|
|
|
|
|
|
|
|
|
Poem filosofic |
|
|
Text
postat de
Elena Stefan |
|
|
Haosul are ordinea lui,
Pe care ochii nu o văd,
Dar inima o simte, cu un freamăt tăcut,
Între colțuri nevăzute, în adâncul uitat.
Oamenii au inventat anentropia,
Ca să înțeleagă cum se naște lumea,
Armonia ce sfidează haosul în noapte,
Cunoașterea, mirajul ce ne hrănește și ne mistuie.
Flautul ascută, sunetul blând al tăcerii,
Căutând încordarea perfectă între umbră și lumină,
În timp ce lauda nu poate să nască îngeri,
Îngerii se nasc din tăcerea adâncă a cuvântului.
Sferele cresc până la suprapunere,
Ca un cerc ce nu se închide niciodată,
Se pierd în infinitul care nu are margini,
Forme și echilibre ce nu pot fi cuprinse de minte.
Plutește o așteptare peste amintiri,
Mângâierea unui dor ce nu va apune,
Peste speranță, ca un vis nesfârșit,
Înălțându-se dincolo de limitele timpului.
Îngerul nerostit, înlănțuit de propriu-i mister,
Rămâne prizonier în cuvântul de început,
Fiecare început duce spre sfârșit,
Fiecare sfârșit naște un nou început.
În haosul ce se naște din ordine,
În armonia ce răsună din anentropie,
În cuvântul ce nu a fost rostit încă,
Rămâne eternul dans al lumii.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23961 |
|
|
Comentarii:
120088 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|