|
|
|
|
|
|
|
|
|
Betty Boop*) |
|
|
Text
postat de
Veronica Pavel |
|
|
Anul 2009 a fost anul în care l-am pierdut pe prietenul meu scriitor si profesor la Universitatea Indiana din Statele Unite, Matei Călinescu. A fost un om de o delicateţe rară, la care m-am gândit adesea, mai ales dupa lectura cărţii „A citi, a reciti”, care subliniaza ideea importanţei revenirii, periodic, la lecturi anterioare.
Părăsind 2009 şi păşind în 2010, mi-am dat seama că anul acesta se vor împlini zece ani de când colaborez la „Observatorul”. Zece ani în care, lună de lună m-am dedicat cititorilor mărturisindu-le gânduri, pareri, idei. Nu întotdeauna mi-a fost uşor să găsesc subiecte simultan atrăgătoare, dar şi de actualitate, pentru articole. Aş spune că scrierea unui articol, în cazul meu, nu s-a facut niciodată „la comandă”, cum se întâmplă, poate, la profesionişti, ci întotdeauna mi-a trebuit o anumită stare specială, hai să-i spunem, de „inspiraţie”. De aceea, predarea articolelor, în cazul meu, nu s-a facut niciodată „la dată fixa”...
Şi, gândindu-mă la Matei Călinescu şi la ideea lui de bucurie de „a reciti”, pe de o parte, iar pe de alta la importanta aniversare pe care o are colaborarea mea la „Observatorul”, m-am înapoiat la primul meu articol publicat în acest ziar în anul 2000 şi am hotarât să-l ofer, spre „recitire”, cititorilor de atunci şi, pentru o primă lectură, celor de acuma....
„Betty Boop”
“Când aveam doisprezece ani, mama mi-a făcut cadou de Craciun un abajur de carton pentru veilleuza de la pat. Era cusut de mână în jurul a doua cercuri metalice care îi dădeau forma. Pe cartonul bej era pictat corpuletul grăsuţ şi faţa rotundă a unei dame necunoscute mie. La început nu mi-a placut şi am întrebat-o pe mama cine era figura de pe desen. “Cum, nu ştii? s-a mirat ea, e celebra Betty Boop, o eroina cunoscută a desenelor animate”. Ca sa fiu sinceră, culorile vii ale desenului îmi plăceau, dar nu eram atrasă de personaj, deşi iubeam cu pasiune filmele de desene animate.
Am îndrăgit abajurul decorativ care filtra undele becului prin corpuleţul bondoc al celei despre care mama spunea ca o chema Betty Boop, personaj ultracunoscut de toţi în afară de mine. Am asociat figura ei cu lumina caldă a serilor de sărbători de iarnă care dadea cadourilor o culoare unică pe lume şi care îmi aparţinea numai mie.
Cu anii însă, abajurul a început să se deşire şi m-am trezit că nu-l mai pot folosi tocmai când începusem să-l îndrăgesc! Am fost nevoită să renunţ la el. Mi-am cumpărat o veilleuză nouă, diferită de prima şi fără abajur de carton. Această nouă achizitie servea drept lampă de noptieră şi de birou în acelaşi timp, cu un potrivit şi practic model de floare metalica din care becul dădea lumină. Cu toate că nu mai foloseam veilleuza veche, o vreme nu am aruncat abajurul. Cum cartonul era şubred, am decupat-o pe Betty Boop, dar cu timpul şi acest rest s-a rupt şi aşa m-am despărţit de personajul bondoc adus de mama în viaţa mea.
Când am venit în Canada, fiul meu avea aproape cinci ani şi privea cu regularitate desenele animate la televizor. Caracterele erau altele decât cele pe care le văzusem eu cu ani în urmă, asa că nu prea le-am dat atenţie. Din când în când îl acompaniam pe puşti la cinema, gustând şi noi, părinţii, filmele lui Disney. La unul din aceste spectacole a fost prezentat în completare un film cu Betty Boop. Era pentru prima oara ca o vedeam si o auzeam în lumea si la locul ei. Nu m-a entuziasmat, dar m-a amuzat revederea vechiului prieten care îmi luminase în copilarie cartile si jocurile primite în dar de Crăciun sau de ziua mea. Mi-am menţinut totuşi părerea că prezenţa lui Betty Boop se potrivea mai bine pe abajurul meu decât în film.
Au mai trecut câţiva ani şi, fiul crescând, desenele animate au fost abandonate. Viaţa şi-a urmat apoi cursul ei, cu momente bune sau rele, cu evenimente triste sau vesele, cu zile de muncă sau de vacanţă. Aşa se face că paşii ne-au dus pe toţi trei prin diverse ţări, vizitând teritorii necunoscute şi minunându-ne de frumuseţea şi diversitatea planetei. Într-una din aceste călătorii am zărit într-un magazin un mic magnet de pus pe frigider cu imaginea lui Betty Boop. Nu i-am dat prea multa atenţie, dar m-a amuzat gândul că acest personaj există şi azi. Mi l-am cumparat aşa, într-o doară, fiind un obiect ale cărui dimensiuni nu incomodau bagajele. Când am venit acasa am examinat atent desenul. I-am recunoscut coafura, jartiera şi rujul de buze, devenite familiare mie datorita abajurului din copilarie. Mi-am spus că magnetul poate servi ca suport pentru liste sau fotografii, aşa că l-am lipit pe uşa frigiderului.
A trecut mai mult de un an de când imaginea lui Betty Boop zâmbeşte de pe albul frigiderului. Portretul ei a intrat deja în decorul obişnuit al casei, făcând parte din acele amanunte cărora nu le dăm atentie când sunt prezente, dar cărora le ducem dorul îndată ce ele dispar.
Astăzi însă am observat ceva cu totul special: portretul lui Betty Boop degaja un fel de luminiţă, asemănătoare celei din copilărie. M-am oprit din ce făceam şi am privit lung luminiţa aceea. Am vazut cărarea întregii mele vieţi, bucăţică cu bucăţică, ghidată prin labirintul timpului de strălucirea obiectelor şi ideilor semănate de părinţi pentru a mă acompania în viaţă şi am înţeles că Betty Boop îmi va lumina probabil calea şi îndruma paşii multă vreme de aici încolo, de pe locul ei alb şi modest. Iar eu o voi privi din când în când cu tandreţea unui vechi şi credincios prieten”.
Acum, în 2010, imaginea lui Betty Boop este plasată în acelaşi loc, luminându-mi calea cu aceeaşi forţa ca atunci când am scris articolul, în anul 2000.
*) Articol aparut în ziarul de limbă română din Toronto „Observatorul” din 14 ianuarie 2010.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Iulia,
Credeai ca aici, in Canada, e "zapada cu scartz" (ce frumos le spui!) si ger. Ei bine, nu am raspuns imediat, pentru ca nu vroiam sa te dezamagesc, dar avem o iarna blanda, cu temperaturi calde (in jur de minus 2, ceea ce pentru canadieni e vreme de mers la strand!) si fara zapada...Si acolo e invers....S-a intors pamantul pe dos!
Da, ziarul "Observatorul" implineste anul acesta 20 de ani de existentza si il scoatem cu mari sacrificii benevole, iar marea lauda i se cuvine directorului acestui ziar, craioveanul Dumitru Puiu Popescu, pasionat tipograf si om de cultura. Se pot citi articolele si pe varianta online...
O corectare la ce spuneai tu: vezi ca lumea "americana" e diferita de lumea "canadiana", e tot nord-America, dar canadienii se cred mai "elevati". Si chiar sunt, frigul le prieste!
Cu drag,
Vero |
|
|
|
Postat
de catre
Veronica Pavel la data de
2010-01-26 14:41:48 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Recitind, observ ca Vero a fost in lumea americana inca de pe-atunci, de mica...
glumesc, ca sa mai treaca geru'
pentru tine, cuvinte de lauda activitatii la Observator, le meriti din plin |
|
|
|
Postat
de catre
iulia ralia la data de
2010-01-25 23:45:27 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Multzam, Tavi, am corectat. Din cauza semnelor diacritice pe care le-am codat si am incurcat codurile.
Multzam si de vot :)))
Vero |
|
|
|
Postat
de catre
Veronica Pavel la data de
2010-01-19 22:08:41 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
in ochi,
sori
;)) |
|
|
|
Postat
de catre
Octavian Sergiu Ciurtin la data de
2010-01-19 21:59:52 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
vot pentru un subiect-amintie atat de important, uneori in viata...
Vero ai cateva typo care mi-au sarit in oci la lecturare.
cu drag,
tavy
-2000 şi am hotarât să-l ofer, spre „recitire”, cititorilor de atunci şi, pentru o primş lectură, celor de acuma....
-Mi l-am cumparat aăa, într-o doară
-cumpărat o veilleuza nouă, |
|
|
|
Postat
de catre
Octavian Sergiu Ciurtin la data de
2010-01-19 21:59:10 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23972 |
|
|
Comentarii:
120095 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|