FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
POVEȘTI CU AUTOR CUNOSCUT (1)
Text postat de Gheorghe Oncioiu
Poveste cu proști

Într-una dintre serile începutului lui decembrie, al anului în curs, urmăream emisiunea uneia dintre televiziunile române. Avea loc o dezbatere pe marginea anulării, de către Curtea Constituțională, a alegerilor pentru desemnarea președintelui României, proces în cadrul căruia urma să se desfășoare turul al doilea. Invitații se aflau unii în platoul televiziunii, alții în legătură directă, fie prin telefon, fie prin skype. Discuțiile, pe tema nemaipomenitei și, mai ales, a nemaiîntâlnitei situații în care fusese aruncată țara noastră, în urma hotărârii Curții, se purtau organizat, fiecare invitat așteptându-și rândul la cuvânt, oferit de către una dintre cele două domnișoare care moderau emisiunea.
Între invitații prin skype, unul mi-a atras atenția în mod aparte. Un membru al unui partid de frunte al țării, care, dacă am trăi pe vremea lui Caragiale, s-ar recomanda „Sunt vechi, domnule“. Un individal cărui chip nu i-l mai văzusem de niște ani buni.
Absolvent al unei facultății cu profil tehnic, dar trecut și prin mai multe școli cu profil politic și administrativ, din țară, precum și prin câteva colegii, asemenea, din străinătate, a obținut de-a lungul timpului diverse funcții în organele de conducere ale statului, ca și în unele organisme europene, în ultimul timp fiind profesor universitar asociat la una dintre facultățile Universității București.
Acum, în emisiunea pe care o urmăream, când i s-a dat dreptul la cuvânt, a început să vorbească. Dar acest „să vorbească“ era deja prea mult spus. Pentru că ceea ce făcea el nu era vorbire, ci – fie-mi permisă o divagație de la DEX – o blodogoreală în toată regula. Adică – dacă-mi este îngăduit să fac o comparație cu un alt stil de comportament, dintr-o cu totul altă perocupare omenească – se băteau turcii la gura lui. Se părea că limba îi este într-o alergare contra cronometru, în căutarea locurilor pe care urma să le atingă, pentru a articula sunetele trebuitoare. Iar în această alergare dezodonată, limba i se mai împiedica uneori sau i se împleticea, creând impresia că unele cuvinte nu-i încăpeau în gură și atunci mai mușca din ele, înghițind fragmentele rezultate, printre destul de desele ăăă-uri, plus pauzele pentru a-și trage sufletul. Era ceva asemănător cu ceea ce ni se întâmpla, în tinerețe, și nouă – celor din generația mea și probabil nu numai – când, în graba de a spune cât mai multe cuvinte, într-un timp cât mai scurt, limba ne juca astfel de feste. Iar atunci, veneam cu o scuză, puerilă, desigur, zicând: Mi se limbă plimba-n gură.
Dar, în fine, cum – necum, omul nostru și-a încheiat speech-ul, iar domnișoarele moderatoare au dat liber altor și altor invitați, să spună ce aveau de zis.
Drept să spun, nu l-am urmărit cu atenție, pentru că nici nu înțelegean tot ce debitează, întrucât mi-am zis că poate auzul meu, din cauza vârstei, nu mai este cel de altă dată, dar și pentru că îi știam de mult meteahna, care ar putea fi rezumată prin celebra replică a lui nenea Iancu „Bun băiat, combate bine“.
Și totuși, din bolboroseala lui, am înțeles, printre ăăă-ri și frânturi de cuvinte, înghițite nemestecat, că îl analizează pe toate părțile pe candidatul , independent, plasat pe primul loc, după turul întâi al prezidențialelor, înșirând toți trolii, boții, ostroboții, viziboții și nanoboții, de care acesta s-a folosit ilegal, inegal și impardonabil. După care s-a oprit.
Eu însă am continuat să-i ascult pe ceilalți invitați, cărora domnișoarele moderatoare le-au dat cuvântul.
Și tocmai când invitatul căruia i se adresase întrebarea se pregătea să înceapă a vorbi, aud iar bolboroseala individului cu pricina, bolboroseală din care iar n-am înțeles nimic, decât sfârșitul, și anume: Pe mine mă mai întrebați ceva sau stau aici ca prostul?
Iar din răspunsul domnișoarei, care l-a admonestat pe un ton cât mai hotărât, am înțeles că blodogoritoul îi reproșase cum că în întrebarea pe care i-o adresase invitatului care se pregătea să răspundă, se strecurase o minciună.
Și, dintr-o dată, neliniștea care-l tulburase pe individ mă făcut să pierd șirul discuțiilor din platoul televiziunii și să-mi vină în minte fel de fel de idei.
Cum ar fi, de pildă, îngrijorarea bplborositorului, în adâncul căreia am găsit însăși esența gândirii lui.
Acuma, e una să te facă altcineva prost, și alta să te consideri singur a fi. Asta vine ca o autoevaluare. Cine te cunoaște mai bine decât tu însuți, nu? Astfel de oameni ar trebui apreciați la justa lor valoare. Și așezați acolo unde le este locul.
Și iar zic: Acuma, fiecare se caracterizează după cum se simte. Bunăoară, am auzit cândva pe unul spunând în gura mare: „Am fost un dobitoc“. Cinstit să fiu, l-am apreciat. Mare caracter! Altă dată, un altul s-a autocaracterizat mai puțin brutal. El a spus că împrejurarea în care a fost implicat se petrecuse când „afară, se întunericise deja“. E, ăsta nu prea mi-a plăcut. L-am amintit, doar, spre eternă aducere aminte și bună învățătură.
Dar, ca să nu mă bănuiască cineva de rele intenții, o să povestesc și o întâmplare, al cărui erou principal am fost eu însumi.
Să tot fi fost trecut binișor de 10 anișori. Mă aflam acasă, făcându-mi de joacă sau de lucru cu ce găseam prin curte, prin podul casei ori al porumbarului, o construcție anexă, rămasă de la bunici, în care zăceau fel de fel de ciurciubute – acele lucruri vechi și ne(mai)folositoare, moștenire tot de la ăi bătrâni, pe care, ei totuși le păstrau fie din neglijență, fie, mai curând, gândindu-se că vreodată, cine știe ?! cum vreunul dintre ele or fi bune la cârpit ceva prin gospodărie, că nu, de fiecare dată, cumpără omul lucru nou..
La un moment dat, tot alergând din casă în curte, și invers, fratele meu, mai mare cu 5 ani și câteva luni decât mine, și care se afla în sală – vestibulul caselor acelor vremuri -, mă chemă la el și-mi zice:
- Uite, eu stau aci, iar tu te duci alături, în casa-mică – odaia aia din stânga-față, a caselor vechi, de la țară –, închizi ușa, eventual o și încui, te așezi unde vrei tu și în poziția în care vrei, iar eu, de aici, îți spun cum stai.
Intru eu în casa-mică, închid ușa, o încui, trag perdele la ambele ferestre ale odăii, apoi mă întorc la ușă și cercetez cu amănunțime fiecare tăblie a acesteia, să găsesc vreo deschizătură, cât de mică, în lemnul ușii, pe unde șnapanul de frate ar putea să mă vadă.
După care, mă duc și mă așez pe patul care era fix de partea opusă a ușii, lângă peretele dinspre curte. Și stau și mă gândesc. Mă gândesc ce poziție să adopt, astfel încât fratele meu să nu poată ghici.
Și, în sfârșit, mă decid. Mă duc lângă perete și mă întind de-a lungul lui. Îmi întorc corpul și mi-l dispun perpendicular pe acesta, ridicându-mi picioarele și lipindu-le în susul lui. Retrag piciorul stâng, îl îndoi din genunchi și-mi lipesc talpa de perete. Desfac piciorul drept cam la patruzeci și cinci de grade și îl retrag spre mine, ca la aceeași înclinație, lăsându-l suspendat în aer. Desfac ambele brațe – stângul, oblic spre cap, dreptul, oblic spre corp. Ridic puțin capul și descid gura cât pot. Și, mulțumit de ce făcusem, aștept.
De dincolo, din sală, fratele ciocăne în ușă.
- Hai, mă, îl aud, ești gata?
- Gata, îi zic eu triumfător. Hai, spune. Cum stau?
- Stai ca un prost, vine răspunsul fratelui, și îi aud pașii, fugind în afară, pe foișor, și râzând.
Rememorând acum cele întâmplate mie atunci, îmi dau seama că am fost chiar așa cum am stat, și cum m-a caracterizat fratele meu, crezând că poziția aia caraghioasă nu va fi ghicită, și că, într-adevăr, oamenii, unii, tot timpul, alții doar uneori, se pot eticheta singuri așa după cum stau.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!
  Comentariile userilor    
         
 
  Când vă logați, în caseta din dreapta sus, aveți opțiunea ”modifică texte”. Dați clik și puteți modifica titlul și textul. Succes.  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2024-12-18 05:20:11
         
 
 
Rog cititorii să-mi ierte greșeala comisă, și, în supratitlu, în loc de POVEȘTI CU…, să citească POVESTIRI CU…
Mulțumesc.


  
Postat de catre Gheorghe Oncioiu la data de 2024-12-17 17:28:02
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23961
Comentarii: 120088
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE