PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Despre univers rectangular şi societate civilă; o posibilă soluţie pentru Europeea Text postat de Amelia Cojocaru Descrierea Europeei ca simulacru de societate civilă europeană, opusă universului rectangular, impune câteva reflecţii asupra conceptului de societate civilă. Statul liberal a fost imaginat în iluminism ca un cadru de manifestare, absolut neutru, a tuturor opţiunilor. Sigur, statul liberal nu a fost niciodată aşa, iar statul democratic postmodern este exact opusul. Primul a dezarticulat societatea ordinelor şi a privilegiilor prin impunerea distincţiei între public şi privat şi eradicarea din spaţiul public a Bisericii pe de o parte, prin convertirea în normă juridică a tuturor aspectelor societăţii pe de altă parte („justiţia e oarbă”). Urmarea: instalarea în spaţiul public a preeminenţei unei culturi ce punea în paranteze determinările tradiţionale ale individului (ex.: şcoala franceză a lui Jules Ferry), dar care era profund etatistă (iarăşi ca exemplu concludent, Franţa lui de Gaulle, anterioară revoluţiei din mai 68). Actuala democraţie postmodernă are la bază conceptul de "societate civilă", prin care sunt desemnate structurile asociative, organizaţionale, în general entităţile de orice fel constituite în afara statului. Practic, avem de-a face cu re-crearea unor ordine şi a unor privilegiaţi (vezi minoritarii), dar avându-şi originea în masa critică produsă de statul liberal. Nici nu e de mirare că toate aceste ONG-uri, asociaţii, ligi etc. împărtăşesc în comun definirea raporturilor inter-umane strict în sfera juridică (de aici hiperreglementarea, cerută, însă, Statului!!!), sau se erijează în portavoce a societăţii (deşi nu sunt singurele entităţi din afara Statului, îşi substituie diverse roluri, de la interlocutori la adversari ai Statului, toate ca urmare a legitimării printr-o cultură laică care face posibilă existenţa statului liberal şi apoi, democratic). Crearea societăţii civile în România după 1989 şi acţiunile ei sunt tipice modului cum este azi înţeleasă democraţia în întreaga Europă. Fidelă modelului formelor fără fond, societatea civilă românească a luat naştere sub acţiune externă şi prin activitatea unor ideologi ce rivalizează întocmai cu cei din anii 50. Şi ea, ca şi cea europeană, este ilegitimă în sens democratic. Tocmai de aceea se vorbeşte în mediile politologice din Europa de modificarea paradigmei democraţiei reprezentării, a domniei voinţei majorităţii, cu paradigma democraţiei participative, a intereselor minorităţii. În traducere liberă: „voinţa cetăţeanului nu mai valorează nimic dacă nu este exprimată în formele stabilite de noi”. Nu contează opinia exprimată prin vot politic, fiindcă politicul e atent cenzurat de societatea civilă. Nu contează voinţa cetăţeanului exprimată prin diverse manifestări publice (artă, sport … ), nu contează sondajul făcut de sociologi (ba contează, câtă vreme se emite subiectul cu schepsis, gen: „cât de toleranţi sunteţi cu….”, pentru a măsura gradul de toleranţă şi nu exprimarea voinţei!!!). Caracterul actualului stat român de republică bananieră unde se experimentează noile forme de democraţie este dat şi de o descriere a lui Victor Turner cu privire la formarea solidarităţii sociale în Zambia, la nivel de elită. Astfel, viitorul rege al unui trib este înjosit fizic şi insultat psihic în cursul unui ritual, făcându-l să dobândească sentimentul de umilitate. Tot astfel, societatea civilă ar urma să umilească puterea politică în scopul progresului societăţii, devenind locul de iniţiere al viitorilor conducători ai societăţii. Vedem zi de zi în România cum societatea civilă umileşte nu doar politicul (care o hrăneşte din belşug cu privilegii), dar în primul rând pe „stupid people”, turma ce trebuie reeducată de ideologi. În permanenţă sunt atacate reperele identitare româneşti de către indivizi emanaţi extrem de dubios în spaţiul public. Am auzit că în România nu ar fi fost o rezistenţă anti-comunistă fiindcă nu am avut societate civilă (am avut în schimb sfinţi în închisori dar ăia nu se pun fiindcă nu au fost dizidenţi care să plângă pe umărul lui Popper şi nu predicau din Hobbes), am auzit de la unii că, de fapt, comunismul a avut succes în Est fiindcă s-ar fi pliat pe mentalitatea ortodoxă (ar trebui deschis doar Arhipelagul Gulag al lui Soljeniţân ca să vedem cum se plia comunismul pe masa popoarelor din URSS), sau, dimpotrivă, comunismul a fost corupt în Est de mentalităţile retrograde şi de aceea a fost un eşec. Mircea Marian şi Sorin Ioniţă ne învaţă că ar trebui schimbată ziua naţională într-una aşa, la întâmplare, fără semnificaţie istorică, dar să fie vară ca să putem bea bere şi mînca mititei, în vreme ce Ioana Lupea ne sfătuieşte (în cor cu Caţavencii şi toată liota) să nu ne mai definim etnic, să ne definim civic (dar ţiganii, maghiarii etc. e voie etnic, ba chiar şi naţional), că, vezi Doamne, românii din Basarabia sunt moldoveni (autodefinirea contează, nu există esenţă!), în schimb romii ar fi de fapt mult mai mulţi în România decât nr. de la recensământ (romii sunt o esenţă, poate bietul român oacheş să zică ce-o vrea, el e ţigan că s-a născut din părinţi ţigani, nu contează că nu mai vorbeşte limba şi nu mai are conştiinţa…), şi tot aşa… Modificarea paradigmei democraţiei reprezentative prin înlocuirea cu democraţia participativă nu este decât modalitatea prin care cei care deţin puterea îşi creează o falsă legitimizare. Tot acest proces este însoţit de transformarea puterii politice din Statele Membre (la nivel instituţional, simbolic etc.) în simplă administraţie. Falsul este şi mai evident în societăţi precum cea românească, lipsită de o masă critică de populaţie „europeană”. Ex.: o droaie de asociaţii civice formate din câteva zeci de membri dar bine reprezentate în mass-media corporatistă (fireşte) fac presiuni asupra politicului să modifice legislaţia în privinţa minorităţilor (cam toate marile cotidiene şi televiziuni din România deja au adoptat sintagma "Ţinut secuiesc", zilnic sunt articole favorabile schimbării familiei tradiţionale, etc). E democraţie participativă, nu? Dar cele câteva milioane de cetăţeni români ce ies în public în fiecare duminică dimineaţa şi afirmă preceptele familiei tradiţionale nu sunt societate civilă? Se pare că nu, religia aparţine spaţiului privat, aşa s-a stabilit de către minţile luminate, elitele. Întrebare domnule Corbu: aparţine societatea civilă românească spaţiului libertăţii sau universului rectangular? „Simplul statut de „persoană majoră” nu conferă nici un fel de garanţie. Sunt extrem de multe persoane majore purtătoare nemeritat ale acestui statut”. Probabil vă referiţi la termenul juridic, altfel "persoana" este dat ontologic ce nu trebuie confundată cu "cetăţeanul". În altă ordine de idei, nici "statutul de om" nu reprezintă nicio garanţie, doar că în buna tradiţie iluministă îi sunt ataşate drepturi naturale inviolabile. Să înţeleg că le puneţi în discuţie? „În universul rectangular fixitatea paradigmatică generează opacitate şi prevalează oricărei deschideri teleologice” – care formă teleologică mai puternică decât mesianismul iudaic sau creştin aţi cunoscut? Având în vedere că ele au fost secularizate în proiectul societăţii globale. Fixitatea paradigmatică (probabil vă referiţi la dogmă) se poate converti in scop. Puteţi imagina un ţel mai bine conturat şi asumat? Nu văd locul acestei remarci: „Substituirea argumentului pertinent în cadrul unei discuţii cu argumentum ad hominem ţine tot de universul rectangular”. „Toate realizările lumii au fost cândva utopii” – cunosc o serie de mari realizări ale lumii, cum le intitulaţi dvs., ce nu sunt rodul unor minţi fanteziste ci ale planului lui Dumnezeu prin om, specifice universului rectangular – oprirea sacrificiilor umane, desfiinţarea sclaviei (nu aia operată de yankei :), redarea demnităţii umane specifică umanismului creştin (orice persoană umană trebuie respectată încă din momentul concepţiei, avortul e interzis, taţii, în calitate de „pater familias” nu îşi mai pot ucide copiii sau scoate la mezat în faţa casei, aşa cum se practica la Roma), sfârşitul rasismului şi a tuturor discriminărilor, ca să mă exprim într-un limbaj modern: "26. Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus. 27. Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat. 28. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus." (Galateni, 3, 26-28). Azi asistăm la secularizarea acestor dogme şi la batjocorirea lor. De la egalitatea fiinţială în Hristos, s-a trecut la egalitarism prin egalizarea funcţiunilor sociale (feminismul), sau ştergerea determinărilor de neam (nu mai e iudeu sau elin), determinărilor fiziologice (nu mai e bărbat şi femeie ci transsexual, homosexual etc.), în numele contopirii într-o omenire ce presupune indeterminare, opacitate, platitudine, nivelare. "Trăim cu toţii sub acelaşi cer dar nu toţi avem acelaşi orizont" spunea Konrad Adenauer. Şi, împreună cu alte „spirite puerile ale epocii”, punea bazele unei utopii: solidaritatea europeană. În acelaşi timp el făcea obiectul unor atacuri zilnice furibunde în presa lagărului socialist – mă îndoiesc că orizontul părinţilor construcţiei europene făcea obiectul atacurilor din presă. Dvs. trebuie să cunoaşteţi mai bine decât mine: 1. Conţinutul a ceea ce se publica la Editura politică înainte de 1989 (mă refer la subiectele de largă respiraţie, precum problemele globale, dezvoltarea lumii a 3-a, resursele omenirii, necesitatea dezarmării, a tehnologizării, a legitimizării prin „locuitorii Terrei… etc.) 2. concurenţa celor două modele rivale (fiindcă revoluţia bolşevică a creat o utopie a solidarităţii umane – Uniunea Sovietică, speranţa progresiştilor occidentali interbelici). ”Ideal, scopul final al Europeii va fi fiind atins atunci când, deşi vor exista mijloacele informatice de coerciţie, acestea nu vor mai fi utilizate pentru că nu va mai fi nevoie iar editorii nu vor mai fi obligaţi să ia măsuri în spiritul regulamentului. Totodată ponderea creaţiilor valoroase în total creaţii publicate nu va mai interesa. Pentru că ele, creaţiile valoroase, se vor detaşa în mod evident” (I. Corbu). Ideal, scopul final al omenirii va fi atins atunci când, deşi vor exista mijloacele statale de a impune coerciţia, acestea nu vor mai fi utilizate pentru că nu va mai fi nevoie. Statul se va dizolva în societatea civilă globală. – Mihail Bakunin (aşa cum bine a observat Ioan Peia). „ - Adică, în două cuvinte, zise din nou părintele Paisie, apăsând pe fiecare vorbă, după unele teorii, care s-au limpezit pe deplin abia în secolul nostru, al XIX-lea, Biserica trebuie să se transforme în Stat, ca şi cum ar trece de la o stare inferioară la una superioară, ca până la urmă să fie complet absorbită de el, făcând loc ştiinţei, spiritului vremii şi civilizaţiei. Dacă nu vrea şi opune rezistenţă – i se oferă un locşor bine delimitat de Stat, şi încă sub controlul acestuia, aşa cum vedem că se întâmplă peste tot în ţările Europei contemporane. După concepţia şi credinţa noastră rusească, însă, nu Biserica este aceea care trebuie să se identifice cu Statul, trecând de la o situaţie inferioară la una superioară, ci Statul trebuie să sfârşească prin a se învrednici să ajungă a se confunda cu Biserica, să nu mai fie nimic altceva. Amin, amin!” (F.M. Dostoievski, "Fraţii Karamazov", vol. I, pag. 107). În concluzie, domnule Corbu, o bună parte (eu zic majoritară), dintre concetăţenii dvs, mărturisesc în fiecare duminică venirea unei împărăţii în care toate mijloacele statale se vor dizolva fiindcă nu va mai fi nevoie de ele, şi toţi vom fi una în Hristos! Ca atare, Europeea ar trebui să fie cadrul de manifestare al Adevărului şi punctul de plecare al înjghebării unei veritabile societăţi civile binecuvântate. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   "... fel de fel de fenomene ciudate care schimba clima, etc., " (Vasilica) Unul din aceste "fenomene ciudate" este cel cunoscut sub numele de poltergeist, anume care o paraşutează pe Vasilica ici şi colo, ca să-şi facă şi ea simţită prezenţa, cu aprecierile-i mai mult de cît inteligente. Aş zice, chiar, înduioşător de inteligente!   Postat de catre ioan peia la data de 2010-03-15 19:56:06               Amelia, intotdeauna ti-am apreciat comentariile si textele de pe Europeea. Acest text foooarte lung, care ne rasuceste si ne invarte prin "paradigme", zau daca are legatura cu ce se intampla la ora actuala pe Europeea. Stii ce imi place cel mai mult din acest text? Munca ta, de fapt, harnicia ta de a scrie un text laborios,ingrijit, cu citate inteligente cand este vorba despre religie, societate civila, globalizare, dar mai ales, concluzia: "În concluzie, domnule Corbu, o bună parte (eu zic majoritară), dintre concetăţenii dvs, mărturisesc în fiecare duminică venirea unei împărăţii în care toate mijloacele statale se vor dizolva fiindcă nu va mai fi nevoie de ele, şi toţi vom fi una în Hristos!" Sa dea Dumnezeu sa fie asa, dar pana atunci, pana ce toti acesti cetateni ce constituie societatea civila vor avea o educatie spirituala intru Dumnezeire, si va veni acea Imparatie, cred ca noi vom fi oale si ulcele si nici nu mai stim daca o mai exista in urma noastra, planeta "Pamant"! Observam ce se intampla la ora actuala; fel de fel de viroze si boli"inventate", otravirea alimentelor, fel de fel de fenomene ciudate care schimba clima, etc., toate ducand la exterminarea oamenilor pentru ca planeta nu mai poate sa "duca" atata omenire. Astept si eu ca toti semenii mei o minune Dumnezeiasca, ca de altfel si pe Europeea. In orice caz, repet, admir munca ta pentru acest text!   Postat de catre Vasilica Ilie la data de 2010-03-14 23:00:27               "Filozofii nu au făcut decît să interpreteze lumea în diferite moduri; important este, însă, de a o schimba" (Marx) Din păcate, modernitatea se construieşte cu fiecare etapă, printr-un lung şir de concepte de lucru, cu valoare de întrebuinţare practică. Mărturisesc că a fost foarte trist, pentru mine (un entuziast om "de dreapta" al anilor 90), să constat că şi liberalismul sau democraţia fac parte dintre ele. Marx este mai actual ca oricând. Mulţumesc pentru stea, Amelia   Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2010-03-14 22:16:05               Ps. Cat despre Europeea, nu exista alta solutie dact scrisul si dezbaterea calitatilor(sau defectelor) lui! Calvar   Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2010-03-14 22:07:04               Amelia, incantata de interventia ta, autoritara si incitanta. Imi permit sa emit ideea ca, din pacate, democratia, ca si liberalismul, asa cum se manifesta, nu cum exista conceptual, s-au instalat extrem de confortabil in spatiul rectangular, delimitarea plofesata jucand rolul centurii de siguranta....liberatatea miscarilor controlata "protectiv" asigurand "pacea" echilibrului social -politic , utopica trimitere de care ne agatam cu disperare, chiar! Deosebita placere a lecturii, calvar*   Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2010-03-14 22:04:50               Cucerit de plăcerea leturii am uitat să amendez fraza: "Descrierea Europeei ca simulacru de societate civilă" În cel mai rău caz pot acepta formularea "simulare de societate civilă" deşi Europeea este departe de modelele actuale ale societăţii civile. La noi partidele şi societatea civilă s-au format astfel: voi aveţi misiunea să fiţi x, voi aveţi misiunea să fiţi y, etc. Şi sunt activate după necesităţi, partide, ONG-uri, "formatori de opinie" etc. Cea mai apropiată paradigmă de funcţionare a acestora este aceea a cârtiţei ori a ocupantului. Europeea este şi se vrea a fi altceva.   Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2010-03-14 20:28:00               Între Thomas Kuhn şi Karl Popper, dincolo de fenomenologia husserliană, îl prefer pe Wittgenstein cu oscilaţia sa între crucea celtică şi secera ce se intersecteză cu ciocanul, teoria "cazurilor paradigmatice" şi celebra sa nedumerire: “Cum poate el să înteleagă o poezie? Nu înţelege nici măcar filosofia.” Ioan J P.S. Mai e şi teoria "jocurilor paradigmatice" - când în interiorul paradigmei apare o alta, care tinde să o înlocuiască pe cea veche!   Postat de catre Ioan Jorz la data de 2010-03-14 20:15:53               Radu, mulţumesc   Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2010-03-14 20:12:34               Domnule Corbu, după cum bine se poate observa si în titlu, subietul postării mele este societatea civilă. Întrebarea era dacă societatea civilă este un univers rectangular (aşa cum îl definiţi dvs). Cât despre ortodoxie, era doar o propunere de ieşire din universul rectangular. Atâta tot, aşa cum, cu modestie, v-am sugerat, şi aşa cum aţi înţeles şi dvs, nepunând semnul egal între cele două.   Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2010-03-14 20:07:49               Amelia, neavand suficienta anvergura pentru a comenta un astfel de articol, ma multumesc cu o contributie modesta: Bine-aţi venit, amigos! Europeea este Un soi de parc în Londra, c-un bolovan înalt Pe care urcă plebea ce vrea să-şi manifeste Talentul oratoric. No taxes. Pe asfalt, Audienţă fixă. Din amabilitate, Ea le-nsoţeste speech-ul. C-un sforăit adânc. Titratu-oferă ouă, sau roşii, sau ce poate, Empatic. Omul simplu, dureri în cotu' stâng. oricum, iti reamintesc ca "îmi face plăcere să le dezbatem însă pe rând şi în timp" inseamna, conform observatiei banale ca amanarea e o forma politicoasa a negatiei, "niciodata". stea   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2010-03-14 20:04:10               Uitîndu-mă în diagonală pe text, vreau să-l apăr pe domnul Corbu. În textul său, hipertrofiat şi anchilozat, dînsul se războia cu un biet comentariu al meu (unde era vorba de major şi pueril). Prea mic totdeauna pentru un război atît de mare.   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2010-03-14 19:49:04               Elaborat şi bine condus discursul domniei voastre. Şi apreciez problematica pusă în discuţie. Pentru început, mă bucur să constat o prezeţă care face onoare site-ului. Vreau doar, ca un fel de prolegomene pentru un posibil punct de vedere, să precizez că între "universul rectangular" şi "ortodoxie" nu există nicio legătură. Şi, cu acestă precizare, cred, multe dintre întrebările domniei voastre îşi vor fi găsit răspunsul, în sensul că nu mie trebuia să mi le adresaţi întrucât nu am responsabilităţi în domeniu. Universul rectangular, în accepţiunea mea repezintă ipostaza anchilozării modelelor, un fel de rinocerizare cubică a omului îndoctrinat şi închis ştiinţei şi unei coexistenţe solare, sincere şi bazate pe valorile morale fundamentale ale fiinţei umane: frumosul, iubirea, altruismul şi altele. Mai simplu spus capetele pătrate pe care le găsim în toate domeniile şi care încearcă, prin activitate şi inactivitate, să ne fac viaţa un infern. Cât priveşte problematica statului, a modelelor existenţiale ale acestuia, democraţia, naţional, internaţional, etc. îmi face plăcere să le dezbatem însă pe rând şi în timp.   Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2010-03-14 19:32:04	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE