|
|
|
|
|
|
|
|
|
... |
|
|
Text
postat de
Gabriela Colar |
|
|
ca ºi când nimeni n-ar ºti
cã din sâmbur de lunã creºte lumina
cu ochi desfãcuþi de mirare
m-ascund într-o frunzã
sã nu mã strigi verde
între crengile vieþii-copac
ºuierã toamna
cu sufletul prea plin de somn
trupul meu crud se împlântã în noapte |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Frumos poem.
“Sa nu ma strigi verde” e un fel de “spune-mi padure cu frunza rara”
In cateva cuvinte am descoperit un trup crud suierand a toamna, ascuns intr-o frunza si un suflet plin de somn fiindca exista prea multe semne care te fac sa-nchizi ochii.
“Ca si cand nimeni n-ar sti”, ca si cand numai tu ai fi pe pamant, ai iesit din noapte, te-ai mirat o clipa de mirajul luminii si te-ai implantat inapoi. A fost o bucurie de-o clipa?
Nu uita ca esti femeie si ca n-ai voie sa adormi. Pregateste mai intai copacul macar pentru flori. Descultul meu era trist ca erai numai tu- Frunze!
|
|
|
|
Postat
de catre
nicolae tudor la data de
2004-08-11 15:33:25 |
|
|