FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
...
Text postat de Adina Ungur
1. Imagine, gest, simbol. Simbol, cod, motivaþie. Comunicare, gest, expresie.
1. a. Imaginea corporalã ca simbol în arta. (capitol "in lucru")
1. b. Imaginea corporalã ca simbol în literaturã. (capitol "in lucru")
1. c. Imaginea corporalã ca simbol în teatru. (capitol "in lucru")

2. Distanþele proximitãþii gestuale.
2. a. Dimensiunea proxemica in arta. (capitol "in lucru")
2. b. Gestualitatea si dimensiunile proxemice în literaturã.(capitol "in lucru")




1. Imagine, gest, simbol. Simbol, cod, motivaþie. Comunicare, gest, expresie

Limbajul coproral poate substitui, însoþi sau prescurta varianta unui limbaj de tip verbal - sau cel scris - prin reprezentãri simple sau picturale, (chiar prin îmbrãcãminte sau accesoriile purtate de individul emiþãtor) prin semne, dar ºi prin actul comunicãrii gestuale, într-un context social. Aºadar, gesturile capata valenþe de simbol, întocmai ca ºi semnele grafice sau picturale ºi elemente ale corpului uman - prin stilizare devin simboluri, având menirea de a indica sau de a sugera un anume sens, în contextul dat.
Fãrã a ne îndepãrta din sfera limbajului corporal, putem observa cã distanþa de la imagine - la gest, poate fi mare în cazul în care gestul corporal, fizic sau cel insinuat ca reprezentare, lipseºte, este inexpresiv ori imperceptibil ca semnificaþie într-o atare imagine sau situaþie datã. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu lipsa de semnificaþie, din punct de vedere simbolic, a acelei imagini ori gestualitãþi. (Aici nu vor intra în discuþie gradele diferite de culturã, respectiv de socializare1, care pot interveni ca piedici în calea actanþilor sau ale receptorilor, ci vom vorbi doar despre simbolul ca gest ºi imagine, cel posibil, transmis sau izbutit ca realizare a lui). Aceeaºi distanþã dintre imagine ºi gest poate fi adeseori atât de micã, încât cele douã concepte, pur ºi simplu se pot confunda. De pildã, gestul poate fi incorporat în imagine ºi astfel, câºtigându-ºi valenþa sa de simbol. Sau de cod, conform definiþiei date de Umberto Eco – care ne spune cã într-un sistem de simboluri care, printr-o convenþie prealabilã, un obiect, fenomen, gest, etc. este destinat sã reprezinte ºi sã transmitã o informaþie, de la o sursã la un punct de destinaþie, avem de-a face cu un cod (emis ºi în funcþie de caz, acesta fiind decodat de cãtre receptor).
Imaginile de tip simbol s-au încetãþenit de-a lungul anilor în spaþiile sociale, expuse printr-un soi de limbaj iconic, urmând ca acesta sã-ºi transmitã codul, chiar la un nivel de comunicare metatextual, internaþional - nu putem ignora semnele convenþionale în ºtiintã, tehnicã ºi în special cele având utilitãþi sociale, funcþionând ca ºi ghiduri internaþionale, reprezentându-ºi codul (printr-un semn simbolic foarte bine determinat ºi fãrã loc pentru de alte interpretãri - în diferitele contexte sociale.) (ex:♂☺♫©@)
Pe de altã parte, nu putem ignora existenþa imaginii corporale de gen simbol – de cele mai multe ori având un caracter publicitar, cum ar fi imaginea unei firme reprezentatã de o personalitate contemporanã sau dimpotrivã, din sport, ºtiinþã-tehnicã, artã, º. a., ori imagini de tip portret, menite sã dea expresivitate, sens, valoare ºi credibilitate, unor produse, firme sau chiar, unor ideologii. (exemplul poate fi valorificat de diferite persoane având performanþe valoroase în domeniul pe care îl reprezintã ºi care, prin talent, muncã ºi/sau inteligenþã, devin un simbol al domeniului pe care îl reprezintã, iar imaginea acestora e utilizatã adeseori ca simbol publicitar.)
Imaginea non-verbalã coroporalã ca simbol artistic, în plan fizic sau în realitatea imediatã poate fi staticã, (de tip portret, în picturã, sculpturã, graficã, fotografie, publicitate, benzi desenate) – însã poate fi reprezentatã ºi prin imagini ale miºcãrii sau ale unui gest sugerat, (exemplele fiind date de instantaneele sau imaginea miºcatã a filmului, reprezentaþiile teatrale – ori diferite alte manifestãri artistice). Existã ºi un alt tip de imagine care transcende realitatea imediatã în sfera spiritualã a comunicãrii interumane, ºi anume imaginea sugeratã în artã ºi literaturã, imaginea „scrisã” respectiv „cititã” în texte ficþionale sau dimpotrivã, în teatrul radiofonic ºi în ultimul rând în religie sau multe alte domenii de activitate.
Intorcându-ne la imaginile de tip simbol – ºi nu cele reprezentate prin simplul portret al unei personalitãþi marcante, mai precis, la semne - observãm cã acestea au o imediatã raportare la individ, cã sunt menite sã transmitã coduri sau sã descrie o însuºire, un complex de împrejurãri, sã indice sau sã defineascã un concept, dincolo de limbajul curent sau de cuvinte. Iar semantica imaginilor de tip simbol, atrage motivaþia, pentru cã dincolo de orice schemã saussurianã a comunicãrii, trebuie sã existe o motivaþie intrinsecã a fiecãrui impuls intern pentru ca acesta sa fie dus pânã la stadiul de „gest”.
Comunicãrile non-verbale existã încã de la începutul organizãrilor sociale si au functionat întru o coerenþã a comunicãrii între indivizi de aceeaºi specie superioarã - în timp aceste forme primitive ale comunicãrii au dobândit un sens ºi o semnificaþie aparte. Comunicarea se bazeazã pe un sistem de canale multiple ºi este posibilã doar într-un context social.*(2) Orice comunicare non verbalã este un fenomen complex ºi funcþioneazã potrivit unui model retroactiv de interacþiuni permanente. Un numãr mare de mesaje non verbale scapã controlului conºtiinþei, nefiind supuse unei codificãri convenþionale. *(3)
În Evul Mediu preocuparea codificãrii gesturilor ca ºi reflecþiile legate de manifestarea lor, constituia problema Bisericii ºi în acest sens Felicia Dumas realizeaza un studiu amplu al gestului în liturghia ortodoxã de astãzi.
Corraze gãseºte trei suporturi ale comunicãrii non verbale; vorbeºte despre corpul ºi calitãþile fizice ºi fiziologice ale sale, cu miºcãrile ca suport privilegiat al circulaþiei sensului. ªi, evident, nu putem ignora gesticulaþia de tip fiziologic, ea existã ºi se manifestã ca o inserþie a necesarã a fiziologicului, în sistemul comunicãrii - apare involuntar ºi scapã de sub controlul conºtiinþei. Un al doilea suport ar putea fi: afectele manifestate în comunicarea indirectã - prin veºmintele pe care le poartã emiþãtorii, accesoriile lor, tatuajele sau mutilãrile ritualice. ªi un al treilea suport s-ar baza pe dispunerea în spaþiu a indivizilor – indiferent de natura acestuia, suportul teritorial ºi personal, care înconjoarã corpul fiecãrui individ. *(4)
Vestimentaþia este importantã în semiologie ca participare la fenomenul social, Roland Barthes realizeazã un studiu al modei ca psihologie socialã a fenomenului menþionat, în cartea sa „Sistemul modei”, unde stabileºte cã existã o cale de comunicare cu ajutorul veºmântului, propunând chiar ºi un inventar al genurilor vestimentare. Raportându-se la modelul saussurian, Barthes stabileºte o distincþie dintre veºmântului ca imagine plasticã ºi veºmântul scris, ceea ce þine de tehnologia fabricãrii ºi nu are funcþie practicã sau esteticã de semnificare. Marc-Alain Deschamps încearcã sã clasifice moda dupã mai multe coordonate - ca limbaj curent (prin rãspândirea imediatã a unui obiect sau a unui obicei) - moda care þine de arbitrar sau de fantezie spre exemplu, diferitele colecþii de timbre, monede, cutii de chibrituri, etc. - moda ca rãspândire a unui obiect sau obicei, cum ar fi pantalonii evazaþi, tocurile înalte, definitã ca fiind o „admiraþie exageratã” a unui stil de îmbrãcãminte impus de casele de modã - moda lentã, ca un ºir neîntrerupt ºi lent al rãspândirii imediate, efemere ºi fãrã un motiv (vestimentarã sau nevestimentarã). În sistemul modei, semnul vestimentar este relativ arbitrar, cu alte cuvinte, se sustrage timpului, moda fiind stabilitã prin decret, an de an ºi fiind efemerã.



1. a. Imaginea corporalã ca simbol în artã. Conceptul feminitãþii sau al masculinitãþii au fost substituite încã din antichitate, cu imagini ale trupului, adeseori, nuduri. În istorie, culturã ºi religie descoperim numeroase repere ale lucrãrilor de artã prin imagini corporale de tip simbol. Pictura, sculptura, grafica sau fotografia surprind uneori imagini corporale de tip simbol, exploatate ºi redate ca repere culturale. De pildã gesticulaþia mâinilor apropiate sau însemnul rugãciunii, îngenunchierea, mâinile la tâmple ale gânditorului, indexul ca semn arãtãtor, mâna întinsã, capul plecat ºi multe alte repere, pornind de la conceptul verticalitãþii poziþiei bipede, în semantica gestualã atrag motivaþiile intrinseci. În artã, imaginaþia are o forþã dinamicã ce modificã ºi deformeazã copiile pragmatice, furnizate de percepþie. Motivaþiile nu trebuie decodificate în funcþie de simboluri, rãmânând stict la denotaþia precisã ºi înlãnþuind o suitã de motivaþii, pentru cã astfel nu vom ajunge la nici un fel de rezultat. Fenomenul decodificãrii simbolice e mult mai larg si complex - în artã, în special, fenomenele perceptive sunt pretexte pentru o reverie imaginarã.*(5)
În arhitecturã, simbolul gestual pare, dupã Umberto Eco a fi inexpresiv, fãrã a avea o funcþie comunicativã ci doar una funcþionalã. Ne vorbeºte doar despre codurile arhitecturale sintactice ºi semantice (pãtrat, triunghi, elipsã). Desigur, arhitectura este destul de puþin expresivã din punct de vedere semantic, dar întorcându-ne la baza culturii noastre, folclorul, gãsim extrem de multe semne arhitecturale de tip simbol (alegerea locului pentru ctitorirea unei biserici, vatra satului, în gospodãrii, gardurile cu formele stilizate de strãjeri sau duhuri protectoare ale casei, felul sau locul în care sunt construite spaþiile gospodãriilor, etc.). Nu putem ignora chiar ºi arhitectura oraºelor medievale, în interiorul cetãþilor, plasarea locaºurilor sfinte, a clãdirilor importante, etc., iar ornamentele care aparþin clãdirilor vechi, vin sã ne vorbeascã din nou, la modul simbolic, despre vechii locuitori ai acestor clãdiri. Aºadar, întorcându-ne la istorie sau cultura popularã, gãsim câteva repere de cult ale vechii arhitecturi.

1. b. Imaginea corporalã ca simbol în literaturã.
.......................................................................

1. c. Imaginea corporalã ca simbol în teatru.
......................................................................



2. Distanþele proximitãþii gestuale.

Pentru cã orice gest se raporteazã la individ ºi în principal la cel care îl emite, nu putem sã ignorãm „distanþa” ca semn proxemic ºi vom fi de acord cu Hall*(6) cã existã câteva nivele ale distanþei comportamentului – infracultural, determinând comportamentul venit din trecutul biologic al omului – cel precultural, venind dintr-un prezent fiziologic ºi - microcultural, al majoritãþii observaþiilor proxemice cu o organizare rigidã, semirigidã sau informalã. Tot Hall ne propune ºi cele trei dimensiuni proxemice în funcþie de care omul comunicã realizand contactele cu ceilalþi sau cu divinitatea în experienþa spaþiului.
Dimensiunile proxemice stabilesc distanþele în funcþie de care se produce gestul: distanþa intimã care poate fi apropiatã, respectiv îndepãrtatã – distanþa personalã, apropiatã sau îndepãrtatã – distanþa socialã, apropiatã sau îndepãrtatã – distanþa publicã – apropiatã sau îndepãrtatã, în funcþie de liberul arbitru al emiþãtorului unui gest.
Distanþele actualizate din timpul interacþiunilor nu reprezintã simple prelungiri ale corpului, ºi aici intervine o întreagã filosofie a “eului” pentru cã raportarea distanþelor în comunicare se face întotdeauna revenind la acelaºi punct de reper “eu”/ „ceilalþi”. Îmaginile spaþiale se reprezintã astfel ca aparþinând unei filosofii a cãrei actualizare, controlatã de imaginarul colectiv - prindr-o adevarata filosofie a eului - se realizeazã în funcþie de diferite coordonate de ordin social, psihologic, psihanalitic.
Trãsãturile limbajului proxemic ar fi bazaze pe "static" ºi "dinamic" ca ºi concepte. Iatã ce ne spune Hall, vorbind despre proxemicã: „La om, sentimentul spaþiului este legat de sentimentul eului, cu care se aflã într-o strânsã legãturã cu mediul care îl înconjoarã” . Astfel, distanþele gestuale, într-o convorbire se stabilesc în funcþie de „aici – acolo”.
Staticul, în cazul limbajului proxemic se reprezintã ca semn al prezenþei vitruale a sistemului în imaginea eului ºi imaginea corpului pe care ºi-o construieºte (de la o culturã la alta). Dimensiunea de proprietate defineºte spaþiul ca o prelungire a organismului. Pentru cã în funcþie de instinctul de proprietate, lucrurile par a defini ºi contura personalitatea fiecãrui om. ªi tot în funcþie de distanþe sau de proxemicã, observãm cã liberul arbitru ºi personalitatea îºi spune cuvândul în alegerea þinutei, a accesoriilor, a lucrurilor ºi a ambientului apartamentului în care locuim, a curþii ºi a tot ceea ce ne aparþine, iar spiritual ºi artistic, prin ceea ce creãm, ca simþ al proprietãþii - la mod simbolic ºi aceastã prelungire a noastrã vine sã ne defineascã prezenþa/reprezentarea, în timp sau personalitatea/individualitatea fiecaruia. Spaþiul ºi obiectele pe care le folosim zi de zi, devin o prelungire fireascã a noastrã. (Marcel Mureºeanu: „Toatã viaþa mi se adunã între patru pereþi. Miraculos e cã încape.”)
Dinamicul, dimensiunea interacþionalã, comunicaþionalã ºi preocuparea emiterii permanente a imaginii „eului” în producerea spaþiului se actualizeazã în funcþie de normele proxemice. Astfel, corpul este propus celorlalþi.
Birdwhistell face o analizã gestualã sau o kinezicã*(7) a miºcãrilor corporale. În studiul determinantelor fiziologice ale gesturilor intervine starea "prekinezicã". De analiza gesturilor în cele mai mici unitãþi semnificative se ocupã "microkinezica" - iar studiul variaþiilor culturale ale gesturilor îl face "sociokinetica". Kinele sunt cele mai mici unitãþi ale gesului ce pot fi delimitate ºi deosebite de alte miºcãri. Variante de manifestãri ale kinelor sunt alokinele sau clasele de kine (kineme).*(8)
Marc-Alain Deschamps ne vorbeºte despre taxionomia gestualã exprimând forme diferite de comunicare a corpului uman. Marcel Mauss împarte tehnicile corpului în funcþie de sex ºi vârstã, iar Pierre Guiraud propune o taxionomie a codurilor corporale printr-o reinterpretare a principalelor analize gestuale.
Literatura propune limbajul verbal, ca fiind singurul sistem semiotic cu ajutorul cãruia putem vorbi despre alte sisteme semiotice ºi despre el însuºi – Tsvetan Todorov

2. a. În artã se stabilesc distanþele în funcþie de coduri stabilite dinainte sau se sugereazã de cãtre autorul unei opere, în funcþie de normele însuºite dar ºi de talentul sãu de a reda la modul expresiv, elementele de contrast, cele ale primului plan, cele din fundal ºi cele din umbrã. Astfel, sugestia umbrelor joacã un rol important în artã, precum ºi decuparea sau contopirea actanþilor principali ai gestului, cu decorul în care sunt prezentaþi. În picturã, graficã, desen, privirea în perspectivã e deosebit de importantã, la fel cum, în teatru sau film, distanþele se regleazã în funcþie de ochiul privitorilor – printr-un cadru fix, dat de imaginea prezentata in scena de regizor (în cazul peliculei) sau situaþia datã într-o scenã, unde totul se reduce la cadrul fix pe care îl privim. În dans, balet, imaginea gestualã e însoþitã de armonia muzicalã, aceeaºi bucatã urmãrind sã transmitã la mod simbolic tot un cod, emis de artist, îm momentul în care îºi oferã opera publicului sãu.
Faþã gestualitatea din realitatea imediatã, arta îºi permite sã emitã simboluri multiple, iar decodificarea lor þine de reperele culturale sau civice asimilate în special de cãtre receptor, dar nu se restrânge la o normã de definiþii stricte, ci arta lasã loc de interpretãri simbolice ale fanteziei si a imaginarului individual.

2. b. Gestualitatea în literaturã.
.........................................


___________________________________________________

NOTE: *()

1 Anumite gesturi pot rãmâne necodificate într-o situaþie socialã, datoritã incongruenþei gradului cultural, social, civic, educaþional sau empiric al receptorului faþã de emiþãtorul gestului.

2 Conform lui Goffman, o situaþie socialã se creeazã în momentul în care un individ se aflã în prezenþa altui individ.

3 Roman Jakobson stabilea schema comunicãrii în funcþie de cod-context-canal-emiþãtor-destinatar, iar Wilson gãseºte 20 de funcþii ale comunicãrii.

4 Motivaþiile gestualitãþii se formeazã pe principiul, egoului, ca raportare permanentã la “eu” sau “sine, iar determinãrile gestuale ale depãrtãrii ºi apropierii, în funcþie de “aici” ºi “acolo”, respectiv “dincolo”. S. Frey face o analizã secvenþialã a activitãþii corporale.

5 Bachelard susþine cã sensibilitatea noastrã este un mediator între lumea obiectelor ºi cea a viselor pentru cã orice element este bivalent, iar motivaþiile lui nu sunt cosmice ci ar trebui cãutate în sfera sociologicã ºi fiziologicã.

6 Proxemica este în opinia lui Hall, “ansamblul observaþiilor ºi teoriilor referitoare la utilizarea de cãtre om a spaþiului în calitatea sa de produs cultural”.


7 Kinezica este analiza gestualã sau studierea miºcãrilor corporale manifestate în timpul unei conversaþii verbale

8 Kinemele corespund fonemelor, ca unitãþi minimale ale kinelor. Kinemorfologia grupeazã kinemorfemele în construcþii corespunzãtoare cuvintelor din limbajul verbal.





____________________________________________________

BIBLIOGRAFIE:

- Thomas Laqueur, "Corpul ºi sexul de la Greci la Freud"
- Felicia Dumas, "Gest ºi expresie în liturghia ortodoxã"
- Steve Duck, "Relaþiile interpersonale"
- Durand Gilbert, "Structurile antropologice ale imaginarului"
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!
  Comentariile userilor    
         
 
  Elena, iti multumesc pentru interesul si timpul investit in lectura. Apoi pentru sugestiile pe care mi le-ai acordat, sunt bine-venite, lucrarea se va extinde ca dimensiuni, mult dincolo de planul de lucru afisat, pentru ca initial s-a dorit a fi un eseu, dar pe parcursul lecturii, am inteles ca nu ma voi putea restrange la a trata sumar tematica propusa. Exact cum ai intuit, fiecare capitol introductiv, are ca si consecinta cate unul cu exemple/aplicatii regasite ca norme in cele introdictive. Sigur ca da, despre dans voi vorbi la "arte", desigur n-am scapat din vedere si categoriile de varsta, pentru ca specialitatea mea sunt copiii - in consecinta voi extinde pana acolo, la zona "copilariei", fara a face un studiu psihanalitic de intoarcere prin constiinta adultului pana la zona copilului din el, ci ma voi referi la copii, asa cum sunt ei, varsta lor reala. Apoi, n-am uitat despre motivatii, un alt capitol, tot introductiv, unde voi insista putin.
Ma bucur ca mi-ai semnalat despre parerea lui Eco, vis-a-vis de reprezentarea limbajului corporal in arhitectura, voi prezenta pe larg contextul, pentru a nu induce cumva in eroare, cititorii - si mie imi parea un moment putin lapidar, in analiza pe care o faceam in textul de mai sus. Voi reveni asupra lui, mai are de suferit niste modificari, practic toate capitolele vor fi imbogatite si modificate.
Parerea ta e o bucurie pentru mine, realmente ma ajuta, iti multumesc!

Rxx, ma bucur ca ti-a placut, nu e un eseu desi ar fi trebuit sa fie, va fi un studiu amplu, dupa cum ii spuneam si Elenei, sunt curioasa ce parere vei avea la final, cand va fi gata cu totul. Multumesc de trecere!

Nicolae, asa e, ce sa facem?! De gustibus, non disputandum est! Vor fi si concluzii, desigur, stadiul in care prezint eu lucrarea e unul brut, ca un schelet pe care se vor mai adauga capitole. Multumesc de trecere!


Recunoscatoare voua,
Adina Ungur 		 
Postat de catre Adina Ungur la data de 2004-10-06 15:33:24
         
 
  Blaga (parca) a regretat ca nu a scris lucrari de specialitate ci, pentru publicul larg.
Trebuie sa fii un mare regizor al cuvantului. Acesta trebuie rostit cu relaxare, ca sa-ti ramana loc pentru miscarea lui, sonora, din coada , chiar daca ne-ar cearta Eminescu. Trebuie ceva spectaculos. Si un poet poate face asta.
Mie imi place sa citesc lucrarile de la sfarsit . De multe ori le rasfoiesc. Daca intalnesc randuri lungi, ma obosesc. Daca sunt prea didactice, la fel. Ma captiveaza cuvantul cu schepsis, spus poetic, concentrat, cu umor. Ador concluziile.
E bine ca in max 25 de cuvinte sa ai un ritm interior, sa te misti
Scoate toata grasimea cuvantului si arunca zerul .
Daca vrei sa fii interesanta.
Daca vrei sa fii mare
 
Postat de catre nicolae tudor la data de 2004-09-15 17:35:45
         
 
  Adina, mi-a placut mult eseul cu acele trimiteri la cei ce-au incercat sa "defineasca" limbajul corporal, extrapolandu-l, dandu-i diverse valente, sensuri. Frumos, cred ca Codoban?! (daca nu ma insel) va fi impresionat de eseu...merita nota 10.  
Postat de catre R XXX la data de 2004-09-14 14:31:01
         
 
  Citind textul tau suntem indreptatiti a invoca celebrele cuvinte ale lui Ferdinand de Saussure, nu totul a fost lamurit dar nici nu a ramas nelamurit totul
Ne propui un eseu bine documentat si pertinent argumentat despre limbajele nonverbale si ni-l propui in statu nascendi. Presupun ca ai facut gestul cu motivatia expresa de a vedea pareri si, de ce nu ?, de a primi sugestii. In caz contrar ai fi asteptat sa termini textul si l-ai fi publicat integral ca un punct de vedere ungurian asupra problematicii abordate.
Pana la a-l vedea integral publicat supun atentiei tale doua sugestii care cred ca ar putea fi utile demersului initiat de catre tine.
a) Planului de lucru ar trebui sa-i mai adaugi un capitol de genul Functii, roluri si scopuri ale limbajelor non verbale deoarece dupa capitolele de analiza pe care ni le propui, exemplificate prin cele postate deja, ca fiind riguroase si la obiect, acesta ar avea rolul de diagnostic. Pentru ca, nu-i asa, limbajele non verbale constiente si chiar cele inconstiente au semnificatii, uneori, ca in arta de exemplu, majore. Aceasta in situatia in care problematica propusa de mine nu se va regasi deja in capitolele aflate in lucru.
b) De ce numai prin reprezentri simple sau picturale ? Oare dansul lui Rotbart din Lacul lebedelor ca sa dau primul exemplu care mi-a venit in minte, este reprezentare sau manifestare gestual corporala simpla sau complexa ? Si este limbaj non verbal al corpului si este si arta. Asadar formularea potrivita, dupa mine, ar fi, de exemplu simple sau sofisticate si ar putea continua cu si/sau picturale, auditive, olfactive si chiar tactile intrucat limbajul corpului uman poate vorbi, si chiar vorbeste semenilor, utilizand gesturi care se adreseaza tuturor simturilor inclusiv gustului. De asemenea de ce chiar prin imbracaminte.. cand de fapt imbracamintea este un prim si principal limbaj non verbal ?
In legatura cu asertiunea lui Umberto Eco despre care spui : n arhitectur, simbolul gestual pare, dup Umberto Eco a fi inexpresiv, fr a avea o funcie comunicativ ci doar una funcional. Ne vorbete doar despre codurile arhitecturale sintactice i semantice (ptrat, triunghi, elips) eu cred ca Eco se inseala. Arhitecturalul are o puternica functie comunicativa respectiv semnificanta pentru orice spatiu sociolectal si vizeaza transcenderea prezentului efemer pe de o parte iar pe de alta parte a fragilitatii memoriei colective respectiv a memoriei materialelor curente depozitare ale posibilului act comunicational (papirus, hartie, CD, etc ). Ar fi poate util sa redai contextul in care a facut aceasta asertiune.

Astept si celelalte capitole si sper ca, daca timpul imi va permite sa revin la excelenta initiativa pe care ne-ai propus-o. Succes.
  
Postat de catre Elena Stefan la data de 2004-09-14 10:48:58
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23957
Comentarii: 120078
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE