PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Hei, tu! Text postat de Cristi Iordache (fragment) -Domnu’ Christi, hai că ieşi mai târziu sau termini mâine, alfel o să te-mbolnăveşti. Ploua torenţial. Ea avea o umbrelă destul de mare, dar nu suficient pentru a ne feri pe amândoi de stropii reci, aproape legaţi între ei. Apoi, eu mă mişcam rapid când la dreapta când la stânga, astfel încât aveam impresia că ameţise alergând cu umbrela după mine. Curtea era pustie. M-am ridicat şi am plecat la pas către poartă. Primăvara aceasta se împlinea un an de când mă ocupam de grădini. Îmi plăcea ca totul să fie admirat şi de cele mai multe ori asta se întâmpla. Grădinile mele puneau în umbră o întreagă istorie.Turiştii uitau pentru ce au venit şi se pierdeau minute bune la fiecare spaţiu floral sau element peisagistic. Nu-mi pot ascunde mândria. Nici pe aceea că făceam parte din viaţa aşezământului şi deseori mă purtam ca un ghid, preluând grupuri şi împărtăşindu-le cronologia faptelor şi amănunte din lunga existenţă a mânăstirii. Acum, la sfârşit de martie, cerul întunecat şi ploaia deasă păreau puse de mâna omului alături de zidurile înalte şi vechi de peste cinci sute de ani. Era o cetate dispusă în careu, cu o singură deschidere - poarta pe care sute de ani intraseră voievozi, călare. Dacă aş fi creat o pânză, imaginea ar fi arătat ca după o luptă. Neagră, tristă, rece. -Hei, tu, domnu’ Christi, unde mergi? -Mai am ceva pe alee, îi răspund, în timp ce maica Andreea mai mult fugea în urma mea, încercând să mă protejeze cu umbrela. -Domnu’ Christi eşti ud rău ! Imperativul din voce m-a oprit brusc şi m-am întors către ea, care din inerţie aproape m-a luat în braţe. Tot atât de repede a făcut un pas înapoi şi a spus, oarecum încurcată: -Hai la mine-acasă domnu’ Christi, să usuci hainele şi să te ştergi pe cap. „Acasă” era expresia folosită de fiecare măicuţă şi însemna chilia, camera în care locuia. Aş alege o definiţie mai apropiată de garsonieră, căci vă mărturisesc zâmbind; mulţi şi-ar fi dorit acel confort! Un hol grandios, pe laterale baia şi o mică bucătărie, iar în faţă o încăpere spaţioasă şi caldă. Aţi spune că nu este mare lucru, dar amenajarea interioară, utilităţile, mobilierul, toate din gama de lux, stârneau invidia oricăruia dintre noi. Monahia Veronica Barbu, stareţa mânăstirii, păstorea obştea cum nu se poate mai bine. Îi era greu, foarte greu, avea căderi, accese de panică, dar nu ceda. Îmi spunea atunci când mă plângeam de anumite probleme: -Eu ce să mai zic, domnu’ Christi, că am de crescut treizecişitrei de copii? Facem o cruce! şi se închina încercând să fie senină, să-şi ascundă chipul schimonosit de spaime. Mă ruşinam în neputinţa mea şi de cele mai multe ori plecam mai puternic. Se instala sentimentul acela de egoism, în care te raportai alteritar şi celălalt, suferind, îţi oferea superioritate şi plăcere. -Sunt plin de noroi, unde pun cizmele? -Pe hol...aici domnu’ Christi. Am încercat să nu las prea multe urme, insă apa scursă pe pantaloni îmi udase ciorapii şi tot mi-am desenat tălpile pe gresia strălucitoare, în drum spre uşa pe care mi-o deschisese. M-a îmbătat mireasma din cameră. Era parfumul unui înger. Aşa cred, pentru că nu l-am simţit decât acolo şi nu-l puteam compara cu nimic. O flacără pâlpâia în candela de pe peretele stâng şi era înconjurată de şapte sau opt icoane. Eram puţin stingherit. Mă oprisem la intrare lângă dulap şi fără nicio vorbă mi-am scos şosetele. Aveam degetele roz şi zbârcite, iar apa continua să picure de pe pantaloni. Nu prea îmi controlam atitudinea căci mă confruntam cu ceva inedit. La fel, maica Andreea, palidă în faţa mea, nu ştia cum să facă pe gazda, astfel încât am fost nevoit să rup tăcerea, cerându-i un prosop. -Numai puţin! După ce-mi întinde prosopul, iese cu ceva textil la subraţ. În dreapta, imediat lângă mine un corp lung de mobilier, cu rafturi în partea de sus, rafturi pline cu obiecte religioase şi foarte multe cărţi. Tot pe aceeaşi parte, în continuare, patul cu cinci icoane deasupra lui, pe perete. „Aici pluteşte un înger”, gândeam eu, din nou, uimit de ce mi se-ntâmplă. - Nu te-ai şters domnu Christi? Îmi ia prosopul din mână, apoi începe să-mi şteargă părul. -Trebuie să dai jos hainele astea să le punem pe calorifer. Încremenisem. N-o văzusem niciodată fără anteriu, fără batic şi camilafcă. Părul doar ştiam că-i blond (îi zărisem câte-o şuviţă, uneori), însă nu-mi închipuiam sclipirea aceasta de basm, cu buclele curgând răvăşite pe spate, peste puloverul gri, de mohair. Dulama udă o schimbase cu o fustă neagră ce-i trecea puţin de genunchi. Ce femeie! Doamne, cât era de frumoasă! -Maică, dar sunt ud până la piele. -Am eu ceva de schimb. Dă din cap spre dulap şi îmi scoate un pantalon sport şi un tricou. -Cred că vor fi mici, dar până ţi se usucă ale tale, domnu’ Christi, nu te vede nimeni. Încerc să-mi scot bluza, însă fiind mulată şi udă se opreşte în zona omoplaţilor. Mă ajută. Îi simt degetele calde urcând spre umeri şi mohairul lipit de spinare. Mă tulburase de-a dreptul, mă treceau fiorii şi nu de frig! Poate că mă aşteptam la un astfel de deznodământ, poate doar visam. Aveam impresia, după anul petrecut alături de ea, că nu-i eram indiferent. Când ajungeam dimineaţa în curtea mânăstirii, ea ori termina de întins rufele, ori termina de greblat frunzele; indiferent ce făcea, se afla acolo când nicio altă măicuţă nu era şi întotdeauna mă întâmpina spunându-mi că tocmai ce a terminat cutare sau cutare. Unde se găsea păcatul, cine greşea? Întrebările astea nu-mi dădeau pace. Jumătate din noaptea care trecuse mă gândisem numai la ea şi chiar scrisesem câteva versuri. Dumnezeul nostru dacă ne-a creat după chipul şi asemănarea sa, ne-a dat şi mintea, dorinţele şi faptele sale. „Poate aşa vrea Dumnezeu”, gândeam. -Ţi-au îngheţat mâinile, spune atingându-mă de parcă am fi vrut să împărţim bluza. -Da! îi răspund mirat şi-mi pun dosul mâinii drepte în palma ei, apoi încet, parcă să n-o sperii, îi cuprind mâna cu palma stângă. Palida mea Andreea, se îmbujorase, capul îl ţinea aplecat şi, ceva la care niciodată nu m-aş fi aşteptat; a adus cealaltă mână peste a mea. Nu mişca. Îi auzeam doar respiraţia sacadată. Privirea nu o ridica. Aveam mâinile lipite ca-ntr-un joc şi nu schiţa nicio retragere. Doar respira din ce în ce mai puternic. Un moment unic. Nu comunicasem atât de mult niciodată. De vorbit vorbiserăm destul. Acum frazele curgeau în tăcere. Chipul ei, care adunase tot sângele, mîinile calde (le percepeam răcindu-se uşor, de emoţie), fruntea aplecată, acceptarea atingerii, nemişcarea din faţa pieptului meu gol, din faţa mea, toate acestea sugerau aşteptarea, dorinţa, nevoia. Cred că la rându-mi îi spuneam exact ceea ce voia să audă. Cuvinte criptice prin aţâţarea simţurilor; sonore prin suflul ca o declaraţie de iubire venită vulcanic din adânc şi olfactive (eu miroseam a năduşeală şi a ploaie, ea a mir şi cer). Cuvinte tactile când ne atingeam mâinile şi, atunci, ne plimbam inimile printre degete până ajungeau să se mângâie în palmele noastre. Am lăsat inimile strânse undeva între noi şi mi-am dus mâinile, alunecând uşor cât să n-o tulbur, cu mişcări circulare i-am luat sânii prima dată şi pentru totdeauna, apoi am continuat către spate, urcând stânga ca un pieptene prin păr şi lipindu-i tâmpla de obrazul meu, iar cu dreapta am cuprins-o, aducând-o la piept. Piciorul i-l cuprinsesem între ale mele şi aşa nemişcaţi, reprezentam imaginea fidelă a unui pas de dans. Pantalonul meu îi udase fusta şi cred că şi zona pubiană. Pe mine mă răscolea partea dreaptă a pântecului ei, acolo unde bărbatul este mai sensibil. Mă ţinea sfioasă, cu vârful degetelor, de umeri. Buzele mele o atingeau fin. Am continuat sonor şi tactil cuvântul criptic, fără nicio tendinţă de manipulare, ci dintr-o pornire firească. Mi-am umezit buzele apoi i-am şoptit cald, silabic, în continuare lipit de urechea ei: -An-dre-ea! A tremurat vizibil, ca un tic, şi abia a îngăimat: -Mmm! Nu aveam nimic de spus, doar trăiam prin cuvântul rostit. -An-dre-ea! -Mmm! Şi-a întins palmele şi le-a adâncit bine în umerii mei, încercând să mă facă una cu ea. Pentru prima dată nu uzam de apelativul „maică”. Era sublim ce mi se-ntâmpla. Nu mă puteam opri. Nici ea. -An-dre-ea! -Mmm! Obrazul mi se uda. Lacrimile-i curgeau în colţul gurii mele şi mai departe pe bărbie. Sărate şi calde. Aveam nevoie să continui momentul de vis, dar introducând treptat şi subtil o doză de conştientizare, de realism. Nu voiam să-i provoc suferinţă. Orice bruscare putea constitui un şoc distructiv pentru mentalul ei, deja răscolit. ... Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Aşa este scris, Vero; cu litere! Mulţumesc pentru vot, intervenţie şi explicaţii. De acelaşi lucru am încercat să convingem şi eu şi Monika, editorul. Mă rog, despre editori numai de bine!   Postat de catre Cristi Iordache la data de 2010-03-04 19:28:25               Cristi, Mi-a placut textul tau. Are si caldura omeneasca, dar si supans! N-am apucat sa-l citesc pana astazi, desi il vazusem. Am citit niste comentarii despre 7 sau 8 icoane (mi se pare ca ai schimbat acuma), dar eu vreau sa-ti spun ceva in legatura cu asta. Am invatzat la un curs de engleza scrisa ca numeralele, in scris, se scriu cu litere, nu cu cifre. Am vazut ca acuma asa e in textul tau, cinci. Dar eu vroiam sa spun altceva. A fost o discutie cu 7 sau 8. Intai ca ar fi trebuit scris "sapte-opt", nu "7 sau 8". Si acest sapte-opt, de fapt, aici, e un adverb cantitativ, nu un numeral. Nu sunt de acord cu comentariul care spunea ca ar fi trebuit sa scrii exact cate icoane erau, daca ai fi scris "sapte-opt", asta dadea o idee asupra ordinului de marime. Daca scrii 7 sau 8, intr-adevar, ele sunt numerale, dar "sapte-opt" devine adverb si da o idee de "cam cate" icoane erau. Infine, n-am avut timp sa comentez, n-am avut timp nici sa citesc textul, asa ca am venit si eu la spartul targului. Dar m-am gandit ca poate com-ul meu o sa-ti foloseasca. Felicitari si vot, Vero   Postat de catre Veronica Pavel la data de 2010-03-04 19:14:07               Sand(r)a, curajoas-o!:)) Primăvară frumoasă şi mai vorbim. p.s. teribil gospel   Postat de catre Cristi Iordache la data de 2010-03-04 19:10:54               Cela, nu pot decât să-ţi mulţumesc pentru aprecieri şi te invidiez pentru răbdarea de-a lectura. Eu recunosc; m-aş fi plictisit:))   Postat de catre Cristi Iordache la data de 2010-03-04 19:07:24               "(eu miroseam a năduşeală şi a ploaie, ea a mir şi cer). Cuvinte tactile când ne atingeam mâinile şi, atunci, ne plimbam inimile printre degete până ajungeau să se mângâie în palmele noastre." E aproape poezie, ceea ce scrii tu aici. Daca ar fi sa vedem filmul a ceea ce descrii, ar trebui, in fundal, glasul tau sa citeasca, rar, aceste cuvinte. Da, am recitit si mi se pare ca se deruleaza un fragment de film in fata ochilor. La a doua citire mi se pare si mai reusit, tinteste la sigur: ploaie- dragoste- lacrimi, si ceea ce e important, cred eu- renuntare la propriile valori pentru o traire de un moment, totul ghidat de actul constient si realist al barbatului. Un vânător cu sau fără voie si o ciută... Mi-a placut si as vrea sa pot citi si continuarea. Fara comparatii fara rost cu altii si altceva. Toate bune! Cela   Postat de catre Rada Rada la data de 2010-03-04 18:52:53               nu-i nevoie, eu l-am dat!   Postat de catre Sanda Nicucie la data de 2010-03-04 13:32:19               Aşa cum bănuiam n-avea rost să intervin..un mic dumnezeu eşti tu,doar pentru textele tale! Şi probabil gălăgioasa entitate ce vorbeşte dublu, de mai jos! Un drum spornic spre Sandra şi mai departe!   Postat de catre Dragoş Iovan la data de 2010-03-04 00:31:57               Dragoş Iovan, pe mine nu mă deranjează opiniile contra, ci unitatea de măsură. De multe ori ea nu este aceeaşi pentru fiecare user. Uneori comentariile sunt părtinitoare sau, după caz, maliţioase. Am impresia că cel care taie în carne vie se crede un Dumnezeu al literaturii. Şi-atunci râd de el, chiar aşa novice cum sunt eu, dpdv artistic.:))   Postat de catre Cristi Iordache la data de 2010-03-04 00:26:33               er: realizezi, în...   Postat de catre Dragoş Iovan la data de 2010-03-04 00:15:09               Cristi, Am citit şi "Natură vie cu furnici". Şi acolo e o stîngăcie evidentă în descrieri, în scenele erotice şi-n felul nefiresc în care se comportă personajele, dar aici e submediocru, rău scris...n-am citi din Sandra Brown decît cîteva file, acum 20 de ani, dar aici e ceva comparabil cu ce e acolo, dar mult mai stîngaci scris. Nu trebuie să fii critic literar ca să rwalizezi asta, dar citind comentariul anterior şi ceea ce afirmi tu ăn apărarea textului, îmi dau seama că am intervenit inutil, chiar n-avea nici un rost. Scrie, bucură-te că eşti citit pe Europeea şi asta e suficient! Scuzele mele pt intervenţie   Postat de catre Dragoş Iovan la data de 2010-03-04 00:14:24               Un text destul de lung. Mulţumesc Dragoş Iovan, pentru răbdare. p.s "de un puşti care...mă opresc aici" este ca şi cum ai fi spus-o. Editorul se rezumă la text, nu la autor.   Postat de catre Cristi Iordache la data de 2010-03-04 00:06:29               Scena erotică este de o stîngăcie a descrierilor şi de o banalitate rar întîlnită, e scrisă parcă de un puşti care...mă opresc aici,ca să nu-l jignesc pe autor cu opinii prea tranşante, dar e fals şi indescriptibil ce imagini se vehiculează mai jos: "Am lăsat inimile strânse undeva între noi şi mi-am dus mâinile, alunecând uşor cât să n-o tulbur, cu mişcări circulare i-am luat sânii prima dată şi pentru totdeauna, apoi am continuat către spate, urcând stânga ca un pieptene prin păr şi lipindu-i tâmpla de obrazul meu, iar cu dreapta am cuprins-o, aducând-o la piept. Piciorul i-l cuprinsesem între ale mele şi aşa nemişcaţi, reprezentam imaginea fidelă a unui pas de dans. Pantalonul meu îi udase fusta şi cred că şi zona pubiană. Pe mine mă răscolea partea dreaptă a pântecului ei, acolo unde bărbatul este mai sensibil. Mă ţinea sfioasă, cu vârful degetelor, de umeri. Buzele mele o atingeau fin. Am continuat sonor şi tactil cuvântul criptic, fără nicio tendinţă de manipulare, ci dintr-o pornire firească."   Postat de catre Dragoş Iovan la data de 2010-03-03 23:47:30               Domnule Matei, îmi permit să vă contrazic. Personajul îşi distribuie atenţia în astfel de momente, uşor confuz. "7 sau 8" nu înseamnă că trebuia să spun "mai multe" :)) chiar dacă ele erau 6 sau 9 :)) Nesiguranţa personajului debutează odată cu intrarea în cameră. Ineditul îi aplifică starea emoţională după care intervine procesul de adaptare şi treptat preia controlul (vede clar cele cinci icoane de deasupra patului). Din păcate este târziu, altfel s-ar putea discuta pe marginea multor aspecte. Noapte bună!   Postat de catre Cristi Iordache la data de 2010-03-03 23:39:31               Monika, eu tratez comentariile cu atenţie şi răspund cu respect atâta vreme cât ele nu sunt maliţioase. Corecturile pe care mi le sugerează domnul Matei nu au acoperire în totalitate. Este vorba mai exact de două erori mari din partea mea, iar celelalte sugestii au caracter relativ. Nu mă deranjează nici "umbrela" nici mersul "la pas" nici "gradinile", cu atât mai puţin părerile de genul "sărăcăcios" ori "nu denotă siguranţa autorului"! Am întâlnit scrieri ale unor autori consacraţi, cărora le puteai înroşi pagina. Precum spui, într-un text, mai ales în proză, trebuie doar să vrei pentru a detecta diverse vicii. Mulţumesc ţie, Monika şi, de asemenea, tuturor celor care au avut răbdarea de a mă citi, aprecia şi critica.   Postat de catre Cristi Iordache la data de 2010-03-03 23:24:14               err: dacă consider. Scuze! Văd că primul comentariu, după prima parte, s-a pierdut. Reiau: Mai intâi, cititorul nu poate dori nimic din ceea ce autorul nu oferă, într-un fel sau altul. Apoi, tocmai aici e problema. Dacă personajului îi "bubuia inima", nu va număra icoanele şi va spune "erau mai multe icoane", nu "erau x sau y". A spune erau "atâtea ori atâtea" presupune o acţiune asumată, conştientă, iar răspunsul unei astfel de acţiuni (într-un text) nu poate fi bâjbâit.   Postat de catre Mihai Iulian Matei la data de 2010-03-03 23:01:41               D-nă Müller Monika, nu trebuie să vă permit eu să vă manifestaţi o opinie, chiar dacă consider, după ce o citesc, că vă aflaţi în eroare. Problema nu este una dificilă: "Îşi aminteşte că le-a văzut pe perete, dar, pentru că îi bubuia inima, nu s-a gândit că dvs. o să vreţi numarul lor exact..." (M. M) Mai intâi, cititorul nu poate dori nimic din ceea ce autorul nu oferă, într-un fel sau altul. Apoi, tocmai aici e problema. Dacă personajului îi "bubuia inima", nu va număra icoanele şi va spune "erau mai multe icoane   Postat de catre Mihai Iulian Matei la data de 2010-03-03 22:57:06               Dacă îmi permiteţi dle Matei, o să vă contrazic la chestiunea cu exactitatea numărului de icoane. Nu cred că este musai, ca autorul – personaj, să cunoască exact numărul icoanelor mai ales că erau într-un număr mărişor şi din câte am înţeles eu erau agăţate pe perete. Când îmi imaginez icoane pe un perete agăţate, nu mă pot gândi că erau aliniate 2 câte două ca să le şi putem număra şi să mai şi observăm culmea că numărul lor e 7 sau 8. Eu cred că puteau fi şi nouă...numărul lor exact este irelevant, important este, ca noi cei care citim, să ne imaginăm că undeva pe un perete erau icoane într-un număr destul de mare. În plus el era atent la altceva, trăia o experienţă nouă, nu îi ardea de numărat icoane...Îşi aminteşte că le-a văzut pe perete, dar, pentru că îi bubuia inima, nu s-a gândit că dvs. o să vreţi numarul lor exact... Eu nu voi pune niciodată lupa atât de aproape de un text, poate doar să vreau neapărat să-i găsesc defecte(cred că de aceea nici nu sunt critic literar), nu că nu aţi avea dreptate în ceea ce spuneţi legat de celelalte chestiuni. Sper să nu mi-o luaţi în nume de rău, dar este ceea ce cred... O seară bună tuturor. Monika   Postat de catre Adra Pescarus la data de 2010-03-03 22:17:38               Mulţumesc, Suzana! Ce vă ajutaţi voi, fetele!:))   Postat de catre Cristi Iordache la data de 2010-03-03 21:47:16               D-le Mihai Iulian Matei, vă mulţumesc pentru citire şi mai ales sugestii. Cu mici excepţii, punctările dumneavoastră sunt îndreptăţite. Voi modifica probabil mâine dimineaţă, ceea ce consider necesar. Apreciez răbdarea de care aţi dat dovadă. Textul este doar un fragment, deci sunt de aşteptat "peticele"! Cât despre subiecte; toate sunt "arhicunoscute".:)) Nu vă ascund faptul că m-a ajutat intervenţia dumneavoastră.   Postat de catre Cristi Iordache la data de 2010-03-03 21:40:50               Voi vota eu si in locul Monicai :) Mi-a trebuit si mie, ca si personajului principal, un timp sa vad realul in ceea ce era ireal... Suzana   Postat de catre Suzana Deac la data de 2010-03-03 21:16:25               D-le Cristian Munteanu, cred că acestui text i-ar prinde bine o corectură. Am să prezint, succint, unele din multele cusururi pe care le-am observat: "Apoi, eu mă mişcam rapid când la dreapta când la stânga, astfel încât aveam impresia că ameţise alergând cu umbrela după mine." - "cu umbrela" este superfluu, ea (umbrela) se subînţelege de mai sus. "M-am ridicat şi am plecat la pas către poartă." - adineauri, personajul masculin se "mişca rapid", iar "ea" alerga după el; acum el pleacă "la pas"... "Primăvara aceasta se împlinea un an de când mă ocupam de grădini. Îmi plăcea ca totul să fie admirat şi de cele mai multe ori asta se întâmpla. Grădinile mele..." "Nu-mi pot ascunde mândria. Nici pe aceea..." acestei fraze îi lipseşte un adjectiv (ce fel de mândrie). Fără el, "nici pe aceea" este ilogic. "Acum, la sfârşit de martie, cerul întunecat şi ploaia deasă[,] păreau..." - vă las pe d-voastră să descoperiţi eroarea... "Era o cetate dispusă în careu, cu o singură deschidere; poarta pe care sute de ani intraseră voievozi, călare." - punctul şi virgula sunt incorect folosite. Acolo ar fi mers mai degrabă o cratimă. " Îi era greu, foarte greu," - sărăcăcios. "O flacără pâlpâia în candela de pe peretele stâng şi era înconjurată de şapte sau opt icoane." - "şapte sau opt"? Nu-i tocmai un element asupra căruia autorul poate să ezite. Pentru că dacă ştie că erau şapte sau opt, înseamnă ca le-a numărat, iar dacă le-a numărat... "Încremenisem. N-o văzusem niciodată fără anteriu, fără batic şi camilafcă. Părul doar ştiam că-i blond (îi zărisem câte-o şuviţă, uneori)," - dacă autorul-personaj s-a adresat direct ctitorului fără să recurgă la paranteze, nu le văđ rostul acum... "Palida mea Andreea, se îmbujorase toată," - descoperiţi singur... Şi aici mă opresc. Textul mai suferă la capitolul alternării timpurilor, la cel al stăpânirii dialogului, termenii folosiţi, în general, nu denotă siguranţa autorului, descrierile sunt acoperite cu "petice" care ies din sfera imaginii, şi, nu în ultimul rând, subiectul este unul arhicunoscut.   Postat de catre Mihai Iulian Matei la data de 2010-03-03 21:12:24               Monika, pertinente remarcile tale; pentru prima aştept şi alte păreri, iar la a doua voi modifica. Mulţumesc!   Postat de catre Cristi Iordache la data de 2010-03-03 20:33:29               Poveşti de viaţă, nimic socant:)) Vedem! Până atunci, mister ;)   Postat de catre Cristi Iordache la data de 2010-03-03 20:07:50               Bună seara, Este atât de frumos ce aţi scris aici şi aţi reuşit prin descriere să transmiteţi emoţia celor doi. Va felicit pentru acest fragment. Totuşi aş avea o mică observaţie: la un moment dat spuneţi scurt - citez: "Atracţie prin opoziţe.". Ei bine din punctul meu de vedere, al cititorului, mi se pare inutilă, pentru că acest lucru se subînţelege din descrierea de dinaintea aceste proproziţii. Spun acest lucru mai ales pentru că mi-a interupt brusc imaginaţia...eu, când citesc un text, îmi imaginez personajele şi ceea ce se întâmplă în textul pe care-l citesc…ei bine propoziţia respectivă m-a interupt… Ar mai fi ceva acolo unde spuneţi - citez : "Pantalonii mei îi udase fusta", îmi pare incorect ...ca să dregeţi puteţi spune "Pantalonul meu îi udase fusta", mă rog, aşa cred eu, aşa îmi sună bine când citesc. În rest totul este foarte frumos şi…frumos. Regret că nu pot vota… O seară frumoasă vă doresc! Monika   Postat de catre Adra Pescarus la data de 2010-03-03 20:00:24               Juxtapunerea celor doua personaje... socheaza. Si...si?   Postat de catre Suzana Deac la data de 2010-03-03 19:55:00	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE