|
|
|
|
|
|
|
|
|
Rivaluție în Rechestan |
|
|
Text
postat de
Vasile Hurmuzache |
|
|
Rivaluție în Rechestan
De demult, de aia zic, explicit, ,,A fost odată...",
Am văzut în satul nostru - fie ziua blestemată,
După ce-au trecut lăieții unei șatre ( cu duiumul),
Printre baligile care decorează bio drumul,
Un fel de Ucigă-l toaca, o dihanie cumplită,
Părea păsăroi pedestru - însă prea răgea a vită -
Scormonind hulpav, flămând, boabele din prospătură,
Și, minune, le făcea minteneș rahat pe gură.
Și până aflarăm cine ar putea să fie, ce,
A închiriat un horn și-a deschis un SRL.
Să reziste în afaceri, a chemat mai mulți ciraci
Și-a înscris la primărie și un ONEGE de draci.
Și să vezi apoi, în piață, cum sărea urlând ,, De ce
Scrie pe țidula asta că se cheamă OENGE?
Scuip pe voi și vă trag cuie, nu vă faceți că nu știț'
Că de la nivel inalt l-a rostit așa von Șliț!
- Jos primarul, jos groparul! ,, Tu,proteză fără dinți,
Așa scrie la ceaslov, OENGE". - Ptiu, javră, minți!
Jos ceaslovul! Foc și sânge! Altă dată să nu scrie
Altfel decât adevărul ce îl port sub pălărie!
Și dădea din haripi, frate, mai ceva ca o stăncuță,
Că nu-i pune primăria pe acoperiș băncuță.
- Jos corupții! Mi-au furat pamperșii de la copii!
- Huuooo, primare! cuibul meu este plin de porcării!
Cei mai buni fii ai comunei au ajuns să mânce turte
Dupa ce asudă vara gonind muștele din curte,
Au ajuns să bea, săracii, chiar și spirt medicinal,
Aferim, te faci că crești ajutorul social!
- Huuuooo! Să vină DNA, de ce vrei să torni asfalt
Câtă vreme hornul meu nu-i în sat cel mai înalt?
... Să nu uit, s-au adunat până cârciuma fu plină,
Șulfă cel cu multă carte și cu minte mai puțină,
Unul al lui Hămăilă, zis în sat și ,, Gură-spartă",
Cunoscut că din minciună zămislește-ndată artă,
Unul proțăpit de tot cu șezutu'-n haikucui
Și vreo câțiva gură cască cunoscuți ai nimănui.
... Și abia la spart de târg, iată, se arată bravu'
Purtător de vorbe calpe de la Nistru, zis și S_ _ _
Și, așa, la o cinzeacă și-o comandă din eter,
Au jurat că primăria tre' să ardă pân' la cer.
Dar nici Autoritatea nu dormea cu mâna-n sân,
Halea, frate, la fasole polițaiul cel bâtrân,
Că putea, doamne-ferește, dacă se scăpa în piață,
Să gazeze demonstranții până dincolo de viață.
Și, să nu o mai lungesc, a venit și înfruntarea.
Arătarea de pe horn deschidea cu foc cărarea,
Cârâind lângă antenă: Seara asta vă dărâm!
Jos primarul! Șo pe el cu bucăți de caldarâm!
Deși biata ulicioară și-arăta pământul gol,
Tot s-au descurcat ciracii: cu rahat, și cu nămol.
Totul pașnic ar fi fost la această sindrofie
Dacă bietul polițai rezista să se mai ție,
Dar, de, ceasul rău, sărmanul, tot umflându-se de râs,
A scăpat în văzul lumii, rușinându-se, un fâs.
Și s'- auzi apocalipsă, și potăile-au lătrat:
- Iute, scape cine poate, prăpăditul ne-a gazat!
... Restul sunt doar amănunte, toate au continuat,
Și munca la primărie, și fabrica de rahat.
BREKING NEWS
A fost prinsă arătarea, a fost prins instigatorul!
- Mama mia, cine este? se întreabă tot poporul.
De ce nu l-ați izolat, a ieșit nenorocire!
- Abia astăzi l-am aflat, era sub acoperire.
La o secție de-a noastră, dezbrăcându-l de izmene,
I-am făcut proces verbal ,, Este doar un bou cu pene".
Nu luăm nicio măsură, chiar nu am avea de ce,
Știți prea bine că trăiește într-un permanent SF! |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Poftim, am început să-ncurc butoanele!... Deci îmi stă-n stă-n creieri povestea asta și până n-o limpezesc bine, n-o las. Am reluat gramatica la pas mărunt.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-21 13:13:20 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
La naiba, mie/mi st[/n creieri povestea asta. Am reluat gramatica, |
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-21 13:11:21 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Uită-te pe povestea aia "matematică", acolo este chiar poezie. Face diferența dintre copil și adult. Dacă o faci, e clar că ai rămas copil. În sensul frumos al lucrurilor😊 |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-21 12:37:04 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ce-s unora lucruri a toate mai sus,/1
Par altora lucruri deșarte/2
Am tot pritocit povestea și nu reușesc să fiu de acord.
Păi s-o luăm băbește, cum zice tanti gramatica:
Dacă 1 e subiectivă, atunci e subordonată lui 2.
Deci 2 e regentă, da?
Perfect.
Care-i cuvântul din regentă care determină subiectiva? Evident "lucruri".
Punem întrebarea pe lângă el: care-s acele lucruri ce par deșarte?
Răspuns: (Acelea) Ce-s unora lucruri a toate mai sus. Adică acelea ce, pentru unii, sunt certitudini.
E atributivă toată ziua, căci, pe lângă că răspunde la întrebarea asta, este determinată și de un substantiv din regentă.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-21 10:48:15 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Hai să vă mai dau una simpatică, de data asta din lumea matematică. Chipurile. Cică ar fi fost subiect de olimpiadă în clasa a 5-ea. Care ar fi următorul șir ținând cont de succesiunea celorlalte?
1
1 1
2 1
1 2 1 1
1 1 1 2 2 1
3 1 2 2 1 1
1 3 1 1 2 2 2 1 |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-21 06:59:12 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
În concluzie, înainte de a-mi lua zborul, verdict final:
1. Subiectivă.
2. Principală.
3. Principală.
4. Atributivă.
5. Completivă directă.
6. Completivă directă
7. Subiectivă
8. Principală.
9. Principală.
10. Principală.
11. Concesivă.
12. Concesivă.
13. Completivă de mod.
|
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-21 06:46:31 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
E subiectivă, domnilor! Formula cea mai clară: "Aspirațiile unora par/sunt deșarte pentru alții." Predicativa ar fi "Aspirațiioe unora par să fie deșertăciune pentru alții". Simplu. |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-21 05:19:32 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Noapte bună! |
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2018-08-21 01:17:04 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Partea proastă este că trebuie să mă trezesc peste o oră, așa că nu-mi prea mai arde. Noapte bună! |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-21 01:14:41 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Scuze pentru eratele din comentariile catre d-vs, d-le Rădulescu. |
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2018-08-21 01:10:51 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
D-le Florescu, chiar nu-mi displace disputa cu d-l Peia, care,( în sfârșit!), nu mai are de a face cu haștagismul, dar chiar nu-mi vine să cred că vă mai arde de apoziții și alte cele la ora asta. |
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2018-08-21 01:09:44 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
De fapt, chir în exemplul pe calre îl dădusem mai devreme avem de a face cu o subiectivă, iar asta ținând cont de caracterul IMPERSONAL al verbului: "Pare că este mai degrabă frumos, decât urât." "Pare că sunt mai degrabă hoți, decât cinstiți". Sau "Se pare că atletul din România a câștigat cursa".
În poezia lui Coșbuc "a părea" are valoare copulativă (are, nu se pare), prin urmare avem de a face indiscutabil cu o predicativă. |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-21 00:57:57 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
D-le Peia, ce vă spuneam ieri la postarea d-lui Florescu ,, Dilemă"? Acum nu o mai are, a apărut în carnea și oasele d-lui Rădulescu. Obsevați cât de mult îi respect? |
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2018-08-21 00:57:12 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Vasile, nu văd niciun moroi pe aici!
Tu unde-l vezi?
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-21 00:47:58 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Am o rugăminte, stimate domn Rădulescu. Cum prin regulament prezența d-vs în pagina mea nu este obligatorie, vă rog respectuos să mă scutiți de prezența comentariilor, precizându-vă că le consider nule și neavenite.
Dacă mai aveți o fărâmă de bunsimț, aceasta va rămâne ultima noastră întâlnire în acest spațiu.
Dacă nu, mai poftiți...
|
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2018-08-21 00:42:19 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
D-le Rădulescu, știam că mustele tse-tse își fac veacul prin Africa, deci sigur nu sunt ele vinovate. Cauza trebuie să o căutați în faptul că deprinzându-vă să vă citiți singur, ( și, asta o spunea prea stimatul domn Radu Ștefănescu deja cu niște ani în urmă), tot în acest cadru pitoresc și albastru),ați ajuns la înțeleapta concluzie că nici alții nu merită atenția geniului care vă chinuie. Vă rog să-i transmiteți stimatului domn că nici pe facebook nu a avut mai mult succes, eram singurul, de foarte multe ori, care dadeam de pomană un like grupului CAGULA, și acela doar pentru consolarea d-lui Pop, care nu avea nicio vină că se lăsase înșelat de aparențe.
Mai recent, chiar nu am mai avut timp de pierdut pe fb, în căutarea izvorului d-vs de cultură.
Ceea ce imi place la d-voastră cel mai mult, ( vedeți cât de mult vă respect?), este caracterul. Chiar dacă nu-l prea văd. Mai multe vă voi spune in particular. Cum unde? Veți vedea! |
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2018-08-21 00:34:48 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Hai să luăm separat propo:
"Acele lucruri care sunt rafinate."
Poate fi de sine stătătoare, și, desigur, principală. Exprimă existența a ceva.
Acum:
"Par altora lucruri deșarte."
Asta obligă al găsirea contextului. Și dacă le cuplăm pe cele două, prima devine regentă. De ce ar s-ar transforma în subiectivă?
Eu zic că e atributivă. La fel ca și a doua.
Care lucruri par deșarte?
Acelea care sunt rafinate.
Care lcururi sunt rafinate?
Acelea care par deșarte.
Nu putem vorbi de predicativă nicidecum.
Avem două nume predicative, da, în ambele, dar niciunul nu determină vreun cuvânt din propoziția cealaltă. Deși ar trebui să ne uităm la ecundară și să judecăm în funcție de ea.
Care-s lucrurile deșarte, în viziunea unora?
Păi alea rafinate. Deci 1 e atributivă?
M-a luat capul!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-21 00:34:30 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Una peste alta, de zeci de ori mai plăcută discuția asta decât hârâiala de zi cu zi.
O să-ți răspund, Ioane, și la povesteal cu plecatul din țară cât de curând. Nici mie nu-mi place fenomenul și cred că soluția nu poate fi găsită decât în forul legislativ. Am aflat date interesante despre cum gestionează austriecii această problemă, pare-se că s-au confruntat la un moment dat cu ea. Și au rezolvat-o nemțește: Dacă beneficiezi de învățământ superior gratuit, statul finanțează doar domenii necesare și în care duc lipsă de personal, cu obligativitate de a lucra cel puțin 5 ani (dacă nu mai mult) în domeniul respectiv. Bineînțeles, în Austria |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-21 00:32:33 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Rămân, așadar, la varianta:
Da, așa socot că ar fi:
1. Predicativă
2. Principală.
3. Principală.
4. Atributivă.
5. Completivă directă.
6. Completivă directă
7. Subiectivă
8. Principală.
9. Principală.
10. Principală.
11. Concesivă.
12. Concesivă.
13. Completivă de mod.
Și le dau dracu', mă duc să mă culc, că sunt trezit de pe la h 06.00. Asta e părerea mea finală, punct. Noapte bună! |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-21 00:23:59 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nop, nu merge.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-21 00:20:49 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Și totuși, nu găsesc variante de subiective introduse prin "a părea", care este verb copulaptiv. Situație în care nu poate fi decât PREDICATIVĂ. Întrebările păcălesc, asa cum am spus. Criteriul de bază ar fi stabilirea felului verbului. Copulativ, în situația dată, ceea ce înseamnă că propozitia buclucașă este predicativă. Zău! |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-21 00:20:12 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Mai simplu: Acele lucruri/1, care sunt rafinate/2 par deșarte./1 |
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-21 00:17:39 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Și dacă scriu așa: Acele lucruri care sunt rafinate, par altora lucruri deșarte.
Și dacă ar fi așa: Acele lucruri/1, care sunt rafinate/2 par altora (lucruri) deșarte./1
1 / principală
2 / atributivă
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-21 00:15:05 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
deci e subiectivă. alte păreri?
|
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2018-08-20 23:21:11 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Repet, nu mă justific, dar mâine dimineață, mai exact pe la h 03.00 trebuie să plec ptr o săptămână, motiv ptr care a trebuit să-mi rezolv o serie de lucruri. Din acest motiv am lălsat lucrurile sub semnul provizoratului, pentru a mă putea gândi mai bine. O chestiune de acest gen nu se rezolvă printre picături, dovadă că, deși am împărțit fraza în 13 propoziții, numisem doar 12. Și evident că propozițiile concesive sunt legate prin conjuncția "ori". |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-20 23:17:26 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
De obicei nu recurg la întrebări, adesea te păcălesc, ci la contragere. Adică simplific la maxim construcția, căutându-i logica. Aceasta ar fi, cred eu, soluția finală:
1. Subiectivă.
2. Principală.
3. Principală.
4. Atributivă.
5. Completivă directă.
6. Completivă directă
7. Subiectivă
8. Principală.
9. Principală.
10. Principală.
11. Concesivă.
12. Concesivă.
13. Completivă de mod. |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-20 23:09:54 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Pe contragere, Radule! Dar, într-adevăr, cred că este subiectivă. Lucrurile înălțătoare/,de preț pentru unii par/sunt deșarte pentru alții. Verbul "a părea" introduce de regulă o predicativă, dar în alt gen de construcții: "Pare să fie mai degrabă frumos decât urât", spre exemplu. Asta mi-a dat și mie bătaie de cap dar, într-adevăr, este subiectivă. |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-20 23:07:23 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ok și la ce întrebare răspunde predicativa ta? cum vine chestia?
|
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2018-08-20 23:06:46 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Încă o dată scuze, n-am fost atent la numărătoare. La despărțire erau 13, când le-am numit, 12. Între timp mi-am făcut și bagajele, scris din fugă. Bineînțeles că în prima parte avem două principale, cea de a doua fiind introdusă prin adversativul "dar". |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-20 22:59:10 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Da, așa socot că ar fi:
1. Predicativă
2. Principală.
3. Principală.
4. Atributivă.
5. Completivă directă.
6. Completivă directă
7. Subiectivă
8. Principală.
9. Principală.
10. Principală.
11. Concesivă.
12. Concesivă.
13. Completivă de mod |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-20 22:55:42 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
pe ce te bazezi?
|
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2018-08-20 22:55:28 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Scuze, n-sm fost atent la propria numerotare. Evident că 10 este principală, 11 și 12 concesive, iar 13, modală. Asta este, de altfel, logica despărțirii.
În ceea ce le privește pe celălalte, mă mai uit și revin. De predicativă sunt sigur că este predicativă. |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-20 22:51:20 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nu sunt de acord!
Nu cred că 1 e predicativă. Care-i regenta și care subordonata între 1 și 2?
Care-i cuvântul din regentă pe care-l determină?
Aici m-am învârtit și răsucit ca dracu!
Păi, puneam întrebarea: Care-s (acelea) care sunt (pentru unii) lucruri rafinate? Și răspundeam: (acelea) care au aparența lucrurilor deșarte (pentru alții);
Deci, pare atributivă!
Dar puneam și întrebarea pe dos: care-s (acelea) care au aparența lucrurilor deșarte (pentru alții)? Și răspundeam: (acelea) care sunt (pentru unii) lucruri rafinate!
Acum, 1 ar cam fi atributivă!
Până la urmă le-am investit cu același statut: principale!
Iarăși, 3 nu-mi pare deloc atributivă. Păi cine e cel ce compasul și-a pus!
Răspuns: Acel ce știe! Aici am oscilat între principală și subiectivă. Mi s-a părut căa r fi principală. În niciun caz atributivă.
4, nici în vis nu-i completivă,
5 și 6, este evident că sunt identice. Cum să fie una completivă directă și alta subiectivă?
Să rearanjăm propozițiile:
Dar știe Acel/3 ce-mparte/7 (...) fie alb/5 fie negru!6
Care-i regenta? 3, desigur.
Pentru 5 și 6, se pune întrebarea: În ce condiții știe Acel? Răpuns chiar dacă-i alb sau negru! Aș zice că-i condițională. Eși am îndoieli. Căci nu pare o condiție, pentru Acel ce știe, care știe oricum! Aici m-am blocat. Le-am dat de completive. Dar parcă ar fi, totuși, condiționale.
7 e subordonată atributivă.
Cuvântul determinat în regentă e Acel. Deci, indubitabil avem de-a face cu o atributivă.
8, 9 da, sunt principale.
Nu văd 10 concesivă. Mai degrabă principală.
11, 12 pare a fi concescivă. (Ai încurcat numărătoarea?)
13 e modală. Simplu.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-20 22:44:14 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
eu cred că 1 e prop. subiectivă și 2 e prop. principală. dacă bate Craiova, sap mai departe. |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2018-08-20 22:30:06 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
am uitat cum le zice, stai să se termine meciul, vb. |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2018-08-20 22:22:11 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Cam este, Radule! Aș zice chiar că sunt sigur de asta. |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-20 22:18:57 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
mă îndoiesc că 1 e predicativă |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2018-08-20 22:11:22 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
În principiu astea ar fi, dar mă mao gândesc. În câteva minute revin și îți spun sigur:
Ce-s unora lucruri a toate mai sus,/1
Par altora lucruri deșarte/2
Dar știe Acel/3 ce compasul și-a pus,
Pe marginea lumii-ntre viață și-apus,/4
De-i alb/5 ori e negru/6 ce-mparte!/7
Iar tu mi-ești în suflet,/8 și-n suflet ți-s eu,/9
Și/10 (CHIAR DACĂ) secoli-nchid/11-ori deschidă/12cum vreu13
Eterna ursitelor carte,12/
Din suflet eu fi-ți-voi, tu, neamule-al meu,
De-a pururi, nerupta sa parte!/10
Și din suflet eu îți voi fi, neamule-al meu, de-a pururi nerupta sa parte chiar dacă secolele închid sau deschid eterna ursitelor carte (așa) cum vor
1. Predicativă
2. Principală.
3. Atributivă.
4. Completivă directă.
5. Completivă directă
6. Subiectivă
7. Principală.
8. Principală.
9. Principală.
10. Concesivă.
11. Concesivă.
12. Completivă de mod |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-20 21:48:09 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Așa am făcut și eu cu interjecția/apoziția, le-am luat la repezeală. Oricum, acum vii de-acasă. Data trecută ai negat cu vehemență că asta ar fi despărțirea.
Cât privește felul fiecărei propoziții, chiar va trebui să fac un efort serios de memorie. Am semne de întrebare doar în ceea ce le privește pe primele două. Mă gândesc și îți spun. |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-20 21:29:06 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Deci aștept să botezi fiecare propo!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-20 21:21:58 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Eee, pe naiba! Eu am sărit o frază, p-aia cu apusul! Habar n-am de ce!
Și, pe dreacu, am mai sărit, când am copiat, peste "închid" și "deschid", deși le aveam în com, pe word. Și nici umtiele versuri. În fine, nu era mare brântă. Credeam că cine știe ce subtilități ascunse sunt.
Însă, asta nu înseamnă mare lcuru, dacă nu vii să-i spui ce fel e fiecare propoziție.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-20 21:13:50 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ce-s unora lucruri a toate mai sus,/1
Par altora lucruri deșarte/2
Dar știe Acel/3 ce compasul și-a pus,
Pe marginea lumii-ntre viață și-apus,/4
De-i alb/5 ori e negru/6 ce-mparte!/7
Iar tu mi-ești în suflet,/8 și-n suflet ți-s eu,/9
Și/10 (CHIAR DACĂ) secoli-nchid/11-ori deschidă/12cum vreu13
Eterna ursitelor carte,12/
Din suflet eu fi-ți-voi, tu, neamule-al meu,
De-a pururi, nerupta sa parte!/10
Și din suflet eu îți voi fi, neamule-al meu, de-a pururi nerupta sa parte chiar dacă secolele închid sau deschid eterna ursitelor carte (așa) cum vor. |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-20 20:56:26 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Discutai cu un absolvent de filo și m-a făcut terci! M-am enervat. Teorie goală! Cred că e un fel babilonie fără sens povestea asta. Nu văd logica. Ia să văd care zici tu că-i rezolvarea și să și jsutifici. |
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-20 20:35:40 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nu este una dintre cele mai reușite poezii ale lui Coșbuc, asta e clar. Dar ca exercițiu de gramatică chiar este bună. |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-20 20:24:33 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Am găsit textul cu pricina într-o culegere de testări, una cu coperțile negre - parcă o văd și acum. Majoritatea erau din Marin Preda, el are o întorsătură a limbii mai complicată. Mi l-a dat mătușa mea, profesoară de romănă (iacătă și apoziția) într-o zi de duminică, când a trecut pe la noi. Alături de alte texte. Observând că este prea complicat mi-a zis să trecem la un altul, dar eu am ținut morțiș să îl fac. Tot citindu-l ca să-l înțeleg, mi-a rămas în memorie. La sfârșitul cărții erau date soluțiile și îți dai seama ce mândru am fost când am văzut că mi-a ieșit perfect. Asta chiar se numea performanță. Dar, evident, muulte din cunoștințele în materie acumulate atunci le-am pierdut în timp, ca să nu spun că nu se mai potrivesc cu gramatica actuală. Fii-mea a dat acum tot la Drept, tot română și am fost uimit să constat câte s-au schimbat între timp. Parcă ar fi o altă limbă, cu alte reguli. din ce în ce mai complicate. |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-20 20:22:48 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
de câte ori am încercat să citesc poezia asta cap-coadă, am adormit pe la jumate. mi-e rușine. |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2018-08-20 20:11:13 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Cheia e simplă: logica textului. Chiar are. |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-20 20:08:13 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ce-i drept, e drept, textul este cât se poate de alambicat. Acum vreo doi sau trei ani, când am mai discutat despre el, ți-am spus și că îi aparține lui Coșbuc, și care este rezolvarea. Posibil să mai am conversația, unele dispute le salvasem pe telefon pentru cazul că vei suferi de amnezie. Doar că telefonul acela i l-am dat fiului meu care l-a resetat. Dar, zice el, ar fi salvat informațiile, cu toate că m-aș cam mira.
Da, în mod surprinzător este scrisă chiar de Coșbuc, o excepție de la simplitatea cu care ne-a obișnuit. |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-20 20:07:18 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
E Coșbuc, taticu. L-am mirosit. Acu dădui de el în ăle două volume.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-20 19:58:22 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Vorbești în dodii! Ce cheie? Nu mi-ai dat nicio cheie. Astea-s rafineuri din alea, gen Derrida sau Deleuze! Eu nu gândesc altă soluție, deocamdată. Să iau gramatica frazei de la cap, poate sunt lucruri care-mi scapă. În orice caz, nu toată-ziua-bună ziua dai de suceli din astea. |
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-20 19:57:33 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(...) deloc (...) |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-20 19:52:56 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Radule, textul întreg al poeziei este acesta:
"Sunt suflet în sufletul neamului meu
Și-i cânt bucuria și-amarul -
În ranele tale durutul sunt eu,
Și-otrava deodată cu tine o beu
Când soarta-ți întinde paharul.
Și-oricare-ar fi drumul pe care-o s-apuci,
Răbda-vom pironul aceleiași cruci
Unindu-ne steagul și larul,
Și-altarul speranței oriunde-o să-l duci,
Acolo-mi voi duce altarul.
Sunt inimă-n inima neamului meu
Și-i cânt și iubirea, și ura -
Tu focul, dar vântul ce-aprinde sunt eu,
Voința mi-e una, că-i una mereu
În toate-ale noastre măsura.
Izvor ești și ținta a totul ce cânt -
Iar dacă vrodat-aș grăi vrun cuvânt
Cum nu-ți glăsuiește scriptura,
Ai fulgere-n cer, Tu cel mare și sfânt,
Și-nchide-mi cu fulgerul gura!
Ce-s unora lucruri a toate mai sus,
Par altora lucruri deșarte.
Dar știe Acel ce compasul și-a pus,
Pe marginea lumii-ntre viață și-apus,
De-i alb ori e negru ce-mparte!
Iar tu mi-ești în suflet, și-n suflet ți-s eu,
Și secoli-nchid-ori deschidă cum vreu
Eterna ursitelor carte,
Din suflet eu fi-ți-voi, tu, neamule-al meu,
De-a pururi, nerupta sa parte!" |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-20 19:51:24 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ioane, nu este așa! Mai încearcă.
Iar cu luatul în "mufă", ce să-ți spun...
Mare poveste. De câte ori ai luat-o până acum ar fi trebuit să rămâi fără.
Interesant este că nici acum, după ce ți-am dat cheia, nu știi să o faci. Bineînțeles că soluția, cât se poate de logică, de altfel, va fi greșită, iar cei care au dat-o, niște proști. A-propos! Acest text a fost dat la admitere pentru Facultatea de Filologie - Universitatea București prin '93 sau '94. De loc întâmplător, aș zice. |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-20 19:12:46 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nu, nu... |
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-20 19:01:06 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"De-i alb" și "ori e negru", au și aparență de predicative! |
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-20 19:00:23 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Greșeală, nu reșeală!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-20 18:56:56 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ultimele două paragrafe sunt rămășițe din scriere. Reșeală de preluare. Nu sunt de luat în seamă. |
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-20 18:56:15 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
eu cred că e așa:
" Ce-s unora lucruri a toate mai sus, /
Par altora lucruri deșarte.
Dar știe Acel/ ce compasul și-a pus/
De-i alb/ ori e negru/ ce-mparte!/
Iar tu mi-ești în suflet,/
și-n suflet ți-s eu,/
Și secoli-nchid-ori deschidă cum vreu
Eterna ursitelor carte,/
Echivalența primelor versuri: (Acelea) care sunt (pentru unii) lucruri rafinate, (acelea) au aparența lucrurilor deșarte (pentru alții);
Ce-s unora lucruri a toate mai sus, : principală
Par altora lucruri deșarte. : principală
Dar știe Acel... : principală
...ce compasul și-a pus, : atributivă
ce-mparte! : completivă directă
De-i alb : completivă directă
ori e negru : compeltivă directă
Iar tu mi-ești în suflet, : principală
și-n suflet ți-s eu, : principală
Și secoli-nchid-ori deschidă (...) Eterna ursitelor carte, : principală
Din suflet eu fi-ți-voi, tu, neamule-al meu,
De-a pururi, nerupta sa parte!: subiectivă; principală;
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-20 18:54:45 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
sună a Eminescu. îmbârligată, dar se poate analiza sintactic. |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2018-08-20 18:43:32 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Sărăcuț de tine! Ai luat-o rău în mufă și acum vii să te lauzi cu lucruri venite și verificate de-acasă. Îți fac, tată, analiza, printre picături, chiar dacă e o aiureală de fraze răsucite. Coșbuciană amestecătură de vorbe!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-20 17:51:59 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Mi-a șoptit o păsărică. Dar se vede treaba că o dai cotită. |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-20 17:36:38 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Și tu de unde știi că analiza ta e corectă? Ți-ai spus tu, ție însule?
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-20 17:00:27 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ioane, nu știu analiza de la alții. Mi-a ieșit din prima acum ț-șpe ani, ocazie cu care mi-a și rămas în minte textul. Tocmai pentru că mi s-a părut cel mai dificil (și interesant) pe care l-am întâlnit.
Pe de ată parte, mă îndoiesc că te-a lăsat chiar așa de rău memoria. Și chiar dacă te-o fi lăsat, înțeleg că știința ți-e întreagă. Î Nu spui tu că ai limba română în sânge? O poți demonstra acum cu vârf și îndesat. Înainte de toate, este o chestiune legată de logica textului. Adică unde zici tu că te pricepi mai mult și mai mult. Repet, analiza din punct de vedere frazeologic. |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-20 16:52:28 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ce joacă e pe capul tău! Stilul e superstrăveziu. Nu mai țin minte despre ce e vorba, că, da, nu mai stau bine cu memoria. Tuturor ne vine rândul. Dar ce jmekerie cu tikie, să știi analiza gramaticală (îmi închipui) de la alții și să te dai rotunjior că ești tu cel de o făcu. Pune aici totul, să văd ce-am zis și cum am judecat.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-20 16:43:32 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Și, într-adevăr, nu se pune virgulă între interjecție și substantiv. Încurcat între ele borcanele.
Dar sunt curios, ți-ai amintit între timp? Cum stăm cu memoria? |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-20 16:29:54 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nu de la "colegul meu haștagist" m-am lămurit. Iar în ce privește greșeala "închipuită", hai să-ți reîmprospătez memoria:
" Ce-s unora lucruri a toate mai sus,
Par altora lucruri deșarte.
Dar știe Acel ce compasul și-a pus,
Pe marginea lumii-ntre viață și-apus,
De-i alb ori e negru ce-mparte!
Iar tu mi-ești în suflet, și-n suflet ți-s eu,
Și secoli-nchid-ori deschidă cum vreu
Eterna ursitelor carte,
Din suflet eu fi-ți-voi, tu, neamule-al meu,
De-a pururi, nerupta sa parte!"
Nu ai identificat nici aurorul, iar analiza sintactică a frazei ai făcut-o varză, așa cum o vei face și acum.
Ia să vedem, îți spune ceva memoria? Sau te-a lovit brusc amnezia?
Cui îi aparține, mă aștept să ții minte.
|
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-20 16:16:32 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ei aș! Se folosește, e adevărat, virgula, dar în contextul dat, no! E cumva legat de ceea ce spuneam cu "dragă"! Oricum, dacă nu te fleșcăia colegul tău de haștagism, jenat, probabil, de insistența ta neroadă, o țineai așa până la calendele... haștage!
Cât privește nu'ș ce greșeală a mea, de nu'ș când, pe care-o inventași, ca să mai reduci din scor, las-o-n păp'șoi! Am limba română în sânge și arareori trebuie să mă mai obosesc cu analize, ca să-mi limpezesc unele dubii. Așa că, dacă vrei lecții, trebuie să te scârmi la teșchereață!
Se poate greși din taste sau din neatenție ori oboseală, asta-i clar, dar când revii și te înfoiezi ca un curcan, încercând să-ți justifici aberația, pardon!, se cheamă că ai luat deviza haștagă, importată din Suedia, la mestecătoare!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-20 15:45:32 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ioane dragă, diferența dintre mine și tine este că eu recunosc când greșesc, nu ajung să o țin a prost, la nesfârșit. Așa cun ai ajuns tu când mi-ai făcut varză analiza sintactică a unui text, după care, văzând ce și cum, ai tras concluzia că este greșit baremul. Bineînțeles că nu vei recunoaște acest lucru și multe altele, nu-ți stă în caracter. Probabil că și acum, dacă ți-l dau, tot varză îl vei face, nu păreai a fi înțeles prea multe din el. Iar tantamul tu l-ai generat, eu doar am răspuns la atacurile tale. În ceea ce privește folosirea virgulei în cazul dat, se pare că sunt acceptate ambele variante, nefiind o chestiune tranșată într-un sens sau în celălalt. Dar, în ceea ce privește interjecția, indiscutabil am greșit. Mea culpa. |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-20 15:31:46 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nu se poate! După atâta teorie a chibritului, după atâta umflare în piepți, te fleșcăiși instant, șioroșcele? Haștagism curat! Tipic.
Aștept noi lecțiuni de gramaticeală!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-20 15:05:58 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Da, corect, "mă" este interjecție. |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-20 13:15:56 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Sau, măi șulfănescule, tot pește pe Ștefănescu Furtună ești? Vezi că te caută băieții din spatele blocurilor, să-ți de un paregzamplu de eficiență haștagistă!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-20 12:51:17 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
eu cred că "mă" e interjecție, ca în recomandarea de mai jos: "mă cioflingare, mai scoate-ți mămăliga de sub unghii" sau în interogarea "mă ghiolbane, mai lasă dreaq internetu și treci de udă roșiile alea", etc |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2018-08-20 12:36:39 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Repostez, cu corecturile de rigoare. Din garabă nu am ami revăzut textul:
Cât privește explicațiunea cu "drag", iar o deduși în gard: Păi, culmea e că se poate pune și virgulă înaintea lui "dragă", dar în anume situație: adică, repetând vocativul, dar cu o pauză în vorbire, în sensul în care adjectivul accentuează ideea de simpatie.
Și zici că "mă" e pronume? Aaaoleu? Vrei să spui că aici e forma neacentuată, în caz Ac., de la "pe mine, mă"? (pag. 116, același manual!)
Ești de un caraghioslâc fără limite, șioroșcele!
Confunzi noțiuni complet disparate: una e interjecția "mă", alta pronumele neacentuat, în caz Ac.: mă, -mă, m-, -m-!
După mintea ta, și "bre" e pronume!!! Accentuat sau ne?!...
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-20 12:06:18 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
A, acum văzui... Deci nu mai e apoziție!
Păi zicei, mai jos, că:
"Dar explică-i tu lui Pupăzeia ce este o apoziție..." Deci, era apoziție mai ieri! Eu nu pomenisem nicăieri de apoziție. Tu ai venit cu ideea.
Acum: dacă e interjecție, totuși, și ai invocat manualul Ștefaniei Popescu, ia uită-te tu, matale, la pag. 326, unde se vorbește despre interjecția de adresare, și unde, la exerciții, sunt date două exemple:
"Ce mai faci tu, măi flăcule, îl întrebai eu..."
Și exemplul pe care l-am mai dat:
"Dar ești vrednic tu, bre Niculăieș, să porți un cârd de oi?"
De ce n-o fi virgulă între "măi" și "flăcăule"? Dar între "măi" și "Niculăeș"?
A,d ar am uitat; Eminescu și Sadoveanu sunt niște agramați! Și taman d-aia fuseră dați ca exemplu, spre rușinea lor! Nu pentru a exemplifica anume cum stau lucrurile. În aczu ăsta, Popeasca e agramata!... Tare!
Dar ce explică cocoana mai sus:
"Interjecțiile de adresare măi, mă, fă, bre au în vorbire același rol ca și vocativul..." și că "POT FI FOLOSITE SINGURE SAU ÎNSOȚITE DE UN SUBSTANTIV LA CAZUL VOCATIV!"
Sau o fi și cocona asta proastă, doar tu le ai cu graurii la căpcean?
Cât privește explicațiunea cu "drag", iar o deduși în gard: Păi, culema e că se paoet pune și virgulă înainte alui "dragă", dar în nuame situație: Adică, repetând vocativul, dar cu o pauză în vorbire, în sensul în care adjectivul accentuează ideea de simpatie.
Și zici că "mă" e pronume? Aaaoleu? Vreis să spui că aici e forma neeacentuată, în caz Ac., de le pe mine, mă? (pag. 116, același manual!)
Ești de un caraghioslâc fără limite, șioroșcele!
Confunzi noțiuni complet disparate: una e interjecția "mă", alta promumele neacentuat, în caz Ac.: mă, -mă, m-, -m-!
După mintea ta, și "bre" e pronume!!! Accentuat sau ne?!...
Agramatule!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-20 12:00:59 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Lasă gargara. Răspunde: ce e expresia aia: interjecție sau apoziție?
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-20 11:29:03 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Pupăzel, tu chiar nu îți dai seama că bați câmpii? Nu sesizezi diferențele gramaticale dintre construcțiile lingvistice pe care le-ai pus în discuție? Crede-mă, este jenant nu că nu știi, ci că ai făcut atâta caz pornind de la o amărâtă de virgulă, ca să îți devoalezi, încet încet, modul găunos în care gândești. Te umfli ca un cocoș, dar mintea tot de găină o ai. Deși mi se pare jenant să discut chestiuni de școală elementară, uite, îți spun: "drag/dragă" este adjectiv care stă pe lângă un substantiv propriu (Peișoară), pe când în celălalt caz avem interjecție (zău) + pronume - Mă (cazul vocativ) + substantiv propriu - Vasilică (vocativ). |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-20 11:09:25 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Zău, mă, Vasilică?
Peișoară dragă, tu să fii sănătos!
Aici, potrivit teoriei tale, trebuia să pui virgulă înainte de "dragă", șioroșcel! De ce nu pusăși? Ca să mă contrazici?
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-20 08:22:46 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Interjecția și apoziție, șioroșcel! Nu te mai fofila. |
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-20 08:18:55 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Peișoară dragă, tu să fii sănătos! |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-19 23:19:33 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Dom' profesor, nici nu știți cât de mult vă iubesc, cu domeniul dvs cu tot... Mai că v-aș trage câteva pupături. Mniam-mniam. Dar ce să fac când am de a face cu atare orci? Stăpânii ghiul-elelor, cum s-ar spune. |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-19 23:13:57 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2018-08-19 22:50:41 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2018-08-19 22:50:29 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2018-08-19 22:41:41 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2018-08-19 22:41:25 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2018-08-19 22:41:24 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
D-le profesor, nimic mai adevărat, este saitul d-voastră, și puteți face ceea ce doriți.
Aici cred că ați comis o mică eroare, poate o fi semnalizat greșit arbitrul de tușă.
Sper să nu uitați, când va fi să fie, de același cartonaș arătat îngerașului Recheșan.
Nu pot decât să vă doresc succes.
Câtă vreme voi fi lăsat in pace, nu voi fi eu acela care să atentez la pusculița d-voastră.
|
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2018-08-19 22:37:14 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Toți trei protagomiștii acestei pagini ați încălcat regulamentul în comentarii.
Pentru aceasta, toți trei aveți:
După ora 24 asemenea încălcări se lasă cu reducere de nivel. Fără explicații, justificări sau vreun echilibru între părți. Nivel redus și gata. La cine constat. Fără investigații, anchete, motivații etc.
Lunar plătesc o linie fibră optică dedicată, recent am recumpărat domeniul. Nu mai pun la socoteală serverul, curentul etc. Despre implicarea mea, la fel, nu mai vorbesc. Și asta pentru ce? Pentru ca niște persoane să spurce acest spațiu? Mulțumesc. Decât așa, mai bine lipsă. |
|
|
|
Postat
de catre
Emanuel Cristescu la data de
2018-08-19 22:03:25 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Măi securel, lasă-te de goange. Ce tehncă de doi sfanți ai pe tine! Dacă tu afirmi, "Am ceva mai interesant de făcut decât să-ți rânesc pe sub rât. Zboară pe-unde oi crede matale, oricum nu poți să vezi mai mult de co-pa(i)e.", crezându-te subtil, eu ți-am întors-o frumușel peste gard, fără să mă ascund după vorbe. Deci, hai siktir, în privința asta. Ar fi trebuie să te pocnesc și cu comtinuarea ta intelifentă, aia cu co-pa(i)e, dar ești mult prea fraier să crezi că e așa, un mare spirit de glumă. Deci, pas!
Dar nu răspunseși la întrebarea cu interjecția și apoziția... Nu-ți place?
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-19 20:55:48 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Tovarășu' Cristescu!... Tovarășu' Cristesu!... Peișoară m-a făcut porc🤓 |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-19 20:45:33 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Porc ești tu, râtane! Și mai ești și prost de mere!
Dar hai s-o iau băbește cu tine, să-ți arăt cu deștetu, că altfel nu s e poate:
Mai întâi, spune-mi dacă vorbim de o apoziție sau de o interjecție, în cazul ăsta. După care, continuăm.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-19 16:49:13 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Pupăzache, hai că m-ai plictisit! Am ceva mai interesant de făcut decât să-ți rânesc pe sub rât. Zboară pe-unde oi crede matale, oricum nu poți să vezi mai mult de co-pa(i)e. |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-19 16:23:21 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Degeaba ai făcut facultatea aia. N-ai stofă. Ești subțire la argumentație ca o foiță de ceapă. Nu m-aș da pe mâna ta nici dacă mi te-ar da și din oficiu.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-19 16:12:22 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Măi avocățele (iar nu: măi, avocățele!), tu chiar crezi ce spui? Ce tot o dai, ba cu apoziția, ba cu vocativul, ba cu ala-bala-portocala, ca să faci fum.
Pe scurt, ca să n-o lungesc cu un papagal ca tine:
"Zău, mă, Vasilică?" se srie corect : "Zău, mă Vasilică", și nu altfel.
Te scremi de pomană să dovedești că porcul zboară.
Zău, mă nea Cutare, dacă nu e așa!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-19 16:04:50 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Și încă ceva, că tot te omoară grija! Am promovat exanenul de admitere la Facultatea de Drept - Universitatea București, al 27-lea, la egalitate de puncte cu al 26- lea, concurența fiind de 13 pe loc. Cu bursă. De unde și cunoștințele în materie de istorie și de limba română, materii la care se susținea, pe atunci, examenul de admitere. Dar poate ne lămurește și Vasilache Hurmuzică ce forme de învățământ a absolvit, că tot se dă el mare cunoscător. |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-19 16:03:52 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Pupăzeio, mai învață, băiatule!
Nu am văzut pe nimeni să se bată cu pumnii în piept, așa cum o faci tu.
De câte ori te-an luat la bani mărunți ai fost varză. Lucru care nu este de mirare, toți avem o vârstă, mai uităm. Dar să ne dăm mari cunoscători și apoi să ne vădim că nu avem habar, asta se cheamă a te face de râs. Lucru pe care l-ai făcut tu acum, cu prisosință.
Tu și cu Hurmuzică chiar că v-ați întâlnit - două mari spirite. Vorba ceea, se întâlnesc ei munte cu munte, dar prost cu prost? |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-19 15:31:48 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Că tot se-nghesuie lumea s-o urască ureze pe România, să lămurim niște chestii, după cum urmează:
Ține minte: Oriunde s-ar afla în propoziție, substantivul la vocativ se desparte prin virgulă de cuvântul sau cuvintele învecinate.
(Ștefania Popescu, Gramatica practică a limbii române, 1983, p.49)
Prin urmare:
[La mulți ani VIRGULĂ România SEMNUL EXCLAMĂRII]
S-aude, Ziaru Financiar?
Bonus 1: descifrarea foarte complicatului citat din Ștefania Popescu:
Pătrățel, ți-ai făcut temele?
Pătrățel, adu carnetul la control!
Pătrățel, ești un prost!
Pătrățel, ascultă-mă pe mine!
Doar ți-am zis, Pătrățel, să duci gunoiul!
Ascultă-mă, Pătrățel, pe mine!
Du-te naibii, Pătrățel!
Ascultă-mă pe mine, Pătrățel!
Felicitări, Pătrățel!
Ce ne facem, Pătrățel?
La mulți ani, Pătrățel!
Bravo, Pătrățel!
Bonus 2: alt citat din Ștefania Popescu.
Virgula este semnul care ne ajută să înțelegem textul. Lipsa virgulei face ca cititorul să nu știe că este vorba de o chemare, mai ales că unele substantive nu au forme specifice pentru vocativ. De exemplu, în propoziția Ascultă, Andrei, în care s-a folosit virgula, substantivul Andrei va fi citit cu intonația vocativului și vom înțelege că el exprimă o chemare, pe când propoziția Ascultă Andrei, în care virgula a fost neglijată, va fi înțeleasă ca o simplă comunicare despre andrei, ca persoana despre se spune ceva (Andrei ascultă (ceva); El ascultă), nu ca persoana a II-a căreia i se adresează vorbitorul.
(Ștefania Popescu, Gramatica practică a limbii române, 1983, p.49)
Prin urmare, Antena 3, noi citatul din poza de mai jos îl vom citi drept o afirmație, și anume că România dă (în sfârșit!) un semn de viață (după ce va fi fost în comă, evident) ceea nu poate decât să ne bucure și va să zică că (deși lumea rea zice că Antenele-s împotriva guvernului) Antena 3 ne anunță că, în sfârșit, grație măsurilor guvernului, România are puls din nou. Noi citatul de mai jos nu-l putem citi drept un îndemn (Românio, dă, fato, un semn viață, că n-avem bani de-nmormântare și nici măcar loc de veci nu ți-ai cumpărat!), că-i lipsește virgula care-l face îndemn (și anume aia de după România, cum ziceam)." - Diacritica |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-19 15:21:48 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
APOZIȚIA ȘI PROPOZIȚIA APOZITIVĂ
APOZIȚIA
Apoziția este atributul substantival exprimat printr-un substantiv în cazul nominativsau în acelasi caz cu substantivul determinat. [...] Substantivul prin care se exprimăapoziția
neizolata
este întotdeauna în cazul
,
pe când substantivul prin care se exprimaapozitia
izolată
poate sta în cazul nominativ sau
în același caz cu substantivul determinat
!."ertea# pa$%&%'
Câte mi-a facut feciorul dascălului
Alecu
, vei fi aflat și dumneata
. !. Sadoveanu'
Lăpușneanu se puse în capul mesei având în dreapta pe logofătul
Trotușan
și în stanga pe vornicul
Moțoc.
(. )e$ruzzi' *neori însă# mai ales în limba vec+e# apoziția poate sta ,i în acela,i caz cu cuvântuldeterminat
La moartea părintelui ei,
bunului Petru Rareș
,
Ruxandra rămăsese în fragedăvârstă
(. )e$ruzzi'
!trăbunei "-voastre,
Evei
, plăcuse șarpele, cel mai rece din toate fiintele
. ". ./asdeu' 0n limba contemporană# acordul în caz cu substantivul determinat sau substitutul acestuia' se întâlne,te 1oarte rar# 1iind 1olosit de unii scriitori ca un element ar+aizat ,i popular. Apoziția poate 1i exprimată ,i printr-un substantiv în cazul vocativ cu sau 1ără alte determinative'# când cuvântul determinat este un substantiv la vocativ# un pronume sau o locuțiune pronominală la persoana a 22-a tu# voi# dumneata# 3omnia voastra# etc.' -
#poi dar mai rămâi sănătoasă, mătușa
Mărioară
2. (rean$a'-
"umneavoastra,
domnul subprefect
, ve$i face cum ve$i crede că-i mai bine
!.Sadoveanu'
tu,
Măria ta
, ca domn, fii bun, fii blând %
!. 4o$ălniceanu' Substantivul determinat de apoziție poate 1i -comun
&oș
Vasile
era un cărpănos ș-un pui de zgârie-brânză, ca și matușa &ărioara
2.(rean$a' sau -propriu
!tăteau tovarășii lui 'otcoavă cu (i$ă )runză,
logofătul
, și cu al$i slu*itori
!. Sadoveanu' Apoziția poate determina ,i unele substitute ale substantivului -un pronume
"ar asta nu mă privește pe mine,
baiatul din Humulești
. 2. (rean$ă'-un numeral)" |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-19 15:19:26 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Măi avocățele,
1. Ceva, ceva-mi spăune că tu ai absolvit o facultate din asta, de rit nou, făcută la colțul străzii, de la care ai primit o dimplomă bună la împachetat brânză. LA argumentația ta ilustră, cam asta ar fie explicațiunea.
2. Așa cum ție-ți trag câte-un dum-dum în felinare, așa i-o trag oricui, pentru că ȘTIU că-s la răzbel. În permaneță sunt în răzbel și, voba aia franțuzească: a la gher cam ca la gher (nu sunt francofon!), nu iert pe nimeni, dacă-l văd cu arma îndreptată spre mine. Nici măcar mr. Cristescu, dacă ai observat, nu scăpă de tirul meu. Asta înseamnă că nu-s un ipocrit de papă-lapte, ci un ins care glăsuișete după cum îi în gușă și nu se-nmoaie când îi gâghilă cineva subțiorile. Așa ca voi, care vă căutați reciproc în orificiu, să descoperiți vulcanii noroioși! Așa că n-am înțeles ce-ai vrut să demonstrezi cu citatele alea. Pe scurt: cu am perceput situațiunea, așa m-am exprimat. Ar trebui să apreciezi franchețea părerilor, chiar dacă dure, iar nu să prezinți lucrurile ca pe-o chestie sancționabilă.
3. Pân' la urmă cum fu cu apoziția aia buclucașă? Bag samă că te cam lumină sfetnicul de-azi nopate. Acum o dai pe greșală de tastare. Fals! Dacă era așa greșeală, ziceai: da, bă, am vârât deștu-n altă gaură! Dar o ții ca surda care papă urda, cu apoziția de care eu, vai mie!... am auzit acum un secol, da' m-a lăsat memoaru între timp!
Apropo: nu mai face tu aprecieri legate de persoana mea. Știu că voi, haștagiștii de comandă, primul lucru pe care-l faceți, când vă irită cineva, e să-l scoateți nebum. Toți ciracii de pe aici m-ar vrea în cămașă de forță, ca să nu le mai trag scatoalce la țăcălie.
"Ura față de ceilalți" e o afirmație excesivă: eu nu pe "ceilalți" îi urăsc, oricare ar fi aceea. Ci numai pe proști, adică pe unul ca tine. Și pe siamezii lor, cărora le place să se reverse, fără să-și cerceteze mocalina în oglindă.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-19 14:45:10 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Agramatule, de ce pui virgulă între mă și Vasilică? Mai pune mâna pe carte.
Postat de catre ioan peia la data de 2018-08-19 00:33:48 - inegalabilul Pupăzeia.
Măi, Vasulică, toate explicațiile astea date la foc automat de gânditorul de la Giurgiu au fost culese rapid de pe internet, cu omiterea pasajelor în care se spune cu subiect și predicat că apoziția în vocativ se pune între virgule OBLIGATORIU. Eu am adus în discuție termenul de apoziție de care tu n-ai auzit în viața ta până acum, iar Peia a auzit cândva, dar nu mai știa/știe cu ce se mănâncă. Ți-aș trimite linkurile pe care le-a accesat, dar nu vreau să te privez de bucuria căutării.
Pe de altă parte, în dulcele stil clasic, văzând că a intrat într-o fundătură, Peia schimbă termenii problemei. De unde și până unde era vorba de interjecție? Mai exact, care ar fi interjecția în construcția "Mă, Vasilică (...)"în legătură cu care mă făcea agramat pentru că am pus virgulă?
Chiar dacă aș fi pus-o greșit, nu era cazul să facă pe marele critic când el a comis-o de nenumărate ori și, în momentul când a fost atenționat, a țipat ca din gură de șarpe că de, mai greșește omul, fir-ar ea de tastatură.
Pe de altă parte, cât de caraghios să fii să îmi spui că suntem prieteni pe FB, să-mi evaluezi pagina comparând-o cu A TA, ca să se vădească, așa cum am dedus, că cine știe cu cine m-ai confundat crezând că suntem prieteni? Mă întreb cu cine oi fi luat tu legătura azi noapte pe mess crezând că sunt eu.
Oi fi om cumsecade în viața de zi cu zi, mie așa îmi pari, și greu îmi e a înțelege de ce tot insiști să-ți pui pălării mai mari decât capul tău.
În ceea ce-l privește pe stimabilul Peia, ai grijă că singurul lucru care îl apropie de tine este ura față de ceilalți și, la primul moment în care vei spune ceva care nu este pe placul lui, te va arunca exact ca pe o măsea cariată. Omul nu mai este demult (apreciez că se recomandă forma contopită) pe ale lui, și-a pierdut și uzul rațiunii, și bunul simț. Ăla pe care îl avea, dacă l-a avut vreodată.
|
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-19 14:14:51 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
DIN ARHIVA EUROPEICA
dar foarte, foarte distractiv e faptul că honorabilul cenzor aprobă idioțeniile patente ale hurmuzachiului, dar replicile care se înscriu în limita legitimă a ironiei sunt iute-iute cenzurate.
nu-i decît o explicațiune: ori cenzorul e frate de spiritualitate cu gigilă hurmu, ori doarme pe el și vizează extratereștri colonizatori.
drept care îl întreb: cenzore, poți să ne explici cine-i buburuzache din replica mea, pe care cu mînuțele tale vrednice ai radiat-o?
Postat de catre ioan peia la data de 2014-04-09 09:05:19
pheișor, crezi că dacă vii cu haita, vei avea câstig de cauză? Dacă nu-ti vezi de câlții tăi, vei avea parte mereu, pe pagina principală, de o epopeie... Crezi că de avantajează dacă faci parte dintre proștii despachetați?
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2014-04-08 20:37:03
săracu', hurmuzel, cu ce prostii își pierde timpul!
între sectanți și consumatorii de bazaconii nu-i decît o deosebire: primii-s fanatici, ăștilalți-s proști împachetați!
Postat de catre ioan peia la data de 2014-04-07 23:17:42
|
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2018-08-19 13:54:30 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Florescule, înainte despre a continua să primești lecții despre apoziție, fă bine și corectează aici
Hurmuzache, ce făcuși, bre, n-ai nai găsit cărarea?
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2018-08-19 01:49:0
Altceva, ce să-ți spun, ,, n-ai nai"... |
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2018-08-19 11:14:35 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
er. ,, am venit" |
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2018-08-19 10:59:41 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Văd că nu ne înțelegem, o lăsăm pe dimineață? Mai sunteți? |
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2018-08-19 02:21:44 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Are draci netul, v-am pus numărul meu de telefon pe mess. Uitați-vă la notificări, am venir sub pseudonim. |
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2018-08-19 02:12:39 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
http://scriecorect.blogspot.com/2011/02/punctuatia-interjectiei.html
Cand sunt insotite de un substantiv la vocativ, singur sau cu atributele lui, aceste interjectii au aceeasi intonatie ca si vocativul si intregul grup de cuvinte urmează regula de punctuatie a vocativului:
Ex: - Măi fratilor, vedeti-vă de treabă!
- Linistiti-vă, măi oameni buni, odată!
Mai vrei, șioroșcel?
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-19 02:06:37 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
http://www.anidescoala.ro/educatie/gramatica/parti-de-vorbire/interjectia/interjectia/
Interjecțiile de adresare (măi, mă, fă, bre) prezintă același rol ca și vocativul. Aceste interjecții se pot folosi singure sau pot fi însoțite de un substantiv la cazul vocativ:
Măi Ioane, ia vino puțin pe la noi!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-19 02:04:44 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
http://gramaticalimbiiromane.ro/morfologia/parti-vorbire-neflexibile/interjectia/
Măi Vasile, vino aici!
Iar nu: Măi, Vasile, vino aici!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-19 02:02:50 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Măi șioroșcele, ți-am zis: pune colea dovezi, nu te mai tupila. Că doar să afirmi, fără să confirmi, e treabă pur haștagistă.
Oricum, mâine o să-ți adun multe dovezi. Io!
De la ăștia mai moderni, dacă alde clasicii sunt, cum zici tu: neștiutori, vai, vai! |
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-19 01:59:45 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ioane, Vasilică, noapte bună! |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-19 01:58:17 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Sau și mai evident:
Zău, mă Vasilică, om al lui Dumnezeu?
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-19 01:56:58 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Mă faci să râd, Ioane! Hai, nu te mai screme atât să-ți argumentezi neroziile, o fi având muierea trebuință de tine, deși nu-mi imaginez la ce. |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-19 01:55:40 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Bine Vasile, mâine dim., că acuș e târziu p-acilea. Mulțam pentru ofertă! Țin, însă, să-ți spun că nu am nicio treabă cu religia. Și sper să nu ajung printre haștagiști mascați, la revista aia. Dacă e, sincer, cu România, am spus: fac orice.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-19 01:54:14 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Florescule, te-a intrebat cineva cât e ceasul? Mai ești și mujic pe deasupra! |
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2018-08-19 01:53:57 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Mai grăurește, mai hristește, poate te vei lămurește!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-19 01:50:48 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Uite cum era apoziția, în cazul ăsta:
Zău, mă Vasilică, omule?
Apoziția e "omule", dar interjecția de adresare a rămas întreagă.
Fraiere!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-19 01:49:15 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Hurmuzache, ce făcuși, bre, n-ai nai găsit cărarea? |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-19 01:49:09 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
D-le Peia, v-am lăsat numarul meu de telefon pe mess. Mă puteți suna acum, sau dimineață, cum doriți. |
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2018-08-19 01:47:48 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nu, dragul meu, scăparea este a ta, nu a mea! Și nu asta e problema, ci faptul că ții să dai lecții. Apoziția în vocativ se pune între virgule. Ai și citit deja acest lucru, dar, conform obiceiului, nu ești în stare să recunoști. |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-19 01:47:38 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Tăticu, ți-am mai arătat cum e cu interjecțiile de adresare, nu mai stărui, că ești varză! N-are nicio legătură cu apoziția.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-19 01:47:00 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
https://www.facebook.com/ioan.peia
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-19 01:45:16 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nu am zis că a fost agramat, ci că nu era strâlucit în gramatică. Aia care era atunci, încă neformată. Găsești, spre exemplu, o grămadă de cacofonii în scrierile lui, dar pe atunci nu cred că ea, cacofonia, era reglementată și înfierată. |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-19 01:44:45 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Păi, dacă-i reiei pe-alde Graur, reiai și-acum și dă-mi exampluri, tăticu! Ce te-mpiedică?
Mi se pare mie sau ai dat-o-n fasole?
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-19 01:43:41 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
A, deci era vorba de o scăpare! Aiurea, mai și insiști în prostie!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-19 01:41:44 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Na-am habar când mi-am actualizat foto! Nu-mi pierd vremea cu amănuntele astea. Repet, formează-mi numele și vei da de mine. |
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-19 01:40:46 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Tu crezi că stau să-ți dau extrase din Graur sau Hristea? Citește-i, dragul meu, că tu te faci de râs, nu eu. Personal, am făcut de mult acest lucru și din când în când îi reiau. Nu ca să dau lecții, oricui îi scapă câte-o virgulă, un punct sau mai știu eu ce, ci pentru a mă edifica. Că unele lucruri, recunosc, le-am uitat sau pur și simplu mi-au scăpat, de ce să nu recunosc? |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-19 01:40:39 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
OOO, daaa! Și Eminescu fu agramat, desigur! Numai șoricel e om de știință!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-19 01:39:12 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
V-ați actualizat fotografia de profil în data de 4 iulie, cumva? Nu vreau să greșesc, nu v-am văzut niciodată... |
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2018-08-19 01:38:20 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Formează ioan peia și vei da de mine, vasile.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-19 01:37:50 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Apoziție, pe dracu! O ții ca gaia mațu'! Ai luat-o-n freză și acum încerci să te tupileti după boscheți!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-19 01:36:48 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Pagina de fb, Vă pun pe mess tot ce trebuie, și vreau să putem schimba și câteva cuvinte. Nu vreau să vadă Florescu numele sub care sunt prieten cu el. |
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2018-08-19 01:35:21 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Identificati interjectiile de adresare din urmatoarele texte. Grupati-le in functie de rolul pe care il au: rol de substantiv in cazul vocativ, rol de verb:
Stati, bre oameni buni! Stati, ca altfel ma supar.
Las'ca prind pe-Osma, mai frate!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-19 01:34:59 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ioane, citește regula privind virgulele în cazul apoziției și lasă vraja! Nu-mi spui nimic dându-mi-l ca exemplu fie și pe Eminescu. Strălucit în poezie nu înseamnă și strălucit în gramatică... |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-19 01:32:38 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Dă-mi un exemplu din Graur, să te văd, Pagină și titlu, șioroșcel!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-19 01:30:13 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Despre ce pagină e vorba, Vasile? Nu-nțeleg!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-19 01:28:49 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
APOZÍȚIE, opoziții, s. f. Atribut substantival pus în cazul nominativ, indiferent de cazul substantivului determinat, sau, mai rar în același caz cu substantivul determinat. În fraza: «Văd poeți ce-au scris o limbă ca un fagure de miere: Cichindeal gură de aur», «gură de aur» este apoziție pe lîngă numele «Cichindeal». Pronunțat: -ți-e.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-19 01:28:10 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
D-le Peia, îmi puteți da măcar un indiciu după care să vă găsesc pagina? |
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2018-08-19 01:27:19 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Las-o tu moartă, că-i la popa-n poartă, șorioșcelule. Sau crezi că și Sadoveanu e la fel de agramat ca tine?
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-19 01:25:58 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Vino! |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-19 01:25:48 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Peio, las-o baltă! Te faci iremediabil de râs. Foșgăiala aia a ta de acum pe google este tardivă, nu face nici cât o ceapă degerată. Ia o carte adevărată de vocabular/gramatică în mâini, citește și dup'aceea mai vorbim. |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-19 01:21:16 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Vin pe mess, sa fac ceea ce am promis. |
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2018-08-19 01:19:22 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Eu credeam că-mi vii cu regulile din gramatică. Aia scrisă de specialiști cum ar fi Graur sau Theodor Hristea. La scriitori găsești greșeli cu grămada, îi fură condeiul sau pur și simplu nu au habar. |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-19 01:17:13 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Mai ai de colea, șoricuț repetent, un lucru pe care ar fi trebuit să-l știi din clasa a III-a:
Interjecțiile de adresare măi, mă, bă, bre etc. au în vorbire același rol ca și vocativul. Ele se pot folosi singure sau însoțite de un substantiv în cazul vocativ.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-19 01:17:02 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Și, d-le Peia, vă spun unde, și imi lăsați o adresă validă unde să vă trimit cele patru cărți publicate anul acesta. Chiar mă interesează părerea d-vs,francă.
Dacă sunteți de acord, spuneți-mi aici, și vă dau de indată linkurile și e-mailurile necesare.
Să moară moartea, să se bucure și prietenul meu Florescu!... |
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2018-08-19 01:16:15 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Vasile, dacă ești alături de români, nu ca paradiții ăștia, vânzători de țară, fac orice.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-19 01:14:37 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Corectez:
Și știi tu, șoricel, ce e aia apoziție? Ia mai caută prim grămătici, știutorule!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-19 01:11:49 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Fraiere, să-ți dau doar un exemplu din Sadoveanu:
Dar ești vrednic tu, bre Niculăieș, să porți un cârd de oi? (Mihail Sadoveanu, Un om năcăjit)
A?
Și știi tu, șoricel ce e aia apoziție? Ia mai cuată prim grămătăci, știutorule!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-19 01:09:53 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
D-le Peia, așea, de-al dreacu, vă invit să participați la emisiunea ,, Știință, Artă și Religie - În căutarea drumului comun, care se va difuza luni ora 20, ora României, din Houston, Texas. Vă trimit pe mess linkurile necesare în cel mai scurt timp.
Și mai vreau să alegeți cinci din cele mai reprezentative poezii de ale d-vs, pentru a fi publicate într-o revistă care se difuzează doar în cadrul ambasadelor și misiunilor diplomatice. Fără politică militantă, subiecte religioase sau erotice.
Vă trimit pe mess e-mailul necesar. Nu se tipărește în țară.
Și, dacă v-ar face plăcere, promit să fiți publicat in fiecare număr al revistei al cărei senior editor sunt. Apare lunar, tipărită, color.
Vă pun pe mees adresa de e-mail a redacției. Atașați, vă rog, o fotografie și un mic CV.
După ce veți fi publicat, vă rog să vadă și Florescu cu ce se ocupă ,,Vasilică". Auzi la el... |
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2018-08-19 01:09:39 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Hurmuzache, este fix același lucru. Scrii tâmpenii pentru că ai în cap tâmpenii. Dar explică-i tu lui Pupăzeia ce este o apoziție și care sunt regulile ortografice care o guvernează, dacă ești în stare. Sau nu v-au învățat la școala profesională? |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-19 00:52:02 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Florescule, una este să scrii tâmpenii pentru tâmpiți, alta, să fii! |
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2018-08-19 00:48:48 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Florescule, ești primul orb întreg la minte (în aparență) care pretinde că vede... |
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2018-08-19 00:47:06 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PS. Nu trebuie să-mi spui. Vasilică, cine ești. Văd! |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-19 00:44:28 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Peio, tu vorbești? Ia uită-te puțin la textele tale. Pun virgulă că așa trebuie, d-aia. Uită-te tu pe carte. Dar degeaba te uiți, că oricum vei ajunge la concluzia că este ea greșită, cartea, nu tu, așa cum s-a mai întâmplat.
Vasilică, neonorat de prietenia ta pe care, cu siguranță, nu eu ți-am cerut-o. Roșesc văzând tâmpeniile pe care le scrii și susții, asta da! |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-19 00:43:25 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Agramatule, de ce pui virgulă între mă și Vasilică? Mai pune mâna pe carte.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-19 00:33:48 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Măi șoricele, ai tupeul să mă jignești? Atâta știți voi, puțoii cu ochi azurii? Să-i faceți nebuni pe ăia care nu-s de părerea voastră, cocalari de stâlpi de cafenele, șulfelor antiromânești? Tu, un nimeni cu moț, care ceri pe feizbuk să te ajute gloata haștagistă la procese? Nu vezi cât ești de ridicul, pui de neica-nimeni?!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-19 00:32:28 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Și incă ceva, Florescule: pe fb ești prieten cu mine. Am comparat paginile, ești sub nivelul mării! Intr-o zi, promit, îți spun cine sunt,poate, totuși, nu ai uitat să roșești... |
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2018-08-19 00:31:10 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Zău, mă, Vasilică? Poate îmi aduci și ceva argumente. Unele literare, desigur. |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-19 00:29:56 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Florescule, te-am rugat politicos să-ți faci somnul de frumusețe in pagina ta. Ești ultimul îndreptățit să te pronunți asupra valorii a ceva, deoarece tu nu ai absolut nicio valoare.
Sau, să fiu obiectiv, ești un oportunist de două parale.
Și, este ultima dată când te-am rugat politicos.
|
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2018-08-19 00:25:51 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Păi dezechilibrat cum ești, firește! De unde atâta balanță pe capul tău? Și ce legătură ai tu cu valoarea?! Pesemne tot atât de multă cât am eu ochii albaștri. |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-19 00:21:05 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Șoricele, tu nu ești în stare mai mult, darmite să comiți câteva versuri credibile. Ești caraghios să dai lecții, taman tu. Și de ce nu aș găsi o "minimă" valoare, șoricel? Păi dacă m-apuc să compar cu bâzdâgăniile tale naive, aș dezechilibra grav balanța valorii.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-19 00:01:22 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Asta da! Subscriu. Intră și ciorile la capitolul "ochi albaștri"? Ar putea fi o specie exotică!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-18 23:58:43 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Poate sub genunchi, Hurmuzache! Ai broaștei. Tu nu ești în stare să scrii ceva care să merite osteneala. În orice caz, nu în viața asta. Iar pentru Peia este cel puțin jenant să găsească fie și o minimă valoare acolo unde este non-valoare. De-a dreptul penibile rândurile astea pe care le-ai scremut pe (sub) genunchi. |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-08-18 23:57:18 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
D-le Peia, chiar nu am pretenția că ar fi o operă literară. Am scris-o pe genunchi, doar de dragul prietenilor noștri cu ochișori albaștri. |
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2018-08-18 23:12:15 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Cam multe ruperi de ritm și forțări de limbaj.
Și nici narațiunea nu e prea fluidă.
Altcum, e ceva.
Mai ales că sar fulgii din personagii.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-08-18 21:28:26 |
|
|