FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Ultimatum
Text postat de Emanuel Cristescu
Există useri pentru care nivelul de prostie depășește orice standard.

Din editură, textele și sau comentariile pot fi validate sau invalidate. Atât. Numai paranoia poate imagina că, în vreun fel, cineva ar putea influența dimensiunea textelor pe care un user le postează. Eventualele deconectări în timpul postării țin de computerul său și de rețeaua sa de net.

Europeea are ac pentru cojocul oricui. Softul a fost conceput cu un cap peste ce și-ar putea imagina redușii.

Membrii care își închipuie că postând în prostie și repetând postarea aceluiași comentariu, nu am ce le face, se înșeală. Mai las o zi, una singură, la dispoziție pentru reabilitare. Cine nu înțelege și continuă, am soluția ultimă. Care nu este la dispoziția niciunui editor ci numai a informaticianului. Care îi schimbă parola și nu se mai poate conecta. Și nu voi ezita să o aplic.

Și, în ultimă instanță, agresarea site-ului intră sub incidență juridică. Nu știu dacă îmi voi pierde timpul dar, în ultimă instanță, pot apela și la Justiție.

Nu răspund, nu intru în discuții, nu justific. Aplic regulamentul adaptat la ultimele evenimente.

Punct! Europeea nu se împiedică de prostie!
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Eu v-am spus de mult că site-ul nu vă mai aparține. Aveți o soluție onestă, schimbați-i numele în EUROPEIA și s-a rezolvat. Mai trebuie doar rugați ceilalți membri să nu-l mai deranjeze.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2018-08-31 15:45:54
         
 
  D-le profesor, în același registru cu spusele d-voastră, există și admini al căror nivel de prostie îl depășește pe cel al userilor.
Sigur textul de mai sus vă aparține?
 
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2018-08-31 14:56:15
         
 
  nici ceaiul de rostopască nu mai e ce-a fost! :))))  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-08-31 12:02:30
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  cu ani în urmă, eu am invalidat câteva sute... e clar că nu mai are vlaga de altădată.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2018-08-31 09:56:34
         
 
  Apoi, poți să-ți iei saitul ăsta al tău și să te ștergi cu el la fund! Ce zici?
Și nu mai amenința cu prostioare din astea, că ești ridicul! Cum ai fost întotdeauna, de fapt.
Parcă ești un pașă care stă-n vârful pernelor și comandă sugiucuri!

 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-08-31 09:28:17
         
 
  Ia intră, tataie, tu și încearcă să postezi la mine un text mai lung de 5-6 rânduri, să vedem cine-i prostul.
Căci, apropo, cine zice ăla e.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-08-31 09:28:13
         
 
  Uite, tataie... acum, ca să pot posta, scriu în fragmente, altfel, un text ca ăsta nu l-am putut posta...
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-08-31 09:27:06
         
 
  Am invalidat 165 comentarii!  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-08-31 03:46:17
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23952
Comentarii: 120073
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE