|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nedumeriri |
|
|
Text
postat de
Veronica Pavel |
|
|
În general îmi place să privesc, să observ, să-mi pun întrebari, dar la fel de mult îmi place și să găsesc răspunsuri. Cum se știe, răspunsurile nu sunt pe toate drumurile, iar Internetul, deși complex, e nefolositor în cazul nedumeririlor mele. Iată două dintre ele.
Încă din copilărie m-au fascinat mașinile puternice cum ar fi excavatoarele, macaralele, dar și altele, ca trenurile, tramvaiele sau autobuzele. Întrebarea pe care mi-o puneam în permanență era: e necesar ca oamenii care conduc asemenea mașinării să fie puternici? Și, evident, în mintea mea răspunsul era clar: așa cum calul are nevoie de forță ca să tragă o caruță, tot așa un vatman, de exemplu, trebuie să aiba putere ca să miște tramvaiul. Am întrebat-o pe mama dacă oamenii care conduc tramvaiele trebuie să fie foarte puternici. Mi-a răspuns că nu trebuie. Când i-am explicat raționamentul meu, mi-a spus că tramvaiul merge datorită unei forțe care-i vine prin sârma de sus (pe care eu o credeam șina tramvaiului, pâna am înțeles că șinele sunt cele pe care merg roțile).
Răspunsul mamei m-a lămurit doar parțial: dacă forța care mișcă tramvaiul vine de la troleu și dacă vatmanul mișcă manivela care mărește viteza tramvaiului, înseamnă că vatmanul are nevoie de putere ca să miște manivela, care, în ideea mea, gliseaza cu atât mai greu cu cât tramvaiul e mai plin. Când am crescut și am învațat la fizică principiul pe care se bazează manivela cu care vatmanul controlează viteza tramvaiului, atunci totul a fost clar: oricine putea conduce un tramvai. Chiar și eu. Și, de fapt, unul din visele mele ascunse chiar a fost să mi se dea voie să conduc un tramvai. A rămas la stadiul de vis...
Așa am aflat eu adevarul non-dependenței puterii mașinilor de forța fizică a conducătorului, esențial fiind contactul electric. Cu alte cuvinte, un ascensor, de exemplu, se mișcă uniform (cu aceeași viteză) indiferent de puterea cu care butonul de acționare va fi apăsat. Iar la cele acționate de un anumit program, o singura apăsare de buton declanșeaza programarea ca liftul să vina acolo unde este așteptat.
Ei bine, iata nedumerirea mea: de ce unii oameni (si nu putzini la numar), vazând că liftul pe care îl asteaptă întârzie să vină, mai apasă de câteva ori, cu forță, butonul de chemare? Mai mult decât atâta: în lift, oamenii apasă cât se poate de puternic pe butonul corespunzator etajului lor. Acum câteva zile, când o doamnă a apăsat pe buton numai atingându-l o clipă, toți ceilalti călători s-au uitat nedumeriți unii la alții, ca și când nu s-ar fi gândit niciodată că și ei ar putea face la fel! Poate cineva să mă lămurească de ce oamenii nu acceptă adevarul elementar că viteza unui lift nu poate fi influențată de numărul sau de forța apăsării butoanelor?
Cea de a doua mirare a mea este legata de o poveste spusă de pianistul Alain Lefevre la una din emisiunile lui din fiecare duminica ora 10h00 a.m. la radio Canada (90.3 FM), emisiune pe care o recomand cu multa căldura iubitorilor de muzică (se prinde si pe Internet, la Radio Canada).
Povestea suna cam așa: la o masa erau adunați mai multi muzicieni profesioniști și unul dintre ei a vrut să întrebe părerea colegilor de breaslă în urmatorul caz: el, muzicianul, asistase într-un oraș în Statele Unite (oraș al cărui nume n-a fost comunicat) la un concert la care un mare bogătaș, care n-avea nici o idee despre muzică, a platit o suma foarte mare pentru a fi lăsat să dirijeze o orchestră. Ca urmare, acelui necunoscator în ale muzicii i s-a dat o bagheta și a fost pus în fața orchestrei care a interpretat Canonul de Pachelbel, iar necunoscătorul a dirijat. Efectul, spune muzicianul nostru, a fost o muzică cântată normal, nu s-a simțit că în fața orchestrei era un inocent în materie. Întrebarea muzicianului pusă celorlalti comeseni a fost: oare nu se acordă prea multa importanță dirijorului? Oare este el chiar atât de necesar?
Iar întrebarea lui Alain Lefevre, care era unul dintre comeseni, pusă nouă, ascultătorilor emisiunii lui, era: să fi avut oare dreptate acel muzician de a pune la îndoiala necesitatea unui dirijor?
Ei bine, povestea asta a declanșat în mine și o revoltă, dar și o mare nedumerire. Revolta e legată de impertinența unui om bogat căruia i se pare că banii cumpără orice. Iar nedumerirea se referă la muzicianul de profesie: cum de nu a întzeles că bogătașul acela nu a dirijat orchestra, ci a fost un simplu clown? Cum n-a știut muzicianul că un dirijor nu doar dă din mâini, ci el este un executant, iar instrumentul la care cântă nu e vioara, pianul, sau flautul, ci întreaga orchestră? Și cum de nu și-a dat seama că acel bogătaș a stat în fața unei orchestre cu care un alt dirijor lucrase deja Canonul de Pachelbel? Cum poate pune la îndoială un muzician rolul imens al dirijorului, a cărui misiune este, de fapt, una din cele mai grele în muzică: să îi convinga pe alții să cânte ceea ce aude el în minte și în suflet?
N-am găsit răspuns la cele două nedumeriri ale mele. Mă poate cineva ajuta?
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Raspunsuri:
Tea,
Ma bucur ca m-ai citit si, in cateva cuvinte ai spus exact ce era de intzeles. Multzumesc pentru generoasa apreciere!
Nene Genule,
Interesant comentariul matale, dar in proza de data asta :)) Poate ca nu era vorba de Bach, pentru ca Bach (nascut la Leipsig, in Germania) n-a scris simfonii, ci suite orchestrale, simfonia a aparut dupa Bach, dar nu conteaza amanuntele, am intzeles ideea. Povestea cu Rusia nu am stiut-o, demonstreaza clar ura "clasei muncitoare" contra "intelectualilor". Asa era atunci.
Andrei Florian,
Mare dreptate ai cu liftierii, mai ales cu cei care invart o manivela. Stii ca mai exista lifturi d-alea vechi cu manivela? E unul in Toronto, la o sala de teatru construita mai de mult si acolo, ca liftieri, lucreaza studenti de la litere....Asa ca, vezi tu, uneori se mai intampla ca liftierul sa si scrie...:))) Comul tau m-a amuzat, multzam de oprire!
CTA,
Mi-a placut explicatia ta, pe care de altfel o stiam, nu de alta, dar eu insami, cand vin seara de la serviciu sa iau liftul si sunt deja cateva persoane care il asteapta si au apasat ca sa-l cheme, mai apas si eu inca odata, chit ca stiu ca e inutil. Probabil ca, inconstient, incercam sa comunicam cu "robotii", noi, oamenii. Si cum noi avem emotii (nerabdare, de exemplu, plus altele mai rele), dar robotii nu, limbajul nostru este nepotrivit....
Andrei Mihai:
Ma amuza versuletzele tale. Si, daca vrei, mai poti construi poate ceva pe tema liftului, cu atat mai mult cu cat, in engleza, cand cineva te intraba: "Do you need a lift?" ("ai nevoie de un lift?") inseamna, de fapt, "ai nevoie sa te conduc cu masina acolo unde te duci?"
Tuturor:
Ma bucur ca textul meu a fost citit si ca s-au facut comentarii pertinente si simpatice, va foarte multzumesc!
Vero
|
|
|
|
Postat
de catre
Veronica Pavel la data de
2010-03-05 17:49:16 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
"Am boala pe liftieri, recunosc, si cu precadere pe liftierii cu pretentii literare." (A.F.)
având în vedere
textu-ți ca un știft,
ți-o spun cu "plăcere":
te prinz io la lift!...
ps. îl rog pe dl. andrei florian să ia strofa de mai sus drept o glumă și nimic mai mult |
|
|
|
Postat
de catre
adrian mihai la data de
2010-03-05 10:03:53 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Un umorist căruia i-am uitat numele spunea că în viitor nu va fi nevoie decît să apăsăm pe un buton fără să mișcăm măcar un deget. Vremurile nu sînt departe.
A doua propoziție pe care a spus-o nepoata mea (probabil după mama caca) a fost: n-are baterii. Toți copii de astăzi cunosc magia butoanelor înainte de a fi în stare să meargă, le recunosc și le acționează pentru a vedea ce se întîmplă. Explorează astfel un univers de cu totul altă factură decît universul în care ne-am născut noi, univers în care puținele butoane se găseau la o înălțime inaccesibilă nouă și își mai păstrau o oarecare sacralitate. Propoziția era o constatare pe care și-o spunea ei însăși atunci cînd un buton apăsat nu producea niciun efect. Asta ca urmare a nenumăratelor repetări pe care le auzise de la mamele sau bunicile care o avertizau binevoitor că n-are rost să apese butoanele de la căruciorul sau tricicleta copilului lor. Oricum, propoziția arată o schimbare de ierarhie a intereselor copilăriei.
Insistența și vehemența în apăsarea butoanelor, dincolo de posibilul contact deteriorat, se datorează doar irascibilității oamenilor. În ciuda minunilor care le sînt puse la îndemînă oarecum nemeritat (minuni a căror funcționare sînt incapabilli să o înțeleagă), ei simt nevoia să se impună, să le beștelească, să le trateze de pe poziția de superioritate a celui pentru care apăsarea butonului este un privilegiu (pe care nu catadicește să-l piardă). Deși nu înțeleg cum funcționează, nefuncționarea butonului îl umple de o dreaptă și tiranică mînie.
Un dirijor este într-adevăr un ins care reușește să facă dintr-un grup de muzicieni, nu de prima mînă, o orchestră. El îi dirijează nu atît să-și cînte partitura (pe care fiecare o are în față), cît să fie o echipă armonizată. Un dirijor este un fel de antrenor care stabilește schema de joc a echipei, precizînd rolul fiecărui jucător și repetînd pînă ce totul se armonizează. Relația cu solistul e alta, o cooperare de la ega la egal.
|
|
|
|
Postat
de catre
Corneliu Traian Atanasiu la data de
2010-03-05 09:58:52 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Oricine poate fi dirijor, vatman, macaragiu, daca ii place sa faca asa ceva, daca are talent si se instruieste in acest sens, dar niciodata un macaragiu nu cred ca poate fi si dirijor si nici dirijorul macaragiu. Butoanele liftului sunt ca butoanele teleconezilor de televizor. Cateodata fac contact, alteori nu, chestie care tine, de regula, de cat de liftier esti cu tastatura de la PC sau cu cea de la telefonul mobil.
Am boala pe liftieri, recunosc, si cu precadere pe liftierii cu pretentii literare. |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Florian la data de
2010-03-05 02:31:57 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
"Iar întrebarea lui Alain Lefevre, care era unul dintre comeseni, pusă nouă, ascultătorilor emisiunii lui, era: să fi avut oare dreptate acel muzician de a pune la îndoiala necesitatea unui dirijor?"
(Veronica Pavel)
Dupa revolutia bolsevica din 1917 mai multe orchestre simfonice ruse si-au dat afara dirijorii abuzivi si expoatatori pe motiv ca desi acesti paraziti desi nu sufla pe teava niciunui instrument sunt platiti cel mai bine.
Ascultatorii a caror urechi erau inca de tip burgez nu au mai venit insa la spectacole asa ca s-a revenit asupra masurii.
De la o statie de radio specializata numai in muzica simfonica am afla o istorie interesanta despre cum se practica muzica culta cu cateva sute de ani in urma. Pe atunci orhestrele erau in slujba regilor, ei le infintau si ei le plateau. In asemenea conditii era normal ca si compozitorii sa se pripaseaca tot pe langa curtile celor ce detineau puterea. Muzica se scria la comanda, regele sau ducele ii spunea compozitorului ca la chiolhanul viitor are nevoie de o noua simfonie, iar dupa ce se intelegeau la pret compozitorul venea cu capodopera. Asa si-a scris Bach toate simfoniile. Lui Bach regele pe langa care lucra (i-am uitat numele si tara, nu stiu daca erea englez sau neamt), pentru a-i intari autoritatea si leafa, a hotarat sa-i dea si un grad militar care impunea purtarea unei uniforme pline de zorzoane si a unei sabi adevarate. In timp ce isi dirija unele din propriile simfonii, unul dintre scripcari care fusese avertizat de Bach in timpul repetitiilor sa nu mai faca acest lucru, a inceput sa manance iar din notele maestrului. Bach s-a infuriat atat de tare incat s-a repezit la el cu sabia scoasa.
Daca nu striga la el regele ar fi iesit sigur un macel.
Dupa aflarea acestei intamplari am ajuns la concluzia ca un dirijor este absolut necesar dar e bine ca singura arma care i se permite spre folosinta e bagheta si nu ghioaga sau alta arma mai taietoare. |
|
|
|
Postat
de catre
Dumitru Cioaca la data de
2010-03-05 02:14:25 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Ajutorul nu vine, Vero, trust me....problema "dirijorului" poarta in ea misterul probabilitatii "conducatorului", nu ? Aceea a necesitatii in raport cu posibilul ori poate mai corect, cu inutilul....dar atunci ne cam desfiintam ca oameni...structurati in "echipa" si, cum bine stim, echipa functioneaza sub "sefie'.....
Probleme serioase ridicate"usor" in articolul tau....inteligibil si incitant, vreau sa zic....
interesant, bine scris.
calvar* |
|
|
|
Postat
de catre
Tea Nicolescu la data de
2010-03-05 00:49:24 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23945 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|