|
|
|
|
|
|
|
|
|
Buuuun! Cred că de unii va trebui să ne despărțim |
|
|
Text
postat de
Emanuel Cristescu |
|
|
Am făcut chiar și imposibilul! Din păcate, literatură, în cadrul Europeea on-line, tot mai puțină. Spre deloc.
De aceea, mă gândesc și vorba cuiva, sunt aproape hotărât, ca de membrii Europeea care nu publică texte sau comentarii literare să mă despart. Prea mult se parazitează acest site cu nimicuri, fleacuri, ofense, jigniri, probleme strict personale. Din nefericire, forumul nu funcționează și nu știu dacă, într-un timp rezonabil, voi reuși să-l fac funcționabil.
Reproiectarea site-ului este posibilă dar este condiționată deocamdată.
În aceste condiții, singura soluție de a reveni la literatură, aici, este ca persoanele care publică mai mult de 2 texte și 10 comentarii care nu au legătură cu literatura, pentru o vreme, să ne despărțim. Nu reducere de nivel. Despărțire. Adică, imposibilitatea de a mai posta în Literatura om-line (Atelier literar)
Ca atare va trebui să optați: postați texte literare și comentarii referitoare la aceste texte sau părăsiți site-ul.
Vă doresc alegere eficientă.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"destins" = neincruntat, neincrancenat, fara "gretzuri" si probleme existentiale. Adica liber, chiar libertin... |
|
|
|
Postat
de catre
sters sters la data de
2019-03-29 20:46:36 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Destinse" R.St. Gogomania nu era intr-un comentariu ci in ditamai textul de mai sus, asa ca nu cred ca ai dreptate. Un text poate fi corectat de autor, chiar de mai multe ori. Dar domnul care a gresit ma uraste si a decis sa ma ignore. Treaba domniei sale, nu ma ofilesc, dar l-am atentionat ca sa nu se faca singur "de material". P.S.: Treci des pe sub...cum ziceai? Ce te mana? |
|
|
|
Postat
de catre
sters sters la data de
2019-03-29 20:44:57 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
În hermenutică, merge. Ciar și intertextuabil! |
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2019-03-28 16:02:27 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Distinse domn Kosta Vianu, comentariile nu sunt, ca să zic așa, corectabile. Dar vă asigur că, azi dimineață, trecând pe sub fereastra domnului Cristescu, l-am auzit plângând cu lacrimi amare pe tema asta și jurându-și în barbă că niciodată, nici măcar sub tortură, nici măcar pentru tot aurul din lume, nu va mai scrie FUNCȚIONABIL. Apoi am sunat. Domnul Cristescu mi-a deschis, mi-a dat un leu, iar eu i-am livrat găleata de cenușă, așa cum ne-am înțeles. La despărțire, am văzut cu ochii mei cum și-a turnat-o în cap.
|
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2019-03-28 15:51:53 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
N-aude, na vede, na orbul pamantului... |
|
|
|
Postat
de catre
sters sters la data de
2019-03-28 15:14:02 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Repostez, stergeti iute!
De rasul curcilor! Cuvantul "functionabil" nu exista! Terminatia "abil" este destinata formarii de cuvinte in care obiectul actiunii devine demn de a suferi actiunea, pe modelul "adapt+abil", "manevr+abil" etc nu mai insist. Poate ca ati vrut sa scrieti "functional", adica in functiune, care functioneaza. Va asigur ca nu AM DE GAND sa polemizez cu nimeni pe tema, ce stiu stiu bine si nu negociez. E singurul domeniu in care sunt competent cu adevarat. Asadar, fie corectati, fie incetati sa utilizati forma incriminata, ca sa nu va faceti de material!
|
|
|
|
Postat
de catre
sters sters la data de
2019-03-28 15:13:13 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Pai asta e, domnule peia. "Ca cam" are. Postarea este despre cum ati destructurat dvs o reteta romaneasca de spionaj de pe teritoriul SUA. Si cum agentii au fost pedepsiti fiind trimii in Caraibe. |
|
|
|
Postat
de catre
Euro peea la data de
2019-03-27 13:08:08 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Mr. Cristescu,
Individul de mai jos, care zise că își sterge toate postarile care nu au legatura cu atelierul literar, tocmai ce se afișă cu organismul lui infatuat, pe o plajă din hau-hau-hau-uiai! Are vreo legătură cu literatura? Sau, în calitate de lătrău, își poate permite? Care-s consecințele? |
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2019-03-27 10:07:58 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
O initiativa buna, ca atatea altele de pana acum. Sa vedem insa si cat va fi de eficienta. Eu unul o sa imi sterg toate postarile care nu au legatura cu atelierul literar si o sa public doar poezii satirice si epigrame si din cand in cand cateo poza haioasa. Voi incerca sa nu raspund la provocari, mergand pe mana ownerului care va avea grija de cei care incearca regulamentul. Dar daca acesta inchide ochii...
|
|
|
|
Postat
de catre
Euro peea la data de
2019-03-27 01:12:22 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Mulțumesc asemenea, domnule ioan peia. Sunteți un dulce. Dar poate vă rețin! Nu ar trebui să dormiți la ora asta?
V-au trezit găinile, fac ouă nocturne?
PS: Vă ofticați?
|
|
|
|
Postat
de catre
Euro peea la data de
2019-03-27 00:59:16 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Prostia cu ștaif, mare nenorocirem est!
O dovedești din plin. |
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2019-03-27 00:40:19 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Provocare Humanum Est! :) |
|
|
|
Postat
de catre
Euro peea la data de
2019-03-27 00:09:23 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Mult stimate domnule peia, mi se pare mie sau vă cam ofticați?
|
|
|
|
Postat
de catre
Euro peea la data de
2019-03-26 23:12:58 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
O dai pe coduri secrete și formule popești, sculă!
Cameleonii au reprezentanți de seamă printre muritori. Din păcate, nu reușiți să vă camuflați perfect pentru cine are ochi ageri. |
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2019-03-26 22:51:05 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
R.I.P! |
|
|
|
Postat
de catre
MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de
2019-03-26 21:43:54 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Dumnezeu sa-l ierte pe robul LUI,peia! |
|
|
|
Postat
de catre
MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de
2019-03-26 21:43:16 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Joacă securistă specifică!
Vă imaginați ce fac ăștia pe net... |
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2019-03-26 21:32:45 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Acum și-o pasează de la unul la altul. Sculariu cu dementul! |
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2019-03-26 21:19:55 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Place-vă, oare, dle Imanuil, joaca asta de-a uite popa, nu e popa, pe aici? Ăsta, posesor de dungă, a ieșit cu găletușa și lopețica și face castele! |
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2019-03-26 21:10:01 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Eu aș vrea să știu, totuși, care-i mânuța editorială care aprobă comurile noilor supuși întru Domnul. Că prea-cuviosul Imanuil pe kant, nicium! |
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2019-03-26 21:05:50 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Aleluia! |
|
|
|
Postat
de catre
Euro peea la data de
2019-03-26 19:05:12 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
AMIN! |
|
|
|
Postat
de catre
MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de
2019-03-26 18:49:56 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
te pomenești că ții post...
:)))))))))))))))
|
|
|
|
Postat
de catre
adrian mihai la data de
2019-03-26 18:48:30 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
DOMNULE adrian mihai,nu vorbiti cu pacat,suntem in POSTUL PASTELUI,nu huliti numele Domnului, altfel mânia LUI(aici ma refer la domnul nostru local, Cristescu) se va abate asupra crestetului plesuv al excelentei voastre! |
|
|
|
Postat
de catre
MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de
2019-03-26 18:39:13 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
evlavioșii site-ului!
ce farisei! |
|
|
|
Postat
de catre
adrian mihai la data de
2019-03-26 18:29:14 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"dumnezeu bunutzu" rimează cu "timidu furnicutzu" :))))))))))) |
|
|
|
Postat
de catre
adrian mihai la data de
2019-03-26 18:28:31 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Sa fie intr-un cease bun, maestre Rudy! |
|
|
|
Postat
de catre
Euro peea la data de
2019-03-26 18:27:19 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Maestre Sorin, sa ne inarmeze Dumnezeu Bunutzu cu rabdare si intelepciune in lupta comuna impotriva PROVOCATORILOR TURBATI! AMIN! DREPTATE SI FRATIE! |
|
|
|
Postat
de catre
MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de
2019-03-26 18:25:43 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Maestre Rudy, foarte bine faci ca il ignori. I-am promis dlui Corbu ca nu vom mai raspunde provocarilor infantile. |
|
|
|
Postat
de catre
Euro peea la data de
2019-03-26 18:15:56 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
chiar îl credeți atât pe naiv pe dl profesor încât să se lase dus de nas de fariseismul vostru, de ipocrizia voastră, plotonerilor?
după ce ați deversat zeci de tone de mizerii în capul meu?
acum ce ați făcut? v-ați dat de trei ori peste ca și, ca prin farmec, din zmeii zmeilor v-ați prefăcut în făt-frumos, fiul iepei!
prefăcuților! |
|
|
|
Postat
de catre
adrian mihai la data de
2019-03-26 18:14:27 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
furnică la cap mică, vrei și tu o editare foto?
pe tine te plasez acolo unde e locul tău, într-un bușchete! sau într-o gură de canal! :)))))))))
Postat de catre adrian mihai la data de 2019-03-26 17:39:35 |
|
|
|
Postat
de catre
MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de
2019-03-26 18:07:16 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Domnule Cristescu,va rog,luati masuri URGENTE,suntem victimele unei PROVOCARI ORDINARE! |
|
|
|
Postat
de catre
MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de
2019-03-26 18:04:23 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Domnule Cristescu, sunt unii pe aici (nu dau nume) care iau in deradere demersul dvs atat de corect de curatire a site-ului de non-literatura. In plus, provoaca la nesfarsit, a se vedea postarea despre General Motors. Ce ar fi daca ne-am pune toti mintea cu ei? Unde am ajunge? Noroc ca mai suntem si unii oameni de bun sunt, cu capul pe umeri, care nu iau parte la joburile lor murdare de discreditare a Europeii si a dvs. |
|
|
|
Postat
de catre
Euro peea la data de
2019-03-26 18:00:53 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Răspund și eu, haștagule: unu ca tine și clănțăii care te acompaniază. Pricipit-ai? Ei na, faci pe prostu (și-ți reușește de minune!). Da ce, parcă tu nu știi? |
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2019-03-26 16:03:58 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ce intelegi prin hastagi si cu ce se deosebesc ei de "lumea buna" de pe Europeea?
|
|
|
|
Postat
de catre
Euro peea la data de
2019-03-26 15:28:03 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Post scriptum (scripta manet!): Chiar credeti cu sinceritate ca trancalaii hastagi vor renuntza de buna voie la cafteala cu oponentii? Va reiterez: singura solutie este interzicerea proliferarii de texte si comentarii politice. Desi nici asta nu va mai functiona, caci sangele unora e deja stricat. Nu va dau exemple, le intuiti si singur... |
|
|
|
Postat
de catre
sters sters la data de
2019-03-26 15:10:20 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
A propos, dupa acest comm nu vreti sa scapati si de mandea? Ar fi in ton cu sustinerea pe care o acordati neconditionat hastagilor declarati, care au contaminat spatiul europeic! Si v-ar aduce si oarece satisfactii meschine, nuh? |
|
|
|
Postat
de catre
sters sters la data de
2019-03-26 15:02:28 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
De rasul curcilor! Cuvantul "functionabil" nu exista! Terminatia "abil" este destinata formarii de cuvinte in care obiectul actiunii devine demn de a suferi actiunea, pe modelul "adapt+abil", "manevr+abil" etc nu mai insist. Poate ca ati vrut sa scrieti "functional", adica in functiune, care functioneaza. Va asigur ca nu AM DE GAND sa polemizez cu nimeni pe tema, ce stiu stiu bine si nu negociez. E singurul domeniu in care sunt competent cu adevarat. Asadar, fie corectati, fie incetati sa utilizati forma incriminata, ca sa nu va faceti de material! |
|
|
|
Postat
de catre
sters sters la data de
2019-03-26 15:00:46 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ați obosit și dvs, vă înțeleg. Problema e că există anumite genuri literare extrem de ofensive, ca să zic așa, cum ar fi epigrama, pamfletul, schițele, parodiile, etc. Sunt literatură? Sunt. Bagi un catren sub o epigramă ilustrată corespunzător, cu cămile, găini și securiști, bagi. Bagi o replică versificată sub o magnifică epopee, se cheamă că ai comentat un text literar, deci te încadrezi în regulament. După modesta mea părere, singura soluție e ca aceste excepționale creații ale spiritului uman să fie găzduite de forum, când o fi gata. Inclusiv polemicile, articolele de presă, etc. Faceți din forum ceea ce atelierul literar a ajuns, din păcate, astăzi, mai precis maidanul cu dragoste. Până atunci, regulamentul, dacă îl aplicați cu consecvență, e suficient. |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2019-03-26 14:58:46 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
O initiativa buna, ca atatea altele de pana acum. Sa vedem insa si cat va fi de eficienta. Eu unul o sa imi sterg toate postarile care nu au legatura cu atelierul literar si o sa public doar poezii satirice si epigrame si din cand in cand cateo poza haioasa. Voi incerca sa nu raspund la provocari, mergand pe mana ownerului care va avea grija de cei care incearca regulamentul. Dar daca acesta inchide ochii...
|
|
|
|
Postat
de catre
Euro peea la data de
2019-03-26 14:40:31 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
lăudabilă intenția dvoastră,dle Cristescu însă, ușor utopică, în opinia mea; cred că europeea va fi sufocată, în urma acestui enunț, de justificări și controverse steril-puerile;poate ar trebui să specificați clar " ce text este sau nu literar" și, eventual un interval de timp în care cele 2 texte și 10 comentarii sunt amendate! |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2019-03-26 14:21:40 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|