PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
ÎNSTRĂINARE Text postat de Liviu S. Bordas ÎNSTRĂINARE - ‘ţ-ai dracu’... Bărbatul de pe capră bătu o cruce măruntă, simţindu-se ruşinat de vorbele ieşite din gură. Nu-l auzise nimeni, după cum, de cîţiva ani buni încoace, părea că nici nu-l mai vedea nimeni. Trecea ca o umbră printre săteni, parcă vinovat că trăieşte într-o lume pe care nu o mai înţelegea. Se întorsese roata lumii, se învrăjbeau copiii împotriva părinţilor, satul era într-o fierbere pe care n-o putea desluşi... Lumea, ciopor în faţa primăriei. Îi îmbia unul spilcuit şi pomădat să vîndă pămînturile de la marginea satului, din partea dinspre oraş. Cocoaşa Mutului. Aşa se numea locul. Mutu era ăl de stăpînise pămînturile pînă după război. Ghebos, slut, hapsîn, dar harnic ca nimeni altul. Gheorghe şi-l mai amintea vag, era abia un flăcăiaş cînd l-au ridicat pe Mutu. Chiabur... S-a auzit apoi că ar fi murit în Deltă, la stuf... Pămîntul i l-a luat ceapeul, iar mai încoace, după revoluţie, a ajuns păşunea satului... - V-a luat Dumnezeu minţile... Iude... V-aţi vinde şi morţii din ţintirim... Gheorghe îşi îndemnă alene calul, în timp ce căuta cu coada ochiului spre postul de poliţie. Cu două zile în urmă îl oprise şeful de post. Cică ăla e drum naţional, şi pe drumul naţional n-au ce căuta căruţele cu cai. Că se balegă caii pe drum, iar legile europene interzic asta. - Ca şi cum ceapa pe care ai mîncat-o azi dimineaţă nu-şi trage zama din bălegarul împrăştiat în grădină de socru-tu’!... bombănise Gheorghe după ce poliţistul îl lăsase să plece. Oftă uşurat după ce văzu că uşa grea a postului era ferecată cu lacătul. Semn că şeful de post e plecat. Îl chemau mereu la oraş, la instruiri, zicea el, dar toată lumea ştia că e peste deal, la văduva primarului din Pădureni. Numa’ proasta de nevastă-sa nu ştia nimic, şi-l căina pe la toate vecinele că nu mai poate bietul cu atîtea treburi pe cap... Lîngă dispensar, după răspîntia străjuită de crucea înaltă de lemn pe care abia se mai ghicea răstignit Hristosul din tablă ruginită, alt ciopor de lume. Crîşma lui Clondir. Clondir fusese beţivanul satului. Umblase legănat pe drumuri de cînd îl ştia lumea. Pînă într-o iarnă cînd, chior de beat, rătăcise drumul pe o viforniţă cum nu se mai pomenise... La trei kilometri de sat l-a nimerit o haită de lupi. A stat pînă dimineaţa, îngheţat bocnă, în vîrful unui măr de pe marginea drumului. De atunci n-a mai pus strop în gură. De cîţiva ani îşi deschisese o crîşmă. Lumea îi spunea bar. Barul lui Clondir... - Uite-l şi pe ăsta!... mormăi Gheorghe pentru sine. Dacă el nu mai poate bea, măcar să-i nenorocească pe alţii! Şi-a pus şurţ de boldaş, iar pămîntul lui stă pîrloagă!... S-ar răsuci taică-su în copîrşeu!... Pe marginea şanţului, vreo douăzeci de bărbaţi ciocneau sticlele de bere. Abia coborîseră din autobuzul care-i aducea din oraş. Lucrau cu ziua, la şanţuri, la betoane, la cărat cu spinarea pe şantiere. Puneau ban pe ban, să-şi facă un rost, să-şi îmbrace şi să-şi hrănească muierile şi pruncii. Munca pămîntului abia dacă le asigura cît să nu moară de foame. Aşa că şi-au lăsat tarlalele pline de bălării. Cîţiva din grup înclinară din cap, alţii se făcură că privesc în altă parte. Ştiau părerea bătrînului, şi nu aveau chef de vorbele lui aspre. Erau sătui să-l audă sporovăind despre pămînt. Cele două mese din faţa crîşmei erau ocupate de cîţiva tineri. Băieţi şi fete. Fetele, în blugi, cu nişte maieuri pînă deasupra buricului, cu sînii stînd să iasă prin bumbacul subţire. - Vai de mamele voastre, îngînă Gheorghe. Staţi cu pîntecele goale la lume, să vi se vadă ţîţele şi fofoloancele. Nu mai ştiţi ce e ruşinea... Scuipă cu silă într-o parte, îndemnîndu-şi calul din hăţuri. O vreme îl urmări muzica ce răzbătea din difuzorul agăţat pe perete. Oof, banii mei... Apoi, n-o mai auzi. Gîndurile îi zburau aiurea, la feciorul pe care nu-l mai văzuse de doi ani, la baba care i se stinsese cu vreo trei ani în urmă, la postata din deal care trebuia cosită... Căruţa se mai tîrî o vreme pe drum, apoi calul coti agale şi se opri pe podeţ. Gheorghe sări de pe capră, parcă întinerit la vederea casei umbrite de nucul din curte. Dezhămă calul, turnă o vadră de apă în jgheab, apoi urcă în podul şurii, după o furcă de fîn. De sus, privi spre miazăzi, unde se iţeau, la marginea oraşului, clădirile uriaşe, cît un sat întreg, ale depozitelor şi magazinelor ce se construiau mereu, mereu, tot mai aproape, înghiţind pămîntul negru, fertil, din acea parte de luncă. O furie surdă puse stăpînire pe el. Avea un hectar dincoace de oraş, porumbul era deja pînă la pîntecele calului, cheltuise o avere cu aratul, semănatul, săpatul buruienilor... Toţi voiau să i-l cumpere. Umblaseră avocaţii pe vînt, pe ploaie, pe arşiţă, vîrîndu-i sub nas hîrtii pe care nu le citise niciodată, ci doar dăduse a lehamite din mînă. Îi socotiseră că din preţul luat ar fi putut trăi încă o viaţă fără să facă nimic. Ba şi-ar fi putut tocmi şi slugi... Feciorul a încercat şi el să-l înduplece. A stăruit, l-a rugat, l-a ameninţat... După care nu i-a mai călcat pragul de cînd i-a spus răspicat că el nu vinde nimic. Să aştepte să-şi dea duhul, apoi să facă ce-o vrea. Dar, cît trăieşte... Peste noapte, Gheorghe trăi din nou coşmarul acela care-l făcea să se trezească, noapte de noapte, îmbrobodit de sudoare. Se făcea că venea peste pămînturile dinspre oraş o matahală de fier, cu o cupă cît un camion, care muşca brazde întregi, pămînt amestecat cu tuleii de porumb, tot mai aproape, tot mai aproape... Iar el stătea la marginea lanului său de porumb, cu sapa în mînă, pînă cînd fiara ajungea deasupra lui şi măruntaiele din adincul ei, duhnind a păcură şi ulei încins, întunecau totul în jur... Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Dan Norea, să fie ăsta singurul meu păcat! Deşi nu cred... Mulţumesc pentru cuvintele calde. Cu drag, Liviu.   Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2007-06-05 20:44:08               Liviu, o proză poate fi frumoasă (ca stil) sau poate fi adevărată. Atunci când are ambele calităţi se cheamă că autorul e plin de talent şi e păcat să scrie atât de rar. Dacă nu-ţi ajunge timpul dă foc tuturor hârtiilor din jur, la căldură se dilată. :) Vin şi eu cu un vot.   Postat de catre Dan Norea la data de 2007-06-04 16:17:43               Va multumesc voua, tuturor celor care v-ati lasat gindurile si aprecierile in aceasta pagina. Inclusiv lui Tavy. Fara comentariul lui, n-as fi aflat ca poti insira cuvinte fara sa spui nimic! :)) V-as fi raspuns fiecaruia in parte. Timpul nu ma lasa... Cu drag, Liviu.   Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2007-06-04 12:42:51               Un vot si de la mine pentru un text care m-a impresionat. Si bine ai revenit. Nu mai fusesem de mult trista, citind pe Europeea. :)   Postat de catre elia david la data de 2007-06-04 11:59:07               Instrainare- sau noua optica degenerand viata si suflul Omului pamantului/... Printr-un ochi -lentila, textul reuseste sa redea actualul care desi acceptat de cel din afara traumatizeaza pe cel innascut-fiind-dependent de/... - Ca şi cum ceapa pe care ai mîncat-o azi dimineaţă nu-şi trage zama din bălegarul împrăştiat în grădină de socru-tu’!... bombănise Gheorghe după ce poliţistul îl lăsase să plece. Ideatic argumentat - nicicand-niciunde aceasta fraza nu sta vertical in fata schimbarilor validate printr-un context politic/... *Omul pamantului* rosteste cu mainile, cu sufletul/... Textul in sine se doreste o constatare mult mai mult decat o tristeste/... Textul in sine, pe langa diferentele dintre generatii, (decent-responsabil) adauga diferentele datorate transformarilor impuse/... Traume sufletesti ca un tribut lor/...   Postat de catre dima.m miruna la data de 2007-06-03 21:55:22               O realitate dura si din ce in ce mai dura, abandonul scolar va spori numarul celor care vor trai de pe azi pe maine,nici oraseni nici tarani, oameni care se simt straini la ei acasa deoarece nu ei au obosit pentru pamantul de care azi se leapada si nu va din el o sursa de trai decent.E mai usor sa inseli si sa furi in loc sa muncesti cinstit pentru a trai decent sau a risca mai putin muncind pentru altii.   Postat de catre Tamas Valeria la data de 2007-06-03 18:16:08               Zău, Octavian S. Ciurtin, mă înduioşezi... Dar cum nu are sens să explic simbolistica evidentă a verbului ’’a înduioşa’’ raportată la comentariul tău te las să îţi închipui mai departe tot ce doreşti. ATENŢIE ÎNSĂ: încetează să mai faci referinţe la persoana mea în subsolul altor autori. Eu nu am procedat niciodată aşa cu niciun text al niciunui autor. Ştii cum se numeşte asta? Codoşeală! Iar eu nu îţi permit! Şi nici nu dau explicaţii pentru acţiunile mele! Ai ceva de zis despre aia, ’’adelina’’ cu ale ei aprecieri şi intenţii, spune-i-o ei. Adică mie, în pagina mea. Josnicia de a ’’discuta’’ despre o persoană în subsolul altui autor îmi repugnă. Şi te rog ignoră-mă, la fel cum fac şi eu şi încă de multă vreme. Nu sunt aici nici pentru ’’agăţat’’ şi nici pentru ’’floricele şi dulcegărele’’ expuse într-o manieră ce frizează ridicolul, aşa cum de altfel sunt aproape toate comentariile tale. Asta ca să nu mai vorbim de neînţelegerea sensurilor cuvintelor şi stâlcirea gramaticii limbii române. Nu suntem partizanii aceloraşi valori şi nici nu avem nimic de împărţit. Înţeles? Nu aştept niciun răspuns la acest ’’comentariu’’ dar dacă te va mânca palma scrie-l în pagina mea. Liviu te rog să ierţi folosirea subsolului textului tău pentru explicaţiile datorate lui Octavian S. Ciurtin. Adelina, nicidecum ’’adelina’’. (Ortografierea numelui unei persoane aşa cum ai făcut-o tu dovedeşte lipsa celor mai elementare noţiuni de politeţe şi educaţie.)   Postat de catre Adelina Ionescu la data de 2007-06-03 14:02:08               O tranzitie - spre nu-stie-ce - a satului romanesc, care continua de vreo 80 de ani, si prinde viteza (in nu stiu care sens) in anii din urma, cu infuzii de carburant european si presiuni imobiliare locale. Liviu o vede prin ochii lui Gheorghe, cel care si-a aparat pamantul si traditiile de-a lungul istoriei, asa cum a stiut el mai bine: cu sapa in mana. Un vot pentru Liviu. O lacrima pentru Gheorghe. Calimero   Postat de catre xxxx xxxxx la data de 2007-06-03 07:41:40               Proza de calitate... structura clasica... analitica observare a lumii pe cale de disparitie.....dar in miscare....prezente umane sugerate prin trimiteri scurte, aparent nesemnificative dar care le dau substanta....un personaj ....reminiscenta a acelei specii astazi rare care s-ar putea numi....ION ...chiar daca numele lui e Gheorghe (alternativa de fapt.....poate ar zice chiar Rebreanu.. Aprecieri....de la prozator la prozator, Liviu! Calvar   Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2007-06-03 00:52:39               sunt cu erata la purtator coane` Liviu (de clipul omului...~n`adidas(i)~ ) daca-mi permiti...   Postat de catre Octavian Sergiu Ciurtin la data de 2007-06-03 00:26:50               as spune ca multe plante se numesc agatatoare dar nu toate sunt asparagus... dar sint si elene, adeline etc care sar sa-mbratiseze prin curpenul lor gesturi frivole... ramaneti dar, precum ganditi in asta lume rastigniti de un pociumb de lastarel sa-ti curga bleascul dupa el... :)) bine ma regasesc in strada cu inamicul public nr. 1 pentru asta intalnire neasteptata astern un covor de voturi... ca stelele-s pe cartela! pe capra fiind, si-n troaca mare aduc perfid, fiind, o salutare si eu ma bucur de sosire mai ales de revenire... ma bucur de un avocat de ei in viata nu am dat n-am folosit nicicand la bara doar simtul meu si-a lui ocara... :)) va rog de sunteti toti damnati in asta lume condamnati sa va feriti de nervi, borfasi de clipul omului...n`didas(i) :) tavy, cu speranta!!!   Postat de catre Octavian Sergiu Ciurtin la data de 2007-06-03 00:22:54               bine ai revenit, Liviu. întunecai, poate, în jur prin frumusţea textelor tale şi, neînţeles crezându-te, ne-ai lipsit de zâmbetul obişnuit citindu-te! aprind şi eu o stea, descrierile amănunţite reamintesc de o lume aproape uitată, locul copilăriei multora, satul românesc. emoţionantă proza ta. retrăiesc evenimente asemănătoare şi constat cu tristeţe cât de repede au trecut anii. parcă mai ieri alergam pe uliţa satului în care am copilărit, strigând pe nume personaje conturate de tine şi îţi mulţumesc pentru emoţia simţită. cu drag elena toma   Postat de catre ambigua departare la data de 2007-06-02 23:19:50               In primul rand, bine ai revenit Liviu! Indraznesc sa sper ca intoarcerea nu va fi la fel ca precedenta... meteorica! Si acum pe text. Un condei sigur de prozator format. Un text ce nu are nevoie de nicio argumentatie pentru ca se rosteste singur, cu toata forta. Glasul pamantului... glasul iubirii... legatura indestructibila dintre om si pamant... Intelepciunea simpla, dar profunda, a taranului atasat de valorile lui. Felicitari! Sa fie lumina! Nu inainte de a-mi promite ca-mi vei explicita sintagma ''şur de boldaş'' - adica sorţ de... negustor? Multumind pentru lectura, Adelina.   Postat de catre Adelina Ionescu la data de 2007-06-02 21:15:09	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE