|
|
|
|
|
|
|
|
|
Na-ți-o bună, că ți-am dres-o! (Din ciorbele lunii trecute) |
|
|
Text
postat de
Atropa Belladonna |
|
|
Într-una din zilele trecute, m-apuc să-i gătesc omului meu o ciorbă de burtă. Cum tăiam eu acolo, pe fund, burta, m-au luat brusc niște călduri, care, nu știu unde m-ar fi dus, dacă nu mă țineam bine cu mâinile de fund și de burtă. Mi-am dat seama imediat că-mi vine inspirația, așa că, am luat repede o coală de hârtie și un pix și m-am apucat de scris, chiar acolo, pe fund: Fluturași tărcați
(că era o inspirație cu fluturași), deci:
Fluturași tărcați,
Care mângâiați,
Neuronii mei
În număr de trei,
Că, o dată-n lună,
Ei se iau de mână
Etc, etc, etc
Urma să mai bag și transhumanța neuronilor și-o puneam de-o baladă populară nemuritoare.
Înainte de asta, însă, ar fi trebuit să vă spun, ca să știți, că femeia are un al șaselea simț poetic, ( spre deosebire de bărbat, care n-are decât cinci simțuri și alea reduse la două, băutura și femeile) care șimț poetic ține de fazele lunii, adică: atunci când femeile sunt în faza nouă, se află în conjuncție copulalativă cu cei de lângă ele, iar când devin pline, intră în opoziție cu indivizii respectivi. Pentru că, abia atunci, se-arată ele în toată splendoarea lor.
Pe scurt, femeile au un simț poetic ciclic, cu durata de aproximativ 28-32 zile. De aia, le și-apucă pe ele, hodoronc, tronc, inspirația și, când le-apucă, le ține câteva zile, fără nicio logică matematică. Singura chestie neplăcută în fazele astea lunare sunt sindroamele pre...inspiraționale. Dacă barbatul ar avea ranița pregătită și prezența de spirit de a se muta în boxa din subsolul blocului până trece sindroama, atunci n-ar mai fi atâtea războaie pe planetă și nici atâtea victime colaterale. Dar el, nu! Și se mai spune că bărbații au mai multă logică decât femeile! N-au decât, eu, una, am terminat-o de mult cu logica, de când l-am rugat și eu o dată pe Dumnezeu, ca doi și cu doi să nu facă patru, iar El, nu numai că nu mi-a răspuns, dar m-a mai și pocnit în creștet cu-n compendiu de matematică, de mi-am simțit capul ridicat la pătrat și-am făcut de două ori 3,14 pe mine!
De-atunci, am renunțat la orice logică, mai ales matematică. Mi-ajunge că știu să număr și să-mpart necazurile cu alții, după formula: unul mie, două ție.
Dar, să revenim la ciorba noastră. Deci, am terminat de scris ciorba, am terminat de făcut balada și, cum a venit al meu acasă, i-am și sărit în cap, dornică de a-i citi creația mea literară:
- Am scris o poezie, zic eu.
- Da ceva de mâncare, ai făcut? Mă întreabă el.
Nesimțitori poetic mai sunt unii bărbați!
- Am, zic eu. Așa că-i pun repede o farfurie cu ciorbă și m-apuc de căutat balada. Caut în dreapta, caut în stânga, pe fund, în fund, balada mea, nicăieri! Tocmai începusem să simt cum mă umplu de draci, când îl aud pe-al meu bolborosind, cu gura plină:
- Ce dracu-i asta?
Și-l văd cum scoate din gură o fașie de hârtie, aproape trensparentă, pe care cu greu se mai distingea: F..u
tu
laș
În timp ce eu începeam să înțeleg unde-mi dispăruse opera și unde-mi decedaseră fluturașii, al meu continua să scoată din gură bucăți de baladă decedată
- Ei, nevastă, zice el, să mai spui că nu ți-am gustat opera
Dar acum, logic, draga mea poetesă, o să merg la local să gust și eu o ciorbă de burtă adevărată, poate scap, totuși, de gustul tău literar.
Și-a ieșit din casă, trântind ușa.
Fir-ar el să fie, cu logica lui, cu tot! Habar n-are cu ce se mănâncă literatura! De draci, m-au podidit niște lacrimi de crocodil. Dar, mi-am revenit repede.
În fond și la urma urmei, fundu
încă-l am, iar cicluri din astea lunare, sunt 12 pe an! Toată chestia e, să apuc a-mi termina de scris opera nemuritoare, până la menopauză. Că, nu de alta, dar până atunci mi se tocește fundul, iar al meu riscă să rămână numai cu burta
Inspirata mătrăgună
(Din ciclul lunii trecute)
p.s. Da nu-mi vine ea, inspirația și luna viitoare?! Atunci, să vedeți voi, ce mâncare de pește împing! Misoginilor!
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Geo, Gina,
Gina, fata draga, cand nu lasi semn in pagina mea, dau in alergie! si poate mai dai semn si prin alte parti, m-as bucura, pe gard... si eu...:)
Geo, am raspuns intai doamnei, sper ca n-a deranjat, multumesc mult pentru lectura si semn, de, gatesc si eu cum pot si cu ce am :)
iar intrebari, poti indrazni cate si de care vrei, ca, nu ma doare gura, daca nu raspund:))))
cu amicitie,
carmen, sinonima cu....
|
|
|
|
Postat
de catre
Atropa Belladonna la data de
2009-01-28 21:29:13 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
imi place aceasta lectie de 'bio-culinar-logos'...
'Pe scurt, femeile au un simț poetic ciclic, cu durata de aproximativ 28-32 zile. De aia, le și-apucă pe ele...'
si uite cum 'studentul' Geo-P /Pruna/ intreaba stil 'universitatea deschisa' BBC:
'1. ciclurile sunt în serie? (sau seriile in cicluri? dar serile? dar ciclii?)'
puteam sa aduc un 'link' cu imagine cu tot 'sa ma' explice! ... insa m-am 'retinut' - nefiind in 'conjunctie copulalativa cu cei din jur'... si trebuie ca ei stiu... ca sunt norocosi.
cat despre autoare, numai laude!... chiar daca are plin aticul.
imi place si scrierea si si si... numele autoarei... /miau miau/ ... regards,
goia
|
|
|
|
Postat
de catre
nula nada la data de
2009-01-23 20:46:26 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
magna cum laude !
umor omniprezent. asa cum ar fi trebui sa fie si smantâna în ciorba...
un testo belo da una bella dona. tematica inedita si bine tratata.
dovada ca, la urma urmei, fundul bate gura.
admirabil!
PS intrebari, daca pot sa îndraznesc, bineinteles:
1. ciclurile sunt în serie? (sau seriile in cicluri? dar serile? dar ciclii?)
2. "sino-nim" e ceva chinezesc? si astaaa??
|
|
|
|
Postat
de catre
definitiv retras la data de
2009-01-23 14:05:56 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Tea, multumiri. Da, atropa si matraguna sunt sinonime. Cum nu-mi mai pot accesa contul vechi, (CA), am fost nevoita sa deschid acest cont...
Ma bucur cand vad semn de la tine,
cu prietenie,
c. |
|
|
|
Postat
de catre
Atropa Belladonna la data de
2009-01-23 06:20:29 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
erata: In fond....nu-i..... observi cum ma emotionezi!
Scuze,
Calvar |
|
|
|
Postat
de catre
Tea Nicolescu la data de
2009-01-22 22:42:22 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
n find(nu "fund) belladona nu0i prea departe de matraguna-dupa cum mi-aduc aminte(daca-mi aduc!) otrave amandoua, dar grozave!
Placere, Carmen,
Calvar |
|
|
|
Postat
de catre
Tea Nicolescu la data de
2009-01-22 22:40:38 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Liviu baci, drept iti spui, io fac o bunatate de ciorba de burta, de nici nu te prinzi cate poeme nemuritoare am tocat in ea, Parol! :)
miss-inpirata, ca-ntotdeauna!:))))) |
|
|
|
Postat
de catre
Atropa Belladonna la data de
2009-01-22 21:07:23 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Dulce otravă ai picurat în ciorba asta.
Misandro! :))
|
|
|
|
Postat
de catre
Liviu S. Bordas la data de
2009-01-22 20:52:32 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Vero, matraguna, atropa sau CA sau cine e, iti multumeste pentru cuvinte si vot si se bucura ca te-a incalzit,
eu, care sunt :) |
|
|
|
Postat
de catre
Atropa Belladonna la data de
2009-01-22 20:50:22 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Matraguno, Atropa, sau CA, sau cine esti,
Am ras cu lacrimi, esti nemaipomenita! Hai ca mi-ai facut ziua, ca tot eram eu "inghtzata la suflet", acum m-am mai incalzit!
Bravo si merci!
Vot,
Vero |
|
|
|
Postat
de catre
Veronica Pavel la data de
2009-01-22 20:32:14 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Cristi, multumesc, ma bucur ca te-a amuzat ceva in acest text. Semnez cu acest pseudonim, pentru ca, din nu stiu ce motive, nu-mi pot accesa vechiul cont, Oricum m-as numi, tot matraguna raman... vorba ceea: lupu-si schimba parul...:)
cu prietenie,
carmen anghelina |
|
|
|
Postat
de catre
Atropa Belladonna la data de
2009-01-22 20:32:13 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
bună ciorba ta, belladono :)
și balada și fundul
vot,
Cristi |
|
|
|
Postat
de catre
Cristi Iordache la data de
2009-01-22 20:24:41 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23945 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|