|
|
|
|
|
|
|
|
|
REVENIRI, REINTALNIRI |
|
|
Text
postat de
Veronica Pavel |
|
|
Citez din cartea A citi, a reciti de Matei Călinescu: Noi, re-cititorii, suntem cei care bântuim cu adevărat prin texte. Le revizităm ca să înțelegem de ce ne atrag sau ca să trăim deliciul re-descoperirii lor, ca să vedem capacitatea de a învia și de a se reînnoi scrie Matei Călinescu.
Întreaga noastră viață nu este altceva decât o suită de reîntâlniri pe care le parcurgem zilnic. Fenomenele naturale sunt revenirile ce vin din exterior. Ele sunt lumina zilei alternând cu întunericul nopții, răsăritul astrelor cerești și apusul lor, reînnoirea naturii primăvara, bogăția legumelor vara, coloritul frunzelor în toamna canadiană, culesul fructelor, prima zăpadă, și câte altele. Ne reîntâlnim cu ele când vin periodic spre noi ca și când noi am fi veșnici iar lumea dimprejur trecătoare.
Trăim și reveniri inițiate de noi înșine. Dimineața ne reîntâlnim cu micul dejun ce conține cafeaua sau tartina care ne place. Când ne-am ales preferințele dejunul încetează a mai fi un element de sine stătător, cii devine parte din noi, căci consumându-l ne regăsim pe noi înșine.
La fel e totul în viață. Între fiecare element din jur și noi s-a creat cândva o legătură. Fiecare reîntâlnire cu acel element ne readuce senzații anterioare, fiecare revedere devine o bucurie, fiecărei reîntâlniri îi corespunde o exuberanță.
Copil fiind, mă cuprindea frenezia când iarna hainele groase erau puse la naftalină și apăreau, pentru purtare, hainele de vară. Le revedeam, e recunoșteam mirosul si textura. La fel era toamna, când ciclul era invers.
Iubitorii muzicii știu că Mozart, Bach, Haydn, Beethoven sau Enescu pot fi ascultați la infinit. Bucuria reîntâlnirii cu ei (sau cu noi înșine, prin muzica lor) va rămâne nealterată. Iubitorii de artă nu se satură revăzând operele marilor maeștri ai picturii și sculpturii universale. Intensitatea plăcerii crește cu fiecare revizitare.
În sfârșit, unele dintre cele mai plăcute și revigorante reîntâlniri sunt cele cu prietenii.
Dar mai există și un alt fel de reîntâlnire, mai specială, a celor ce trăiesc departe de țara lor natală. Nici una din bucuriile regăsirilor nu este atât de intens trăită și nu ne aduce pe noi atât de aproape de noi înșine ca revizitarea țării de baștină. Pentru că nimic nu intră mai profund în ființa noastră ca mirosul, culoarea și forma pământului natal.
Țara în care m-am născut este peste ocean și n-o pot vizita prea des. Mă mulțumesc de aceea cu reîntâlnirile cu limba și cultura pe care o servesc și iubesc. Iar când întâlnirile cu limba și cultura sunt înlocuite de prea multele ocupații cotidiene, mă bucur conștient de fiecare moment de reîntâlnire pe care mi-l oferă viața, căci numai clipele trăite în intensitatea regăsirilor îmi pot readuce câte ceva din cine am fost ieri, sunt astăzi și voi fi, poate, și mâine.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Tea draga,
Foarte interesant cum spui tu ca "ma recunosti"...
Hai sa-ti spun: chiar imi pare bine ca ti-a placut, uneori cand poestez ceva mi-e frica de lectura ta cum mi-era frica la scoala cand dadeam o lucrare la Româna. Te stiu severa si de aia mi-e frica. Asa ca daca obtin o "nota buna" de la tine (cum e votul, de exemplu), ma bucur ca o eleva care a luat un examen!!!
Foarte multumesc pentru aplecare si apreciere,
Vero |
|
|
|
Postat
de catre
Veronica Pavel la data de
2008-06-19 22:33:19 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
typo: ideea....scuze!
Calvar |
|
|
|
Postat
de catre
Tea Nicolescu la data de
2008-06-19 21:18:46 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Vero, te bantuie serios ideea de revenire , de reconectare, parca ar fi mai exact...interesanta "intelegerea" ta, traducerea ta, in raportul om si ceea ce il inconjoara, fie semenul , fie idee, fie natura....interpretare altruista chiar in raport cu "a fost"
Cum te recunosc!
Mi-a placut....vot
Calvar |
|
|
|
Postat
de catre
Tea Nicolescu la data de
2008-06-19 21:17:39 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Cristi,
Intr-adevar, placuta "reîntâlnire" cu tine pe pagina mea! Bun sosit si multzam mult pentru caldele cuvinte si aprecieri!
Vero
|
|
|
|
Postat
de catre
Veronica Pavel la data de
2008-06-19 19:30:27 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Vero,
parcă pe mine mă aștepta acest text!
Bucuros să te "reîntâlnesc".
Am "revenit"; o săptămână mi s-a părut un veac.
Ce bine înțeleg!
Respect, distinsă doamnă!
|
|
|
|
Postat
de catre
Cristi Iordache la data de
2008-06-19 19:02:41 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Foarte multzumesc, Mihai, pentru trecere, vot si poezia din comentariu, ma bucur ca textul meu te-a impresionat.
Vara placuta,
Vero |
|
|
|
Postat
de catre
Veronica Pavel la data de
2008-06-19 15:12:23 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
si un vot cu toata admiratia! |
|
|
|
Postat
de catre
Mihail Buricea la data de
2008-06-19 09:03:07 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Impresionant text, draga Veronica!
Remember:
Aici sunt marile păduri de fag
ogrăzile cu pruni și meri în floare
aici e locul nostru cel mai drag
din universul tot în dilatare
La noi în cimitire neclintite
zac toți străbunii noștri duși la cer
pe care-n sărbătorile sfințite
îi pomenim cum se cuvine prin eter
Iar lângă ei mai zac învățătorii
trecuți de multă vreme-n nemurire
așa cum toamna pleacă-n sud cocorii
lăsându-ne în inimi pustiire
Oriunde-am fi în lumea asta largă
în care-am pribegi din întâmplare
aici la noi n-i lumea cea mai dragă
iar viața ne e numai sărbătoare
Izvoarele copilăriei noastre
ne susură în clipe de durere
când prin curburile albastre
peregrinăm lipsiți de mângâiere
Când prin străini ne duce un destin
oricât ne-ar fi trăirea de frumoasă
ne zboară gândul nostru din senin
prin locurile calde de acasă
Iar când ne-apasă dorul de părinți
de vremurile noastre petrecute
venim pioși ca niște fii cuminți
să ne-amintim de clipele pierdute |
|
|
|
Postat
de catre
Mihail Buricea la data de
2008-06-19 08:54:27 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23945 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|