|
|
|
|
|
|
|
|
|
... |
|
|
Text
postat de
gheorghe Sarbu |
|
|
Prima eclipsã de lunã
Cerul un bloc de marmurã.
Ca într-un joc de-a pititea,
Tu, te afli pe undeva ...
Ca ºi cerul de-altminterea.
Pasaje întregi de viaþã
Prin negura timpului transpar.
În a somnului amforã,
Gâlgâie vântul în zadar.
Un bloc imens de marmurã.
Clipa de-atunci e-acum lacunã ...
Imaterialã pe undeva,
Prima eclipsã de lunã.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
hmmm...uite am recitit poezia asta. Nu, nu era suficienta doar ultima strofa. E chiar inchegata foarte bine poezia. As zice ac acum imiplace cel mai mult prima strofa...Cat conteaza starea de spirit in care ne aflam la lectura! |
|
|
|
Postat
de catre
teea mirescu la data de
2004-07-21 22:51:38 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Polimorfism poetic
Prima eclipsa de luna, ca exercitiu intelectual, ne poate transpune in planul „Universului genesiac” in sensul ca, odata aparut, cum si in ce fel aceasta este o alta poveste ori povesti, s-au manifestat si „functiile” fundamentale gravitatia, atractia universala, rotatia si revolutia, una din consecintele acestor functii fiind si „eclipsa” definibila prin relativitatea acoperirii unor corpuri ceresti de catre altele. Spun „relativitatea” pentru ca orice eclipsa depinde si de locul observatorului. Ba chiar am putea spune ca in fiecare clipa sunt infinite eclipse pentru infinitele pozitii spatiale ale observatorului virtual imaginabil.
Privit din aceasta perspectiva putem avansa ipoteza primei relatii cu „Marele Anonim” sugerat prin „Tu te afli pe undeva…” si odata cu acesta se sugereaza si ‚causa causorum” adica „functia de creatie”. Putem fi intariti in demersul nostru interpretativ de starea ontologica a cerului „un bloc de marmura” material avand o anumita „distinctie” „duritate” si „incremenire” si de „somnul amfora”, un somn „stocat” pentru milenii poate, din care asemenea visului transpar „pasaje intregi de viata” inteligibile ca, poate, vieti trecute ori viitoare, semne ale destinelor incifrate in actul creatiei in urma caruia „big bang-ul” devenirii cunoasterii ia forma unui fenomen constientizabil „prima eclipsa de luna”, un fel de act de stare civila al umanitatii constiente de sine.
Intr-un alt plan, si odata cu acesta demonstram „bimorfismul” poemului care, odata demonstrat, ne permite sa facem inferenta polimorfismului, putem sa ne imaginam prima eclipsa de luna pentru un „eu” oarecare definit ca o aplicatie in multimea tuturor „eurilor” de-a lungul timpului si sau spatiului. In acest caz avem de-a face cu „edificarea universului” propriu acelui „eu” ca factor initiator al cunoasterii exogene si poate chiar al cunoasterii de sine. Si in acest caz „Tu te afli pe undeva…” poate sugera „in statu nascendi” posibila relatie cu Marele Creator, dar ne poate sugera si un „Tu” aflat intr-o relatie speciala –poate de dragoste- cu „eul” subanteles. Si in aceasta situatie mediul proxim pare incremenit iar prima eclipsa de luna un factor declansator al starii ori starilor eului subanteles al poemului.
Evident poemul poate oferi si alte modalitati de lectura.
Din punctul de vedere al formei nu agreez „de-a pititea” si „alminterea” forme factice si desuete, impuse de autoconstrangerea obtinerii unui efect de rima, „…ea”, nefericit. De asemenea nu agreez „negura timpului” arhaic si mult prea uzitat candva, pe de o parte si ca metafora in genitiv , dezagreabila, pe de alta parte. Ca sa nu mai vorbesc de iar arhaicul „a somnului amfora” si utilizarea la doar cateva versuri distanta al acelui „undeva”. Una peste alta poemul ar putea fi valoros.
Daca o „foarfeca poetica” ar fi fost implicata in acest poem eu cred ca s-ar fi putut obtine ceva de forma:
„Prima eclipsã de lunã
Cerul un bloc de marmurã.
Ca într-un joc de-a pitita,
Tu te afli pe undeva ...
Ca ºi cerul de-altminteri.
Pasaje întregi de viaþã
Prin timpuri transpar.
În somnul cum o amforã
Gâlgâie vântul.
Un bloc imens de marmurã.
Clipa de-atunci o lacunã.
Imaterialã candva,
Prima eclipsã de lunã.”
In acceptiunea mea si potrivit gusturilor mele, poemul, usor despovarat de efectul de balast pe care sintagmele mentionate mai sus i-l dau, devine un poem frumos.
|
|
|
|
Postat
de catre
Elena Stefan la data de
2004-07-17 10:49:20 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Eu cred ca numai ultima strofa este suficienta.
spune totul si cred ca este si cea mai buna. |
|
|
|
Postat
de catre
teea mirescu la data de
2004-07-14 05:10:46 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23957 |
|
|
Comentarii:
120086 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|