|
|
|
|
|
|
|
|
|
Cîrtițele |
|
|
Text
postat de
Gheorghe Rechesan |
|
|
În fața căsuței din paiantă a lui Ion Jumate se întindea un tăpșan cu iarbă deasă și mătăsoasă. El trecea cu coasa tăind iarba de două-trei ori pe an și aduna fînul uscat cu o greblă mare, deși nu avea în ogradă nicio rumegătoare care să se hrănească cu nutreț. Îi dădea foc, iar în anul următor otava creștea crudă, verde, proaspătă, o încîntare pentru simțuri, căci singura utilitate a pajiștii era una pur estetică. Își odihnea privirea pe întinderea ei, ori de cîte ori îl chinuiau neliniștile sau singurătatea, iar vara se tolănea pe covorul verde, cu un fir mustos de graminee între dinți și reflecta la nimicnicia vieții. Uneori, cu fruntea mîngîiată de o boare răcoroasă se tolănea în iarbă și citea, cu precădere, volumașe de poezie clasică din b.p.t., subliniind cu un creion de tîmplărie stihurile care-i plăceau. Alteori, pur și simplu, picotea întins pe covorul verde învăluit de izurile tari, aromate ale cimbrișorului și ale izmei sălbatice, lăsîndu-și mintea să rătăcească pe preeria imaginației. Pajiștea constituia mîndria sa de gospodar eșuat în satul pustiu, cu grajdurile goale unde nu mai mugea nicio vită, iar ulițele nu mai răsunau demult de zgomotul tălăngilor turmelor care se întorceau pe-nserat de la pășunat.
Într-o dimineață însorită de mai ieși în bătătură și o luă prin otava răsărită din pămîntul răscolit de ploi. Stropii strălucitori de rouă îi răcoreau tălpile goale, tulpinițele de sulfină îi gîdilau plăcut gleznele, iar îmbătătoarea mireasmă vegetală îi umplea, la fiecare inspirație, adîncul bojocilor. Deodată, privirea care mîngîia întinderea verde-crud i se poticni de un mușuroi proaspăt ivit în mijlocul pajiștii. Se posomorî ca flăcăul care vede obrazul alesei sale urîțit de un buboi și se apucă să bătătorească cu talpa movilița de pămînt reavăn bombănind și suduind vietatea care o excavase. Nu făcu decît doi-trei pași și zări alt mușuroi, apoi al doilea și-al treilea toate legate, pesemne, într-o rețea subterană de canale întortocheate.
„ Las că te-nvăț eu minte, scormonitorule,hîrciog ticălos, sobol blestemat, chițoranul dracului or ce-i fi tu!” mormăi Ion Jumate. Se duse la fîntînă, legă cu sîrmă un furtun lung din cauciuc de țeava jgheabului și, cu celălalt cap al furtunului în mînă, se apucă să inunde vizuina animalului. Cînd pămîntul afînat din jurul mușuroaielor începu să băltească mustind de apă, socoti că acțiunea sa fusese eficace și scrise în jurnal cu satisfacția exploratorului care civilizează o nație primitivă.
„ I-am venit de hac lighioanei, fiindcă asta e menirea omului, să aleagă între speciile folositoare și cele dăunătoare, fiindcă altfel regnul animal s-ar înmulți peste măsură și am trăi într-un haos pe care nici Darwin, cu toate bîiguielile sale materialiste, nu l-ar putea ordona. ”
A doua zi, însă, zări toată întinderea pajiștii răscolită de o duzină de mușuroaie proaspete, ca și cum cîrtiței sinistrate i-ar fi sărit în ajutor toate rudele sale scormonitoare care mișunau prin preajmă. În acea clipă, Ion Jumate declară război cîrtițelor și începu să se pregătească pentru o campanie necruțătoare și de durată. Arse pucioasă în conul fiecărui mușuroi, cumpără capcane și soluții otrăvitoare, deratizante, pe care le vărsă în rețeaua de canale și cămăruțe ascunse sub sol, își procură un aparat scump, cu ultrasunete, din Germania, care garanta alungarea oricărui dăunător subteran, cheltuind toată bruma de bani pe care o strînsese din pensie. Întocmi chiar și o hartă exactă și detailată a pajiștii cu toate vizuinile și borțile existente și-și nota în fiecare seară victoriile obținute în lupta cu adversarul ascuns sub sol.
Întîmplarea cu cîrtițele îi aminti de o pățanie mai veche din vremea cînd muncea ca electrician de întreținere într-o țesătorie. Se afla acolo un ins scîrbos, unul Miloș, de care se fereau toți, fiindcă i se dusese vestea c-ar fi fost turnător la securitate. De sfîntul Ioan, așa se obișnuia pe vremea comunismului, Jumate își cinstise colegii cu mîncare și băutură, iar Miloș se înființase și el la petrecere. Mîncase ca un hămesit și băuse cît cinci, iar la urmă cherchelit bine, îl informase pe sărbătorit: „ Să știi, mă, Nelule, că eu nu-s un om rău...n-am dat pe nimeni în gît fără un motiv temeinic...de fapt, poți să mă consideri o cîrtiță infiltrată în sistem!” El îl crezuse, că erau tare convingătoare spusele infiltratului dar, trei luni mai tîrziu, Miloș îl pîrîse că și-a bătut joc de Ceaușescu și de comitetul central al partidului, fiindcă își adusese la lucru, pentru pauza de prînz, o bucată de slănină împachetată în prima pagină din „Scînteia”. Scăpase ieftin, cu un vot de blam și o sancțiune de 25% din salariul de bază dar „Cîrtița” îl săpase atît de eficient, încît trebuise să-și caute alt loc de muncă. După 89 se gîndise să tragă oareșce foloase din această întîmplare nenorocită și se înființase la comitetul local al Frontului Salvării Naționale dar acolo dădu de Miloș, era mare sculă pe basculă. De teamă să nu dea ochii cu imunda „cîrtiță” părăsise ideea cu disidența și suferințele îndurate sub comuniști și-și luase soarta în propriile mîini, decis să nu mai depindă de nimeni. La doi ani de la Revoluție se lăsase de meserie și înființase un s.r.l. care se îndeletnicea cu fabricarea ambalajelor din carton:pungi, cutii, lăzi de transportat obiecte fragile și altele de același fel. Îi mergea bine, prinsese ceva cheag dar, și de data asta, sistemul îl lovise la pungă. Se trezise cu o somație de la fisc fiindcă nu plătise impozitul pe profit vreme de trei ani și era pe cale să-și piardă afacerea. Comisarul șef al gărzii financiare, un tinerel cu mustață și o privire poncișă îi spusese pe șleau:
„Domle, de-ar fi să iau considerare suma pe care o datorezi statului, ar trebui să-ți fac dosar de evaziune și delapidare...dar am hotărît să te șterg din evidențele fiscale dacă plătești toată suma, aici, pe loc...dacă mă gîndesc bine, dumneat,a n-ai cum să înțelegi cum merg lucrurile pe piața liberă de capital, ai fost educat de comuniști și nu ești singurul care care s-a înșurubat în sistem, ca o cîrtiță roșie, decis ca să sapi capitalismul cum te duc puterile!”
Vorbele acestea usturătoare îl loviră ca o pereche de palme proiectate în obraz, iar indignarea îl sufocase:„. El, care suferise de pe urma securiștilor, o cîrtiță...și încă una roșie!”
Ieșise înfrint din biroul ticălosului de „ fiscalist” decis să nu se lase prins niciodată în cursă. Lichidase afacerea și plătise pînă la ultimul bănuț tot ce i se imputa dar începuse să urască cîrtițelor din toate fibrele ființei sale.
În septembrie reuși să-și dovedească inamicul. Îl găsi mort lîngă intrarea în mușuroiul principal, un ghemotoc de blană moale, deasă, cu o pereche de lăbuțe posterioare trandafirii, supradimensionate.
Notă în jurnal, fără să-și ascundă satisfacția:
„ I-am venit de hac dihaniei, a crăpat după o pulverizare intensă, repetată cu Raticid forte amestecat cu crezol. Așa ar trebui să se procedeze cu toate cîrtițele, șobolanii și cu toți dăunătorii, inclusiv cei bipezi, asta-i calea să scăpăm de toți șnapanii, trădătorii și nemernicii care ne-au invadat țara, după 89.”
Ion Jumate obținuse o victorie deplină, dar cîmpul de luptă arăta jalnic. Peste tot vedeai numai mușuroaie excavate, urme adînci de cazma și șanțuri înnămolite pline de o spumă murdară puțind a chimicale, iar în țărîna tăpșanului, pîrlită de foc și de otravă, nu mai creștea firicel de iarbă. Omul, ființă superioară dotată cu rațiune, afecte și aspirații, cîștigase războiul contra lighioanelor săpătoare dar pajiștea cu iarbă mătăsoasă, deasă și veșnic verde, dispăruse ca și cum nici n-ar fi fost.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
p.p.s. așterne totul pe hârtie. poiemă. |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2018-05-14 11:07:06 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
p.s. ia un pic de Ființă între dește, adulmecă. reflecții asupra condiției umane. Heidegger, Nietzsche, Cioran. cobză. |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2018-05-14 11:01:34 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Gheorghe, atunci așa: spală izmenele-n iaz, peștii mor, ia un kil acasă, prăjeală, pântecariță, scremeri, usturime, spârcâială. urmează maț gros, intestine, rânza, etc, la urmă creier. pleosc. aprinde țigare tutun, revelație sursa răului. contemplare, iluminare, citate Ramayana. |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2018-05-14 10:57:04 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
mda, nu e rău dar alunecă în fantastic. |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2018-05-14 08:52:35 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
idee pentru un viitor episod: Ion Jumate pleacă la gârlă să-și spele izmenele, ocazie cu care dă la pește, capturând un peștișor de aur. are Ion Jumate dorințe? care sunt cele 3 dorințe ale lui Ion Jumate? |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2018-05-14 00:11:28 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
încă un episod din viața lui Ion 1/2. |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2018-05-13 18:22:12 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23952 |
|
|
Comentarii:
120073 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|