PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
arbitraj. miza - curatarea site-ului Text postat de Andrei Petre cu referire la problemele de aici : http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=21971 Exact ieri vroiam să dau pe un alt site literar ideea la care s-a gândit şi domnul Peia. Asta trebuie de făcut, pt a avea un spaţiu virtual de calitate : să concepi un sistem prin care omul să fie obligat să îşi asume identitatea. In spaţiul virtual la care m-am referit, o tipă cu ,,nume,, de comedioară romantică nu îl mai lăsa pe un tip care are un volum scos, postează cu numele lui, e cunoscut, a făcut ceva până acum, etc. Şi m-am gândit : de ce să se permită acest amestec greţos de persoane, personalităţi şi anonimi la limita patologicului ? Cui serveşte ? Nici măcar numărului crescut de click-uri, fiindcă, până la urmă, site-ul parazitat de prea multe non-valori ajunge un cerc închis, de nivel cultural scăzut, o simplă mahala cu pretenţii pseudo-literare. Eu, dacă mi-aş face un site şi nu aş urmări să câştig bani din el, cum e cazul acestuia, care nici măcar nu e înscris în trafic.ro and stuff, aş proceda aşa : când vrei să te înscrii pe site, îmi trimiţi pe mail copie de pe buletin, numele tău real, tot. Şi, la cerere, să poţi publica sub pseudonim DE OM, dar să ştii mereu că nu poţi sări calul fără să îţi fie dată în vileag identitatea (cât timp îţi vezi de literatură rămâi anonim, dar dacă te apucă puseuri belicoase / caterincoase şi te iei ba de unul, ba de altul să îţi asumi consecinţele). Nu să îşi permită un oarecare să jignească, la nesfârşit, sau să strice imaginea unui scriitor, a unui om care chiar face ceva. Domnule Corbu, aţi văzut care a fost reacţia mea la ce se întâmplă aici : am atras atenţia, în câteva rânduri, că nu e ok şi m-am cărat, între timp am scos o carte, mulţumesc editurii Vinea pt încredere şi omului de cultură Nicolae Tzone, aici intru extrem de rar, iar acum chiar cred că e important să spun aceste lucruri, poate intenţiile dumneavoastră bune nu se mai opresc în modalităţile discutabile de acţiune, de până acum. Mai bine faceţi curaţenie, schimbaţi regulamentul, ţineţi oamenii de valoare care îşi asumă identitatea. Până una alta, iată că Ioan Peia e scârbit, Ionuţ Caragea e scârbit, eu m-am cărat şi cu ce rămâneţi în schimb ? Cu un pseudonim care nu va fi niciodată nimic în literatura română, şi care, în afară de un umor plafonat şi dubios, nu are nimic ? Nu vă supăraţi, e doar o supoziţie : am bănuiala că dumnevoastră sunteţi, în realitate, Ecsintescu şi reuşiţi, astfel, să vă împliniţi faţeta ludic-agresivă pe care v-o simt. Altfel nu se explică. Îmi cer scuze dacă greşesc în supoziţia mea, numai bine tuturor şi atenţie ce oameni pierdeţi şi scârbiţi şi mai ales pt cine şi ce ! Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Elena, multumesc pentru toate aceste comentarii complexe, pentru aceasta hermeneutica remarcabila... Fii sigura ca voi tine cont de tot ceea ce mi-ai spus... p.s. scurta ta analiza din finalul ultimului comentariu este pur si simplu remarcabila...! Te mai astept... cu drag petre   Postat de catre Andrei Petre la data de 2006-08-29 14:27:24               Continuarea topicului din data de 2006-08-26 09:36:52 Pe fond: Am analizat, şi nu exhaustiv, în primele trei topice „validitatea” unor aserţiuni care ar putea, eventual, fie, susţine „fracturismul” fie ar putea pune în lumină slăbiciunile sale ori poate l-ar combate. Inconsistenţa argumentaţiei şi „fragilitatea” aserţiunilor, după cum cred că am demonstrat, se dovedesc a fi o pradă uşoară pentru fanii ori autorii curentului ori chiar pentru simplii cititori ca în cazul meu. Deşi eseul se intitulează „Prelegere despre fracturism” şi, în acest context ,te-ai putea aştepta la o adevărată lecţie despre acest „curent”, referiri concrete la „curentul fracturist” se fac doar în două paragrafe pe care le citez mai jos: „Fracturismul este un curent creat de tinerii autori, dornici să pătrundă în "lumea celor mari", în lumea celor recunoscuţi. Şi pentru că acest lucru se dovedeşte de multe ori foarte dificil, sau, mai degrabă, cere timp, are un ritm al său, firesc, lent, tinerii au hotărât să creeze un univers alternativ, o variantă. Şi astfel a luat naştere fracturismul (şi alte curente literare asemănătoare, pe parcursul istoriei). Opunându-se curentelor clasice, fracturismul încearcă să aducă arta cu "picioarele pe pământ". Pe scurt, deviza fracturismului (în viziunea lui Ionuţ Chiva - "Manifestul fracturist" - partea a III-a, "Fracturismul în proză"), este, "Trăieşte aşa cum scrii!" Încercând să transpună viaţa în cuvinte, aceşti creatori uită însă că arta este tocmai o evadare din banal. Suntem înconjuraţi de banal, de ludic, de mundan. Prin artă (care este produsul cel mai rafinat al raţiunii umane, sau, după cum spune Lucian Blaga, singurul lucru care ne individualizează, mai presus de animale), omul încearcă să transceadă acest mundan, să se individualizeze pe sine în metafizic, în sacru.” „Cărţile noi şochează prin prezentarea acestei părţi ludice, prin prezentarea banalului, fără ca în spatele acestuia să existe ceva. Aici, exponenţii fracturismului s-au inspirat din marii scriitori ai lumii, fără să înţeleagă cu adevărat că în spatele faptelor de multe ori banale, se ascund principii şi idei, o adevărată colecţie ideatică, ce nu este în niciun caz la îndemâna unui cititor superficial. Fracturismul preia doar faţada, uitând să se concentreze şi asupra conţinutului. Este cred descris cel mai bine de expresia "formă fără fond",” Din păcate şi aceste paragrafe sunt departe de ceea ce te-ai aştepta de la o prelegere! Din tonul inchizitorial al Manifestului fracturist, din negarea (nimic nou sub soare!) aproape totală a poeziei, poeţilor, mentorilor şi grupărilor actuale nu cred că se poate deduce concluzia că autorii acestui manifest sunt „dornici să pătrundă în "lumea celor mari", în lumea celor recunoscuţi.”. Cât priveşte aducerea artei cu "picioarele pe pământ" ca o consecinţă a devizei "Trăieşte aşa cum scrii!", simpla enunţare nu aduce nimic nou. Pornind de la acestă deviză m-aş fi aşteptat la o analiză atentă pentru că sunt multe de spus. Condiţionarea valorii unei opere de „sinceritatea scriiturii” înţelese la modul propriu, „ …să trăieşti aşa cum scrii” anulează, o sumedenie de opere deoarece probabil mulţi dintre autori nu vor fi trăit aşa cum au scris. Eu cred că importantă este sinceritatea scrierii, credinţa în ceea ce scrii. Mai puţin important este dacă autorul este bogat, sărac, suferă de depresii este optimist incurabil, are mai multe joburi ori este şomer. Multilateralul Leonardo da Vinci probabil ar trebui alungat dintre marii creatori ai umanităţii, ca să dau numai un exemplu. Axiologic vorbind, cred că importantă este opera. Nu spun că autorul nu are importanţă. Însă a obliga un autor să scrie cum trăieşte limitează din start capacitatea creatoare, imaginaţia sa, fascinaţia sondării unor zone reale sau virtuale greu de „experimentat” şi în plan personal, etc. Împărtăşesc concluzia cum că fracturismul ar putea fi o simplă „ formă fără fond” însă autorul doar a emis-o nu a făcut şi demonstraţia. Fără a nega experimentul artistic de orice fel fără a avea ceva împotriva celor care s-au asociat şi au „inventat” acest „curent” cred că „Manifestul fracturist” oferă un câmp pentru a-l dezbate, a-i înţelege valoarea, dacă o are, şi a-i pune în lumină limitele sau chiar falsitatea. Cu titlu de exemplu să luăm afirmaţia „Fracturismul este un curent al celor care existã aşa cum scriu, eliminînd din poezia lor minciuna socialã.” Sic! Superb spus. Şi alţii au avut ca ideal programatic eliminarea minciunii sociale. Trăiesc distinşii noştri „inventatori” aşa cum scriu? Îşi respectă ei propriile credinţe? Ia să vedem pasajele următoare: „Anarhia noastrã este revolta unor mai mult sau mai puţin falşi marxişti care vãd cum nişte fascişti nenorociţi ca Fukuiama pledeazã pentru o lume care distruge valorile spirituale ale umanitãþii. Mai bine sã distrugem noi lumea.” , „În primul rând, fracturismul propune refuzul noţiunilor, conceptelor, denumirilor, etichetelor de tot soiul, pentru a ajunge din nou la complexitatea vie a realului şi a individualitãţii. „Fracturismul refuzã generalitatea limbajului comun.” Teoria spune că dacă se găseşte cel puţin un exemplu care să contrazică o propoziţie, în sens logic, această propoziţie este falsă. Aşadar, revolta noastră este „a unor mai mult sau mai puţin falşi marxişti”. Nu marxişti adevăraţi oricum! Poate fi sinceră revolta unor mai mult sau mai puţin falşi marxişti? Poate, în procentul de falsitate existent şi asumat. Aşadar la nivel de doctrină acceptăm o posibilă minciună socială! Fracturismul propune refuzul [….] etichetelor. Probabil „fascişti” şi „nenorociţi” în limbaj fracturist, nu sunt etichete iar a-l denomina pe un neoconservator cu viziuni liberale care vede viitorul umanităţii pozitiv cu victoria liberalismului şi a păcii globale, drept fascist, şi mă refer aici la Francis Fukuyama , nu va fi fiind o minciună. (probabil la el va fi făcând trimitere Manifestul fracturist. Dacă mă înşel prezint de pe acum scuze!) De asemenea, în acelaşi limbaj fracturist, „şoarecii de bibliotecă”, „revistuţele”, „ioviştii”, „acoliţii” etc. etc. nu vor fi făcând parte din „generalitatea limbajului comun”. Iată doar trei pasaje care se află în evidentă contradicţie cu „direcţiile” asumate prin Manifestul fracturist. Însă textul este cu adevărat suculent. Şi când te gândeşti că acest Manifest a făcut atâtea „victime” fanfracturiste, care înghit pe nemestecate astfel de afirmaţii, ba, mai mult, ajung să-i facă pe alţii „limitaţi”, „setaţi” cum o face distinsul nostru coleg Enache Ionuţ Laurenţiu, poţi doar să constaţi: este incredibil câte lucruri de necrezut pot crede unii! Sfârşit Despre „Manifestul fracturist” poate cu altă ocazie.   Postat de catre Elena Stefan la data de 2006-08-28 13:17:23               Daniel, se vede clar ca scriitorii tineri din Romania au... "Aici, exponenţii fracturismului s-au inspirat din marii scriitori ai lumii, fără să înţeleagă cu adevărat că în spatele faptelor de multe ori banale, se ascund principii şi idei, o adevărată colecţie ideatică, ce nu este în niciun caz la îndemâna unui cititor superficial. Fracturismul preia doar faţada, uitând să se concentreze şi asupra conţinutului. Este cred descris cel mai bine de expresia "formă fără fond", introdusă de Titu Maiorescu. Iar un astfel de act al creaţiei este din păcate, în esenţă, peren." "Fracturismul preia doar faţada, uitând să se concentreze şi asupra conţinutului" - e foarte clar cred eu!!! Astept si eu alte argumente, cum am mai zis... :) Elena, eu am incercat sa raspund asa cum am putut eu... Acolo, in cazul cacofoniilor, ai dreptate, mi-am dat seama de asta cand am scris textul, dar mi-a placut prea mult topica frazei si am renuntat sa schimb... Etica si morala nu tin de natura, sunt inventii artificiale ale oamenilor... voi mai raspunde in zilele urmatoare, dupa ce mai meditez... va mai astept pe toti in paginile mele! Va multumesc!!! cu drag petre   Postat de catre Andrei Petre la data de 2006-08-26 23:10:07               ""Aici, exponenţii fracturismului s-au inspirat din marii scriitori ai lumii..."" etc. nu precizezi cine sunt acei scriitori, ce au imprumutat de la ei fracturistii, prin ce se diferentiaza samd. vorbesti la modul foarte-foarte general despre ceva. apoi, despre altceva. si abuzezi de "sintagme/maxime" nejustificate. daca tie ti se pare ca e prelegere... dar, repet, in nici un caz despre fracturism. alte argumente nu am de ce sa aduc. pentru ca nici nu am de la ce porni, nu am ce sa combat pe linie de fracturism, pentru ca nu spui nimic. vino cu ceva si dupa aia lansam si polemica... in rest, au punctat foarte bine CT Atanasiu si Elena Stefan.   Postat de catre daniel d marin la data de 2006-08-26 11:22:59 Parcurge cronologic comentariile acestui autor Text anterior       Text urmator               Continuarea topicului din 2006-08-25 08:40:23 „Cel mai puternic supravieţuieşte, cel mai slab piere, iar între aceste două extreme apare echilibrul.” În natură în cea mai mare parte aşa se întâmplă. În societatea spartana tot aşa se întâmpla cu bune rezultate în domeniul războiului şi al apărării cetăţii-stat. În plan cultural efectele adoptării unui astfel de comportament însă nu s-au dovedit benefice. Îmi este greu să dau exemple de artişti ai Spartei! Societatea modernă, civilizată refuză acest „darwinism social”. În baza eticii şi a moralei şi cel slab are dreptul la viaţă. Mai mult decât atât el este ocrotit şi în cele mai multe cazuri „discriminat pozitiv” Nu cred că doar această paradigmă comportamentală să fie cauza însă cu siguranţă a avut şi are un rol important în determinarea creatorilor şi a creaţiilor. „Tinerii încearcă să îşi facă loc în lumea adulţilor”. Mulţi nu fac asta ci îşi crează o lume a lor, o altă lume bazată pe alte seturi de valori. „Nu poate exista alb în absenţa negrului” Ba poate. Ontologia culorii este una, armonia - disarmonia culorilor, existenţa paletei coloristice, nuanţele reprezintă altceva. Care are ori poate avea acelaşi nivel de autonomie. „Nu scrii din suferinţă, scrii pentru că vrei să creezi”. Mulţi scriu din suferinţă, alţii, Bataille, de exemplu, ca să nu înnebunească, alţii din nevoie, alţii din ambiţie, defulare, plictiseală, convingere, etc. Sunt varii motive ale scrisului şi a le reduce doar la a scrie pentru a crea este, după opinia mea, reducţionism pur. Ca principiu general actele şi faptele umane au două determinări: ambiţia şi/sau nevoia. Şi scrisul, în ultimă instanţă, se subsumează acestor motivaţii iar, teleologic vorbind, de cele mai multe ori, nu „creaţia în sine” este scopul artei ci semnificaţia actului artistic, plăcerea, bucuria, ura, delimitarea, mesajul ori altele de acest gen reprezintă aspiraţia celui care scrie. Tot la capitolul nerealizări mai exemplific fraza „Nu cred „că cineva” vrea să fie ţinut minte ca o parte a... Cred că toţi vrem să fim ţinuţi minte „ca Cineva”” care, în principiu ar putea avea o mare valoare de adevăr însă modul cum a fost formulată, cu acele două impardonabile cacofonii, pe care le-am pus între ghilimele, este devastator atât pentru frază cât şi pentru text şi, mai ales, pentru valoarea argumentaţiei. Iată de ce se impune atenţie şi rigoare până la acribie pentru un astfel de text! Dintre aserţiunile valoroase ale textului menţionez: „Progresul a adus cu sine o alienare şi o uniformizare teribile, care distrug valorile şi încurajează spiritul grupului creat artificial. Alăturarea oamenilor s-a transformat dintr-un fenomen firesc, o consecinţă a dorinţelor sau a impulsurilor, într-o activitate orchestrată, o forţare ce are o singură consecinţă firească: alienarea.” „Cronologia nu face decât să scoată în evidenţă ciclicitatea inerentă istoriei. Conflictul dintre generaţii a existat în trecut, există în prezent şi mai mult ca sigur va exista şi în viitor.” „Suntem înconjuraţi de banal, de ludic, de mundan. Prin artă (care este produsul cel mai rafinat al raţiunii umane, sau, după cum spune Lucian Blaga, singurul lucru care ne individualizează, mai presus de animale), omul încearcă să transceadă acest mundan, să se individualizeze pe sine în metafizic, în sacru.” „Omul care nu doreşte să aibă un impact asupra lumii din jurul său nu este om cu adevărat.” „Fireşte că poţi aborda subiecte din orice arie. Însă nu trebuie să le abordezi ad literam, banal, plat. Vulgaritatea este la îndemâna oricui. Tocmai capacitatea de a exprima această "vulgaritate" într-un mod artistic reprezintă talentul. Nu aruncând cuvinte vulgare vei reuşi să îl faci pe cititor să lectureze în continuare. Nu trebuie să scriem pentru un public cu nivel minimal de inteligenţă, trebuie să scriem pentru acei oameni care sunt capabili să intuiască ideile şi să meargă singuri mai departe. Tot ceea ce înseamnă creaţie înseamnă automat raţiune.” „Nu este greu să înjuri, nu este greu să te comporţi ca un animal. Mai greu este să dai sens acestor acţiuni, să înţelegi aceste impulsuri. O artă care glorifică banalul nu are nicio şansă de progres. Nu va rămâne nimic în urmă, tocmai pentru că acea artă nu aduce nimic nou. A nu se înţelege greşit, când spun ceva nou, nu mă refer strict la idei. Poţi să vorbeşti despre cea mai mare tragedie ca un biet ţăran cu patru clase, sau ca un intelectual rasat. Ambele perspective au autenticitate... Depinde numai de noi pe care vrem să ne-o arogăm. Este uşor să folosim vulgarul inutil, acesta este la îndemâna oricui. Dacă însă am analiza un pic, am observa că nici în acele cazuri el nu este firesc.” „Cei care se bat cu pumnul în piept alegându-şi ca subiect banalul trecător, trebuie să înţeleagă că este foarte probabil ca şi creaţiile lor să devină odată cu timpul trecător, la fel de banale! Să nu creăm în bătaie de joc, pentru că până la urmă nu ne obligă nimeni să creăm. Există metode de destresare mult mai bune decât înşirarea problemelor pe hârtia mută... Aşadar, să nu trăim cum scriem, nici măcar să nu scriem cum trăim. Lumea artei este una a fantasticului, a ideilor...” „Noi suntem fiinţe individuale şi trebuie ca prin actele noastre să ne afirmăm această individualitate” „Atunci, să învăţăm să ne asumăm propria fiinţare, să învăţăm să ne asumăm consecinţele acţiunilor noastre! Puterea este în noi, pentru că fiecare dintre noi este într-un fel sau altul viitorul... Viitorul este al celor ce vor să facă ceva serios, viitorul este al celor ce vor să schimbe lumea!” Va urma PS1. Andrei răspunsurile tale au fost dezamăgitor de paralele cu argumentele concrete pe care eu le-am adus. Sigur este dreptul tău să reacţionezi cum crezi de cuviinţă. Însă m-aş fi aşteptat fie să-ţi asumi acele erori pe care ţi le-am semnalat fie să le iei pe rând şi să-mi demonstrezi că m-am înşelat. PS2. Surprinzătoare blazoane ideatice de tip bumerang am putut întâlni în subsolul textului! „dar nu poti discuta rational cu persoane setate sa aiba o anumita conceptie” „m-a distrat naivitatea comica din comentarii” „mie mi se pare un text comic si atat.”   Postat de catre Elena Stefan la data de 2006-08-26 09:36:52               Daniel, Ionut, treaba sta in felul urmator... Deci, fiecare are dreptul sa spuna un anumit lucru... Fiecare aduce (sau nu aduce, depinde cum ii convine lui) argumente in sprijinul acelui lucru... Eu cred, de fapt sunt sigur, ca am adus argumente... Daca sunt bune sau nu, eu, captiv in propria-mi subiectivitate inerenta, nu pot sa ma pronunt... Asadar, asupra validitatii argumentelor mele se pot pronunta numai cei aflati in exteriorul meu... Insa acestia trebuie la randul lor sa isi argumenteze ideile. Voi spuneti ca nu aveti ce discuta, ca bla bla bla, ca bla bla bla... Sau ca e naiv... Sau ca nu e prelegere (adica, probabil, ca nu s-ar putea preda intr-o institutie superioara de genul facultatilor - cand stiu personal ca acolo se predau de multe ori lectii de clase primare - ce inseamna totusi o cunoastere vaga a termenilor...), sau ca fracturismul (care cred ca este evident, a fost ales pe post de simbol, ca fiind reprezentativ, insa in niciun caz absolutizat...) este singurul curent implicat, la care incerc sa fac referire... Eu astept argumente, nu idei, nu balmajeli... Daca crezi ca nu ai ce sa discuti, atunci nu mai discuta... Daca nu ai ce spune, nu mai spune... Dar atata timp cat vrei sa spui ceva, spune ceva argumentat - fac inca o data precizarea ca nu ma refer la valoarea argumentelor, care poate fi definita doar din exterior, ci la existenta in sine a acestora... eu va astept cu aceste argumente si va salut... sincer petre   Postat de catre Andrei Petre la data de 2006-08-26 02:35:07               daniel adica ce ti se pare naivitate comica in comentarii? fiindca mie mi se pare un text comic si atat.   Postat de catre Rotaru Alexandra la data de 2006-08-26 00:49:22               draga Andrei, dar textul tau nu e "prelegere" si nici despre fracturism. schimba titlul! si eventual textul. PS: dar m-a distrat naivitatea comica din comentarii :))   Postat de catre daniel d marin la data de 2006-08-25 23:58:29               Ionut, daca ai analiza mai atent, ai vedea ca eu nu ma contrazic... Eu nu spun ca omul trebuie sa se bucure de negru sau de alb sau sa nu le conteste... Eu accept ca exista si negru si alb, si spun ca negrul nu are nicio valoare... Valoarea nu are nici o legatura cu fiintarea... Nu trebuie sa imbratisam negrul doar pentru ca acceptam ca el exista... El exista, este o varianta, pe care putem sa o acceptam sau sa o respingem... Initial acceptam ca varianta exista (la asta ma refer eu), iar povestea validitatii ei este total alta... Si da, eu aud ce spun!!! Mai ales cand citesc... :) petre   Postat de catre Andrei Petre la data de 2006-08-25 23:11:23               andrei nu desfiintez textul datorita acelei afirmatii, incearca tu sa o intelegi si apoi mai vorbim. ti-am spus, nu ma lansez in comentarii deoarece capacitatea ta de a privi obiectiv se ineaca in monoideism. invata albul despre negru, atunci o sa intelegi si fraza de mai sus. nu poti spune ca accepti albul si negrul dupa ce ai scris mai sus. nu te contrazice ca e aiurea. aiurelile tale sunt doar complexe de om ce se vrea critic, dar citeste manuale de algebra. tu te auzi ce spui ?   Postat de catre Rotaru Alexandra la data de 2006-08-25 17:54:49               Gina, ideea este ca modificarile trebuie sa porneasca din interior. Problema este ca de cele mai multe ori aceste probleme nu sunt intelese de cei din interior, ci doar de ce din exterior. Si atunci, iata, ne aflam in fata unui paradox, pentru ca, cei din exterior, in momentul in care intervin, sunt acuzati ca intervin fara sa fie in cunostiinta de cauza... Da, este just, pentru ca doar cei din interior cunosc fenomenul in amanunt... Asta nu inseamna ca parerile din exterior, in imperfectiunea lor inerenta, trebuie sa fie respinse a priori... In orice alocutiune exista si un sambure de adevar ce merita analizat... Ionut, te invit sa desfiintezi textul... Exact aceasta conceptie inseamna ca eu accept si bunul, si raul, si albul, si negrul... Totul este firesc... Mie imi plac polemicile... Daca tu te legi de cateva cuvinte si uiti ideea principala, eu nu am ce face... Mi se pare ciudat sa spui ca un eseu de 10.000 de semne se prabuseste din cauza unei singure fraze... E ciudat, si te rog, sa explici, sa dezvolti... eu cred ca de bine de rau am oferit argumentele mele, insa tu te lansezi in afirmatii fara ca macar sa incerci sa oferi un argument... si nu este niciun motiv de stres... suntem aici sa discutam, sa dezbatem, nu sa ne enervam... Elena, am sa incerc sa punctez cateva dintre problemele pe care tu le-ai scos in evidenta... 1. Oamenii, fiintele, in esenta lor, sunt sociale. A fi individual in absolut inseamna a nu interactiona cu cei din jurul tau. Or acest lucru este imposibil, pentru ca, vrem nu vrem , suntem obligati sa interactionam cu ceilalti, suntem dependenti de ei... De aceea, eu am spus ca absolut toti oamenii sunt membrii la un moment dat intr-un grup, o casta, o generatie... Insa in arta, care este cel mai subtil produs al ratiunii umane, trebuie sa evitam sa alunecam in aceasta capcana, trebuie sa renuntam (rational, caci altfel este imposibil, avand in vedere "obisnuinta" generata de viata in societate) la natura noastra sociala. Nu conteaza ce au zis, Einstein, Spinoza, sau ce au zis altii despre ei... Cu totii suntem oameni, animale rationale, si cu totii avem in mare aceleasi particularitati... Gandurile cele mai intime nu exista practic pentru lumea din exterior, deci presupunerea ca ele exista nu este decat un sofism... 2. Aceeasi problema si in cazul tradatorilor... Nu poti cunoaste tradatorul decat cand acesta tradeaza... O data ce efectul a fost localizat, definirea cauzei nu este in niciun caz mai usoara... Mecanismul principal al gandirii oricarei fiinte vii este determinat esential de dorinta de auto-conservare... Asadar, vrem sa ne conservam, iar conservarea psiho-somatica este vitala... iata de ce cu totii, in momente din viata noastra, aruncam vina asupra celor din jurul nostru... Sau, in cazuri generalizate, se creeaza paradigme metafizice spre care sa fie catalizate acestea reprosuri... Religia e exemplu cel mai bun si nu cred ca mai are nevoie de alte argumente... 3. Doua opere, de fapt comparatia in sine, este subiectiva... De aceea am spus ca doua opere nu pot fi comparate aproape niciodata... Mai exista si exceptii... Care intotdeauna confirma regula, care de fapt, nu trebuie sa existe... Nici o clipa nu este la fel cu alta, iar viata noastra este formata din cele mai pure contrarii... Aceasta este existenta... Sper ca am reusit sa lamuresc cateva dintre problemele pe care le-ati ridicat... Ma bucur ca sunteti doritori de polemica si va multumesc ca ati avut rabdarea sa cititi textul si sa mai si lasati semne... Va mai astept, si astept de asemenea alte polemici, pentru ca este realmente o placere sa discuti cu oameni inteligenti... va multumesc inca o data si va mai astept cu multa pretuire petre   Postat de catre Andrei Petre la data de 2006-08-25 16:28:00               petre as putea sa iti desfiintez textul doar pornind de la " Un om înţelept învaţă să accepte şi albul şi negrul, în diferitele proporţii în care acestea apar", dar nu poti discuta rational cu persoane setate sa aiba o anumita conceptie. motiv pentru care nici nu ma stresez sanatosi sa fim   Postat de catre Rotaru Alexandra la data de 2006-08-25 11:20:08               Continuarea topicului din 2006-08-24 11:13:59 Nu este adevărat şi nu se poate demonstra că „oamenii întotdeauna încearcă să-şi justifice acţiunile prin intermediul celor din jurul lor” nici chiar atunci când îşi sacrifică individualitatea. Ader la un partid, aşadar îmi sacrific o parte din „individualitate” sau chiar toată, supunându-mă statutului şi doctrinelor, ideilor, etc. acelui partid ( grup, grupare, curent, generaţie castă, etc.) La un moment dat nu mai recunosc linia şi autoritatea partidului. Pot acţiona prin intermediul celor din jurul meu printr-o acţiune de convingere sau manipulare de a-mi justifica acţiunile de respingere, negare împotrivire, sau uneori de destructurare însă o pot face şi direct asumându-mi decis, deschis şi ferm aceste acţiuni. De unde până unde „întotdeauna” şi „prin intermediul”. Dictatorul „se înconjoară întotdeauna de oameni care gândesc ca el”. Altă aserţiune falsă. Dictatorii se înconjură atât de oameni care gândesc la fel cât şi de oameni care „simulează” că gândesc la fel sau chiar de oameni care nu gândesc la fel din motive să le zicem strategice (referitor la ceştia din urmă). Marile trădări istorice de la Iuda la Brutus, de la generalii lui Hitler la Pacepa, etc. nu cred că au fost făcute de oameni care „gândeau” sau „mai gândeau” la fel ca „dictatorii” (am inclus aici oarecum forţat şi simbolul creştinismului ca un metaforic „dictator al binelui” al noii legi, (grupări, religii, etc!) mai mult datorită notorietăţii trădătorului!) Aşadar QED. În astfel de aserţiuni generalizatoare şi absolutiste se impune o abordare mai prudentă. Pentru că altfel ele devin uşor demontabile iar dacă sunt folosite ca argument pot periclita însuşi „adevărul” argumentat astfel. De aceea ar trebui să devină reflex analiza logică a unor astfel de afirmaţii şi văzut din start dacă nu cumva există şi un singur exemplu care poate le poate contrazice. În aceste situaţii se pot utiliza reformulări de tip prudenţial „poate” „aproape în întregime”, „o mare parte” , „cea mai mare parte”, etc. etc. Nici aserţiunea imposibilităţii comparării a două opere nu este corectă logic vorbind. Însă formularea „a compara două opere este aproape imposibil” lasă autoruluiu în caz de contestare şansa acelui „aproape”. Pentru că, principial, orice se poate compara cu orice. Remarcaţi că am spus „principial”! Relevant este rezultatul comparării. Va urma   Postat de catre Elena Stefan la data de 2006-08-25 08:40:23               erata" fragemntar" (auzi tu!)- fragmentar...   Postat de catre nula nada la data de 2006-08-25 02:38:59               petre, se discuta (chiar din interior) destul de anemic despre...pe schela pshyco- stress, a chiar termenului- "termiologistilor" implicit traire, aderare, stress adiacenta implicare-zel de zi cu zi...nu vreau sa detaliez...am studiat platforma, ideologico- cincinala...si indulgent, afirm, din chiar procreere, cei dedicat implicati, se considera " greu de adaptat" fiziologico- morfologic, conceptiei...cred in cele decretate de fracturisti...stii de ce?...fiindca sunt farame de rebeliune, implicate adn-ic in artistic, creativ, caramizi de secol XXI- insa, cumva vulnerabil- cronologic...sustin cumva curentul, insa nu stiu pentru cat timp vor fi ei, capabili sa-l intretina...sper in nemurire...si asta, blestemat, o sa aduca un final...goia, fragemntar despre....insa banuiesc o scriere despre, tot va ramane, arhivata!   Postat de catre nula nada la data de 2006-08-25 02:24:12               Cateva raspunsuri... Mariana... multumesc pentru vizita si te mai astept... Ionut... generatia tanara este cunoscuta cred de foarte multi... Tupa, Komartin, Chiva, Sociu, Vakulovski, Bradea etc etc etc... Sunt multi, si nu vad rostul unei insiruiri... E de ajuns sa citesti manifestul, si intelegi scopul, insa eu te asigur ca am citit si poeme, si proza... prea mult cred... :) Elena, comentariul tau este intradevar un exercitiu de hermeneutica foarte bine realizat... Am sa meditez si apoi am sa raspund... Acum, pe fuga, nu am timp... Corneliu, la fel, am sa raspund indata ce voi gasi timp... Octavian, multumesc pentru aprecieri... Va promit raspunsuri si va mai astept pe toti... cu prietenie petre   Postat de catre Andrei Petre la data de 2006-08-24 21:51:05               Andrei bine spus bine gândit se referă la viitor... excelentă prelegere despre mâine, este pedagogică şi cu f.multe de învăţat ... cine are cap să-nveţe... cu plăcere am intrat in această "retrospectivă" a viitorului literar cu drag tavy   Postat de catre Octavian Sergiu Ciurtin la data de 2006-08-24 14:22:11               Consimt şi eu la ce spune Elena Ştefan. Referirea la fracturism este extrem de subţire, nu e analizat nici manifestul şi nici producţiile celor ce se declară aderenţii grupului. "Prelegere" se dovedeşte doar un cuvînt fără acoperire. Pe de altă parte, grupările sînt foarte diferite, generaţiile au sau nu au conştiinţă de grup, orientările se simt solidare sau sînt numai o fatalitate istorică, curentele literare sînt mai degrabă opera post factum a istoricilor şi criticilor literari, iar grupările de tip avangardist, constestare etc. încep abia odată cu dadaismul (cred), adică extrem de tardiv în istoria artei. Problema grupării, manifestului, liderului, comportării celor ce aderă şi susţin mişcare este şi ea destul de delicată. Şi cere mai multe cunoştinţe şi o aplecare mai serioasă asupra fenomenului. Cred că te-i cam pripit, dar poţi relua tema abordînd o arie mai restrînsă şi focalizînd mai bine laserul.   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2006-08-24 13:19:04               Exerciţiu de lectură De la prelegeri la rigoarea argumentaţiei Un text interesant prin problematică şi promovarea unor idei. Din păcate inconsistent în ceea ce priveşte susţinerea lor. Şi, din acest motiv, poate conduce la riscul decredibilizării ideilor. Ceea ce este rău, în special, pentru idei. Mai ales când ele sunt generoase, reale pe fond. Mai ales dacă acele idei sunt de interes general. Argumentarea lor inadecvată ori facil demontabilă poate compromite valoarea ideilor, în conştiinţa persoanelor mai puţin deprinse cu fenomenul analizei profunde. Pe de altă parte se oferă argumente „pe procedură” adversarilor care astfel le vor putea uşor combate. Şi, astfel, câştigând pe procedură, printr-un proces de substituire fondului cu procedura, ca efect pervers al inteligenţei speculative, uneori, alteori, ca efect al practicări sofismului, ca metodă de persuasiune pentru minţi mai puţin antrenate, adversarii pot impune ideile antitetice pe care ei le au, chiar dacă, acestea din urmă sunt evident eronate. De aceea se impune ca abordarea unei atari problematici să se facă după o serioasă şi riguroasă analiză a argumentelor „ieşirea în lume” urmând a fi făcută după o eventuală testare polemică a argumentaţiei. Un bun studiu de caz ne oferă textul de mai sus. Îl abordăm din următoarele considerente: - problematica propusă - tinereţea autorului în care întrevăd în viitor un posibil redutabil gânditor. - provocarea capacităţii de argumentaţie a autorului. - observaţia potrivit căreia autorul este stăpân pe sine şi va avea capacitatea de a rezista unei serioase analize sine ira et studio - necesitatea ca textul autorului să reziste în viaţa reală şi nu numai într-un mediu uşor extaziabil şi conotativ encomiastic. Mai sunt şi alte motive, poate de natură didactică, poate de natură strict cognitivă, etc. Aşadar să revenim la text. Spune autorul „Din cele mai vechi timpuri, artiştii, creatorii de frumos, au acceptat să fie încadraţi în caste, în grupuri, în generaţii.” Aşa să fie oare? Să ne amintim că acest text, prin problematica abordată, are ori va avea cu siguranţă adversari. Puternici. Ce vor face aceştia citind această frază? Simplu. Vor „denunţa-o” ca nefiind adevărată. Le va fi greu? Să vedem. În general artiştii se vor unici şi liberi. Şi este firesc să fie aşa. Însă pe baza unor afinităţi, convingeri, idei unii se „întâlnesc”, „se constituie” se „structurează” în grupări, grupuri, caste, generaţii etc. formale ori informale. La care pot adera şi alţii din varii motive ca de exemplu nevoia de instruire, admiraţie, etc. Aşa putem distinge, din diverse domenii, şcoala milesiană, şcoala pitagoreică, multitudinea de curente litarare, şcolile de pictură, etc. Au acceptat astfel de „creatori să fie încadraţi” în sistemele invocate? Acesta este termenul potrivit? Au fost şi sunt şi personalităţi care nu au făcut parte din astfel de grupări. Câteva exemple izolate, Spinoza care nu a aparţinut unei anumite şcoli filosofice, Einstein care afirma „niciodată nu am aparţinut in întregime vreunui stat sau cerc de prieteni, nici măcar propriei familii. Fericirea si bunăstarea nu au fost niciodată idealurile mele“, Van Gogh, care nici el, nu a aparţinut vreunei "scoli", preferinţa sa pentru lumină si culoare şi lucrul în mijlocul naturii , deşi specifice impresioniştilor nu l-au integrat practic nici unui curent. Aceste exemple se referă la actul conştient al „aderării” creatorilor la anumite grupuri, grupări, şcoli, curente, etc Există apoi „apartenenţa” la astfel de „structuri” dată de taxonomie. Sigur există şi „acceptarea” de a participa la diverse „curţi regale”, academii etc. Aşadar acceptarea de a fi încadraţi în caste, în grupuri, în generaţii ca o consecinţă a unui act de voinţă în contextul celor spuse mai sus devine nu numai hazardantă dar şi, pe fond, neadevărată. Dacă mai punem la socoteală şi repetiţia ne necesară, stilistic vorbind, „în caste, în grupuri, în generaţii” , firesc ar fi fost „„ în caste, grupuri, generaţii ca şi virgula dintre subiect şi predicat „creatorii de frumos, au acceptat” vom constata faptul că această frază, care se doreşte a fi un fel de premisă a raţionamentelor care urmează a ne fi prezentate, devine o pradă uşoară pentru potenţialii adversari. Care, desfiinţând-o pot induce ideea perversă că şi celelalte idei ale eseului sunt la fel astfel că toată argumentaţia pică în derizoriu. Este miza eseului aşa de neimportantă pentru ca autorul să-şi asume un astfel de risc ? Nici vorbă. Problematica propusă este extrem de importantă. De aceea rigoarea unui astfel de text este obligatorie. Alte aserţiuni uşor demontabile şi din cauza utilizării cuvântului „întotdeauna” : „Sacrificându-şi individualitatea intrinsecă, oamenii încearcă întotdeauna să-şi justifice acţiunile prin intermediul celor din jurul lor.” „Acesta se înconjoară întotdeauna de oameni care gândesc ca el, aliaţi, construindu-şi un întreg aparat propagandistic care să îi justifice acţiunile. Aparenta exteriorizare pură care caracterizează acest aparat nu este decât o iluzie.” Va urma   Postat de catre Elena Stefan la data de 2006-08-24 11:13:59               spune-mi si mie 5 poeti fracturisti si 3 poezii ale fiecaruia. apoi discutam. fiindca asta este cel mai limitat eseu din cate am citit in viata mea.   Postat de catre Rotaru Alexandra la data de 2006-08-24 10:47:27               Se vede treaba ca nu ai luat tu degeaba premiul acela pentru eseu!   Postat de catre Mariana Tanase la data de 2006-08-24 06:16:37               Adelina multumesc pentru citire!!! Eu incerc sa trag un semnal de alarma, pentru ca nu vreau ca peste 100 de ani, nici macar o carte a celor de acum sa nu mai fie citita - nici nu mai vorbesc despre apreciere... Eu personal vreau sa fac ceva!!! Vreau sa schimb lumea!!! Si ma doare prezentul... multumesc inca o data... te mai astept... cu drag petre   Postat de catre Andrei Petre la data de 2006-08-23 23:56:41               Petre, felicitari! Un eseu extraordinar, toata admiratia mea. Un adevar incontestabil. Ma bucura ca un tanar, un scriitor tanar are curajul de a spune lucrurilor pe nume. Are curajul sa-si asume public pe un site literar crezul sau. Il impartasesc si-l sustin. Am afirmat si nu odata ca niciun asa zis "curent literar modernist" nu va rezista probei timpului. Imi sustin afirmatia, mi-o strig aproape, cu toata puterea fiintei mele. Un eseu de citit!   Postat de catre Adelina Ionescu la data de 2006-08-23 23:46:09	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23957 Comentarii: 120078 Useri: 1426
ADMINISTRARE