PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Puterea discretă a vulnerabilităţii Text postat de Corneliu Traian Atanasiu "E fiu al toamnei sufletul", brumă zăbavnică, iscată doar tîrziu din altă crudă şi nouă poveste. Abur precipitat ca un zvon nelămurit de glorie deşartă pe rumeneala indeciselor infăptuiri. Ţipăt amuţit, fior de spaimă imnic-elegiacă în faţa echivocului oricărei săvîrşiri. Acesta e norocul pe care soarta-l rînduieşte sufletului prin rostirea oraculară a poetului. Boală aleasă sporind subţire şi fără leac. Rod frugal al vieţii ce asumă declinul. Criză resimţită năprasnic ca o imperioasă datorie. Impas suveran ce va trebui gestionat cu grijă şi răbdare - lepădînd orice speranţă naiv-defetistă că ar mai putea fi lichidat - pentru darul sau miraculos: patosul insufleţirii. Ignorînd cu înverşunare cronologia oficială, (în)semnele toamnei pot înfiera decisiv cu voluptuoasa arsura a brumei - ca o delicată înfiorare investitoare cu spada sorţii - oricare anotimp profan. Şi acest stigmat magic vesteşte o fatală evadare din calendar, un eruptiv anotimp necanonic, un sezon supramumerar, un răstimp adoptiv: o primăvară generică cu gust de mugure strivit, o fabuloasa survenire izvorîtă ca din vehemenţa unui vers insaţiabil - "Cum să mai saturi gura muşcată de moarte?" -, stih ce consacră în cheie erotică, mai aspru şi totuşi mai fidel decît acel stoic şi vetust amor fati , îmblînzirea stihiei şi gustul crud şi nesăţios, abia acum cu adevărat însufleţit, al vieţii. Originar - prin urmare - sufletul trebuie să fie sensibilitate rănită. Senzorialitate miraculos emancipată pentru a trăi în perspectivă dureroasă, onorînd-o, proaspăta atingere a lumii. Simţire maturizată care se înţelege şi se asumă pe sine doar ca pe o generoasă deschidere, ca pe o rană permanentizată, ferită să cicatrizeze, pentru a rămîne locul privilegiat prin care taina lumii ne poate pătrunde, frăgezindu-ne fiinţa. Acel cuprins virtual în care se zămisleşte, ca o gingaşă putere, căldura sufletească, duhul ce ne părăseşte apoi ca un fum de jertfă revărsat ocrotitor peste lume brumînd-o, la rîndul lui, cu aura binecuvîntată a închipuirii. Ciudată şi paradoxala ospitalitate! Sensibilitatea sufletească nu mai poate fi doar prag al fiinţei noastre, senzorialitate care ne mărgineşte şi ne avertizează protector, ci epidermă jupuită de pe trupul fiinţei noastre profane pentru ca, mănuşă întoarsă pe dos, să poată cuprinde şi ocroti o lume în ardoarea, acum descoperită şi experimentată sîngerînd febril, a suferinţei lirice. Căci numai în acest climat generos pînă la exces, în care vulnerabilitatea devine sinonimă cu responsabilitatea supremă, se pot avînta şi articula înfiorate organele fantasmatice ale sufletului, plăsmuiri ţîşnite dintr-o întemeietoare experienţă vitală - aceea fără de care viaţa nu şi-ar mai fi avut rostul - prelungită îndrăzneţ într-un imaginar mîndru şi nostalgic totodată. Toarse din caierul umil al întîmplărilor vieţii, petrecute prin urzeala basmului (fie el şi numai din aceasta ultimă generaţie scăpătată şi bastardă a 'marilor poveşti' postmoderne), isprăvile sufletului înfiripă harfa eoliană prin care suflarea eterică a lumii îşi mai poate murmura poveştile. O viaţă nu e astfel - pentru cel ce mizează cu firescul risc al nobleţii pe suflet - decît prilejul mereu renăscut de a reface acest paienjeniş muzical, alcătuire fragilă de sensibile antene şi coarde fremătînde gata să confirme prin vibraţia lor spusa lui Rilke: "Cîntul e existenţă". A dobîndi suflet înseamnă deci a avea curajul poetic de a-ţi asuma soarta unei lumi, de a te răsfira inspirat în vîntul ce intonează simfonia destinului. Căci sufletul - starea de iminenţă insăşi - nu-i decît vîntul cît ne cutreieră pe dinăuntru. Acele rare momente cînd fericit ai izbutit o racordare deplină, un acord delicat care a detectat din vuietul amorf al stihiei acel zvon fragil şi trecător al spaimelor şi aspiraţiilor profunde ale unei lumi ce şi prin tine vrea să-şi facă încercarea. Contrar unei credulităţi veleitar-frivole, sufletul nu este nici pomana proniei divine, nici acel premiu de consolare pe care îl tot aşteaptă (sau îl revendică într-o văicăreală generală, uneori de-a dreptul furibund) victimele sorţii. El rămîne de-a pururi doar o făgăduinţă şi o exigenţă care abia de se cer împlinite prin vrednicia noastră de a fi oameni. "Admiţînd că există un suflet - spunea Camus cu o decenţă azi uitată -, ar fi o gravă greşeală să credem că ne este dat de-a gata. El se face aici, de-a lungul unei vieţi întregi. Şi a trăi nu înseamnă altceva decît această naştere îndelungată şi chinuitoare. Cînd sufletul e gata, făcut de noi şi de durere, apare moartea." Restul e psihiatrie sau psihologie de bazar. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   "A dobandi suflet inseamna deci a avea curajul poetic de a-ti asuma soarta unei lumi....' imi place "curajul POETIC" mai mult decat toate celelalte "variante" determinante....pare a fi acea posibilitate -unica- a interpretarii lumii prin filtrul individualismului (luat ca expresie a singularizarii), o nota originala devenind absoluta.... interesant! Calvar   Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2008-09-16 02:07:44               http://www.youtube.com/watch?v=n2E2Y0d0ILU&feature=related 'Restul e psihiatrie sau psihologie de bazar.' nu-si gaseste locul, ori felul, ori sensul, intre cele scrise, spui, gand bun, regards, goia   Postat de catre nula nada la data de 2008-09-16 00:12:33               Reverentza, domnule CTA ! Iata o situatie in care regret din suflet ca nu am stele !   Postat de catre iulia ralia la data de 2008-09-15 19:02:44               Camus e teribil! Recitesc "Exilul şi împărăţia" şi mă cutremur.   Postat de catre ioan peia la data de 2008-09-15 18:38:45	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE