PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Zăpada îngerilor (continuare) Text postat de George Ionita - Păi te aştept în faţa liceului şi mergem împreună acasă, dacă vrei. - OK. La ora de sport, în timp ce alergam, am simţit cîteva palpitaţii. M-am speriat rău de tot şi l-am rugat pe profesor să mă lase să merg la cabinetul medical, care era la liceul Bălcescu. Nu mai era nimeni la uşă, aşa că am intrat şi i-am spus asistentei că vreau să mă consulte doctorul. - Scoate-ţi cămaşa şi aşteaptă că vine imediat doamna doctor. Mi-am scos cămaşa şi m-am aşezat pe pat. Doctoriţa a venit şi mi-a spus să mă întind pe pat, ascultîndu-mă cu stetoscopul. Inima îmi bătea să îmi sară din piept. - De la ce liceu eşti dragă ? - De la economic... - Ce ieşiţi voi de acolo, contabili ? - Da, dar eu aş vrea să merg mai departe, să dau la ASE. - De ce măi, şi contabil e bine. Ai o meserie, cîştigi un ban... Ia vino Elena şi ascultă şi tu. - Îi bate cam repede, doamna doctor. - E ceva grav ? întreb abia reuşind să leg cuvintele. - O să-ţi dau o trimitere la Policlinică. Te duci la doamna doctor Ţigăran. E ceva în neregulă. Îmbracă-te acum. Am plecat acasă fără s-o mai aştept pe Nicoleta. Aveam senzaţia că lumea se terminase pentru mine. Şi doctoriţa care îmi spusese că nu mai pot face o facultate... Traumele din copilărie mă chinuie iar: o zi de august , cu o ploaie mocănească, liniştită. Mă jucam sub o polată, cînd deodată aud un şuierat. Alerg la drum să văd ce se întîmplă, crezînd că iar trece o maşină Tatra, care avea pe ea o instalaţie de foraj. Nu era nicio maşină, dar am văzut prin dreptul dispensarului un vîrtej uriaj, ce ridicase în aer o mulţime de obiecte, deplasîndu-se şerpuind, trecînd dintr-o parte în alta a drumului. Speriat, am alergat în curte. Bunica se ţinea de gard şi ţipa : - Murim !... Vîrtejul a trecut pe parte cealaltă, lăsînd pe casa vecinei cîţiva snopi de coceni, smulşi dintr-o glugă devastată de acea vijelie. Pe unde trecuse smulsese copacii din rădăcini, pe o femeie o izbise de gard, rupîndu-i o mînă. În urma vîrtejului, cerul se înseninase dintr-o dată, rămînînd în urmă doar un con de praf, depărtîndu-se. Retrăiesc şi-acele clipe, cînd a treia zi de Crăciun, cineva a strigat la poarta noastră şi i-a spus mamei că tatăl ei, Lixandru, a murit. Îl văzuse cu doar cîteva ore în urmă trecînd pe bicicletă, iar acum... S-a îmbrăcat în linişte şi ne-a rugat să fim cuminţi, iar mie, să am grijă de fratele meu, că sunt mai mare. Am văzut durerea din sufletul ei, o durere nestrigată şi mi-au dat lacrimile. M-a mîngîiat pe creştetul capului şi a plecat grăbită, fără să mai scoată un cuvînt. Mi-amintesc apoi, cînd tatălui meu i s-a făcut rău dintr-o dată şi alergam pe zăpada proaspăt căzută la felcerul Popescu, singurul din sat care dădea o mînă de ajutor oamenilor de aici, cînd aveau probleme de sănătate. Toate aceste lucruri se cuibăriseră în mintea mea într-o stare latentă, gata să mă doboare la cel mai mic semn de slăbiciune din partea mea. Era o teamă perpetuă, de care aş fi vrut să scap, să fug, dar fără a şti unde. Întîmplare de azi a devenit o obsesie, simţeam cum sufletul mi se chirceşte de durere. Părea că în faţa mea a apărut un zid impenetrabil, dincolo de care nu mai era nimic. A doua zi am fost la policlinică. Doctoriţa m-a văzut cît sunt de speriat şi mi-a zis să mă liniştesc. M-a consultat şi după un timp, ce mi s-a părut o veşnicie, mi-a spus : - George, nu-i nimic organic. A fost o tulburare provocată de stres, de efort... Oricum a trecut şi totul este în ordine. Îmi venea să o sărut de bucurie. Simţeam cum sufletul mi se elibera de o mare greutate. - Ţi-am dat nişte calmante şi ne vedem peste două săptămîni. Din păcate nu am trecut atît de repede peste acest şoc, căzînd într-o depresie puternică, devenind claustrofob, nemaiavînd răbdarea de a mai citi nici măcar un text de cîteva rînduri. Nu puteam să stau într-o cofetărie, într-o sală de cinema, în spaţii închise. În toată această perioadă, Nicoleta a fost alături de mine, m-a încurajat, iar spre primăvară lucrurile au început să meargă mai bine, poate şi pentru că primăvara este anotimpul pe care îl iubesc cel mai mult, acea revenire la viaţă avînd forţa de a mă smulge din încrîncenarea mea. Am început să fac din nou sport, la învăţătură să revin printre cei buni, deşi anul trei era un an compromis. Ultimul an de şcoală a trecut pe neobservate, grija pentru bacalaureat absorbindu-mă în totalitate. O medie mare la examen, mi-ar fi adus o repartiţie la un obiectiv economic. Am luat opt şi optzeci şi repartiţia la o unitate militară din Teiş, o unitate de tancuri. Aveam timp o lună de zile să ajung acolo, altfel repartiţia îşi pierdea valabilitatea. Banchetul l-am făcut la un local din Moroieni, numai clasa noatră, într-o noapte senină, cu stele care abia îşi pîlpîiau lumina, clipocitul apei amestecîndu-se cu freamătul vîntului, ce abia adia printre crengile de brad, într-un şuierat straniu... Privesc de afară spre cabana unde veselia şi buna dispozişie sunt prezente din plin, o cameră încărcată de visuri şi speranţe, de orgolii nedescătuşate. Mîine, adică azi, ne vom despărţi. Am ajuns într-o gară, de unde ne vom îmbarca fiecare într-un tren, care ne va duce spre alt necunoscut. Am aflat că noi fusesem ultima clasă a profesorului Dumitrescu, în calitate de diriginte. A fost un moment impresionant, ceva asemănător filmului ” Domnului profesor, cu dragoste”, despărţirea de dirigintele nostru făcîndu-se cu lacrimi în ochi. Şi acum pentru mine liceul economic înseamnă Ştefania Nicolaescu şi Jean Dumitrescu. Erau modelele mele, de la care am învăţat printre rînduri, ceea ce înseamnă modestia, ordinea în viaţă, sinceritatea... Cu cîteva zile înainte de expirarea termenului de valabilitate al repartiţiei, am ajuns la poarta unuităţii militare din Teiş. M-am prezentat ofiţerului de serviciu, care m- a însoţit pînă la biroul domnului căpitan Bucuroiu. - Ia loc tinere ! - Mulţumesc. - O să-ţi spun despre ce post este vorba , fără prea multe ocolişuri. Este vorba de magazioner la un depozit de armament. O gestiune mare, o răspundere pe măsură. Salariul opt sute de lei pe lună. Stai în oraş ? - Nu, o să fac naveta, de la Bolovani, cam treizeci de kilometri. - Ştii că aici programul este „ ca la armată “, fără întîrzieri... - Da, îmi dau seama... - Atunci gîndeşte-te bine, şi spune-mi peste cîteva zile ce ai hotărît. - O să vă anunţ, să trăiţi ! Nu era tocmai ce îmi dorisem. Apoi naveta, salariul modest... Am renunţat la repartiţie, încercînd să- mi găsesc de unul singur un serviciu. Astăzi mă întîlnesc cu Nicoleta. Face pregătiri pentru defilarea de la 23 August. Vine surîzînd, fără semne de oboseală. Este îmbrăcată în alb, fustiţă scurtă , maieu. - Ce faci cu cercul ăsta ? - Păi cu el ne omoară ! Am făcut febră la mîini. Tu ce ai făcut la Teiş ? - Cred că renunţ. - Nu se poate! Păi eu cum te mai văd ? - O să ne purtăm în inimă fiecare, iar de văzut, la sfîrşit de săptămînă... - O să-mi fie dor de tine ! - Şi mie ! Sper să nu-ţi găseşti pe altul, din prea multă plictiseală, din singurătate, să zicem... - De ce eşti rău! Chiar aseară îmi spunea taică-miu că Bolovanii o să-mi mănînce zilele... - O să ne scriem, o să vorbim la telefon... - Dar eu vroiam să fii aici, cu mine. - O să fim toată viaţa, parcă aşa mi-ai spus, nu ? - Ştii cît de mult te iubesc ! - Dragostea e trecătoare şi-apoi, ochii care nu se văd, se uită... - Dragostea mea nu este trecătoare..., iar ochii tăi cu greu se uită... Primar al oraşului Titu este unchiul meu, Vasile Muşătescu. Mă hotărăsc să trec pe la el. În ziua de azi, partidul leagă şi dezleagă. Nu l-am mai văzut de mult. Ultima dată cînd am fost la ei, verişorul meu mi-a cîntat la chitară şi blockflote. Îi place la nebunie formaţia FFN, iar Cristian Madolciu este un zeu pentru el. Dan are un talent deosebit, va ajunge mare, cu siguranţă. Îmi aranjez puţin părul, cam mare de-acum, şi intru în secretariatul primăriei. - Ce faci, măi George ? mă întîmpină secretara zîmbitoare. Cum merge şcoala ? - Bine, doamna Mariana .Am terminat-o. Aş vrea să intru să-l salut pe unchiul. Fiind în trecere prin Titu, am zis să trec şi pe la domnia sa. Sper că nu deranjez. - De loc. Este liber. Aşteaptă să te anunţ. Măi ce băiat frumos te-ai făcut ! Cred că faci numai victime printre fete. Se ridică şi intră în biroul unchiului. - Te aşteaptă. Îl găsesc pe unchiul răsturnat pe un fotoliu între două steaguri, al PCR şi al Republicii, deasupra tronînd zîmbitor pe perete, chipul secretarului general, Nicolae Ceauşescu. - Bună ziua, tovarăşe primar ! - Hai măi, nu te mai prosti ! Ce faci, măi George ? - Bine. Am terminat liceul şi îmi caut de muncă. Poate mă ajutaţi dumneavoastră... - Te ajut măi, cum să nu te ajut. Te-ai gîndit la ceva? - La Aparataj, dacă se poate. Mi-ar conveni şi naveta, aş sta acasă... - Stai să-l sun pe director. Formează numărul de telefon şi luînd o pozitie dictatorială : - Salut directore ! Ce faci măi Sofiane, cum staţi cu producţia ? - Bine tovarăşe Prim. - Cu marfa pe stoc cum mai staţi ? - Am mai rezolvat ceva. Chiar azi am expediat o maşină la Tîrgul Secuiesc. - Ţineţi-o tot aşa, că e de dracu... Vezi că te caută mîine un nepot de-al meu. Vreau să-l angajezi la tine, undeva, pe la birouri. - Ştiţi că stăm cam rău cu TESA... - ... O să vină de dimineaţă. Sunt cam ocupat acum. Ne vedem la şedinţa de analiză. Salut ! - Mîine te duci la directorul economic. O să te angajeze. Vezi să nu mă faci de ruşine ! Şi mai taie şi tu din laţele alea. Voicu ce zice cînd te vede cu părul ăsta mare? - Mulţumesc, unchiule ! N-o să vă dezamăgesc ! - Bine mă, am încredere în tine. Salută-i pe ai tăi ! Dacă vrei să mergi cu noi acasă, aşteaptă-ne la maşină pe la cinci. Sau du-te acasă la mine, că este Mia acolo. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   "- Cu marfa pe stoc cum mai staţi ?" în această conjunctură, care,-o cred şi eu, banală ce atâta tevatură... când nu e, nicicând, mortală! "- Bună ziua, tovarăşe primar !" bună ziua domn primar, am venit cu o petiţă, nu mai sunt la grădiniţă, chiar, o fii,ceva, bizar? votul meu, chiar de ţi-l dau azi mi-e frică, de bau, bau... care mult mă urmăreşte de greşesc, chiar mă...beleşte! ioniţă, frate, nu e bai, tu putere, cred că ai... nu te mai lăsa corupt şi de..., lipitori, iar, supt... t. ps. hai la mine, la armată să formăm, noi toţi, o gloată să ne mâne-n vrednicie, doar ieşirea din robie! vot, t.   Postat de catre Octavian Sergiu Ciurtin la data de 2009-12-18 01:36:09               "de acea vijelie" -de vijelie "să mă doboare la cel mai mic semn de slăbiciune din partea mea" -poţi renunţa la "din partea mea"; este-n plus "Părea că în faţa mea a apărut" - nu strică o modificare (părea-apărut) şi meA A Apărut; zic "Nu era tocmai ce îmi dorisem. Apoi naveta, salariul modest... Am renunţat la repartiţie, încercînd să- mi găsesc de unul singur un serviciu. Astăzi mă întîlnesc cu Nicoleta. Face pregătiri pentru defilarea de la 23 August. Vine surîzînd, fără semne de oboseală. Este îmbrăcată în alb, fustiţă scurtă , maieu." - aici ai o problemă cu timpul verbelor; ori le aliniezi, ori începi un fragment nou de la "Astăzi mă întîlnesc..." "De loc" -deloc Am citit cu plăcere şi te rog să mă ierţi dacă am îndrăznit prea mult, semnalând ce nu mi s-a părut potrivit. Deosebită scrierea ta; file de jurnal pline de nostalgie. Iese un roman pe cinste! Vot, C.   Postat de catre Cristi Iordache la data de 2009-09-06 19:36:21	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE