PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Cardinalul alb Text postat de gheorghe Sarbu Motto: Într-adevăr, originalitatea universului constă în marea sa dezordine, ordonată de necesitate. Lecţia ( în loc de prefaţă ) În cei peste 2000 de ani de la Iisus încoace, pământul a beneficiat în perioadele critice pentru “ Regula, ordinea … “ sa, care este Spiritul Întru Ziua de Mâine, de oameni pe măsura timpului reprezentării lor. Unul dintre aceşti Bărbaţi Mari este Papa Ioan Paul al II-lea, şeful Bisericii Romano- Catolice. De unde a luat puterea de a sta drept în faţa vicisitudinilor de tot soiul, de la bisturiul celor care nu-i împărtăşeau punctul de vedere, până la corolarul suferinţelor fizice, pe care viaţa i le-a presărat în cale? De la credinţa că El este desemnat de Dumnezeu de a trasa linia cronologică a axiomelor religioase. Dumnezeu este Unul. Şi Omul este unul, indiferent de orientarea lui politică,,de filosofia lui, de religia lui. Pentru Papa Ioan Paul al II-lea nu a existat subiect tabu sau lipsă de disponibilitate … Marea Sa dragoste faţă de oameni este cadranul reprezentării Sale: Spiritul Său unul dintre pendule, Eul Său Incantoriu cel de-al doilea pendul. Între cadranul reprezentării Sale şi Vocaţia Sa a ştiut să aşeze, cum nimeni altcineva, de până la El, şi după El, după cum este firesc– caracterele înalte creează golul plin, dar şi golul vid – colajul potrivit al exprimării, care pleacă din inimă şi ajunge la inimi. S-a făcut înţeles, deoarece s-a înţeles. Astfel se arată că, pe nimeni nu surprinde popularitatea de care se bucură Papa Ioan Paul al II-lea, care nu este “ altceva “, şi nici accident, ci urmarea naturală a trăirii sale, cu-şi-în credinţa că îşi percepe cum se cuvine Menirea: dimensiune temporală cu realitatea. S-a întrebat desigur, dacă drumul pe care merge este cel plăcut lui Dumnezeu, dar, nici o clipă nu s-a gândit că forţele o să-l părăsească până să ajungă la capătul lui. Clipa aceasta o trăieşte Papa Ioan Paul al II-lea acum … Va ajunge acolo unde “ suferinţă nu este şi nici suspin “, când legăturile sale cu oamenii, din indestructibile, vor deveni eterice. Papa Ioan Paul al II-lea va rămâne în amintirea secolelor O Inimă Iubitoare, imersată de un Spirit Iubitor. Pacea sufletească ce ne-aţi dăruit-o în toţi aceşti ani să vă însoţească în Veci de Veci! Amin. Spiritul Suntem în Era Vărsătorului. Pe tabla cu materii prime a lumii, răul capătă teren. Cum de este posibil aşa ceva, se întreabă oamenii, din ce în ce mai des … Este cert că facem faţă, sufocant de greu, presiunii care se exercită asupra noastră, rostogolită parcă din neant, presiunii cameleonice a tuturor tendinţelor de orientare negativă. După terorism, ce urmează? Logic, urmează fuga de realitate: capul sub nisip … Ce nu realizează declanşatorii de frustraţi ieşiţi la drumul mare, este că cei cu capul sub nisip conştientizează brusc că dictonul “ Cunoaşte-te pe tine insuţi “ este aidoma cu “ Arca lui Noe “ a mileniului 3. De aici şi până la Spirit nu mai sunt graniţe. Timid, oamenii încep să gândească sănătos. Apoi, trec la găsirea de soluţii … Pe urmă, la indice de individ, ne stabilim reşedinţa sub calotă. Observăm că atributul Spiritului este sinonim cu atributul tămâiei. Centrul de greutate, fără nici un efort, întoarce clepsidra cu necesarul în sus, răul intră în comă, şi, fără să realizeze de unde i se trage ieşirea din scenă, işi dă obştescul sfârşit. Nimeni nu plânge. Nimeni nu râde. De la mutarea centrului de greutate pe Spirit, toate ni se par tuturor fireşti. Ne desfăşurăm perpetuarea neîngrădiţi de himere. Ne ridicăm credinţa pe soclul cu Valori. Privim la vecinul de palier ca la propriul nostru Eu. Vezi, îi spun fiului meu, Minţile Înalte au dreptate când afirma că, în Era Vărsătorului, pământul va deveni Casa Spiritului. Cum altfel, tată, imi zice fiul, Epiderma Inspiraţiei este Menirea. Monacosia Evoluţia conflictelor Om – Om, din apogeul spre care tind, întreţinută arbitrar de reprobabilul Orgoliu Partidic, nu lasă loc nici măcar unei breşe cu orientare pozitivă. Primul gând care te încearcă după evaluare este: culpa ţine de Statul de Drept; mai precis, de zoocronia oamenilor politici, indiferent de meridianul de domiciliu în-de-a păstra echilibrul dintre nivelul de trai, aspiraţii şi inerţia obtuză a tuturor perspectivelor. Ce face posibilă diferenţa dintre acumularea creativului şi pierderea de consistenţă a calculelor? Faptul că, firma privată, care este Statul de Drept, din nerentabilă în atare desfăşurare, devine şi mai nerentabilă. Firma privată care nu produce profit intră în faliment; astfel vor sta lucrurile şi cu Statul de Drept. Împotriva naturii, încep să realizeze contribuabilii devine aspectul: Statul de Drept este slujit de către subalternii săi, dar de plătit, sunt plătiţi de către electorat. Spus fără echivoc, cazul frizează absurdul: contribuabilii plătesc oamenii politici, contribuabilii le plătesc subalternii, şi tot contribuabilii plătesc taxe, impozite şi derivatele lor. La un moment dat, omul va obosi să-şi tot facă rău. Se va trezi din orbecăiala de milenii, sătul de Fata Morgana a promisiunilor electorale şi va substantiva: eu îmi plătesc salariaţii; tot astfel trebuie să procedeze şi Statul de Drept. Responsabilitatea mea de viu al cetăţii este să consolidez cadrul propice derulării zilelor, în condiţii optime dezvoltării fiinţei; responsabilitatea Statului de Drept este să vadă ca Legea ce mi se aplică să fie dreaptă. Între mine, ca viu al cetăţii, şi Statul de Drept ca păstrător de pravile, trebuie să existe colaborarea, punerea în raport de perfecţionare a prezentului antitetic faţă de trecut şi pregătirea pentru inseminare a ogivelor fertile, create anume pentru viitor. Astfel, devine imperios necesar: ori ca firma privată, care este Statul de Drept, să devină rentabilă, adică să obţină profit, în aşa fel încât să ajungă să stea pe picior de egalitate cu viul cetăţii guvernate, ori să cedeze postura de guvernant electoratului, adică celor care produc întotdeauna în proporţie superioară consumului. Cale de mijloc nu se află. Pe mapamond există precedentul, este adevărat, timid încă,dar există: numesc Principatul Monaco. În funcţie de capacităţile de adaptare ale Statului de Drept la noile condiţii cerute intrinsec de noua ordine, Monacosia, în care Statul de drept este sinonim cu Electoratul, în acelaşi ritm, raportul de percuţie dintre bine către şi mai bine va funcţiona fără sincope. Graniţele vor dispare, ne vom elibera de patriotismul regional, vom arunca la groapa uitării natura conjuncturilor. Dar ceea ce este şi mai important, vom realiza că singura armă de care avem nevoie este buna înţelegere, cu atribut caracterial. Perspectiva, dar şi Leit-motivul Avem Datul - Natura Mamă; avem Harul - Putem Naşte Binele; şi avem Menirea - Orizontul Epidermo-Neuronic. De aceste trei Calităţi Cer-ice beneficiem cu toţii, Omul neavând asupră-le nici un alt drept, în afara celui de a le exemplifica prin etalare palierică. Puterea exemplului are ascendent doar în Model. Nimic altceva nu funcţionează în acumularea de cunoaştere cu o mai durabilă creştere valorică, dinspre-înspre Cadranul Iuxin, unde Altima este Nordul, Neodina este Sudul; Estul, Vestul ţin de Pimnia, adică de perioada de discipolat. Nu trebuie decât să se excludă dependenţa de factorii pragmatismului despuiat … Prin pragmatism despuiat înţeleg existenţa cuplului trup-suflet, interpretat şi trăit doar într-una dintre părţi. Nici o efectuare de mutaţie nu se face fără pierdere de original. Tot astfel faţă de ocazional stau legăturile conexe Întregului. Multiplul Omului este Omul Însuşi. Cu unitatea de evaluare care este Apogeul, se poate convieţui, dacă este abordat ca permanenţă, deţinător doar de limita inferioară. Nu există nimic în este, neîncadrat de limite; cu excepţia Spiritului ( … ) a Spiritului Cumul. Acesta este raportul de funcţie dintre mine şi celălalt mine, semenul. Din aceste considerente majore, nu trebuie să facem rău celor de lângă noi; altfel, ne vom trece din viaţă în viaţă cu metehne, care tind să ne înlocuiască, ceea ce, într-un mai devreme ne va determina să nu mai facem concesii când luăm în considerare determinarea, nici prostului gust, nici informaţiei precare şi nici interesului personal sau de grup sau de clică sau de gaşcă. Din momentul când realizăm că, în calitatea pe care o avem, de fiinţe superioare, ne revin tot atâtea responsabilităţi câte compartimente vii are planeta, metabolic, ni se va transfera capacitatea de a le interactiva în funcţie de parametrii orizontului epidermo-neuronic, şi astfel, evoluţia spirituală ne va comporta. De două milenii, Oamenii greşesc faţă de Oameni. Ei bine, Oameni Buni! Ei bine, Oameni Răi! ( … ) mileniul trei, nouă, Oamenilor, nu ne rezervă decât o singură alternativă: să ne Mântuim Menirea. Aceasta este Perspectiva, şi singura ( … ) dar şi Leit-motivul, şi singurul … Datul, Harul şi Menirea sunt căile plăcute definirii noastre. Şi aşa şi este ( … ) nici urmă de alte şanse … Omul fără Coloană Vertebrală Spirituală se va autoexclude, privinţă în care “ cu fundul în două luntrii “ rămâne experimentul care am fost în este fără noimă. Bibliografie: Învăţ continuu de la oameni; învăţ cum nu trebuie să mă port. Necesarul Te trezeşti făcând parte din viaţă, pe cât de brusc, tot pe atât de pregătit. Ce ştii despre tine abia născut, tot atât ştii şi despre viaţă. Şi urci pe scara lumii; nu este plăcut să stai cu picioarele în apa vânzolită de alţii; te sâcîie pe măruntaiele gustului. Ce mai gust! Să fii pildă pentru ceilalţi ( … ) de parcă ceilalţi de grija aceasta nu pot dormi. Vrei să fii pildă. Oare nu tocmai pentru că, lumea a fost blagoslovită cu prea multe pilde, nu-şi mai vede lungul nasului? Din viaţă omul a învăţat să iasă. Care să fie cauza că, nu ştie încă să iasă şi din pilde? Starea că se complace în încâlceala ideilor? Starea că nu se complace în încâlceala ideilor? Starea că se complace să rătăcească între cele două stări? Unde consideră că vor să ajungă oamenii: stând cu un picior pe vulcanul impresiilor de moment, şi cu celălalt picior pe mlaştinile mişcătoare ale pe loc înaintelui, divizaţi de contrariul intransigentului declin? Care dintre genele plicuirii noastre ne ordonează expedierea către destinaţii antagonice? Unde începe începutul? Unde începe sfârşitul? Am venit drept în viaţă şi plec din viaţă drept în moarte. Cum justific peste efemer, faţă de papirusul zilelor, cât trăiesc că trăiesc strâmb? Vremurile mi-au dictat poziţia pe care s-o adopt, ori eu m-am impus vremurilor? Ce plăcere interzisă mă împinge să înfăptuiesc fărădelegi? Firea coloanei vertebrale a lucrului aflat la îndemână? Firea coloanei vertebrale a lucrului neaflat la îndemână? Eva sângelui care îmi umple arterele, venele minţii cu cocoloaşe de vreri costelive sau Adamul încrengăturilor de simţuri, care dau năvală peste armia hormonilor cu stindardul măduvei oaselor în bernă? De unde ne vine nouă, oamenilor, pofta de a fi diferiţi din/ prin împreunare? Şi dacă tot suntem condamnaţi să ne ducem viaţa laolaltă, de ce trebuie şi răul să-l multiplicăm asemenea? Să avem doar început şi să nu avem sfârşit? Carnea noastră să fie atrasă de echivoc, de abrupt, de inerent? Pasivul să fie deviza noastră, a oamenilor chivernisiţi după chivotul securii? Somnambuli cât suntem în viaţă, clarvăzători cât suntem în moarte? Ce ne atrage? Ce ne respinge? Şi ce nu ne dă prinderea de noi cu puterea legăturilor cerul-terra-iene? Aşa îmi spun: omul mediu, mie filosofului … Aşa îmi spun ( … ) dar, de căpătat răspuns, de unde să capăt, deoarece, filosoful nu-mi arată că l-ar preocupa înţelesul de care sunt atât de flămând. Aştept, aştept, aştept. Sătul să tot aştept, îl trag pe filosof de pulpana gândului pe care vreau să mi-l împărtăşească. Fără nici un efort, filosoful îşi întoarce liniştea ochilor săi înspre învolburata mea privire şi îmi zice: răspunsul se află în năravul omului de a nu se aduce în însuşi (… ) şi adaugă, după o altă perioadă de reflecţie ( … ) dar, şi în fuga omului în a nu admite necesarul ( … ) după care, cu tact, îmi întoarce spatele ( … ) şi nu uita, îmi mai zice, chiar în clipa când se pregătea să dispară din faţa nedumeririi mele ( … ) nu numai viaţa se trăieşte, nu numai moartea se trăieşte, ci şi filosofia se trăieşte. Când am deschis ochii, pe cer, soarele trecuse de amiază. I-am închis pentru o vreme, dar, până să memorez acest evantai de sensuri aretorice, ce singur s-a aşternut pe tâmpla colii prezente, feciorelnic, am readormit. Odihnit trup şi suflet, m-am ridicat de pe recamier în acelaşi pas cu luna … Obloanele minţii mi s-au deschis cu încetinitorul o dată, şi a doua oară, pe măsură cu înţelesul care o penetra: aha, carevasăzică, acesta este necesarul ( … ) eu, tu, el, ea, cerul, pământul, buna rânduială, vulturul, furnica … De lângă havuz Etceterenita … Dacă faptă nu găseşti, adevărul lipseşte de acolo. Oh, nu, nu sunt abstract; uneori, lucrul este atât de despuiat de simplitate, încât surprinde prin amploare de sensuri. Radicalul de funcţie care este lumea, cu indicele ei omul, machiavelic la nevoi, parţialitate întruchipată devenit bogat, nu are multe rezultate pozitive cu care să se laude la preluarea ştafetei de către mileniul 3, ceea ce solicită ca, în imediata actualitate, să decidă între cele două concepte: a face bani sau a naşte gândire; unde, a face bani este deprindere, şi nu menire, cum este a naşte gândire. Opţiunea pe care radicalul de funcţie, lumea, fie că doreşte, fie că nu vrea, este instaurarea pe soclul sistemului de valori “ realitatea lucrurilor “ a celui de-al 2-lea radical de funcţie, a naşte gândire, cu indicele său, a concepe deprinderi utile necesarului. A face bani, aşadar, nu dispare, ci doar trece de sub radical în valenţă de indice. Este stringentă nevoie de cel de-al 2-lea radical de funcţie, o dată pentru bipolare, a doua oară pentru elongaţie, evident, epistemologic, grafiat cu orientare către altima, unde rolul pivot al extrapolării îl are pimnia. Orice altă orientare este aducătoare de eşec. De asemenea, nici construcţia după artificii de calcul buric-ice nu are oază. Tot astfel stau lucrurile şi în privinţa experimentului, indiferent de natura acestuia. Spun simplu: lumea, fără radicalul de funcţie a naşte gândire, cu indicele său, a concepe deprinderi utile necesarului, nu are alt viitor, iar viitorul în care ne aflăm nu dă semne că posedă altă deschidere întru creştere. Desigur, trebuie să ne preocupe dezvoltarea specificelor regionale, dar, numai în evoluţia pacifist-caracterială a Intregului, care este Cetatea Mare, Terra. Libertatea nu are graniţe. Arta nu are graniţe. Ştiinţa nu are graniţe. Ca şi pararelă, şi omul trebuie să nu aibă graniţe. Încrederea vine ca şi mireasa, şi pleacă după partaj. L-am avut printre noi pe Iisus. În loc să-l păstrăm ca Model, l-am urcat pe cruce. Altfel spus, Iisus reprezintă prima şansă, pe care radicalul de funcţie, lumea, l-a ratat: rara-avis-iana. Dacă ratează şi şansa celui de-al 2-lea radical de funcţie, lumea va înainta cu dezinvoltura proprie tinereţii, pe drumul cel fară de întoarcere: pragmatismul orb. Gândul postează în paginile istoriei mâinile, şi nu invers. Gânditorul trebuie ascultat deci; el este singurul care ştie ce spune şi spune ce ştie; şi, de pe banca de lângă havuz, astfel vă zic vouă: căci, să se ajungă la raţiune, nu de scară e nevoie … Gânditorul ( Cine este insul care stă treaz, dincolo de poarta zilelor? Gânditorul este … ) Moduri în a fi proaste: acestea, perpetuu se petrec cu noi, până se trec dincolo de noi, după care leapădă purtătorii. Celui care mai crede în merit nu-i rămâne decât evadarea din cotidian, neluat în seamă de cetate, chiar dacă aflat în mijlocul prefacerilor ei. Contemporan spus: poţi fi sihastru cu cât eşti mai în miezul lucrurilor; hrana de astăzi, apa de mâine a gânditorului. Ducerea vieţii într-o peşteră a devenit, ca precept, anacocronic de cronică, la care apelează în formatare de avantaje imitatorii. Ocoliţi pe cei care, în mileniul 3 umblă în vremea nămiezilor desculţi prin cetate. Puternic este nu cel care ia cu un pumn viaţa semenului lui, ci acela care, cu menirea sa, îi seamănă sub iia vieţii pofta de gândire. Comportamental, acest altfel de cum se ştie, spune pe şleau că, noi, oamenii primim în este două categorii: a) oameni care işi notifică viţa stirpei în virtutea ocazionalului, şi b) oameni care îşi notifică viţa stirpei în virtutea menirii. Rar exemplarul uman care ia în arendă tărâmul arid al propovăduirii de pântec de necesar. Acest exemplar uman trebuie să aibă mintea fecundă, ochiul ager, mâinile meştere. Mai trebuie să aibă deschidere faţă de plăsmuirea de valori conforme. După care, trebuie să înveţe să numească spermatozoidul cerebralo-pineal, singurul în stare să însămânţeze un pântec de necesar. A fi în este constituie merit de care trebuie să te absolvi. Mintea înaltă de mâine nu trebuie să urce pe pisc de munte astăzi, pentru a se găsi liber de eres, ci poate să se întâlnescă cu el însuşi în toată splendoarea răcoroasă a raţiunii, chiar şi fiind inima celei mai afurisite petreceri mondene. Gândirea de la distanţă faţă de elementul acum al vieţii nu se mai înscrie în cama lui este ca existenţă potrivită, şi deci, este util ca lucrul ce urmează a fi supus elongalogierii să fie pipăit cu ochii minţii în toată plenitudinea momentului, fără să se piardă din arie grila cerută de creştere, ceea ce, aritmetic, va trece în atâtea conuri de umbră câte moduri în a fi proaste sunt, şi va urca în lucrare, drept element indispensabil, meritul. Prin mod în a fi prost, înţeleg tot ce opune refuz ideii de bine . Prin merit, înţeleg tot ce refuză a opune refuz ideii de bine. Trebuie admis, căci nu poate exista evoluţie fără participare organică. Chem la bară trecutul, expunând concluzia: filosoful, numai implicându-se în rezolvarea problemelor cu care se confruntă cetatea poate să-şi dea legitima măsură pertinent. Înţelepciunea este comoară autentică, gânditorul fiind tocmai această linie ascendent-continuă, filament de care putem beneficia numai dacă nu-l mai lipsim de considerare. El, ştiutorul pleacă la găsirea de soluţii plăcute echilibrului universal de la lucrul mărunt, aproape de priceperea urbei, şi astfel de necontestat; necesarul înseamnă viaţă; ori, viaţa nu este unealtă s-o toporim; contextual, “ după mine potopul “ contravine celui mai elementar principiu corporat în faţetele octogonului care este multiplul de om. Iată de ce filosoful nu trebuie concesiv îndepărtat; preocuparea lui este să ne fie bine în lucrarea mare care este lumea, fără a mai fi nevoie să ne ridicăm casa pe indigo de compromisuri. Nu trebuie să ducem grijă; rămânea-vă-ne tot diferiţi, şi dinspre înspre înşine, neomogeni. Nu dispera, răboj al zilelor, venim lent, deoarece, venim în este trimişi de Har … Cetatea Despre pragmatismul despuiat am clarificat; tot astfel şi despre pragmatismul orb. Acum clarificăm despre pragmatismul total. Ca puterea politică să nu poată fi prinsă uşor cu cioara vopsită, trebuie să uzeze cu multă abilitate pârghiile prioritare, care sunt: cele juridice, cele mediatice, cele doctrinare. Chiar şi aşa, lucrurile ambigue nu ar putea fi definitiv scufundate în creuzetul reprobabilităţilor, ca şi indescifrabile, fără aportul pragmatismului total. Bine, bine, dar, de la a 3-a categorie în sus intervine abolirea de contrar. Aşa-i, şi puterea politică ştie cu exactitate că, în este nu poţi obţine reprezentare supoziţională, dacă nu apelezi din când în când la pragmatismul total; se pleacă de la limbaj dual de obicei, în situaţii limită, chiar prolix; se continuă cu mutarea centrului de greutate de pe lucru ştiut pe lucru care nu poate fi încă certificat, şi se încheie cu promisiuni de toate felurile, în mod apoteotic şi cu germeni de mister; metoda, rar cu abateri de la regulă se foloseşte de mai bine de 2 mii de ani, şi spre surpriza tuturor decepţiilor înmagazinate ereditar, cu succes garantat, şi mai mult ca sigur, dacă nu ar interveni dezmeticirea bruscă a electoratului, conform căreia oamenii politici nu sunt decât nişte instrumente în mâna oamenilor de afaceri veroase, ar putea continua mult şi bine. Aşadar, avem de-a face cu trei itinerarii: cea a demnitarilor, cea a oamenilor de afaceri veroase; în cel de-al 2-a itinerariu se află creierul manipulator al tuturor existenţelor oneste. Inechitabile pentru întreg spectrul aceste trei itinerarii, deoarece, cel puţin nu sunt măcar paralele, dar şi distructibile itinerariile 1 şi 2, pentru că aduc în este abolirea de contrar; de unde bogaţii, de unde săracii ( … ) singurul capabil să lege destinul cetăţii de fertilitatea pântecului de necesar este filosoful, în accepţia modernă. Nu este greu de realizat că, Statul de Drept, în structura actuală, este pe dric; itinerariul 3, cel al tuturor existenţelor oneste, şi să vrea nu mai poate să satisfacă pofta de înavuţire a înalţilor funcţionari, şi, situaţia este cu atât mai tragică, cu cât în sfera taxelor, impozitelor şi a derivatelor lor, suma celor care produc profit se găseşte în imposibilitate de a mai onora pretenţiile din ce în ce mai crescânde ale mult prea sus cocoţaţilor idoli politici. De unde, în mod necesar, itinerariile l şi 2, cum din surse proprii nu-şi pot susţine ascendenţa, vor suferi o dublă depreciere: materială şi de imagine, cu mobil dezagregator în însăşi precara lor calitate, şi peste câteva pleiade, vor fi asimilate de itinerariul 3, pe cât de firesc, tot pe-atât de definitiv. Apoi, odată cu înaintarea itinerariului 3 în noua ordine Monacosia, cetatea se va replia pe obţinerea de profit, spre păstrarea de pravile puţine, dar drepte şi uşor de aplicat, dar, mai ales, de acceptat ca oportune, care pravile, pe măsură ce omul va realiza că este sigur prostie să plăteşti pe altul ca să te condamne, pentru că tu însuţi nu eşti capabil să te poziţionezi social nepătat, vor fi trecute spre păstrare pentru cazul excepţie. Din clipa în care Spiritul se va instaura drept Liber Arbitru Decizional, cetatea mare, Terra, va deveni operaţională şi va funcţiona ca Întreg faţă de Parte, unde radicalul de funcţie a naşte gândire, cu indicele său, a concepe deprinderi utile necesarului, va căpăta atribut şi de convieţuire ermică; erm este unitate de măsură pentru valorile sociale. Când banii intră în joc, Harul se bine dispune, factorul antrenant dintre necesar şi echitabil fiind în este postat de bunul simţ. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   'acestea' le-am citit ca pe 'gandurile semenului'... cu precadere 'Necesarul'... nu ma incumet acum la un comentariu detaliat... e noapte si-i tarziu... (si nu pot...) gand bun gheorghe-S, regards, goia   Postat de catre nula nada la data de 2008-07-15 03:03:07	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE