franceze este urmarea firească a iluminismului, iar înainte de Gulag şi de camerele de gazare naziste a fost ghilotina. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Profitînd de autoexilul tău siberian, mă voi retrage şi eu în pustiu unde, de la statura mea de pedestru, voi medita, la umina opaiţului ante-iluminist, asupra modului în care m-aş putea lepăda de obişnuinţa de a privi lumea prin proprii-mi ochi şi nu prin cei ai Domnului. Apoi voi căuta cenuşa lui Giordano şi o voi împrăştia în cele patru colţuri ale lumii, acolo unde Pămîntul se sprijină pe spinările celor patru ţestoase. Mai promit să descopăr şi să reproduc, acolo, în deşert, elipsa pe care se mişcă Universul în jurul Pămîntului şi să iniţiez o nouă Noapte a Sfîntului Bartolomeu împotriva tuturor celor care vor avea curajul să afirme că acea elipsă ar fi de fapt un cerc. Sper ca, pînă la întoarcerea ta, guvernul Franţei să-şi pună cenuşă în cap şi să mute Ziua Naşională a Franţei acolo unde le vei indica să o facă. Mai îndrăznesc să sper că, după toată această penitenţă, să găsesc un loc alături de Adevăr, undeva la etaj. Aici, jos, e prea mult fum şi pucioasă. Domnul fie cu tine acolo unde vei umbla. PS Imi amintesc faptul că, nu cu multă vreme în urmă, declaram că nimeni nu are dreptul să ia în derîdere credinţa altuia. O făceam în urma unui atac la persoana care, astăzi, afirmă că nu prea are ce căuta cu noi pe aici, prin Europa noastră. Reafirm acest principiu. Nu pot, totuşi, să nu nuanţez. Sunt gata să accept credinţa altuia, dar numai atîta vreme cît acea persoană nu atentează la dreptul meu de a privi lumea aşa cum cred eu de cuviinţă, încercînd să-mi impună propria ei credinţă.   Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2010-06-17 18:39:27               Liviu Bordaş, înţeleg că nu pică bine şi nu mă supăr pe tine, e tipic să vorbeşti de câmpuri, codri, câmpii atunci când calul te-a zvârlit din şea, îmi eşti în continuare simpatic şi nu vreau să te faci de râs iremediabil, dar tocmai de aceea când vorbeşti de râme, te rog să fii mai atent: nu oricine are această onoare, nu include pe toată lumea în această categorie precum obişnuieşti spre a avea aliaţi întru anateme luministe. Râmele sunt cele care scurmă după trecut şi privesc la picioare şi nu umblă în haite ci sapă pe tăcute mulţumesc pentru consideraţii. nu înţelegi, din nou, absolut nimic. şi asta nu e bine deloc. chiar deloc plec pentru câteva zile în Siberia numai bine   Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2010-06-17 16:59:41               Baţi cîmpii cu graţie. Norocul (dacă noroc este) e acela că te ai pe tine şi că îţi eşti suficientă. În rest, suficienţa celui care nu are dubii: are Adevărul şi etajele superioare. Noi, ceilalţi, biete rîme.   Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2010-06-17 16:46:31               Dragii mei, vă mulţumesc! De dimineaţă am scris la repezeală un comentariu genial, cu şpil şi plin de miez, în care-l făceam praf pe latunski şi ale sale clişee de tip Agora, film cu largă audienţă printre comesenii mneavostră. Vorbeam ceva de mănăstiri – lăcaşuri ce au conservat operele antichităţii de au ajuns până la noi (orice cunoscător în ale perioadei medievale, chiar de nivel mediocru poate confirma şi chiar completa fără efort schiţa mea), apoi loveam din zbor balonul pe care eu însămi îl aşezasem cu zece cm mai sus de fileu şi spuneam că în ciuda acestui fapt se pot arde fără vreun pericol iminent toate (toa-te) cărţile. În fapt, Creştinismul este el însuşi Adevărul şi nu mai avem nevoie de minciuni literate, de învârtiri în jurul cozii, adică…de cozi: uitaţi-vă în jurul dvs. Vorba unui coleg, prea multă carte strică (în mod fundamental, şi, dacă nu aş fi creştină aş spune şi ireparabil). Astăzi avem biblioteci cu mii de cărţi, eu însămi posed o bibliotecă celebră aşezată strategic pe un colţ de cameră având două laturi perfect pătrunse una în cealaltă, ce conţine sute de lucrări. Ce rost mai au, însă, ele dacă oamenii se socotesc pe ei înşişi maimuţe? Al naibii de comentariu, s-a pierdut fiindcă mă jucam cu mausul şi cum niciodată nu scriu în vreun document înainte de a posta, firavele mele gânduri s-au pierdut în neant. Apoi am plecat la grădina zoologică împreună cu copiii mei şi am văzut live multe maimuţe. Vorbeam în comentariul meu şi despre Codice-le de cărţi interzise. Prima listă de publicaţii interzise la noi, de pildă, a apărut în Monitorul Oficial din martie 1945. În iulie 1946 a apărut o broşură cu 156 de pagini, care conţinea 2000 de titluri de carte interzisă. Între 1 decembrie 1947 şi 1 mai 1948 o altă comisie, de data asta a Ministerului Artelor şi Informaţiilor (sic), Direcţia literară, a adăugat listei din Monitorul Oficial şi broşurii din 1946 încă 6000 de titluri. Cartea PUBLICAŢII INTERZISE conţinea 522 de pagini, în care titlurile erau dispuse alfabetic pe secţiuni, cu autor, fără autor, periodice. În realitate, numărul cărţilor interzise în România a fost mult mai mare (să se verifice fişele bibliotecilor din România). Autori ca: Traian Brăileanu, Octavian Goga, Armand Călinescu, Radu Gyr, Mircea Vulcănescu, Mircea Cancicov, Pamfil Şeicaru, Churchill, Simion Mehedinţi, Nicolae Iorga, Ion Nistor, Dumitru Stăniloaie, Ştefan Ciobanu, ş.a fiind, până târziu, scoşi din bibliotecile publice: acţiunile de Reconquista culturală, câte s-au încercat după 1965, s-au confruntat cu interdicţiile din PUBLICAŢII INTERZISE şi cu concesionarea de către partid a „reconsiderărilor”, unui cerc exclusiv de comisari ideologici. Când o reconsiderare a scăpat de sub control (cazul unei lucrări aparţinând lui Iorga), a apărut imediat opinia de contestare şi minimalizare, cum ar fi cea a lui Z. Ornea (sic) în „România literară” (sic). Reeditarea era opera unei iniţiative scăpate de sub control şi trebuia contestată. Sunteţi literaţi, câţi dintre voi ştiţi că primul volum de poezii al lui Eminescu apărut la Socec la 21 decembrie 1883 a fost scos din circulaţie până în anul 1989, ca de altfel şi o bună parte din publicistică? Pentru lămuriri suplimentare, procuraţi-vă cele două volume ale lucrării „Enciclopedia valorilor reprimate” (că tot vă plac dvs enciclopediile), aparţinând unui colectiv de autori coordonaţi de Ilie Bădescu. Dislocarea elitelor culturale româneşti nu se opreşte, însă, aici. Astăzi nu mai este ars niciun volum, cărţile stau frumos în biblioteci şi sunt şterse de praf la răstimpuri atunci când nefericitei cărţulii nu i-a fost dictat de către stăpânul casei să completeze gugălu în vreo confruntare live şi a fost ştearsă de praf cu acea ocazie. Din ce în ce mai des, însă, asupra autorilor indezirabili, contemporani sau clasici, se aruncă fum şi pucioasă prin campanii orchestrate de roşii sau de portocalii (culoarea partidelor noastre nu contează mai mult decât mărimea, adică pentru unele e totul, chiar 2 în 1 dacă s-ar putea, iar pentru alţii nimic mai mult decât o acumulare a nemulţumirilor masei îndreptată înăuntru nu, Doamne fereşte, în afară). Pe urmă, după ce autorul incorect politic este făcut muci de elita intelectuală (ăia buuuuuuuni, cu suflet aurit, ăia paşnicii şi drepţii) de ambele culori, se aşterne tăcerea. Asupra lui şi asupra noastră. La răstimpuri, doar, nişte hăndrălăi caţavenci îşi acoperă golul dintre umeri cu şube sintetice mov şi-şi bat joc de Mioriţa pe la staţiile de metrou hăhăind a pagubă, sau nişte bieţi literaţi neprofesionişti preiau eternul motiv al caricaturii în oglindă şi se screm în pamflete de doi bani aşteptând să fie mângâiaţi de surioare în ale penelului cu cerneală. Nici nomenclatura noastră nu mai e ce-a fost. Petrică Roman, ca un biet om de stânga ajuns la vârsta întrebărilor despre sensul existenţei, şi-a luat catrafusele, i-a luat „fata” răposatului Jean Constantin pentru a-şi alina senectutea, şi-a vopsit buclele din ceafă, a făcut şi un mic plod drept întărire a tovărăşiei cu strada, şi a zis ADIO vârstei pe care a depăşit-o demn. Astăzi moşul Neulander este nemuritor şi fericit chiar dacă din curţi vecine râd de el şi curcile. Şi-a pierdut, parcă, şi umbra de talent moştenită de la Leonaş În altă ordine de idei, aveţi dreptate, stimaţi colegi! Nu am ce căuta în Europa voastră, chiar dacă (chiar dacă, reţineţi!), mă leagă de voi atâtea: Kosta, Radu, Sanda, Mariana, Ion Corbu sau, până deunăzi bietul Liviu, mi-au fost, cumva, fraţi întru ale comediei şi sufletului. Nu vă supăraţi, însă, pe mine, dacă mai râd câteodată de prostie, răutate, cozi de maimuţă sau căldicei fugiţi cu sorcova după şniţele. Voi aveţi arta, enciclopedia luminată a toleranţei, voi aveţi versurile lui Schiller şi bunătatea universală, relativismul şi încrâncenarea, bla-bla-urile din subsoluri, eu nu am decât Adevărul şi etajele superioare. cu simpatie şi mult drag, Amelia Cojocaru   Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2010-06-17 16:30:37               cam despre asta e vorba, cand sunt in joc sute de miliarde e vorba de profesionisti, soarta unui popor nu mai conteaza, doar bani. Este clar ca Andrei Florian nu are nici o treaba, aia nu-si deconspira existenta, nu ataca niciodata frontal, urzesc o panza de zvonuri parazitand resentimente, etc...apropos de diavol. Sa luam cazul lui Nicusor, poate un presedinte potrivit acelei perioade, intreaga zvonistica, ti se ridica parul pe cap..si apoi sa ajungem la aparitia unor presedinti EXACT CUM ERA NEVOIE pentru un anumit moment, manusa, evident ca erau nume care nu au aparut din neant, au fost propuse incet-incet, eu as putea sa bag mana in foc ca stiu cine va fi viitorul presedinte, eh. Problema e ca multi au inceput sa devina constienti de tarasenie.   Postat de catre mihai robea la data de 2010-06-17 13:11:13               Radu, Io nu preiau teme de la nimeni. Pentru simplul motiv ca nu am nevoie, am destule teme io. Nu-l amesteca pe dracul, el numai pare ca ar sti, dar nu stie nimic, el actioneaza si o face profesionist, pe cinstea mea ca nu te mint. Linistea nu e buna, ea prevede apropierea furtunii. Si poti sa le spui tuturor celor care cred ca eu as fi prost ca am minte la care inca nu am umblat. Si, da, ai dreptate, dracu stie ce ar fi bine sa fac. Cu acelasi imposibil sentiment, Kaveul, cu ochi lucind ca scarabeul.   Postat de catre sters sters la data de 2010-06-17 12:25:00               Nu, Kosta, nu cu tine vorbeam. Fii sigur. In rest, ar fi bine sa nu preiei temele altora. Sau daca totusi, purtat de val, o faci, fii linistit. Pe tine, dracu (pardon) stie de ce, nu ma pot supara.   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2010-06-17 12:11:59               Doamna Amelia, niciun regim nu deriva din nimic altceva decat din complicitatea proasteasca a maselor care "pun botul" si legitimizeaza absurditati de genul ciumei pedelizde, cea mai odioasa guvernare din istorie, care a intors armele si dosul impotriva propriului popor. Regret ca trebuie, iata, sa avem asemenea discutii. Pe o asemenea tema. Ar fi fost cazul sa iesim din tampenie si sa avem conducatori onesti, animati de bune intentii, nu saltimbanci de circ absurd. Dumnezeu si iliministii nu au a face cu prostia, credeti-ma. Cu stima, un confrate in ale tristetii si scarbei.   Postat de catre sters sters la data de 2010-06-17 11:53:21               Radule, nu vorbeai cu mine, nu-i ashea? Ca iete, m-am speriat ca vrei sa discutam filosoficeste pe tema si nu crez ca e cazul, eu fiind deja sanatos si extrem de protejat social, stiu io de ce. Pare (sau nu?) ca te-ai aliat intr-un fel de lupta impotriva bunului simt, cu Andrei Florian, trista figura stearsa a unei parti din societate, ambetata de cantecul de sirena cheala al stii tu cui. Scrie-mi si risipeste-mi aceasta confuzie. Sau dilema. Sau lema. Sau nu.   Postat de catre sters sters la data de 2010-06-17 11:41:41               sa-l iei de guler chiar pe Dumnezeu nu e prea usor. iti trebuie o anumita anvergura. si parca au facut-o altii, inaintea ta, mai cu talent. in plus, ti-e frica. iti ramane biserica. si crimele comise de oameni in numele Lui. asta daca esti amic cu tata gugal, si cu timpul. deocamdata liber. si amabil cu cei binecuvantati in consecinta de institutiile ceva mai terestre. de ex, ale muncii si protectiei sociale, da-le-ar Dumnezeu sanatate. in definitiv, si noua, daca se poate...   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2010-06-17 11:06:54               Cat despre ortodoxism, exact asta ii si reproseaza (cu ce drept, e treaba lui!)latunski in al sau comentar: ca e nascut din succesiunea de concilii care au mai tras, fiecare, inca un val peste lumina adevarului, arzand carti eretice si conditionandu-i pe oameni sa crada fara a cerceta. Credo quia absurdum nici nu este asa de absurd cum pare. Dar despre asta e mai mult, mult mai mult de discutat si iete, se face seara acusica si n-am dat grauntze la ingeri, porumbul ceresc a ramas neprasit iar caile domnului sunt incurcate. Pa, lasa ca mai vorbim mai incolo...   Postat de catre sters sters la data de 2010-06-17 10:55:44               qui mal y pense, nu cum am scris, scuze!   Postat de catre sters sters la data de 2010-06-17 10:50:04               Ei, lucrurile nu sunt chiar asa de simple. Dumnezeu este intruchiparea misterului, a tainei de nepatruns, a lucrului nedevoalat si poate nedevoalabil fara pericol. Accesibil omului este, se pare, numai efectul minunii, nu si mecanismul (honny soit qui mql y pense!) de producere a ei. Lucifer, asa cum il tradeaza si numele (numele nu sunt deloc intamplatoare, nota bene!) este un fel de purtator al luminii! (lux-lucis, substantiv lat. inseamna lumina iar fero-ferere-fertuli-ferlatum verb, inseamna a purta, a duce, a contine etc, nu detaliez) Pai, rolul lui fiind acela de a dezlega mistere, el se situeaza dintru inceput pe o pozitie contrara binelui, reprezentat de divinitate. Dezlegand misterul, il vitregim pe om de dulceatza minunii, bagandu-l cu fortza in pustiul mecanicii maniheist-materialiste de tipul "tragi de atza,ici agatza-tragi de sarma-ici atarna" si il fortzam sa gandeasca, sa actioneze, sa pipaie. Lenea gandirii e benefica prin insasi starea sa contemplativa, neimplicand actiune deci, nici consecintza. Capite? Daca nu, nu si gata, ce atata sclifoseala?   Postat de catre sters sters la data de 2010-06-17 10:49:10               Există teorii potrivit cărora Lucifer, privilegiatul care avea dreptul să stea pe lângă Dumnezeu, având o poziţie de autoritate şi slavă s-ar fi răzvrătit. Din acel moment, de când Lucifer a încetat să mai privească la Dumnezeu, şi a început să privească spre el însuşi, se pare, s-ar fi născut răul. Iluminiştii, se pare, au descoperit că răul, asemenea binelui, se află de fapt în oameni. Iar Dostoievski chiar a scris: ”sufletul omului este câmpul de bătaie a Răului cu Binele”, Însă o nouă inchiziţie i-ar putea dezbăra pe adepţii iluminismelor de o astfel de blasfemie. Mai sunt şi alte teorii ale răului. Răul în islam, răul budist, etc. Anno domini 2010: răul la români pare a se afla la Zeus şi la arhanghelul lui, Udrifer!   Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2010-06-17 09:52:34               mi s-ar parea mai interesanta o discutie despre ortodoxismul romanesc, strain acestor excese si crime savarsite in numele crestinismului. La urma-urmei invataturile lui Isus Hristos nu au nici o legatura cu aceste excese. Sa fim seriosi, Invataturile nu sunt decat un indemn spre echilibru, moderatie, discernamant, plus acel Altceva marturisit de Minuni de peste 2000 de ani. Aproape ca nu a existat savant, filosof, mare artist, etc. care sa nu fie constient de prezenta hristica, de felul in care aceasta isi face simtita prezenta in lume.   Postat de catre mihai robea la data de 2010-06-17 09:38:03               Astept si accept provocari filosofice pe aceasta teme de larg interes social, ca tot ne taie astia de venira nu-stiu-cum la putere 25 la suta din aer, taia-si-ar gatul cu securea sau mai bine cu secera, ca de ciocan noi nici nu mai avem nevoie.   Postat de catre sters sters la data de 2010-06-17 09:31:33               Homo homini lupus. Ucid si credinciosii la fel ca si ateii. Crima este (se pare) in firea omeneasca, asa cum este gena ochilor caprii, sau albastri, sau verzi. Ceea ce ne tulbura inca si nu si-a aflat raspuns este intrebarea aproape legitima: de ce a trebuit sa faca Dumnezeu lumea? Iar daca tot a facut-o, ce nevoie era de viatza? Si daca fara viatza nu se putea, de ce a trebuit sa apara omul? Ei, bine, fratilor, la toate astea eu adaug o intrebare, tampita, evident: daca omul era necesar din misterioase legitati zeiesti pe care nu avem caderea a le judeca, de ce a trebuit pe urma sa se razgandeasca Domnul Dumnezeu si sa iste pe lume femeia, sursa multor rele si se pare motiv aproape ubicuu de crima? Pentru ca e frumoasa, ilogica, bizara, sprintzara, grasa si devreme acasa, ete de-aia! Kaveul, filosof de ocazie (nunti-botezuri-cumetrii, 0933/717717).   Postat de catre sters sters la data de 2010-06-17 09:20:01               Pentru că tot veni vorba despre cărţi: - după sinodul de la Niceea(325), Constantin cel Mare a ordonat arderea cărţilor sectei creştine a lui Arius; - 391 Anno Domini. Teofil, episcopul creştin al Alexandriei distruge Biblioteca din Alexandria. Succesorul său, „Sfîntul” Chiril instigă la crimă un grup de călugări nitrieni. Aceştia o ucid într-o biserică(!) pe Hipatia, fiica lui Teon matematicianul. Iată un exemplu de milă creştină şi de iubire a aproapelui. Trupul său a fost tăiat în bucăţi, carnea smulsă de pe oase cu scoici, iar resturile trupului au fost aruncate în foc, - După sinodul de la Efes (431), împăratul creştin Teodosie al doilea a ordonat arderea tuturor cărţilor sectei creştine a lui Nestorie; - După recucerirea Spaniei (1492) de către „regii catolici”, Ferdinand al doilea de Aragon şi Isabela a Castiliei, au fost arse toate cărţile de filozofie în limba arabă; - Torquemada a ordonat arderea tuturor cărţilor sfinte ale evreilor; - Pe rugul lui Savonarola au ars operele lui Ovidiu şi Decameronul lui Boccaccio; - „Noaptea de cristal” (9 noiembrie 1938) a început cu arderea cărţilor, s-a terminat cu uciderea evreilor. Arhiepiscopul Groeber declara a doua zi: „Nu putem refuza nimănui încercarea de a salva puritatea rasială şi a lua măsurile ce se impun” . Toate acestea au fost înfăptuite, pentru a se desăvîrşi cele începute de apostoli: 17. Lucrul acesta a fost cunoscut de toti iudeii, de toti grecii care locuiau in Efes, si i-a apucat frica pe toti: si Numele Domnului Isus era proslavit. 18. Multi din cei ce crezusera, veneau sa marturiseasca si sa spuna ce facusera. 19. Si unii din cei ce facusera vrajitorii si-au adus cartile si le-au ars inaintea tuturor: pretul lor s-a socotit la cincizeci de mii de arginti. 20. Cu atata putere se raspandea si se intarea Cuvantul Domnului. (Faptele Apostolilor, 19, 17-20) – Biblia , Cornilescu Iară tu, cetitorule, dacă vei crede că toate acestea n-au fost făcute pentru binele tău, atunci: 20. Domnul va trimite impotriva ta blestemul, tulburarea si amenintarea, in mijlocul tuturor lucrurilor de care te vei apuca, pana vei fi nimicit, pana vei pieri curand, din pricina rautatii faptelor tale, care te-a facut sa Ma parasesti. 22. Domnul te va lovi cu lingoare, cu friguri, cu obrinteala, cu caldura arzatoare, cu seceta, cu rugina in grau si cu taciune, care te vor urmari pana vei pieri. 27. Domnul te va bate cu buba rea a Egiptului, cu bube rele la sezut, cu raie si cu pecingine, de care nu vei putea sa te vindeci. 39. Vei sadi vii si le vei lucra, dar vin nu vei bea, ba nici n-o vei culege, caci o vor manca viermii. 45. Toate blestemele acestea vor veni peste tine, te vor urmari si te vor ajunge pana vei fi nimicit, pentru ca n-ai ascultat de glasul Domnului Dumnezeului tau, pentru ca n-ai pazit poruncile Lui si legile Lui, pe care ti le-a dat. (Deuteronomul ,28 - 20 ; 22, ; 27 ; 39, 45) Amin.   Postat de catre latunski criticul la data de 2010-06-17 07:09:11               Aici,la Tiraspol, sînt doar creştini blajini, ortodocşi, ei nu au stîlpi pe post de garsoniră, nici încălzire centrală cu grămezi de vreascuri uscate. Ei sînt specialişti în pogromuri: 1881, 1883,1900, 1907 etc.   Postat de catre latunski criticul la data de 2010-06-16 23:39:58               Geaba gaspadin latunski, d-na Amelia are dreptate: trebuie să ne încălzim sufletele golite de conţinut la rugurile aprinse din operele mişeilor de Voltaire, Diderot et.comp şi să ne pocăim. Eu unul mă gîndesc de pe acu să mă trag în pustie...e drept în stepa timiş-torontalului lăcuste cu miere nu se prăsesc da' barem nişte ciorchini dodoloţi de fetească regală sau de furmint tot oi găsi. PS: n-ai idee la Tiraspol cît face un stîlp solid bun de garsonieră?   Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2010-06-16 23:15:35               “Cine se supune vaccinării, încetează de a mai fi un fiu al lui Dumnezeu; bolile sînt o pedeapsă divină, iar vaccinarea este o ofensă adusă cerului.” Papa Leon al 12-lea - 1830 "Această noţiune falsă şi absurdă, acest delir care pretinde că trebuie să dăm si să garantăm fiecaruia libertatea de conştinţă (....)” Papa Grigorie al 16-lea - 1850   Postat de catre latunski criticul la data de 2010-06-16 23:01:00               o completare: pe 14 iulie Franţa sărbătoreşte ziua naţională, atunci când se celebrează dărâmarea Bastiliei şi eliberarea deţinuţilor "cruntului regim monarhist". Mulţimea dezlănţuită a găsit în Bastilia 7 (şapte) deţinuţi dintre care unul era marchizul de Sade, închis pentru perversiuni extrem de glorios moment   Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2010-06-16 22:27:19               de unde rezultă: dogmatismul şi obscurantismul bisericii creştine = izvorul binelui!   Postat de catre latunski criticul la data de 2010-06-16 22:26:11	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE