PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Cerşetoarea de priviri Text postat de Corneliu Traian Atanasiu - Să nu-mi spui mie că o femeie nu trebuie să fie mereu cochetă! - Cum aş îndrăzni! Uite, îţi fac voia şi recunosc: orice femeie este o cochetă. - Nu răstălmăci... iar te joci cu vorbele! - Mie mi se pare că tu eşti tentată să subestimezi jocul. Nu ştii oare că, după ce primul biolog a îndrăznit să clasifice omul în sistemul taxonomic al fiinţelor vii drept homo sapiens, s-au găsit o grămadă de nemulţumiţi care, în joacă, dar nu fără rost, l-au catalogat drept homo faber, homo loquens, homo socius, homo significans ş.a.m.d. Un olandez, Huizinga, a scris chiar o carte intitulată Homo ludens, atrăgînd atenţia că jocul e nu numai un atribut esenţial al existenţei umane, ci şi o componentă permanentă a tuturor actelor sale, uneori, ponderal, cea mai importantă. Într-o astfel de perspectivă, jocul este ceva serios, grav chiar – un determinant al condiţiei şi al destinului uman. Dă-mi voie deci să cred şi eu că adevărul are şi el subtilitatea unui joc de ape şi lumini, şi cine are ochi de văzut... - Chiar dacă ai dreptate, eu nu mă pot considera de dragul jocurilor tale de cuvinte o cochetă... - Nu cumva te pripeşti ca mai totdeauna? Şi, dintr-o compromiţătoare solidaritate feministă, faci confuzii frivole? O cochetă – aşa cum bănuiesc că vom avea prilejul să conchidem – nu e deloc o cocotă. Dar cred că ar fi mult mai bine să mă lămureşti tu ce înţelegi prin a fi cochetă. - Păi e simplu, eu cred că o femeie trebuie să fie totdeauna aranjată, vreau să zic să aibă un aspect plăcut, să fie bine îmbrăcată şi cu gust fardată, să aibă maniere agreabile şi o comportare curtenitoare... într-un cuvînt să fie prezentabilă şi să se facă atrăgătoare. E bine să fie mereu drăguţă, să nu se lase copleşită de griji şi să-şi găsească timp pentru sine. Să nu se neglijeze. Şi toate astea nu înseamnă decît că ţine să fie plăcută, agreabilă, simpatică şi nicidecum o cochetă. - S-ar putea ca diferenţa care te indignează aşa de mult să nu fie chiar atît de tranşantă. A fi cochetă, aşa cum prezinţi tu lucrurile, este o prestaţie prea puţin conştientă de ceea ce face şi de ceea ce este. E un fel de joc presupus nevinovat, un fel de a cocheta cu cochetăria menit să-ţi asigure ceva avantaje fără să te angajeze şi la pagubă. O cochetă, după tine, este cea care îşi asumă pe de-a-ntregul cochetăria şi îşi face din ea o vocaţie: îi înţelege şi îi acceptă vinovăţia, viclenia şi frivolitatea. - Ce vrei să spui? Care frivolitate? - Îţi răspund îndată, dar lasă-mă să te întreb şi eu: a fi cochetă nu înseamnă a dori să fii elegantă? - Sigur, de ce nu?! - Dar înseamnă asta cu adevărat a şi deveni elegantă? - Trebuie să recunosc, mai curînd nu. - Mă bucur că eşti onestă. Sînt convins că mă poţi ajuta să lămurim cîteva lucruri. Dacă eleganţa are în ea o notă de firesc, de naturaleţe, de înnăscut, cum ţi se pare, faţă de ea, cochetăria? - Păi mai mult făcută, căutată, exhibată... - Bun. Dacă eleganţa se remarcă prin sobrietate şi economie, cochetăria vădeşte... - ...ostentaţie, abundenţă, suprasolicitare... - ...dacă eleganţa se ilustrează prin graţie şi distincţie... - ...cochetăria se compromite prin pretenţii şi caznă... - ...dacă eleganţa se distinge prin fineţe, bun gust, rafinament... - ...cochetăria se complace în facilitate şi abilitate excentrică... - ...dacă eleganţa mărturiseşte o aleasă somptuozitate... - ...cochetăria capotează în preţiozitate şi luxurianţă. Mulţumit? - Da. E cazul să recunoşti că o femeie elegantă este în mod suveran şi în toată demnitatea cuvîntului o doamnă, în timp ce una cochetă aspiră cel mult la consolatorul apelativ de cuconiţă. O doamnă îşi poartă eleganţa cu graţia şi indiferenţa împlinirii şi a absolutului, în timp ce cocheta se simte mereu între oglinzi şi se comportă ca o veritabilă cerşetoare de priviri. În raport cu eleganţa, cochetăria nu este decît veleitarism, ambiţie fără acoperire, încercare uşuratică de revanşă ratată – o facilă autopremiere de consolare. - Bine, bine, dar nu numai asta este miza. Poate cochetăria ratează eleganţa, dar asta nu înseamnă că a te face plăcută, agreabilă, simpatică nu ar fi un lucru de dorit. Sau nu eşti de acord nici măcar cu asta? - Fără discuţie, este o încercare meritorie plină de bune intenţii şi extrem de potrivită vremii noastre în care depărtarea dintre oameni creşte alarmant, iar indivizii devin indiferenţi, distanţi, chiar răuvoitori. Dar mai bine să vedem cum îşi ţine promisiunile cochetăria. - Şi le ţine. Cochetăria unei femei este un talent, acela de a-i face pe cei din jur să se simtă bine în preajma şi în prezenţa ei. A crea o atmosferă plăcută şi destinsă care să-l scoată pe fiecare din starea de stinghereală şi închidere în sine. A reuşi să-i dea încredere în faptul că e privit cu bunăvoinţă şi încurajat să se manifeste. Ce-ai vrea mai mult? - Toate astea-s minunate... şi, de n-ar exista cochetăria, ea ar trebui inventată. Fii sigură însă că există deja o grămadă de comportamente covenţionale şi codificate care înlesnesc destinderea şi comunicativitatea, care întreţin sociabillitatea la acel nivel de amabilitate şi politeţe necesar ca indivizii să nu se înstrăineze irecuperabil. Tu îmi ascunzi însă că o cochetă vrea să se facă plăcută în primul rînd pe sine însăşi şi că nu face decît să aţîţe pe cei din preajmă cu enigmatice promisiuni a căror identitate şi adîncime le ignoră cu dezinvoltură. Că, de fapt, înlăturînd stînjeneala, vrea să declanşeze o avalanşă admirativă şi un potop de complimente din partea celor prezenţi. Căci, altfel, ştii bine că există şi un mod de comunicativitate englezească care cultivă discuţiile despre vreme cu o perfectă şi glacială amabilitate, într-o atmosferă destinsă şi distinsă, părînd a agrea plictiseala ca pe modul cel mai amuzant de a fi sociabil. - Vrei să sugerezi că manevrele cochetăriei ar fi cumva prea picante? Că trucurile ei sînt ieftine şi decoltate? Că totul ar fi doar un foc de paie frivol şi condamnabil? - Oarecum. Vreau să spun că erotismul insinuant al cochetăriei, ceea ce frizează de fapt flirtul, îşi găseşte legitimarea doar ca o firească pregătire, ca o încălzire şi sensibilizare, ca preludiu şi sfioasă tatonare – ca o gingaşă amorsare a jocului erotic. Cînd însă în loc de pregătire devine doar indefinită întîrziere şi din simplă amînare se transformă în veritabilă amăgire, cînd în loc de a fi o platformă plină de promisiuni pentru ceea ce ar putea urma se instalează chiar ea pe soclul vacant, atunci dovedeşte că profită de un subtil joc al psihologiei sociale care, ignorant şi amnezic, evită şi denigrează jocul erotic, îl reneagă, substituindu-l cu un simulacru. Cochetăria este atunci doar o veritabilă artă a perpetuării indefinite a preludiilor. - Şi, mă rog, unde-ar fi crima? De ce femeia cochetă nu s-ar vrea cu adevărat dorită? Poate că ţine doar să îmbogăţească peisajul social deosebit de anost cu ispititoare vedenii care să anime neastîmpărul de fauni al bărbaţilor? - Peisajul mitologic pe care-l invoci în apărarea cochetelor nu este cel mai potrivit, căci el evocă un erotism dezlănţuit şi orgiastic şi nicidecum tertipurile defetiste ale cochetăriei. Cocheta ar vrea să cucerească omagiile unui erotism căruia nu numai că nu ţine să-i dea curs pentru a nu-şi compromite cumva onorabilitatea, dar s-ar putea să nici nu-l mai resimtă şi înţeleagă. Condusă însă de un mimetism echivoc, apt doar să aţîţe bărbaţii şi să provoace invidia femeilor, cocheta uzează cu veleităţi de nevinovăţie de întregul arsenal al cocotei. În fond, de gesturi, expresii şi atitudini avantajoase al căror tîlc, tocmai pentru că se pricepe atît de bine să le imite, nu se osteneşte să-l mai şi pătrundă. Ea se rezumă doar la o mască, la veşmînt şi fard, la mimare şi îngînare – într-un cuvînt la maimuţăreală. - Înţeleg că vrei să-i conteşti cochetei dorinţa erotică. - Vreau să arăt doar adevăratele consecinţe ale cochetăriei. Şi ele sînt acelea de castrare, căci cochetele n-ar mai fi cochete dacă n-ar confirma la perfecţie constatarea lui Anatole France din Insula pinguinilor: „Ele stîrnesc cu atît mai mult poftele, cu cît sînt în stare să le satisfacă mai puţin.” Dacă nu e frigidă de la natură, predestinare salvatoare, cocheta nu va avea niciodată curajul de a-şi verifica adevăratul apetit erotic: efectele de prestigiu pe care le implică această angajare o fac să evite programatic riscul. Dorinţa de a fi dorită nu mai e în nici un caz o dorinţă erotică veritabilă, ci o banală meteahnă a orgoliului competitiv împotmolit în frivolitate. - Mi-ai luat o piatră de pe inimă. Prin urmare, cocheta nu este nicidecum o cocotă. Văd însă că ţii să o declari pentru abilitatea ei mai mult sau mai puţin inconştientă de a reuşi să pară ceea ce nu poate fi o cocotă onorifică, aşa-i? - Da, pentru că este o încarnare a frivolităţii. În primul rînd, pentru fuga de răspundere. Sau pentru glorioasa ei ignorare în favoarea unor uşuratice şi îndoielnice succese de salon. În al doilea rînd însă, pentru retezarea nivelului aspiraţiilor umane prin abdicarea de la gravele jocuri în favoarea eternizării preludiilor. Sinonimia aproape perfectă a lui cochet cu drăguţ, prin efectul de simpatie pe care îl sugerează diminutivarea, trădează legitimarea minoratului în faţa destinului. - Şi crezi tu că femeia este prin definiţie cochetă? - Din păcate, tocmai aici e răul cel mare. Cochetăria a devenit, într-un spaţiu al inconştienţei etice, un lucru dezirabil pentru oricine şi asta trădează anestezierea gravităţii cu care ar trebui să ne asumăm jocurile sorţii. Faptul că ne-am pierdut demnitatea umană refuzînd să ne dăruim. Preferăm să cochetăm iresponsabil cu orice. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE