|
|
|
|
|
|
|
|
|
arbitraj. miza - curatarea site-ului |
|
|
Text
postat de
Daniela Luca |
|
|
cu referire la problemele de aici :
http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=21971
Exact ieri vroiam să dau pe un alt site literar ideea la care s-a gândit și domnul Peia. Asta trebuie de făcut, pt a avea un spațiu virtual de calitate : să concepi un sistem prin care omul să fie obligat să își asume identitatea. In spațiul virtual la care m-am referit, o tipă cu ,,nume,, de comedioară romantică nu îl mai lăsa pe un tip care are un volum scos, postează cu numele lui, e cunoscut, a făcut ceva până acum, etc. Și m-am gândit : de ce să se permită acest amestec grețos de persoane, personalități și anonimi la limita patologicului ? Cui servește ? Nici măcar numărului crescut de click-uri, fiindcă, până la urmă, site-ul parazitat de prea multe non-valori ajunge un cerc închis, de nivel cultural scăzut, o simplă mahala cu pretenții pseudo-literare.
Eu, dacă mi-aș face un site și nu aș urmări să câștig bani din el, cum e cazul acestuia, care nici măcar nu e înscris în trafic.ro and stuff, aș proceda așa : când vrei să te înscrii pe site, îmi trimiți pe mail copie de pe buletin, numele tău real, tot. Și, la cerere, să poți publica sub pseudonim DE OM, dar să știi mereu că nu poți sări calul fără să îți fie dată în vileag identitatea (cât timp îți vezi de literatură rămâi anonim, dar dacă te apucă puseuri belicoase / caterincoase și te iei ba de unul, ba de altul să îți asumi consecințele). Nu să își permită un oarecare să jignească, la nesfârșit, sau să strice imaginea unui scriitor, a unui om care chiar face ceva.
Domnule Corbu, ați văzut care a fost reacția mea la ce se întâmplă aici : am atras atenția, în câteva rânduri, că nu e ok și m-am cărat, între timp am scos o carte, mulțumesc editurii Vinea pt încredere și omului de cultură Nicolae Tzone, aici intru extrem de rar, iar acum chiar cred că e important să spun aceste lucruri, poate intențiile dumneavoastră bune nu se mai opresc în modalitățile discutabile de acțiune, de până acum.
Mai bine faceți curațenie, schimbați regulamentul, țineți oamenii de valoare care își asumă identitatea. Până una alta, iată că Ioan Peia e scârbit, Ionuț Caragea e scârbit, eu m-am cărat și cu ce rămâneți în schimb ? Cu un pseudonim care nu va fi niciodată nimic în literatura română, și care, în afară de un umor plafonat și dubios, nu are nimic ?
Nu vă supărați, e doar o supoziție : am bănuiala că dumnevoastră sunteți, în realitate, Ecsintescu și reușiți, astfel, să vă împliniți fațeta ludic-agresivă pe care v-o simt. Altfel nu se explică.
Îmi cer scuze dacă greșesc în supoziția mea, numai bine tuturor și atenție ce oameni pierdeți și scârbiți și mai ales pt cine și ce !
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Bogdan, mă bucură mult felul tău de privi prin prisma îngemănării, a dublului, a jumătății de aiic, feminin-masculin, a polarelor, a trecerii prin androgin. Și mai ales mă bucură Dorul. E unul dintre simțămintele pe care cred că nici piatra nici poezia nu vor reuși să îl redea așa cum îl simte uneori Omul. Și eu m-am gândit și la Brâncuși, și al Rodin privind fotografii cu sculpturile lui mircea Lăcătuș. Mi-a luat ceva timp să aleg prima pe marginea căreia să scriu și să o postez. Cred că acesta ar putea fi începutul acestui șir de vizuale. :) Mulțam fain pentru finețea comentariului tău.
Domnule Ganea, sfericul acesta întregit din neîntregirea pietrei și neîntregirea cuvintelor, sfericul acesta omenesc ca în sărutul lui Brâncuși, este aici, în scultpura de față, un început, este în devenire.
Sunt nevoită să spun că nu e mea foto. Ci este făcută de altcineva, la expoziția sculptorului Mircea Lăcătuș. Însă fotografia mi-a fost inspirație, și sculptura, iar cuvintele mele par a fi cu totul simple și prea puțin revelatoare față de - da - supremația masculină din această creație.
Da, mult mi-au plăcut și mie petele de culoare, dar mai ales acea daltă aproape la întâmplare lăsată pe sculptură. Precum și jumătatea aceea de trup, ce parcă așteaptă să fie continuată. Și roțile tmpului care abia duc Omul. Frumos ansamblul. "aici sunt eu nedăltuită" este de fapt începutul poeziei mele. Nu cealaltă strofă. Însă impresia asta am lăsat-o special. Am lăsat în prim plan a doua strofă, fiindcă am lăsat cititorul să aleagă el începutul, rotația, sensul. Mulțumesc foarte mult pentru reflectarea dvs. |
|
|
|
Postat
de catre
Daniela Luca la data de
2006-08-24 17:41:35 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Dragă Daniela,
Am început ieri comentariul, dar mi l-a rupt Renelul. Așa că încerc din nou astăzi.
"Lumina altui timp" chemată "din piatră" pentru a simți "durerea neîntregirii". Este superb. Consistent și profund acest "neîntregire". E minunat că poeții mai adaugă limbii câte un cuvânt, măcar unul pe săptămână. Am mai găsit zilele astea un cuvânt nou, la Elena Munteanu: "ninsorie".
Statuia este o metaforă a lumii. Cele două volume relativ sferice și destul de mari să desemneze oare o supremație masculină?
Îmi place contrapunctul dintre afirmația ta "aici/sunt eu/nedăltuită" și aspectul statuii care, se vede, se apropie de finisare, deci este dăltuită.
Statuia întregește plenar poemul. Ar trebui ca poeții să aibă lângă ei câte un sculptor. Visez
Cred că ai muncit ceva la fotografie
Îmi place că ai ales ca fundal gri-ul și nu altă culoare. Îmi place jocul de lumină de pe sculptură. Alb-negrul (în fotografie) este mai cerebral, spune, transmite mai mult. Sunt fotograf de alb-negru, cu patalama și legitimație. Nu suport pozele color - fotografiile sunt altceva - pentru că dezbracă prea repede lumea, o relevă nudă și atât. Concupiscentia. Sunt și fotografii color de artă, dar puține. Repet, alb-negrul este cerebral, încarcă precum cuvântul. Dă posibilitate emoțiilor superioare să se nască, produce plăcere autentică.
Petele de culoare ( roșu, respectiv albastru) nu deranjează, sunt ale ustensilelor, deci auxiliare. Așa că iată o fotografie alb negru de calitate. Apropo de color. Într-o fotografie color trebuie să fie întotdeauna puțin roșu, fiindcă sugerează viața. Fotografiile fără roșu sunt moarte.
Tridimensionalul se armonizează sensibil cu planul imaginar al poemului. și totul capătă forță și generează o tensiune delicată și specială tocmai prin "controversa" dintre spațial și plan. Tu spui "durerea neîntregirii", dar într-un plan mental ( o fi oare mental?) secund sau terț apar, inefabil, plăcerea, satisfacția, liniștea întregirii.
Așadar, un poem contrapunctic, generator de trimiteri multiple.
|
|
|
|
Postat
de catre
Aurel Ganea la data de
2006-08-24 14:52:44 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
piatra ascunde in ea secrete. Numai cel ce stie limbajul pietrei ajunge la revelatii si destainuiri fantastice, pentru ca ea, piatra e martora unor schimbari colosale a celor ce au fost candva...
Mesajul "vizualei" tale e unul mistic. Incepi in forta cu acel " cheama din piatra lumina altui timp" un timp neinceput, o lumina inca virgina, nedescoperita, pura. "lumina jumatate femeie ,jumatate barbat"reprezinta, consider eu, omul primordial, androginul, care cu o mana arata pamantul si cu cealalta mana cerul, formand deci o cruce cu bratele rasfrante, o zvastica straveche si cu atat mai interesanta care este purtatoarea unui mesaj ancestral. Si odata avand trasaturile barbatului androgin, tu spui sugestiv ,jumatate dintr-o jumatate mereu necompleta cu ea insasi, va simti durerea neintregirii, pentru ca avand dorurile doar pe jumatate, dor de barbat, mai temperat dar profund in esenta lui, si dor de femeie, mai duios si mai fatis, nu se va ajunge nicicand la o traire completa a unor dureri, doruri, din cauza lipsei celeilalte jumatati aidoma. Si poate de aceea inca "nedaltuirea" ta nu se petrece, pana cand un sculptor indragostit de piatra te va imortaliza nu intr-un Janus modern, cu doua fete, jumatate vesela, jumatate trista, sau daca vrei jumatate barbat ,jumatate femeie, ci intr-o bucata, asa ca un Rodin ce desluseste inca mental, inainte de a se apuca de cioplit, chipul si forma pe care o doreste |
|
|
|
Postat
de catre
BOGDAN GROZA la data de
2006-08-23 17:21:56 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Andreea, mulțumesc, mă bucură că asculți pietrele, fiindcă ele nu tac, au atâtea istorii de spus, istorii pe care nici oamneii nu le mai știu. Așa, neîntregiți cum suntem, ne sprijinim de timpul piterelor să ne amintim jumătatea de dincolo.
Gheorghe, fiece chip nechemat se dorește a fi "vpzut", "atins", întrupat. Ce bine că există oameni ce știu să dăltuiască întru fond și formă spre viață. |
|
|
|
Postat
de catre
Daniela Luca la data de
2006-08-23 12:32:49 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Adevărat, orice piatră are un chip ascuns, "nechemat"... |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Florescu la data de
2006-08-23 00:28:11 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
pietrele, fie ele daltuite, nedaltuite, cu chip, forma sau rost, chiar si fara, ele nu sunt copii muritori ai destinului. ele pot sparge absenta, umbrele si pot sa ne fie cruci, sau temelii. bineinteles ca pentru orice sau oricine in lumea asta exista si durere - "durerea neintregirii".
foarte frumoasa vizuala ta.
andreea cris.s
|
|
|
|
Postat
de catre
Andreea - Cristina Sarba la data de
2006-08-23 00:16:44 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23957 |
|
|
Comentarii:
120086 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|