|
|
|
|
|
|
|
|
|
Domnule Ștefănescu, |
|
|
Text
postat de
Emanuel Cristescu |
|
|
Domnule Ștefănescu,
1. 2-3 editori și cu mine formează o echipă editorială. Care există și acum. De acord cu completarea acesteia. Aveți vreo propunere? În paralel, poate mă ajutați să vedem cine mai este editor acum și nu se mai implică.
2. Da, accept publicitate. Pe lateral unde sunt marginile goale.
3. Da, voi rescrie și recompleta regulamentul. Aveam în cap. Mă gândeam ca editor să poată fi cineva care are minim 30 de texte literare publicate. Ce spuneți?
4. Pot și alții să scrie editorial. Chiar și acum. Numai să vrea. Și să facă literatură. Și altădată chiar scriau.
5. Am unde scrie texte politice. Aici am fost provocat și am reacționat. Dar cum diferențiem pamfletele politice, satirele, parodiile, care sunt literatură, adevărată de simpla politică? Și la care nu avem de ce renunța!
6. După cum vedeți sunt deschis și constructiv. Au fost vremuri când nici nu mă ocupam de partea administrativă. Încredințasem toate parolele. Însă era cât pe-aci să rămân fără site. Din păcate, sunt obligat să coordonez activitatea administrativă și editorială. Pentru a păstra direcția democratică a Europeii. Pe mine nu mă deranjează deloc faptul că sunt ori că ar fi două sau mai multe tabere. Găsesc că este chiar foarte bine. Nu mă deranjează deloc opiniile critice la adresa ideilor sau textelor mele. Am dreptul și capacitatea de a replica. Pe mine mă deranjează limbajul vulgar și atacul la persoană. Dacă găsim o soluție de a respecta aceste minime cerințe, care, de fapt, sunt cerințe de bun simț, situația se poate normaliza.
7. La care din puncte vă implicați? Dumneavoastră și alți membri ai site-ului. Aștept răspuns pe [email protected].
8. Rog și ceilalți membri să vină cu idei, propuneri, etc. Pe aceia care doar știu să bage bățul prin gard îi rog să se abțină! |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Măi haștagiști de doi sfanți, măi sămânță de securei, ați văzut că v-a căzut guvernul, că nu mai sunteți jupâni și unmblați acum la cheița sentimantală? La lugu-lugu, că să vezi, dom Cristescu, noi suntem bine intenționați, da', vezi, provocatorul ăla, care descinse p-aci acuș vreo săptămână. o goni pe distinsa Veronica de pe sait. Căz doară ați văzut ce emulațiune fuse până la venirea lui: ne întreceam în colportări haștagiste!
Voi cu cine credeți că vorbiți, măi alde cățeluși instruiți? Voi credeți că șulfănelile astea comving pe altcineva în afară de voi? Știu că vă pierdeți solda, dar tocmai d-aia! Mai și vorbiți de bisericuțe, când voi v-ați strîns ca ceata lu pițigoi p-aci și vă împărțiți laude reciproc, cum își împart bomboane flămânzii la cantina săracilor.
Jos kioveși, jos securiștii, jos slugile lor jegoase!
Să facem și noi antihaștagism, cam cum ați făcut voi, fără să vă stea nimeni împotrivă, în afară de dăscălelile părintești ale dlui Cristescu, bune pentru puștii de câțiva anișori, nu pentru cutre nărăvite-n rele.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-02-18 18:48:11 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
În opinia mea, Ioan Peia încalcă zilnic regulamentul și îl va încălca în continuare, dincolo de amnistii, acorduri, angajamente, proclamații, armistiții, momente zero, etc, etc. A spera (sau a-ți exprima speranța) că un om la vârsta lui își poate nega atât de radical propria natură, devenind un partener de dialog frecventabil, e un act fie nerealist, fie ipocrit. Evident, Peia a fost reabilitat cu un anumit scop. Spre deosebire de alți (zeci de) useri care au părăsit site-ul și care puteau fi rechemați printr-un simplu mesaj privat pe facebook, Ioan Peia e energic, inflexibil până la fanatism, limbut până la incontinență și mai ales corect orientat politic. Dacă la asta mai adăugăm și momentele când se face simpatic, înțelegem de ce a a fost preferat doamnei Veronica Pavel, de exemplu. Ioan Peia e un agitator pursânge. În măsura în care europeea va ajunge o gazetă de perete, Ioan Peia e omul potrivit. |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2018-02-18 18:01:21 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
p.s dacă titlul era sunt o babă liberală textul nu mai era tezist? detectez ușoare izuri proletcultiste... |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2018-02-18 17:42:02 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
textul cu o babă pesedistă e o pagină de jurnal narativ, nu există nicio referire la persoana userului zgomotos.așa zisele pamflete ale lui IP(căruia, de altfel i-ați cerut modificarea numelor)și repetata etichetă haștagist plus presupunerile incriminatoare și sudalmele de rigoare sunt un fapt de necontestat. |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2018-02-18 17:39:46 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ciondăneli și răfuieli politice (cazul revenirii userului) IP Gh. R.
baba pesedistă o fi vreo răfuială politică? Adică artă tezistă sau artă pură?
Atâta timp cât respectă regulamentul și domnul IP are dreptul la liberă exprimare așa cum îl aveți și dumneavoastră! Că vă place sau nu. Iar dreptul la liberă exprimare este o valoare care prevalează valorii textuale.
Sigur, în această perioadă tranzitorie, probabil, mai scapă încălcări ale regulamentului. Eu sper ca, în această perioadă, toate tensiunile acumulate să se detensioneze. Iar după 1 martie să postăm aici, exclusiv, în conformitate cu prevederile Regulamentului.
|
|
|
|
Postat
de catre
Emanuel Cristescu la data de
2018-02-18 17:35:08 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
iar ca proptietar al saitului trebuie să vă asumați o poziție publică, transparentă...așa că nu vă înțeleg iritarea....oricum, repet suspiciunile, după model europeic vor continua și IP va recifiva...de fapt, recidivează chiar în momentul cînd scriua această frază! |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2018-02-18 17:28:20 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ca să puteți privi lavra bleu ca pe un sugestiv test Rorschach? Prea sunteți obsedat de simetrie, să fie oare modelul inițiativei treipunct.zero care sublinia în program:
Voi accepta în organizație atît persoane fără condamnare penală cît și persoane condamnate penal!
V-am mitraliat fiindcă îmi repugnă să observ virarea subiectelor spre ciondăneli și răfuieli politice (cazul revenirii userului IP e sugestiv)iar sugestia mea este reală. |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2018-02-18 17:26:14 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
sunt de-a dreptul uimit de nivelul suspiciunilor paranoide dezvoltate pe europeea și de imixtiunile dvoastră și ale unui vehement user care bate recordul sudalmelor și atacurilor la persoană în viața intimă a membrilor acestui site. Gh. Recheșan
A pune, insistent și aproape mitraliat, întrebări de tipul acelora pe mi le-ați adresat dumneavoastră mie, o fi însemnând imixtiune?
Am pus și eu o singură întrebare. Una singură/ Că prea mi-ați portocalizat întrebările. Personal, nu am astfel de curiozități. Eu operez cu prezumția de bună credință. Știu că eu nu am fost și, la fel ca mine, foarte mulți, probabil, nu vor fi fost. Asta nu înseamnă că îi condamn otova pe cei din servicii. Un stat fără servicii este un stat mort. Care poate, lesne, fi scos din istorie.
Ce îmi repugnă mie? Turnătorii. Adică aceia care se dau prieteni, află date despre tine și apoi te toarnă. Apoi, amestecul în politică, în alegeri, media și Justiție al serviciilor este monstruos. În rest, ar trebui să le mulțumim că fac multe treburi pe care mulți dintre noi nu am fi în stare să le facem.
Răspunsul dumneavoastră, domnule Recheșan, îmi este suficient. În plus, respect și voi respecta opțiunile politice ale fiecărui membru. Pe care îi tratez, cel mult, ca adversari politici când au alte opinii decât ale mele. Și mă doare ori de câte ori văd că doi sau mai mulți români se războiesc între ei. Pentru că pierderea directă cea mai mare o are România! |
|
|
|
Postat
de catre
Emanuel Cristescu la data de
2018-02-18 17:13:15 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Care o fi simetrica?
|
|
|
|
Postat
de catre
Emanuel Cristescu la data de
2018-02-18 16:57:41 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
p.s poate instituiți o cutumă regulamentară,ceva de felul:toți membri atelier literar europeea care au nivel 100 vor fi obligați să jure pe constituție sau pe biblie, după preferință că nu sunt agenți ai serviciilor și nu au colaborat cu fosta și actuala securitate! |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2018-02-18 16:53:58 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Domnule Corbu, sunt de-a dreptul uimit de nivelul suspiciunilor paranoide dezvoltate pe europeea și de imixtiunile dvoastră și ale unui vehement user care bate recordul sudalmelor și atacurilor la persoană în viața intimă a membrilor acestui site. Să jur pe ce? pe biblie, pe regulamentul europeic? N-am jurat credință nici lui ceașcă, în timpul stagiului militar.Și chiar dacă aș face-o ce satisfacție ați avea?Oricum Peia este convins de contrariul...așa că va trebui să vă mulțumiți cu cuvîntul meu: Nu, nu am avut, nu am și nu voi avea niciun fel de colaborare cu vreun serviciu secret autohton sau de aiurea, nu am făcut și nu voi face parte dintr-o structură a puterii statale, ba mai mult nu am fost, nu sunt și nu voi fi membru al vreunui partid, organizație sau structură politică! e suficient? Dacă nu, consultați arhivele alea, știe Ionel care.
Următoarea întrebare, bănuiesc va fi dacă am primit bani de la Soros sau vreun ONG inamic intereselor pesediste...pardon, naționale! |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2018-02-18 13:03:59 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Zbiereșane...
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-02-18 03:25:42 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PS. Dumneavoastră puteți jura, cum am făcut-o eu, că nu ați avut sau nu aveți nicio colaborare cu serviciile? Așa, pentru simetrie și dreaptă înțelegere.(em. Cristescu)
Da, așteptăm cu nerăbdare felul în care vei imita, iarăși și iarăși, traiectoria așchiei lui Bulă.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-02-18 03:25:07 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
1. Nici vorbă domnule coleg. Nici vorbă. Cum să devină Europeea o platformă a acestei inițiative. Ori a alteia? Vă spuneam că am lucrat un proiect politic. Absolut independent. Cu program, strategie, doctrină etc. Și mă gândesc foarte serios să-l însămânțez. Poate, cine știe, va putea fi folosit pentru inspirație. Acum 5 ani, când eu vorbeam de creșterea accelerată a salariilor și pensiilor și alinierea lor în 10 - 12 ani la mediile europene, aproape că nici nu puteam deschide gura. Iată acum se vorbește. Nu în termenii propuși de mine, că PSD nu are anvergura să vadă orizontul dar este un mare pas înainte. Dacă nu se procedează așa, România se depopulează. Și riscă să dispară ca stat. Deja 5 milioane de români au plecat.
2. Dacă majoritatea dorește putem renunța la a scrie texte politice aici. Totuși, pamfletele, ca acela cu baba pesedistă, al dumneavoastră ori acela anti Liiceanu al meu, după mine, ar trebui să poată fi publicate.
3. Am înțeles și această insinuare. Eu am finanțat și finanțez totul exclusiv de la mine. Dacă dispuneam de resurse de mult o reproiectam așa cum o am în cap. Ori dacă aș fi fost în slujba cuiva aș fi avut și eu resurse cum au alții. Dar nu am în plus.
4. Am însă totală libertate. Și multe idei. Mai multe decât pot duce.
PS. Dumneavoastră puteți jura, cum am făcut-o eu, că nu ați avut sau nu aveți nicio colaborare cu serviciile? Așa, pentru simetrie și dreaptă înțelegere. |
|
|
|
Postat
de catre
Emanuel Cristescu la data de
2018-02-17 22:57:09 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
p.s. vă cer scuze pt. adresarea caragialească musiu.știți, mi-a scăpat din maus, proximitatea lui peia, trompeta inițiativei treipunctzero, e contagioasă! |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2018-02-17 22:17:11 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Vă mulțumesc pt. franchețe, domnule Corbu!E drept, mie unul, (în pofida etichetărilor elucubrante de pe europeea și a etichetelor # )neînregimentat atît de sincer ca domnia voastră unei organizații politice atît de puternic ancorate în realitate sub sugestiva siglă a bărzii și a spadelor voievodale îmi repugnă profund orice implicare a inșilor din servicii!
Și-acum o ultimă întrebare: va deveni, pe față,atelier literar europeea organul virtual de presă a inițiativei treipunctzero, sau vă veți mărgini să postați articole care susțin, sub umbrela ecoliteraturii materiale propagandistice care susțin platforma politică a mișcării susamintite ??? |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2018-02-17 22:14:34 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ați făcut foarte bine că ați ieșit, domnule Cristescu. O oră două trei mai puțin în fața televizorului, o oră două trei de deplasare în aer liber, de mișcări cu brațele, o zi de viață în plus. Dacă v-ar fi fugărit jandarmii, ați fi avut și șansa câtorva minute de cardio, oricum, e un început bun. |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2018-02-17 21:55:26 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Iată, mai jos, ce scrie Daniel Dragomir pe FB. Păi visam noi așa ceva? Știam că acolo se fac jocuri, se implică politic, se finanțează jurnaliști sub acoperire, dar să vină cineva de la ei și să aducă dovezi? Așa ceva era de neconceput. Și, iată, se poate! De aceea am aderat.
Stiri pe surse da o stire.
Cineva se teme. De relatiile si blaturile sale cu Coldea si cu statul paralel?
Mai bine s-ar teme de FBI-ul care il investigheaza azi pe Coldea pentru furtul din fonduri operative😜!
De o serie de finantari ale unor site-uri de stiri?
Vor sa ne strice protestul frumos de azi!
O stire fake news, la comanda. O stire pentru admiratorii lui Malin Bot si ai lui Kovesi. Incurca persoane, minciuni si ordine. Asta arata ca sunt slabi si le este frica de Romania 3.0.
Asta e bine.
Avem un week end plin in fata. Ne organizam si suntem gata de lupta.
Dar calm si pasnic.
Acesta este in maraton nu este un sprint.
Si stim bine ce lupta ne-am asumat, stim bine ca nu facem asta pentru noi, o facem pentru un popor care s-a saturat de minciuna, de deal-uri facute noaptea la un scotch cu statul paralel, cu Coldea si cu Kovesi.
Ne-am saturat de sufrageriile voastre, de combinatiile voastre, de bataia de joc pe seama miilor de romani care sufera abuzurile.
Ajunge!
Later edit. Daca stiripesurse fake news si Ioska Buble vor un drept la replica merg la ei oricand. Cu contractele si combinatiile pe masa. Hai. Aveti curaj? Il iau si pe vice-presedintele Vlad Moisescu alaturi.
Denisa Miron, tot la SRI esti arondata? |
|
|
|
Postat
de catre
Emanuel Cristescu la data de
2018-02-17 21:54:50 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Acum vom vedea ce puterea are statul din umbră.
Sau cât de lași sau curajoși vor fi cei cărora le stă în mână tăierea capului hidrei.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-02-17 21:32:43 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PS. Domnule Recheșan, când am fost eu nepoliticos cu dumneavoastră? De când sunteți în postura să-mi spuneți musiu? O fi frumos? Că prin mediul meu proxim, chiar și până la 7 ani, nu am întâlnit așa ceva! Și sunt oarecum nedumerit! |
|
|
|
Postat
de catre
Emanuel Cristescu la data de
2018-02-17 21:31:39 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
1. Nu fost nimic organizat. Deputatul Pleșoianu și colonelul căruia i s-a înscenat un dosar în care a fost achitat în primă instanță au spus că ei merg la Cotroceni. A venit cine vrut și cine a înțeles că nu se mai poate continua cu Injustiția actuală.
Pe mine consternarea pe care mi-a produs-o Conferința lui Johannis, făcut KO de jurnaliști, care nu a auzit și nu a văzut înscenările și înregistrările de la Parchetul Prahova! Și nu consideră utilă schimbarea legilor justiției.
2. Da, față de programul Asociației 3.0 care își propune să ne scape de statul paralel m-am simțit atras și am participat la ședința de constituire. Împreună cu încă vreo 70 de alți cetățeni. Dintre care unii erau civili adevărați, ca mine iar alții, pe față, spuneau că au făcut parte din servicii. Și am și scris pe FB despre acest fapt incredibil și inimaginabil: oameni din servicii să se unească cu societatea civilă. Pentru binele României.
3. Anticipez o posibilă insinuare și întrebare. Vă răspund: sub cel mai dur jurământ pe care îl doriți, nu am colaborat în niciun fel cu serviciile nici pe vremea trecută nici acum.
4. Eu cred că TT este un tip genial. Atunci, a arătat încălcările de lege făcute de LCK dar a spus că demiterea ei nu este oportună. Foarte mulți nu l-au înțeles și l-au condamnat. Dar omul a fost, cu adevărat, un înțelept. Pe fondul manifestărilor organizate și manipulate de facțiunile din servicii care nu vor cu niciun chip să renunțe la putere, ar fi fost victimizată și manifestațiile ar fi escaladat. Între timp au ieșit la iveală grozăviile de tip Kim Jong Un. Lumea s-a mai lămurit. Până și mulți haștagiști au înțeles. Ba chiar și lideri de-ai lor și-au luat mâna de p LCK. Sigur, KJ, făcut KO de jurnaliști o susține. Încă. Eu sper să nu se cadă la pace și să se tranzcționeze nu știu ce în spatele ușilor închise. Acum s-a format masa critică necesară ca această creație a monstrului rejectat național să fie demisă. De aceea, cred, raportul ministrului TT va fi devastator și va propune revocarea acestei creaturi cu chip de om care minte precum creatorul ei: de două ori mai repede decât respiră. Dacă nu o va face, cariera politică a domnului TT va fi încheiată! |
|
|
|
Postat
de catre
Emanuel Cristescu la data de
2018-02-17 21:22:55 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Dar până atunci, uite un clip cu tine!
https://www.facebook.com/news.eljiji/videos/1702283656496889/
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-02-17 21:22:30 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ești plictisitor, zbiereșane! Și mai subțire-n idei și expresie decât o foaie de ceapă. Mă duc să mai bag ceva litere pe goarnă.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-02-17 21:18:13 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
știam, bre, că te-ai înregimentat, ai zbierat cît te țin rărunchii, ai agitat barda lui Mihai Viteazu de pe vremea cînd umblai de-a bușilea prin țărîna de la Malu...acum,lasă-ne, joacă-te cu rățușca, eu vorbeam cu musiu Corbu! |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2018-02-17 21:05:43 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
De ce e dezertor, zbiereșane? Că v-a dat pe voi în gât? He, he!
Eu sunt membru inițiativei! Ai dat de dracu, te deconspir!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-02-17 21:01:52 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
A doua întrebare, domnule Corbu, este: de ce nu a demis-o din funcție ministrul justiției, chemat ca o slugă preasupusă în regim de urgență din Japonia unde participa la un eveniment f. important pt viitorul justiției românești, pe șefa DNA? |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2018-02-17 20:54:49 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
neluțule, ia un distonocalm, o tisană de traista-ciobanului ceva și taci un mminut că vreau să-l întreb ceva pe domn profesor.
Domnule Corbu, mitingul a fost organizat de dezertorul din s.r.i. colonelul Dragomir.În mod implicit v-ați raliat chemării sale la arme. Sunteți sau nu membru al inițiativei trei punct zero? |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2018-02-17 20:51:23 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Răspunde la-ntrebare, zbiereșane, lasă virajele bruște și perdelele de fum, că nu ține!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-02-17 20:44:09 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Dacă nu i-a dat nimeni la bot!
Dar apropo: cum dracului de sunt lăsați liberi pe străzi demenții ăștia? Nu poate nimeni să le aplice un stat de dreapta-n cârmă? Cam cum făcură ei cu boxul ăla, aplicat pe un nene care trecea prin zonă?
Că reciproca e foarte valabilă.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-02-17 20:42:44 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Eu am aflat pe la 11. Pe FB. Au fost cca. 300 de oameni Exasperați de Conferința lui Johannis. Făcut KO de jurnaliști. Evident că a venit provocatorul Bot! L-a huiduit lumea de nu s-a văzut. Dar misia-i misie! Nu s-a dat plecat cu niciun chip! |
|
|
|
Postat
de catre
Emanuel Cristescu la data de
2018-02-17 20:39:25 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
minți, Neluțule, te-au convocat antenele lui voicușparlescu dar erai ocupat să tușezi găinile la ouătoare! |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2018-02-17 20:32:31 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Păi demenții de la haștag, în frunte cu botulinicul bot, au venit cu pumnale și săbii, dornici de harțag.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-02-17 20:28:00 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Aș fi mers și eu, dar nu am știut. Nu s-a făcut deloc comunicare. Ce naiba, securiștii haștagiști sunt mai organizați! Au o groază de postaci pe net. Până și pe-aici nu scapi de ei.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-02-17 20:26:16 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
m-aș fi mirat să fiți acolo, printre protestatari.v-ați fi molipsit de autism, în concepția distinsei noastre prim ministrese, viorica din videle! |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2018-02-17 20:26:15 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nu la harezist. La Cotroceni! Să aplaud KO în care a fost trimis KJ de către jurnaliști!
|
|
|
|
Postat
de catre
Emanuel Cristescu la data de
2018-02-17 20:18:32 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
aveți grijă, domn profesor, dacă află Peia, conștiința mereu trează a europicii că ați fost acolo(probabil în calitate de observator obiectiv al efectului radiațiilor gamma asupra ciclului menstrual al coțofenei moțate)vă ștmapilează cu însemnul # de nu vă mai spălați cu toată apa din Dâmbovița! |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2018-02-17 20:16:08 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Astăzi am fost ocupat. Am fost la protest. |
|
|
|
Postat
de catre
Emanuel Cristescu la data de
2018-02-17 20:05:27 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
domnule Cristescu, am vorbit cu trei doamne in legatura cu jobul de editor in europeea, doua m-au refuzat categoric, a treia inca n-a raspuns. |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2018-02-17 19:56:48 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Măi morților, începurăți și voi să dați din craci când venii eu p-acilea! Că-n rest miroseați a hoit haștagist, urma să fiți îmbălsămați și îngropați. Așa că dorința de a mă vedea plecat de pe-aci s-ar putea să întoarcă împotriva voastră, adică să vâ cânte popa la căpătâi de inimă albastră!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-02-17 14:37:04 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
p.s. așa cum vă știu, domnule Corbu veți proceda ezact contrar, lăsîndu-l pe lătrău să-și facă numărul, bălăcărind zi-noapte spre faima saitului și bunul mers al justiției..alea europeice care, vasăzică, nu egzistă! |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2018-02-17 14:32:59 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
o primă măsură profilactică ar fi izolarea în carantină, vreo lună, a măscăriciului Peia. verbialismul lui otrăvit și septic a provocat adesea epidemii cam la vremea cînd dă colțu ierbii și înmuguresc cireșii, odată cu fervoarea lirică a rarilor postaci. |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2018-02-17 14:30:26 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
domnule Cristescu, trăim vremuri complicate. lăsați site-ul ăsta exclusiv literar. dacă o simplă pagină de jurnal ca "sunt o babă pesedistă" declanșează isterii precum cele de mai jos, în cazul unui pamflet politic ca la carte, la ce v-ați aștepta? lăsați lucrurile să se așeze, apoi, încet-încet, dați drumul la satire și pamflete. parodiile sunt un gen literar inofensiv, schimburile de replici parodice n-au declanșat niciodată războaie. amintiți-vă de câte ori v-ați scos din teacă spada epigramistică.a curs vreodată sânge?
cu privire la editori. categoric, trebuie aduși din afară. 30 de texte postate nu sunt un criteriu valid. o să vă propun pe mail niște nume, o să încerc să vorbesc cu ei pe facebook. dar în halul în care arată acum pagina principală, mi-e greu să cred că vor accepta. și cred că ar fi bine să cooptați femei.
la ce anume aș putea/dori să mă implic, am spus deja. |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2018-02-16 15:22:20 |
|
|