|
|
|
|
|
|
|
|
|
Negocieri eșuate |
|
|
Text
postat de
Andrei Ghejan |
|
|
Să presupunem pentru câteva momente că un extraterestru, în căutare disperată de resurse (pentru că pe planeta de pe care vine, specia lui deja le-a consumat), aterizează cumva pe Terra. Unde? Chiar în România, pentru că e un norocos. Dacă are și el un Dumnezeu (și putem liniștiți să-l suspectăm că măcar el are), o să-și facă mai mult ca sigur semnul ăla pe care noi o să-l asimilăm cu puțină imaginație ca fiind o cruce, dar probabil, fiind o specie mai evoluată decât noi, o s-o simplifice, reducând-o la (!), să-i zicem ca fiind un semn universal pentru mirare pe care să-l înțelegem și noi, în eventualitatea că accidental l-am vedea. De ce? Pentru că n-ar înțelege nimic din HODIE MIHI, CRAS TIBI, ba înclin să cred că ar fi atât de debusolat de ceea ce vede, încât ultima lui grijă ar putea fi remușcarea că l-am putea privi ca pe un hoț, sau invadator. Astfel dezarmat fiind pe cale pașnică, deci fără să mai reprezinte o amenințare, eșalonul nostru fruntaș ar putea deja să invite curiozitatea la negocieri, convinși fiind că entitatea va găsi cu siguranță o monedă de schimb DO UT DES pentru tot ce-a mai rămas nevândut. Numai că exact aici norocul lui se va transforma în ghinion. Cum naiba să se înțeleagă cu unii care nu-și cunosc nici limba lor maternă (?), darămite ”extratereastra”... și să mai spună cineva vreodată că nu ai noștri au salvat planeta. |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Apropos de VVD, ieri discutam cu un neamț. Mi-a zis, ușor contrariat: ”Prezervați vreo tradiție vampirică? la noi, așa se fardează morții” |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Ghejan la data de
2018-05-06 11:58:54 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
apropos:
https://www.digi24.ro/opinii/paraschivenia-saptamanii/la-noi-la-bruxelles-923843 |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2018-05-06 11:48:47 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
HODIE MIHI, CRAS TIBI (lat.) astăzi mie, mâine ție – Varianta latină a unei vechi zicale ebraice cu sens fatalist: nimeni nu e ferit de loviturile soartei.
DO UT DES (lat.) îți dau ca să-mi dai – Formulă din dreptul roman referitoare la echivalența prestațiilor în cazul schimbului; în sens larg, serviciu contra serviciu.
Ne-au vândut ăștia aproape toată țara, iar dacă a mai rămas ceva nevândut (vreo resursă, sau vreun petec) ar fi în stare să le vândă și extratereștilor numai să-și umple buzunarele de șpăgi, atâta doar că cu ET-urile ar avea o problemă de comunicare, cunoscut fiind faptul că ”marii dregători actuali” nici românește nu știu vorbi corect, deci nici cu dicționarul în brațe n-ar înțelege ăia. În plus, ce motive ar avea să folosească forța ET-urile să-și însușească resursele de-aici, când totul poate fi obținut cu minimum de efort, cu câteva șpăgi? Chiar și ET-ul are un Dumnezeu, zic eu, noi NU. Văzând atâta inconștiență și ignoranță pe-aici, probabil nu mică le-ar fi mirarea ”(!)”. Dezarmant, nu? |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Ghejan la data de
2018-05-06 11:48:36 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
:))))) |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2018-05-06 11:43:46 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
dacă ET ar întîlni-o pe Viorica Vasilica Dăncilă, în mod sigur ar tuli-o înapoi pe naveta lui spațială. |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2018-05-06 11:30:05 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Minulescu |
|
|
|
Postat
de catre
Emanuel Cristescu la data de
2018-05-06 11:29:48 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
În mine,
În tine
Și-n el
Inima cântă
Și plânge la fel...
Cântă
Și plânge
Înfiptă în noi ―
Cântă cu clipa în care ne naștem
Și plânge cu clipa de-apoi...
Când cântă cu ploaia
Ne-nchidem odaia...
Când plânge cu vântul
Ne-nchidem mormântul
Tustrei, și, la fel,
Și-n mine,
Și-n tine,
Și-n el!... |
|
|
|
Postat
de catre
Emanuel Cristescu la data de
2018-05-06 11:29:26 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
domnule Ghgejan, pare ceva interesant, dar n-am înțeles mai nimic. |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2018-05-06 11:20:10 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23952 |
|
|
Comentarii:
120073 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|