PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Însemnări despre poezie Text postat de Elena Stefan Poezia, ca act existential, este departe de a fi ceea ce numim comunicare in sens curent. Poezia presupune un mod special de comunicare artistică de tip sugerativ. Explicativul, determinarea aglutinanţa, spunerea în manieră informativă fac rau poeziei. De asemenea utilizarea unor cuvinte şi sintagme demonetizate de prea multă utilizare ori care au facut obiectul altor poeme este nepotrivita. Pentru că un poem trebuie să fie un act creativ, adica să aducă ceva nou în raport cu stadiul cunoscut al poeziei. Insă nici noutatea nu este totul. Se vorbeşte în poezie de teoria aisbergului. În acest sens poemul devine un fel de creatie în participaţie şi caracterul de tip biunivoc al textului de tip informativ dispare. Autorul propune un text, partea văzută a aisbergului, iar pentru perceptia întregului, un întreg relativizat de contribuţia lectorului, este necesar ca acesta, lectorul, să fie un participant activ, venind cu ceva „de acasă”. Astfel un poem, atât ca urmare a textului propus de către autor cât şi a disponibilităţilor comprehensiv interpretative ale lectorului, devine un fapt artistic n-polarizant. În sensul că, în actul receptării, pot fi legitimate diverse variante de inţelegere interpretare date de semnificaţia textuală care poate fi directă, conotativă, subiacentă, făcând trimiteri de diverse ordine către alte concepte, alte idei ori ansambluri de idei, pe de o parte. Şi acest text are unicitatea lui. Ba putem spune că unicitatea sa face diferenţa specifică în raport cu ceea ce s-a mai scris. Aici pot apărea diverse controverse dintre care amintesc: este recomandabil ca poetul să fi citit cât mai multă poezie înainte de scrie pentru a fi la curent cu ceea ce s-a mai scris sau este recomandabil să nu citească ceea ce s-a scris până la el pentru a nu-şi „macula” prospeţimea şi propria originalitate. Evident că nici una dintre variantele extreme nu poate fi operaţională. Niciodată cineva nu va putea citi tot ce s-a scris până la el pentru a fi sigur că se diferenţiază de acestă îmensă zestre culturală a umanităţii. Pe de altă parte a nu citi nimic din cee ce s-a scris de către înaintaşi prezină riscul reinventării roţii adică al scrierii a ceva ce a mai fost scris, aşadar un „deja vu”. Dacă în plan creativ aceasta, să zicem, nu ar avea repercusiuni decât la nivel axiologic în plan juridic repercusiunile pot fi destul de dure mergând până la a fi considerate contrafacere şi plagiat care presupun deja aspecte sncţionatorii. Sigur, în plan practic, situaţii din acestea sunt relativ singulare, cel puţin în varinta manifestă a bunei credinţe şi bunului simţ, însă nu trebuie neglijat aspectul răspunderii morale, civile şi chiar penale în cazul atingerilor drepturilor de autor ale altora. Din punctul de vedere al functiei poetice a limbajului amintim ca selecţia şi combinarea cuvintelor reprezintă în fond actul constructiv creator. Este cunoscuta asertiunea că de fapt toţi utilizăm aceleaşi cuvinte numai că unii, marii creatori, le combină altfel. Pe de altă parte un poem este în fapt un text care potenţial poate ajunge la cunoştinţa unui „lector” prin citire, ascultare, interpretare, etc. Spun etc. deoarece există şi alte modalităţi de „limbaj” prin care cineva poate lua cunoştinţă de un anumit text de la limbajul corporal la alfbetul Braile, de la elemnte de natura coregrafică la sunete muzicale, jocuri de lumini, corpusui de semne ş.a.m.d. Acest „lector” este sau se doreşte a fi „spiritualizat” în sensul că este „prevăzut” cu o anumită pregătire, are cunoştinţe, are principii, prejudecăţi, seturi de valori şi evident o anumită capacitate de percepţie, de înţelegere, de analiză şi interpretare care-l diferenţiază de orice alt lector, având deci unicitatea sa. Aşadar am prezentat pâna acum „autorul” ca având propria sa originalitate constând în mai multe trasături subsumate a ceea ce îndeobşte este cunoscut sub numele de „talent”, „textul” ca un ansamblu de semne cu un set aleator de semnificaţii şi „lectorul” ca o entitate autonomă, înzestrată, în diverse grade, cu capacitatea de a lua cunoştinţă de text de a-l percepe, înţelege şi eventual de a-l analiza şi interpreta. „Autorul”, „textul” şi „lectorul” ca entităţi distincte şi autonome temporal şi spaţial au un statut ontologic contextual. „Contextul” definibil într-o accepţiune foarte largă drept tot ce poate fi „exterior” unei mulţimi oarecare respectiv fiecăreia dintre cele trei entităţi menţionate, autorul, textul şi lectorul, poate fi „simultan” sau „decalat” în raport de combinaţiile posibile ale celor trei entităţi . Chiar şi simultan tuturor, contextul poate conduce la semnificatii diferite ale textului. Cu atât mai mult nesimultaneitatea. Decalarea spaţială şi sau temporală a contextului în fapt prezumă alt „context” „Conjectura” text lector într-un context dat, reprezintă partea finală a creaţiei. Acum se poate „consuma” finalitatea actului creativ total. Evident că multitudinea de variabile care intervin în acest moment începând de la elementele determinative ale autorului, dacă sunt cunoscute, continuând cu multitudinea de posibile semnificaţii textuale implementate sau nu de către autor însă decelabile sau nu de către lector cu parametrii săi cognitivi existenţiali va conduce la multiple percepţii-interpretări ale textului. De unde bucuria şi plăcerea „lecturii” Este rândul lectorului să le descopere în felul său după ce, în actul creaţiei, de asemenea în felul său, autorul le va fi avut. Şi, poate, în acesta consta frumuseţea şi perenitatea poeziei. A marii poezii. In acest parteneriat dinamic realizabil în timp şi spaţiu însă peste timp şi spaţiu. * * * Am făcut consideraţiile de mai sus ca un punct de vedere la multe dintre textele aparute în ultimul timp pe site. Câteva au fost comentate. Unele însă păcătuiesc şi un comentariu la obiect ar presupune utilizarea unei « foarfeci » poetice destul de insistent. Voi da un singur exemplu şi sper ca autorul să înteleagă demersul meu ca pe unul de bună credinţă şi constructiv. Voi comenta şi alţi autori dacă acestia vor solicita în mod expres aceasta. Aşadar dupâ părerea mea poemul lui Mihai Vasile -din ciclul « nimic-bă »- s-ar putea rescrie astfel : - din ciclul "nimic-ba" - n-am nimic de spus mă încăpăţânez de parcă aş fi stăpân peste oracole pe scara evolutivă gând nevertebrat particula de praf rătăcita printre sensuri giratorii n-am nimic de înserat. dimineaţa privirile sunt pline de nisip prelins din răni de clepsidre până mai ieri sângeram angoase zdrenţuite aşezate strat peste strat strângând ultima lacrimă chircită muşcând felii consistente din propriile flăcări nu am nimic de căutat în măruntaie pot cel mult să tratez să ridic din umeri să calc mai departe pe valuri de lavă ochii se topesc încet încet vitralii Am eliminat descriptivul, inutilul, explicativul. Într-un cuvânt, lestul care face ca poemul să sufere. În principiu pot argumenta orice intervenţie însă sper că nu va fi necesar şi că demersul meu va fi uşor inteligibil. Voi remarca doar că pletora de metafore în genitiv nu face bine poemului: oracolelor lumii, scara evolutivă a demonilor, gândul nevertebrat al particulelor, rănile clepsidrelor, măruntaiele vulcanilor. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   o prezentare a ceea ce inseamna poezie, intr-o maniera excelenta, care mie personal imi place, si care ma face sa ma gandesc serios la "explicativitatea" exagerata a poeziilor mele. As fi interesat, daca ai face si asupra textelor mele o forfecare pentru a vedea unde am "pacatuit" cu prea multa-mi vorbarie goala, care nu spune nimic intr-o poezie, asa numitul balast.   Postat de catre BOGDAN GROZA la data de 2005-01-28 09:11:07               Stiu ca exista critici de arta care probabil nu au pus mana pe o pensula in viata lor, si critici de film si critici de muzica... critici de profesie... Sunt mai linistita acum cand aflu ca si tu scrii, asta inseamna ca te lupti poate cu aceleasi obsesii legate de creatie ca si noi.   Postat de catre dana stanescu la data de 2005-01-27 21:41:45               Pentru Dana. Scriu putin, poezie si uneori pagini de comentarii. Care ar fi curiozitatea ta ? Ar avea, pentru textul de mai sus, vreo relevanta faptul ca scriu poezie si / sau proza ori ca nu scriu?   Postat de catre Elena Stefan la data de 2005-01-26 16:27:17               intrebare: Elena, tu scrii poezie? sau proza? eu sunt tare curioasa in privinta asta, recunosc   Postat de catre dana stanescu la data de 2005-01-24 21:06:47               iată linkul la pagina veche   Postat de catre Pop Alin la data de 2005-01-24 14:35:41               pentru moment nu am timpul necesar pentru a reveni aşa cum am promis. am recuperat însă pagina veche şi am salvat-o pe alt server aici. poate că are importanţa ei, pentru primele reacţii ale celor care au comentat.   Postat de catre Pop Alin la data de 2005-01-24 14:18:20               Nicolae, intr-adevar ar fi ceva extraordinar ca fiecare creator sa reuseasca sa comunice intr-atat cu cititorii lui incat acestia 'sa se scufunde' impreuna cu e in universul poetic. Eu insa accept si poeziile 'incarcate' cu experiente personale..si n-as spune neaparat 'inutil'. Exista nenumarate feluri de a scrie, poezia e perceputa diferit de fiecare in parte. Indiferent in ce consta 'continutul' ei din punctul de vedere al ideilor exprimate, creatia ramane tot creatie, tot dintr-un interior sensibil provine. In plus, aceste 'experiente personale' isi au farmecul lor. Te-as ruga sa citesti spre exemplu, cateva poezii ale urmatorilor autori: Cartarescu ('Stelute in genele ei'; 'Da labuta' etc), Florin Iaru('Aer cu diamante'; 'Marile etaje'). Mai e Geo Dumitrescu, un poet execeptional ('Aventura in cer', 'Libertatea de a trage cu pusca) Toate acestea, tocmai prin introducerea unor elemente legate de viata personala, sporesc ceea ce tu numesti 'universalitatea' poeziei.   Postat de catre l;'l da la data de 2005-01-24 12:29:27               Sa ne intoarcem la tribJ)) Cred ca cel mai important este comunicarea dintre autor si cititor. Comunicarea se face prin intermediul creatiei, care nu trebuie neaparat sa fie ceva independent, ca o statuie , iar cititorul sa-i dea roata ca sa inteleaga ce vrea. Cititorul trebuie sa inteleaga in rimul rand ce a vrut ca-i comunice autorul. Din acest punct de vedere, “a reusi sa spui exact ce ai vrut sa spui » este un criteriu de autoperformanta. Creatia este ca o scufundare in adanc, trebuie sa ai timp sa iesi la suprafata si sa merite efortul. Trebuie sa-l faci pe cititor sa se afunde dupa tine, cuvant dupa cuvant, fiindca el stie ca afla ceva important- se afla pe sine. Nu te poti scufunda singur la nesfarsit. Si-ti trebuie arta, deci mestesug, implicit responsabilitate . Este o inconstienta sa spui ca nu-ti pasa daca nu te apreciaza cineva. Inseamna ca doar te… joci. Creatorul nu trebuie sa fie constrans intr-un fel. Unui om complex ii este peste natura sa se exprime simplu. Dar daca ajungi s-o faci astfel, este alt criteriu de performanta, adica scrierea ta este inteleasca de mai multi cititori. Observ ca multe creatii sunt incarcate inutit cu experiente prea personale si ies din universalitate. Poezia trebuie spusa in cat mai putine cuvinte”potrivite » Si trebuie creat un prim sistem in cadrul « atelierului » care sa ordoneze valorile, si toate probleme vor disparea de la sine, fiindca nimeni nu vrea sa scrie prost.   Postat de catre nicolae tudor la data de 2005-01-24 11:20:51	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23953 Comentarii: 120073 Useri: 1426
ADMINISTRARE