PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
LUMEA PIERDUTĂ - fragment Text postat de Liviu S. Bordas LUMEA PIERDUTĂ fragment Doar o lovitură de vîslă, şi malul începu să-şi piardă încet conturul. Deveni tot mai cenuşiu, apoi albicios, pînă se pierdu de tot în pîcla aceea de început de zi, devenind una cu aburul gros care se ridica de pe întinderea de apă. De undeva, de departe, parcă de la capăt de lume, răzbătu scurt hămăitul unui cîine. Bătu de cîteva ori din mal în mal, tot mai stins, pînă se pierdu şi el în aerul vătuit. Numai clipocitul vîslelor mai tăia liniştea, şi plescăitul cîte unui păstrăv pornit de dimineaţă să semene spaima morţii prin puietul care se aţinea către maluri. Apoi, dinspre mijloc de apă porni, stins la început, tot mai şuierător pe măsură ce se apropia, fîlfîit de aripi. Negura prinse a se răsuci în fuioare cînd pe deasupra săgetă aerul un hultan cu ghearele strînse pe spinarea unui iepure. Părea o arătare din altă lume, din poveştile cu zmei şi zgripţuroaice, acoperind cerul de deasupra cu umbra-i cenuşie. Se pierdu şi ea în ceaţa care înghiţea şi valea, şi crestele, şi siluetele brazilor pe care-i ştiam acolo dintotdeauna, semeţi, unduindu-şi vîrfurile în zefirul dimineţii. Mă înghiţea şi pe mine, ghemuit în barca firavă, pornit, pentru a cîta oară, dar mereu la fel de uimit ca-n prima zi, să străbat fiorul acelor locuri. Pierise orice reper, malurile puteau fi oriunde, sau puteau să nu mai fie deloc. Se întorsese parcă lumea aceea primordială, cînd pămîntul şi apele erau una, nedespărţite de voia celui care-i dăduse naştere. Parcă nici gîndul omenesc nu luase încă fiinţă, căci mintea mi se golise de orice amintiri. Nici lotca nu mai era, topită în negura ce devenea tot mai deasă, purtîndu-mă fără ştire spre un tărîm din care, odată ajuns, n-aş mai fi vrut să plec vreodată. Fără vreun semn, o rază începu să-şi croiască loc prin albul devenit tot mai lăptos, rupînd vraja. Aerul prinse a se încinge, ridicîndu-se treptat înspre tării. Ca de atîtea şi de atîtea ori, soarele se arătă pe un petec albăstrui, la început firav şi palid, apoi tot mai strălucitor, pînă îmbrăcă toată valea în culoare şi lumină. Negurile se trăgeau prin văile înguste şi întunecate, lăsînd locul unei noi zile şi speranţa unei alte dimineţi în care locul şi timpul, apele şi uscatul, cerul şi adîncurile văilor aveau să se îngemăneze din nou, precum la începuturile lumii... Iar o barcă firavă le va străbate, iar şi iar, în căutarea acelui tărîm niciodată atins. Dealul Botii, septembrie 2008 Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   era asa: 'la buna continuare!'... g. nu-mi raspunde! thanx. io.   Postat de catre nula nada la data de 2008-10-05 22:50:13               asa-i, Liviu: 'O visam noapte de noapte, între noi se ducea o luptă neostenită, ne pîndeam fără încetare, fiecare cu armele lui. Eu cu nălucile pe care le făceam să lunece printre ape, cu sclipiri înşelătoare, cu cîrligele ascuţite cu răbdarea celui care nu are alt ţel în viaţă, ocnaş condamnat să trudească la zăbrelele care închid o fereastră care duce spre nicăieri, căci odată ajuns dincolo de zăbrele se deschid alte geamuri prinse în drugii groşi de fier, iar cazna trebuie luată de la capăt... Ea, cu şiretenia căpătată de-a lungul timpului, cu iuţeala cu care spinteca adîncurile negre, cu acel simţ care o făcea să-şi încoarde brusc spinarea înainte de a apuca înşelătoarea nălucă şi, deschizîndu-şi înotătoarele de sub branhii asemeni unor evantaie, să se oprească la un lat de palmă de ceea ce părea a fi o pradă ameţită de curenţi, pentru ca apoi să dispară în adînc cu o bătaie scurtă a cozii...' (Lostrita- Liviu -B) fragmentul asta mi-a placut mult din 'Lostrita' - panda, adrenalina si ochiul 'dement'... la buna, continuare. io, g.   Postat de catre nula nada la data de 2008-10-05 22:23:28               E şi o continuare, gina. Mai există una postată mai demult. Lostriţa. Vor mai fi şi altele, dacă timpul şi dorinţa de a scrie mi le vor îngădui. Gîndul bun e bine primit. Dar cred că asta o ştii. Doar ai plecat de-aici.   Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2008-10-05 22:03:36               mi-a placut 'patina scrierii'... nu se putea scrie despre un inceput de zi, decat 'asezat'... privitor. pasivitate care umple interiorul si-l framanta... ochiul il incanta, si naste un fel de 'freamat' ascuns. ehei!... daca exista o continuare care sa 'improspateze' sufletul ori sa-l incite... multumeai fiecare 'cetitor', Liviu. o sa fie o continuare, nu-i asa? gand bun 'cata' Cluj... regards, goia   Postat de catre nula nada la data de 2008-10-05 21:55:09               Tea, despre praful librăriilor era vorba. Sigur, situaţia rămîne neschimbată şi dacă el este al bibliotecilor. Are semnificaţii clare: cartea pe care o umple praful e o carte necitită... Îmi exprimam doar o îndoială cu privire la o părere a lui Radu. Bucuros de întîlnire. Mulţumesc.   Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2008-10-05 21:53:35               "Pierise orice reper, malurile puteau fi oriunde, sau puteau sa nu fie deloc." Imi place ideea asta de deschidere fara limite.....trimiterea "inapoi" e fireasca, zic eu, pentru ca "mintea...se golise de orice amintiri".... Calatoria asta a ta pe "Dealul Botii" sare afara din timp si tocmai acesta este farmecul scrierii tale, Liviu. Nu vad de ce ar fi trebuit sa se intample altceva... CEVA se intampla! cu placerea lecturii, Calvar* Ps. de ce ar trebui sa-ti pese de proful bibliotecilor?   Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2008-10-05 20:06:16               Sunteţi binevenit, Cristian Munteanu. Ca, de altfel, toţi de aici. Mulţumesc.   Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2008-10-05 19:00:21               Cum spuneaţi, domnule Bordaş, tot ce trăieşti cu întreaga fiinţă şi cu "pretenţia" că ştii să aşterni în pagină, este spiritualitate, este artă. Încântat de text şi de însemnătatea lui pentru dumneavoastră! Vot Cu respect, Cristi   Postat de catre Cristi Iordache la data de 2008-10-05 17:56:30               Gheorghiţă, că veni vorba despre Sadoveanu. Mărturisesc că n-am mai deschis un volum de-al lui din tinereţea mea foarte fragedă şi extrem de îndepărtată. Dacă spui că textul meu are iz sadovenian, înseamnă că e ceva adevăr în afirmaţia potrivit căreia lecturile copilăriei pot infuenţa, într-un fel sau altul, formarea viitorului adult. Poate că Sadoveanu, trecînd prin Dealul Botii, ar fi reuşit o descriere care să fascineze. Eu nu am făcut decît să înşir în pagină cîteva clipe trăite acolo. Le-am trăit cu întreaga mea fiinţă. Le voi retrăi mereu. E locul meu de suflet, locul în care mă retrag aproape în fiecare sfîrşit de săptămînă.   Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2008-10-05 11:47:59               SADEdezamăgit, cine te pune să te repezi în pagină cu idei preconcepute? :)) Dacă intrai pur şi simplu, fără să aştepţi mare lucru, probabil ai fi putut să ieşi din pagină fără trauma dezamăgirii! :) Mulţumesc de trecere şi de sinceritate.   Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2008-10-05 11:36:30               Mărturisesc că sunt dezamăgit; mă aruncasem plin de curiozitate să lecturez o apariţie rară, o proză sub semnătura "capului limpede"europeeic şi nu am găsit, dincolo de un text corect scris tehnic,decît o vagă nostalgie cu parfum sadovenian! Poate dacă fragmentul "va dospi" să regăsim o pierdută lume originală...   Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2008-10-05 11:02:33               Adriana, versul tău întrece scrierea mea. Da, e o căutare nesfîrşită a ceva ce e mereu atît de aproape, şi totuşi, parcă, de neatins. Radu, ai darul de a visa cu ochii deschişi. Ce crezi că se poate întîmpla din toate astea? Eventual, să ne întîlnim pe acel mal de baltă numai de tine ştiut, şi să prindem un răsărit de soare. Mai departe, e mai greu... Nici eu nu mă pot sili să povestesc tot ce-mi umple sufletul şi memoria. Nu e uşor să deschizi băierile inimii şi să aşterni în pagină cuvintele care se bulucesc să iasă, dar se lasă al naibii de greu strunite spre a ieşi ceva ce să placă ochiului şi minţii. Celelalte sunt iluzii. Zic eu să nu-ţi pui nădejdea în cărţulia mea pentru a pune mîna pe trei bijuterii care poartă un nume atît de celebru. Întîi, pentru că nu ştiu dacă voi apuca s-o scriu vreodată. Apoi, pentru că nu ştiu dacă, scris[ fiind, se va îndura cineva s-o publice. Iar în sfîrşit, pentru că nu ştiu dacă n-o va umple praful prin rafturi de librării, odată publicată. Cine mai citeşte astăzi asemenea lucruri? Aşa că mai rămîne să visăm că, spre seară, juvelnicul va fi plin, şi că pronia cerească se va îndura de noi, îndreptînd gîndurile consoartelor de la ceea ce ştiu ele să facă cel mai bine. :)) Vă mulţumesc pentru trecerea prin colţul ăsta de lume şi de suflet.   Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2008-10-05 10:49:35               P.S. *   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2008-10-05 07:52:55               iertată fie-mi această efuziune (pe cât de publică, pe atât de banală): una dintre puţinele mele dorinţe europeene a fost să prind cu măria-ta scriitorul un răsărit de soare, toamna, la început de septembrie, pe o baltă pe care o ştiu doar eu... şi să te silesc apoi, pe înserat, s-o ''povesteşti'' naţiunii ignorante, aşa cum o faci acum, în timp ce eu caut vreascuri pentru foc, strâng juvelnicul şi însăilez un fir epic credibil pentru consoartele isterizate ... iar din banii cuveniţi în prima săptămână de după lansare, să-mi cumpăr 3 lansete Shakespeare de 3.6m, şi 3 mulinete long cast cu 8 rulmenţi, intrând astfel în istoria lansărilor spre altfel inaccesibilul stufăriş al malului opus   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2008-10-05 07:52:29               uite cum doarme nisipul într-un cuib de om uite cum se întoarce el pe o parte sau alta ca toate cele care abia mai pot ţine în braţe un somn uite cît de nespus e mereu răsăritul cît de lung nesfîrşit asfinţitul   Postat de catre . Fiinta la data de 2008-10-05 06:57:33               nu prea e de comentat aici pur si simplu te lasi furat de peisaj imi e usor familiara calatoria ... sa cauti la nesfarsit un tarim   Postat de catre . Fiinta la data de 2008-10-05 04:00:59	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE