|
|
|
|
|
|
|
|
|
INTRE VECHI SI NOU |
|
|
Text
postat de
Veronica Pavel |
|
|
Suntem bombardati de noua tehnologie, care avanseaza într-un ritm naucitor. Nu apucam sa învatam bine ceva ca o versiune mai noua îsi face aparitia. Nu demult mi-am cumparat un laptop. Aducerea laptopului acasa a provocat un efect domino: a fost plasat într-un loc din care a trebuit mutat ceva, care la rândul lui a deplasat altceva, etc. Cum spatiul oricarei locuinte e limitat, a trebuit aplicat principiul Nimic nu se adauga, totul se înlocuieste, sau: când intra un obiect în casa, se scoate altul.
Si asa m-am despartit de bogata mea colectie de discuri vinil. Despartirea n-a fost usoara nici fizic nici psihologic. Era o colectie care cuprindea o cantitate considerabila de discuri, atât pe cele din România, adunate de mine de la vârsta adolescentei si trimise în Canada, cât si pe cele cumparate dupa plecarea din tara. În memoria legata de fiecare din aceste discuri erau cuprinse nu numai continutul, dar si locul din care a fost cumparat, unde si cu cine a fost ascultat, si multe alte amanunte care, în fond, recapitulau viata mea. Si, daca ma gândesc ca primul pick-up l-am primit ca recompensa de la parinti pentru intrarea mea la liceu, e ceva memorie în ele!
Dupa ce le-am scos din casa (nu pe toate, am pastrat câteva de referinta, mai ales ca mai am înca un pick-up care functioneaza bine!), am fost trista ca dupa o mare despartire. Trebuie sa admit ca mi-am reconstruit, începând de peste zece ani, o noua discoteca, din CD-uri, care a dublat într-un fel muzica pe care o aveam deja. Totusi aparitia unei noi tehnologii (în cazul de fata cea a discurilor compacte, pe care le ascult cu mare placere) nu e similara cu aparitia unui bebelus, in familie, care eventual poate consola pierderea cuiva. Noua tehnologie ramane rece, iar tristetzea despartirii ne rupe niste fibre interioare si, în timp ce puneam deoparte discurile, ma întrebam de ce trebuie sa luptam cu fortze ce se opun nevionovatei si înnascutei noastre inertii?
N-am aruncat discurile, le-am dus afara si imediat au venit niste vecini care, când au vazut ce contine colectia, s-au bucurat sa le ia. În câteva ore colectia mea disparuse. Ma bucur ca a fost de folos altora. Cum spuneam, am pastrat câteva discuri, printre care pe pianistul Li-Ming-Quiang, despre care am mai scris, unele cu Teatru Românesc sau cu momente vesele interpretate de Toma Caragiu, albumul cu 5 discuri ale Mariei Tanase si altele. Pe rafturile unde au fost discurile vinil s-au plasat niste carti si CD-uri.
Desigur, tehnologia CD-urilor e mult mai avantajoasa: pot asculta în masina acelasi fragment de câte ori vreau, nu ma mai chinuiesc cu caseta pe care trebuia s-o rulez înainte sau înapoi pâna nimeream peste ce vroiam. In plus, CD-urile pot fi ascultate si la serviciu, si la computer, oriunde! Nu pot spune nici ca sonoritatea discurilor vinil mi-era mai apropiata, sunt satisfacuta de sonoritatea CD-urilor.
Multumita deci ca am trecut cu bine de renuntzarea unei etape a vietii mele, mi-am pus zilele astea la serviciu CD-ul cu Dinu Lipatti interpretând Bach. Scrisesem într-un articol ca Dinu Lipatti fusese pasiunea mea si ca, la 17 ani, îl ascultam zilnic de câteva ori. Mi se parea ca avea trei mâini si încercam (fara sanse de reusita) sa-l imit. Am ascultat acest CD si am avut o senzatie ciudata: a fost ca si când nu era acelasi Dinu Lipatti, desi înregistrarea era aceeasi. Sa fi fost acustica metalica de vina? Nu, nu cred! Sa fi fost faptul ca eram la serviciu si nu acasa elementul determinant al schimbarii? Dar atunci de ce când ascultasem caseta, tot la serviciu, nu observasem nici o schimbare? Dupa un mic efort de concentrare l-am recunoscut pe Dinu Lipatti al meu si am cazut pe gânduri: oare nu cumva în toate aceste înregistrari ma cautam pe mine? Si nu cumva reticenta în a se debarasa de obiecte ar fi pentru ca în ele se afla fragmente ale fiintzei noastre trecute sau ale parintilor pe care, odata cu îndepartarea obiectelor, le-am pierde?
Nu putem pastra totul, dar, asa cum natura se reînnoieste primavara, putem, constient reconstrui trairi. Încetul cu încetul, contactul cu noile obiecte le va transmite acestora parti ale fiintei noastre si ne vom simti bine cu ele, redevenind noi insine în apropierea lor. Aceeasi noi -si totusi altii-, azi mai evoluati ca ieri, nostalgici dar învingatori în permanenta lupta dintre vechi si nou
.
De ziua tatilor, dedic acet text memoriei tatalui meu, cel cu care am împartit de-alungul anilor inegalabila bucurie a muzicii .
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Tavi draga,
Ti-am scris un raspuns si retzeaua mi l-a "furat", mai mare pacatul!
Reiau ideea principala: splendid spui "sUNTEM ARHIVARII FRUMOSULUI". Ma bucur ca te-am regasit pe pagina mea!
Sa stii ca te citesc, chiar cand nu ai semne de la mine, am uneori mari probleme cu computerele si cu timpul liber!
Sunt sigura ca dragutza ta fiica nu va uita ziua de 15 iunie!
Multzam pentru cuvintele bune si semn!
Cu drag,
Vero |
|
|
|
Postat
de catre
Veronica Pavel la data de
2008-06-08 15:09:00 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Draga Vero
citind textul tau, m-au coplesit amintirile...
am ajuns si eu la o varsta la care amintirile nu pot fi inlocuite niciodata...
intre vechi si nou sunt eu sau tu sau el
in noi tot timpul se gaseste un spatiu de pastrare, un spatiu unde,"dosim" amintirile
gestul tau de-a le scoate pe veranda, in strada sau la piata de vechituri este normal... dar ele totusi virtual isi au locul in inima ta...
copilaria, adolescenta, prima tinerete, este daca vrem sau chiar daca nu vrem, exact bunurile de pret la care nu putem renunta niciodata...
prin firescul firii omului, suntem arhivarii nostalgiei, dupa o vreme...
suntem muzeografii frumosului, suntem arhivarii sufletului.
avem datoria de-a pastra fiecare piesa componenta a unui lucru care ne-a marcat. acum cand trebuie sa decidem cum putem sa ne aerisim fizic, ne vine greu...
dar trebuie, viata ne ofera sansa de-a cunoaste noul, de-a ne implica si transforma in... asteptare. toata viata, fiecare dimineata a fost ceva nou si pentru mine si pentru tine si pentru altul... am inlocuit pe ... ieri cu azi dar ne-a ramas un maine fara sa uitam de-alaltaieri...
inca mai pastrez vinilul cu Mircea Crisan , prime discuri Beatles, din anii 6o, scoase de Odeon...
si nu numai...
o fericita zi iti doresc alaturi de familia ta si... precum zici sa nu uitam data de 15 iunie..
vot cu drag, tavi
p.s . scuze daca sunt greseli typo, nu mai verific ca ma grabesc
:)
tavy |
|
|
|
Postat
de catre
Octavian Sergiu Ciurtin la data de
2008-06-08 11:30:10 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Cristi,
M-am intors "acasa", de unde pot scrie mai comod.
Multumesc mult pentru trecere si stea, ma bucur ca ti-a placut textul.
Spui ca "muzica ucide"? Care muzica? Eu credeam ca, dimpotriva, muzica poate uni, fiind unicul limbaj cu aceleasi semne de pe planeta...ca si matematica....
Petrecem prea mult timp cu trupul si prea putin cu sufletul? Oare nu fiecare secunda, de cand ne nastem, e destinata "spiritului", atunci cand invatzam? Tot timpul invatzam! Poate vrei sa spui ca omenirea se deda mai mult placerilor trupesti decat celor sufletesti? N-as generaliza. Sunt locuri, pe glob, unde foametea nu-ti permite sa ai suflet....
Vorbesti de neputintza lucrurilor cand, de fapt, toate au puteri in ambele sensuri? Bisturiul taie, dar, in mana unui bun chirurg, el da viatza! Multe, multe lucruri au o imensa putere, in final puterea le-o da cel care le utilizeaza, nu? Ca si cuvintele...aceste cuvinte printre care navigam si cu care, de fapt, cersim iubirea celor din jur!
M-a impresionat o "europeeana" care declara astazi cu dezinvoltura intr-un text postat, ca scrie aici pentru ca spera sa obtina macar o "imbratisare virtuala"....Imi venea sa-i spun ca nu neparat prin literatura poti obtine o imbratisare virtuala.....
Dar chiar si poetii-poeti, nu tot de o imbratisare (prin lectura), au nevoie? Pana la urma, gandeste-te, ce sunt cuvintele decat tot niste "obiecte" cu puteri multiple?
Multzam pentru rabdarea cu care m-ai citit!
vezi ca pe 15 iunie e ziua tatilor, sper ca baietii tai stiu, daca nu, spune-le te rog din partea mea ca e bine sa stie cand e ziua tatilor!!
Cu pretuire si prietenie mereu,
Vero
|
|
|
|
Postat
de catre
Veronica Pavel la data de
2008-06-08 05:16:25 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Vero,
Lucrurile, pe care omul le aduce, ca pe un "necesar" în viața lui, ne pot influența, mai mult sau mai puțin, fragila noastră existență!
Și când spun "fragilă", mă refer la acest trup, căruia-i dedicăm timp mult mai mult decât sufletului!
Omul, în "măreața" lui inconștiență și ignoranță, câte lucruri nu face pentru a-i "ușura" șederea pe acest pământ măriei sale, trupul!!!
Câte lucruri create de mâna omului nu aduc răul!
Câte lucruri utile, precum cuțitul care nu taie doar pâinea sau mașina ce poate lovi sau avionul ce cade sau muzica ce poate ucide sufletul sau armele ce pot distruge tot pământul sau câte și mai câte...
De aceea vorbeam despre neputința lucrurilor, cel puțin a unora dintre ele!
Am remarcat un text extraordinar, prin finețea imaginilor și a punerii în pagină!
*
Cu drag și admirație,
Cristi
|
|
|
|
Postat
de catre
Cristi Stanculeasa la data de
2008-06-07 23:25:50 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Criss,
Relatiile dintre un tata si o fiica sunt uneorti atat de adanci ca lumineaza toata viatza fiicei dupa ce tatal nu mai exista. Sigur, un pupic zilnic e superb, exista insa si multe, multe alte apropieri pe acre sunt sigura ca, instinctiv, ca om sensibil si cald ce esti, le vei intui si aplica!
Multzam mult de trecere si comentariu! Te citesc si te plac chiar cand nu comentez!
Vero
|
|
|
|
Postat
de catre
Veronica Pavel la data de
2008-06-07 14:48:03 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Monica,
M-a bucurat vizita ta pe pagina mea. Da, schimbarile sunt inerente, deocamdata raman la CD-uri, e usor cu ele cand asculti muzica clasica!
Sa stii ca mi-a placut mult poezia ta cu teii, n-am reusit sa comentez pentru ca nu se putea intra usor pe site si eu, fiind cu familia in vacantza, nu-i puteam lasa pe ceilalti sa ma astepte prea mult. Asa ca imi pare bine ca ti-o pot spune acuma.
Cu pretuire,
Vero
|
|
|
|
Postat
de catre
Veronica Pavel la data de
2008-06-07 14:44:40 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Gina,
Asa e, mi-am spus si eu ca lumea o sa creada ca mi-am luat un elefant, nu un laptop, dar intr-un pasaj pe care l-am scos din textul initial, ca sa il scurtez, dar pe care ti-l dau aici, explic, eventual, de ce discurile vinil au fost cele sacrificate, criteriul de selectie nefiind dimensiunea ci utilitatea:
"Criteriul alegerii obiectelor care trebuie abandonate pentru a face loc altora nu e legat de volumul lor, ci de gradul de utilizare: când un obiect nu a fost folosit cinci ani este de presupus ca si urmatorii cinci ani vor trece fara nevoia acelui obiect. Acest adevar e numai teoretic, pentru ca practic, exact când ai aruncat ceva, atunci îti trebuie. Dar experienta mi-a aratat ca în aceste cazuri se gasesc înlocuitori, ca în cei cinci ani precedenti când obiectul, desi în casa, era într-un loc incomod."
Am crezut ca amanuntul va ramane neoservat, dar ochiul tau perspicace l-a prins si m-am tavalit de ras!
Multzam de trecere si comentarii, sunt plecata si folosesc chiar laptopul in chestiune!
Vero |
|
|
|
Postat
de catre
Veronica Pavel la data de
2008-06-07 14:39:31 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Vero,
la prima vedere un omagiu adus tatălui tău, un text nostalgic...
nu știu ce-ai vrut, dar iată că eu captez teama de nou, spiritul egocentric, atașamentul, ca o reacție de autoapărare a propriilor valori, a sentimentelor lăsate de amintiri plăcute (doar).
mult "spațiu" și certitudinea că noul nu elimină vechiul, implicit nu lezează Eul, naște un spirit expansiv, modern.
ar fi mai multe de spus
timpul nu-mi permite să mai stau
ești un fin psiholog!
P.S. eu și fata mea, ne-am promis să ne pupăcim zilnic și peste 50 de ani... :))
vot
anpeizan, lamideofroid
|
|
|
|
Postat
de catre
Cristi Iordache la data de
2008-06-07 07:32:07 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Textul tau spune mai multe decat este scris. Omul se straduieste sa faca fata schimbarilor, tehnologia se schimba intr-un ritm fara precedent.
Ai redat frumos tristetea de a te desparti de lucruri dragi care nu mai folosesc.
In curand poate nu ne mai trebuie nici CD-uri, ca acuma cu MP3-urile incet se inlocuiesc :)
poate in curand vom avea mici computere pe care le purtam cu noi si nu mai avem nevoie nici de telefoane si CD-uri.
Schimbarile in societatea noastra sunt prea neasteptate si rapide si este o incercare sa faci fata cu brio la toate aceste schimbari.
O zi frumoasa, Monica |
|
|
|
Postat
de catre
Monica Trif la data de
2008-06-07 06:23:56 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
cineva, langa mine intrebase: 'ce poate exista intre vechi si nou'... 'generatia de tranzitie', am raspuns... si atatea altele, ma gandeam ( nu aveam chef de discutie)... si pana in finalul textului am ramas convinsa ca cele scrise se pliaza generatiei constranse de transformari... ideea de 'obisnuinta' ori 'rutina' sustine starea de spatiu cunoscut, amirosit, usor de controlat... amintirile, persoanele apropiate, evenimentele... ca un inchipuit album... (ori nescris jurnal...) schimbarile impuse din exterior de obicei nasc indoieli ori retineri... voit, dam gir adaptarii... insa:
cand am citit:
'Aducerea laptopului acasa a provocat un efect domino: a fost plasat într-un loc din care a trebuit mutat ceva, care la rândul lui a deplasat altceva, etc.'
am ras teribil... asa scris, marimea laptopului tau Veronica, trebe' ca are dimensiunea unui pian!!...cu alte cuvinte: rau te-a mai intristat renuntarea la 'discuri'... si te cred,
(mi-a placut ideea... si dedicatia!)
regards,
goia
|
|
|
|
Postat
de catre
nula nada la data de
2008-06-07 03:47:18 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23945 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|