|
|
|
|
|
|
|
|
|
Veșnicii în clip art |
|
|
Text
postat de
Tania Ramon |
|
|
Uneori simt nevoia să-ți scriu.
Alteori mă oprește
nezisul luminii
pictat pe ochiul din geam
ce îl las grijuliu
să te soarbă din viul tulpinii.
Uneori vreau respirul să-ți fiu
alteori întuneric
ce-nvăluie teama
cînd luna cotrobăie
`n somn, cusurgiu,
prin subtilul vieții dînd iama
Mereu ne-am trezit
în dimineți de cafea
cu cești de aramă-
veșnicii în clip-art
nebăgate în seamă.
Își scoase iar din buzunar micul telescop. O jucărie. Și privise spre cerul lacrimă, plin de boabe de sare și de particule de gheață. Numai așa se explica de ce obrazul muntelui era tot timpul zdrelit ca și genunchii la joacă. Ah, iar a folosit o grămadă de cuvinte. Își scutură pleata, sumar strînsă pe un umăr în timp ce meteoriții, alungați de pe cine știe ce orbite, coboară într-un vîrtej de umbră și lumină prin telescopul ce devine tunel, pătrund prin măini, căldură, picioare, acele picioare ce cuprind inima, topite, înghițite de artere. Devenise ca un buzunar întors pe dos. Dacă ar fi deschis în momentul acela gura ar fi riscat să își muște un rinichi. Să guste din fiere. Să creadă că inima e un fruct cărnos. Cercuri colorate și încețoșate, nemișcate, de parcă ar fi fost desenate pe o hîrtie cu un creion tocit, îi absorbeau privirea apoi o expulzau la fel ca un expir și inspir din joaca în care vrei să vezi cît poți ține în tine acel cub de aer ce se lungește venind din interior spre gît forțîndu-te să îl lași să iasă sau coboară spre diafragmă umflînd abdomenul ca pe un balon haios făcut din piele. Așa nu se poate muri dar nici zbura. La urma urmei telescopul ce îl ține în mînă chiar e o jucărie ce o amuză. Cuvintele însă, prinse de pieptul hainei ca niște medalii atîrnă greu și parcă ar scobi în trupul ei gropile de nisip de pe o altă planetă selenară. Semăna cu pojarul. Așa denumise mama ei acele pete roșii ce îi invadaseră corpul ce trebuia ascuns de lumină. Dar puteau fi orice. Tunelul continua să înghită planete, stele, găuri negre, orbite si dintr-o dată, pentru o secundă, devenise sîmburele acelui fruct cărnos.
Dar iubirea nu se explică.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
E o sugestie buna Cristi. La ultimul vers lipseste semnul intrebarii pentru a nu fi nevoie de acel acord.
Mersi |
|
|
|
Postat
de catre
Tania Ramon la data de
2009-01-08 10:01:07 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
sugestie:
să îți fiu - să-ți fiu
aș micșora ultimul vers al strofei a doua
aici te-ntreb: nu acorzi "hărăzit" cu "băgarea de seamă"?
Cu adevărat mi-a plăcut poemul.
De bine,
Cristi |
|
|
|
Postat
de catre
Cristi Iordache la data de
2009-01-08 06:21:17 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23945 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|