PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
COLOMPEEA -3 Text postat de Gheorghe Rechesan Colompeienii au participat la Revoluţia din 89 ca tot românul de rînd, aşezaţi în faţa televizorului vizionînd programele televiziunii române libere. Cînd au aflat de execuţia în pripă a dictatorului la zidul cazărmii din Tîrgovişte, nici nu s-au bucurat, nici nu s-au întristat. Cîteva babe şi-au făcut semnul crucii c-a scăpat lumea de necuratu, dar au adăugat aşa, miloase : „ să-l ierte Dumnezău, c-a murit de Crăciun!” Cu ajutorul binefăcătorului rachiu de corcoduşe, un adevărat panaceum universal au digerat mai lesne decît alţii toate transformările revoluţionare: salvgardarea valorilor neîntinate ale socialismului, pluripartidismul, economia de piaţă, azvîrlirea industriei neperformante la gunoi, mitingurile, mineriadele, alegerile libere, liberalizarea preţurilor, tranziţia continuă spre capitalism. La urma-urmelor, le păsa lor de democraţie şi capitalism, cum îi păsa curcii suite pe grămada de lemne de rotaţia continuă a astrelor pe cerul nopţii. Dacă nu-i silea nimeni să plătească biruri la stat, şi-i lăsa să-şi vadă mai departe de viaţa lor, de fiertul boştinii în alambicurile proprii, de pescuitu-n undele tulburi ale Gogoşiţei, de contrabanda cu bulgarii şi de creşterea orătăniilor, ei se declarau mulţumiţi de viaţa pe care o duceau. Nu le păsa de-i conducea Iliescu sau tartorul Iadului, cîtă vreme aveau linişte şi nu trebuiau să achite dări. Singurul eveniment notabil care i-a afectat profund a avut loc după alegerile din 90 cînd toate cloştile din sat au scos din ouăle clocite-n cuibar numai pui negri ca smoala, iar vaca lui Secară fătă un viţel cu două capete. Unul roşu, mugea ca buhaiul social-democrat, celălalt, şarg, cu ţăcălie şi stea albă în frunte, behăia ca un ţap. A lu Pai-Uscat s-a întors acasă-n satul natal, că murise ăl bătrîn şi ce era să mai facă el la oraş cînd toate făbricile erau pe butuci, desfăcute bucată cu bucată şi vîndute la fier vechi. Într-o sară, după scăpătat, se întîlni cu moş Pleavă, mergea pe două cărări că tocmai ce inaugurase un nou cazan de fiert ţuica cu capacitatea de zece vedre şi ăsta îl luase peste picior: „Ce-nvîrţi, mă, vericule, că nu te văzui de doi ani? Nici parastas nu i-ai pus lu tac-tu, cu colaci, colivă şi ţuică, cum e datina din moşi-strămoşi, zgîrcitule!” „ N-am bani, nene, c-am plătit succesiunea la căşi, dupe iel!” i-ar fi zis Păiuşcă. „ Da’ ce, mă să buli buleftrica şi te trezişi şomer?” A lu Pai-Uscat îi întoarse spatele oţărît că-i ghicise, moş Pleavă, necazul. De ciudă şi fiindcă n-avea para chioară îşi luă inima-n dinţi şi se privatiză, fapt consemnat în analele satului pentru vecie. Întîi se apucă să cumpere şi să vîndă televizoare vechi, dar cum în Colompeia se prindeau numai tvr unu şi posturile bulgareşti nu făcu mare scofală, că numai babele şi copiii stăteau cu ochii lipiţi toată ziua de ecran. Pe urmă, voind să se dea învăţat şi cu multă ştiinţă de carte ridică primul chioşc de ziare din sat. În acest demers se descurcă oleacă mai bine, că se apucă lumea de citit, mai ales că aduse gazete noi, colorate, pline cu fotografii de fete dezbrăcate, de le cumpărau nu numai băieţandrii cu musteaţa de-abia mijită dar şi cei însuraţi, în ciuda muierilor lor negricioase, crăcănate şi păroase asemenea străbunei lor matroane, Pompeia. Se găsi, însă, o mînă duşmănoasă ce puse într-o noapte foc şi fiind chioşcul de ziare făcut din stuf arse cît ai clipi. Păiuşcă făcu plîngere la poliţie (vine vorba poliţie, că poliţai în sat era tot miliţianul cel vechi, de pe vremea comuniştilor) şi dădu statul în judecată că nu i-a plătit paguba. Pierdu în procese toată agoniseala de privatizat şi se băgă în altă afacere. Cumpără aţă şi pînză tare şi se apucă să coase mindire umplute cu paie mucede şutite de pe mirişti cum făcea şi moşu-su dar, cine să le cumpere cînd nu mai dormea nimeni pe paie, şi cel mai amărît om din sat avea pe pat saltea moale din cîlţi sau burete. Norocul lui că, ştie naiba cum, un strujac dintr-ăsta, tradiţional ajunse în Ţările de Jos, iar reginei Olandei tare plăcîndu-i să se tăvălească pe paie mirosind a grajd, îi făcu comandă să i se mai fabrice vreo douăzeci, că atîtea dormitoare avea dînsa în palatul ei olandez.Şi nu erau defel ieftine că cerea, pehlivanul cîte trei sute de dolari pe bucată,purcoi de bani, ce mai trura-vura că deh, dosul subţire cu cheltuială de paie se ţine! De aici, din iniţiativa privată a lui Pai-Uscat se traseră multe belele pe capul liniştiţilor colompeieni. Veni în sat puhoi de turişti, de toate naţiile să cumpere şi ei saltele neaoşe, umplute cu paie, să se mire ca proştii de casele acoperite cu stuf şi de curcile care picoteau în duzi, că aşa ceva prin ţările lor civilizate nu găsei decît în muzee ori în fotografiile vechi. În lunga lor existenţă pe aceste meleaguri, de cînd centurionul Flavius Pejanus înfipsese ţăruşii viitoarei aşezări aici, nu pomeniseră băştinaşii atîta tevatură, atîta graiuri, feluri de oameni şi obiceiuri să se amestece printre ei. De pe o parte, Păiuşcă era mulţumit, puse bani buni la ciorapi de pe urma negoţului cu paie, pe de altă parte, însă i se umflă pipota de ciudă văzînd cum îşi vîră străinii nasul în trebuirle lor. Lăsă deoparte satîrul de tocat paie şi acul cu care împungea pînza de sac şi se puse pe drăcuit şi afurisit toată liota de nemernici care invadase Colompeia. Cei care au fost de faţă sunt de părere că în acele zile s-a desfăşurat pe meleagurile lor adevărata revoluţie, una originală şi bine aţintită împotriva veneticilor. Năvăli lumea asupra lor, cu furci şi topoare, ca-n vremea răscoalei de la Bobîlna şi-i puse pe fugă de le sfîrîiau călcîiele şi nu-i mai rămase picior de „ străinez” în sat. Se iscă mare vînzoleală şi intră morbul politicii în colompeieni ca dracii în sufletul împieliţaţilor, de se împărţi iar satul în două tabere: promonarhişti şi antimonarhişti. În sprijinul celor dintîi se pogorî ca un găinaţ de cioară pe pălărie şi repezentantul monarhiştilor de culoare, bulibaşa Ciobitu, autintitulat regele rromeilor din toată ţara. De scîrba şi de spaima lui, Păuişcă se zăvorî în casă şi nu mai ieşi în bătătură decît atunci cînd şatra îndaurită nu-şi luă catrafusele, trase prelata coviltirului şi plecă cu palatul imperial pe patru roţi spre locurile unde trăiau poporeni mai uşor de fraierit şi „monarhişti” mai cu greutate la pungă. După ce se potoli vînzoleala şi lumea se întoarse la lucrurile fireşti văzură colompeienii că din tot buclucul, a lui Pai-Uscat ieşise în folos. Ridicase căsoaie mare din bolţari de beton, cu ziduri groase de trei palme, cu fereşti mari din termopan şi-o prispă de puteai întoarce căruţa în ea. În loc de ostreţe şi de uluci rari, cum se obişnuieşte, te întîmpina ditamai poarta din fier forjat, şi-un gard din prefabricate cu trei rînduri de sîrmă ghimpată în vîrf, de gîndeai că intri într-o cetate, nu într-o ogradă de om gospodar. În vîrful casei, pe acoperişul din tablă zincată, se sumeţea un cocoş fărbăluit cu poleială aurie ce strălucea ca un cercel în urechea unei pirande. De pizmă, rămaseră toţi cu gura căscată, numai moş Pleavă, hîtru de felul său, mai ales la beţie, găsise din acel simbol strălucitor o pricină de rîs:” lasă-l bă, că dacă n-are cine să-i calce găinile şi nici muiere să-i încălzească şalele, barem în ochii lumii să se-arate cocoş”! Numai cei care nu cred în zodii şi-n predestinarea muritorilor s-ar mira de altă păţanie a acestui brav fiu al satului. Evenimentul s-a petrecut într-o dimineaţă de mai, pe vremea cînd se adunau zarzărele pentru vestitul rachiu autohton, marcă neînregistrată. Pe uliţa plină de hîrtopi s-a ivit o dubă neagră care a oprit, ştia şoferul de ce, în faţa căsoaiei lui Pai-Uscat. Din ea a ieşit o zdrahoană de muiere cît uşa, cu plete negre şi ochi strălucitori, cu doi haidamaci în uniformă lîngă ea, care s-a proţăpit dinaintea porţii şi a prins a răcni: „ Ieşi, Ioane şi dă-te prins, că de braţul lung al legii n-ai cum scăpa!” Au început să latre cîinii, a ieşit lumea, ciopor în uliţă, să vadă ce se întîmplă, iar cioclovina de Basamac, însurat cu una din sat ce ţinea cîrciumă vînzînd „etelic” îndoit cu apă de ploaie şi-a dat cu părerea:” a venit porcuroarea de la Giurgiu să-l salte c-a făcut agitaţie politică!” Păiuşcă a ieşit în cerdac, aşa cum se sculase din pat, desculţ, numai în izmene, c-o zdreanţă de pijama turcească pe el, însă dîrz şi hotărît ca străbunii săi care s-a aţinut în calea hoardelor barbare fugind cu agoniseala în bălţi şi pititndu-se prin răgăliile arinilor: „ Ba nu mă dau, a zis el, nici mort...joimăriţo, fiţ-ar numele de ruşine şi obrazul de scuipat! Veniţi să mă luaţi, dacă vă dă mîna, otrepelor!” După ce şi-a vărsat oful, a dat drumul la cîini, intrat în casă, a coborît obloanele la fereşti şi a tras zăvorul la uşă, hotărît să nu iasă de-acolo decît cu picioarele înainte. Văzînd că n-are cu cine vorbi, muierea a făcut semn celor doi haidamaci care o însoţeau. Ăia au sărit gardul zdrelindu-se în sîrma ghimpată şi au dat iama prin ogradă. Noroc cu cîinii că-i luau şi cloştile din cuibar şi s-a adeverit pînă la urmă ce căutau ei la omul gospodar:pasămite, de cînd funcţiona, ca ăl dintîi privatizat din sat, a lu Pai-Uscat nu plătise nicio para chioară impozit pe venit la stat. Cine, însă, să-şi arunce oprobiul asupra lui, colompeienii, oameni prin gena lor veche, prin tradiţie şi apucăturile lor veşnic nesupuşi celor care voiau să-i dijmuiască? Ţi-ai găsit!mai potrivit era să-i cînte-n strună măruntului evazionist zicînd că-l asupreşte procuratura pentru că avea gura mare şi cîrtea amarnic împotriva stăpînirii. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   N-ai putea să-i spui asta lu mutu, ţigane? Bă, ţie-ţi zboară prin sânge scamele strămoşilor tăi, deci cum ai putea să fii altfel decât ceea ce eşti, loază?   Postat de catre ioan peia la data de 2018-03-30 20:10:42               merci pt.apreciere, dle Ghejan!dacă ați citit și celelalte episoade veți remarca faptul că satul cu pricina este un sat imaginar,nu nul real, ceva în genul tărîmului Macondo, populat cu tipologii.   Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-03-30 20:01:47 Parcurge cronologic comentariile acestui autor Text anterior       Text urmator               Borâtule, parcă pomeneai de nu'ş ce armistiţiu! Ţiganu, tot ţigan şi-n zi de paşti!   Postat de catre ioan peia la data de 2018-03-30 19:08:08               Nu-i rău deloc. Cursiv și aerisit. Ofer o steluță.   Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2018-03-30 15:53:27	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23959 Comentarii: 120087 Useri: 1426
ADMINISTRARE