PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Zăpada îngerilor (continuare) Text postat de George Ionita - Hai măi Dorule, lasă-mă şi tu cu clasorul tău. Bine că n-a păţit ăla micu ceva. Dimineaţa am recuperat papucii, unul de lîngă cişmea, iar celălalt de pe coteţul găinilor, semn că aseară Gabi avusese un start fulminant. Toamna anului 1969 a fost una frumoasă. Zilele erau luminate de un soare călduţ, iar cerul, de un albastru sticlos, fără urme de nori. Doar frunzele plopilor aveau o culoare galben-arămie, şi se scuturau în bătaia vîntului ca nişte confeti uriaşe, ceilalţi copaci păstrîndu-şi încă frunzele verzi. Este sîmbătă, 14 octombrie şi toţi suntem în curtea liceului aşteptînd autocarele să mergem la Bucureşti. Vremea nu mai este aşa frumoasă, bate un vînt rece şi cerul s-a acoperit de nori întunecoşi. Plecăm din Targovişte pe la nouă. Stau chiar în spatele Luciei, avînd astfel ocazia să o privesc fără să fiu observat. Nu mai are părul strîns în codiţe, ci acesta îi cade pe umeri, în bucle mari, făcîndu-l să pară şi mai blond. A început să picure o ploaie deasă, timpul care a trecut de ieri şi pînă azi, fiind parcă mare cît un anotimp. S-a făcut frig, printre picăturile de ploaie amestecîndu-se şi cîţiva fulgi de zăpadă. Pînă la Bucureşti ne oprim pentru cîteva minute la pădurea Vlăsia, ajungînd la Tîrg după aproape două ore de mers. - Cine vrea să se despartă de grup, o poate face, dar să nu întîrzie la autocar mai tîrziu de ora trei şi jumătate, ne-a avertizat dirigintele nostru. Hotărăsc să vizitez singur expoziţia, lăsînd la urmă standul SUA, fiind după mine, cel mai interesant. Mi se alătură colegul meu Ovidiu şi prietena sa de la D, Veronica. - Dacă vrei, îţi ţinem de urît şi ca să fim două perechi frumoase, o chemăm şi pe Lucia. Ce zici ? - Crezi că vrea să vină cu noi ? Atunci Ovidiu se întoarce şi îi face semn cu mîna. - Lucia, nu vrei să vii cu noi ? - Ba da, aşteptaţi-mă ! Eram în al noulea cer. De mult aş fi vrut să-i vorbesc şi iată că acum, dintr-o dată, acest lucru devenise posibil. Ovidiu merita, cel puţin, o bere. Îmi făcuse un mare serviciu fără să-şi dea seama. Am vizitat expoziţia pînă pe la două. Ni se făcuse foame, aşa că ne-am oprit la un chioşc şi am luat cîte un crenvurşt. - Mergem la standul american ? Avem aproape o oră să-l vizităm. Toţi au fost de acord, mai ales că îngheţaserăm puţin de frig, ploaia continuînd să cadă mocăneşte şi vîntul să bată destul de rece. Am privit de departe capsula spaţială americană şi am intrat înăuntru. Privirea mi-a fost atrasă de un bol de sticlă, sub care era o bucată de rocă. Dedesubt scria doar atît : rocă selenară. O privesc paralizat de emoţie, la doar cîţiva centimetri de mine, se află un strop din lumina ce a fulgerat obrazul, pe care se aşeza sărutul trădării în grădina Ghetsemani, sau a însoţit gîndurile pline de mărire ale celui mai mare dintre regi, atunci cînd acesta îşi conducea armatele la poalele Marilor Piramide, l-a inspirat pe cel care a scris cea mai frumoasă poveste de dragoste, luminîndu-i la miez de noapte coala de hîrtie... Strălucirea ei poartă amprenta atîtor amintiri ! Brusc îmi vine în minte un vers al lui Borges : “ Hay tanta soledat en ese oro “ ( este atîta singurătate în acest aur ). Mă despart cu greu de acest loc şi mă urc în autocar. Nu mai vreau să văd nimic. Privesc în gol, prin geamul maşinii, la ploaia care cade mărunt, la fulgii de zăpadă ce par scurte trasoare, lăsînd în urma lor dîre de lumină. - Este ora ta de visare ? mă întreabă Lucia. Dacă nu te superi, aş vrea să stau eu la geam. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE