PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Defetism, prejudecăți, complexe sau arta demolării la români Text postat de Emanuel Cristescu Multe popoare au ieșit din istorie. Deși, în contemporaneitatea lor, au reprezentat ceva, s-au remarcat cu fapte și realizări mărețe. Și totuși, astăzi, ele nu mai există. Doar istoricii, pasionații și mărturiile îcrustate în pietre și vestigii mai vorbesc despre ele. Amintesc în treacăt: hitiții, popor stabilit în Țara Canaanului. Au constituit un imperiu și au avut un rol important în istoria Orientului Mijlociu cca 500 de ani, interrelaționând cu personaje biblice, Avraam, Solomon. Popor menționat în Vechiul Testament și despre care multă vreme nu s-a mai știut nimic. Apoi sciții, un popor de temut al antichității, Circa trei secole dacii s-au luptat cu acest popor. Dispărut și el astăzi. Hicsosii popoare enigmatice ajunse în Egipt din Asia. Numiti hicsosi („printi din tari straine „) târziu. Au lăsat urme iumportante în istoria Egiptului. Popor total dispărut, acum, de pe scena istoriei. Și câte alte popoare nu au avut aceeași soartă! Mai amintesc aztecii, etruscii, normanzii. Și lista ar putea continua pe multe, pe foarte multe pagini. Ce să fi produs ieșirea acestor popoare din istorie? Fără o analiză detaliată și profundă a cazurilor, credem că pe lângă factorii externi, factorii interni au jucat rolul determinant. Dintre factorii externi, este evident, tehnologiile războinice ale altor popoare care, mai mult sau mai puțin sângeros, au permis să cucerească popoarele mai slabe din punct de vedere militar. Ca factori inteni putem lua în calcul pierderea valorilor proprii, distrugerea coeziunii interne de apartenență la propriul popor, dezbinarea internă, lipsa de încredere, defetismul și o anumită lentoare în a aprecia și contracara pericolele. Toate acestea le-au făcut vulnerabile și, iată, cu detașare, constatăm astăzi, că ele, aceste popoare, nu mai există. Sunt totuși popoare care au rezistat și rezistă tuturor vicisitudinilor istoriei Poate cel mai celebru exemplu este acela al poporului evreu. Rămas fără țară, împrăștiat în toată lumea, acest popor nu numai că rezistă dar, după două mii de ani, și-a refăcut statul se dezvoltă extraordinar și reușește să reziste în acel viespar multiideologic și multimilitar. Ce să le fi dat această forță? Cred că numai coeziunea și conștiința de apartenență la neamul lor și respectarea cu strictețe a valorilor strămoșilor lor precum și capacitatea de a fi naționaliști, în sensul bun al cuvântului, au stat și stau la temelia existenței acestui popor. Mutatis mutandis, și noi ar trebui să fim mândri de națiunea noastră. Care a trecut prin numeroase pericole însă cu sacrificii și jertfe, iată, există în acest colț de lume. Un motiv aparte de mândrie îl poate constitui faptul că nu cunossc un alt popor care, cucerit fiind, să beneficieze, în eternitate, de cea mai grandioasă operă arhitecturală a antichității! Operă realizată de marele Imperiu Roman, imperiul cuceritor. Forul lui Traian în care au fost amplasate peste o sută de statui de daci. Statui mărețe în care dacii au ținute demne și hotărâte. Și, nota bene, aceste statui reprezintă statui de învinși. Adică reprezentanții unui popor învins! Ce onoare mai mare poate pretinde un popor? Fie el și învins! Dar, evident Columna lui Traian, capodopera Forului, constituie, în sfera ideilor pure, am putea spune, în erternitate, victoria dacilor asupra puternicului și strălucitorului Imperiu Roman. (1) Referindu-ne la actualitatea ultimelor trei decenii, în România, ce putem constata? Economia a fost pusă la pământ. Peste 1800 de fabrici au fost distruse! Vă amintiți ”mormanul de fiare vechi” indus ticălos în mintea românilor? Nu cumva așa se explică pasivitatea incredibilă a românilor văzând cum li s-a pus la pământ economia? Putem presupune că mesajul ”mormanului de fiare vechi” nu a fost unul dezinteresat? Cred că putem! Apoi, încet, încet, toate simbolurile și valorile naționale au fost relativizate, puse sub semnul întrebării și, în mare parte au fost denigrate. Domnitorii noștri, marii domnitori, adevărații piloni ai devenirii națiunii române, sunt prezentați ca aventurieri, imorali, criminali, trădători, neisprăviți. Toate miturile fundamentale au fost atacate și s-a încercat ducerea lor în derizoriu. Valorile culturii naționale, de asemenea, au fost atacate, defăimate sau, și mai rău, interzise. S-a mers până acolo încât, despre anumite personalități, nici nu mai avem voie să vorbim! Rând pe rând, armata, învățământul, sănătatea, cultura și celelalte domenii au fost distruse. În același timp, românii au fost învrăjbiți. S-a ajuns ca, acum, să asistăm la un război româno român, generalizat: fiecare cu fiecare și toți împotriva tuturor! O fi acesta o aplicare practică a vechiului principiu, divide et impera? Totodată, în aceste decenii nefaste, cinci milioane de români au fost obligați să-și părăsească țara. Cinci milioane! Un sfert din popor. Al doilea cel mai mare exod, după cel Sirian. Dar în Siria este un război devastator. Real și manifest. Nu cumva, migrarea a cinci milioane de români, reprezintă consecința tot a unui război? Mai subtil, asimetric și neconvențional? Dar tot război? Într-un final s-a deschis drumul ca persoane din afara țării să cumperte pământuri încât, acum, o mare parte din pământul care a fost apărat cu jertfă de sânge, nu ne mai aparține. Orb să fii să nu obserivi că toate acestea ar putea face parte dintr-o strategie mai genereală, mai subtilă și ocultă. Și, ca nimeni să nu poată face observații raționale pe această temă s-a indus insidios și complexant, ideea că, vezi doamne, cine face asemenea considerații este ridicol. Pentru că, iată, crede în teoria conspirației! Teorie care, nu-i așa nu există! Se spune că perversitatea maximă a Diavolului constă în efortul extraordinar pe care-l face pentru a convinge lumea că el, Diavolul, NU EXISTĂ! Un moment de detașare și rflecție, cu privire la cele de mai sus ne-ar putea conduce la ideea că timpul îngrijorărilor a cam trecut. Suntem deja în stadiul de pericol iminent. Încă nu este pierdut totul. Situația nu a devenit, încă, ireversibilă. România mai poate fi recuperată. România poate renaște. Iar românii aflați în pribegie să poată să se reîntoarcă acasă. Ce ar fi de făcut? Cum am putea stopa acest declin? Cum ne-am putea apăra de riscul ca România să nu aibă soarta popoarelor despre care am făcut vorbire la începutul acestor considerații? Reîntoarcerea la valorile noastre ancestrale. Confirmate de timp și de istorie. Încetarea războiului româno-român. Ieșirea din incredibila supunere, aproape hipnotică, față de fenomenele manipulatorii perverse, diverse și laborioase care se aplică asupra noastră. Aceasta este cheia. * * * Suntem aici o mână de oameni. Cu valori diverse. Cu prgătire culturală diferită. Cu talent mai mare sau mai mic. Cu ambiții, nevoi și orgolii proprii. Am putea discuta și dezbate calm, detașat, civilizat problemele cu adevărat importante, dramatice chiar, ale națiunii noastre. Am putea găsi idei și soluții. Am putea contribui, după puterea noastră, la renașterea conștiinței naționale. Ne-am putea solidariza și acționa, chiar. Putem face oare noi toate acestea? Sau măcar parțial? În forul meu interior continui să cred că un sâmbure de speranță există! Deși, obsevând ce se întâmplă, aici, aș putea fi îndreptățit să nu mai cred în nimic. Atâta revărsare de frustrare, de nemulțumire, de ofense mergând până la jigniri și dispreți mergând până la ură, aproape din toate părțile, rar mi-a fost dat să întâlnesc. Din ce unghere ale culturii și civilizației românești se vor fi revărsând toate acestea? Ce complexe ne macină? De ce să nu avem încredere în noi? Citesc și aproape nu-mi vine să cred: ”Ioane, eu nu pretind, [...]c-aș fi scriitor, nici măcar scriitoraș de duminică nu-s” (2) ”Că dacă ieşim în marea literatură, ops! nu suntem decât nişte picccmei de cartier. Toţi. Mă rog, unii mai pigmei decât alţii, dar tot pigmei” (3) De unde aceste autocritici exagerate? De unde astfel de complexe? De unde această exigență distructivă și exagerată? De unde această teamă și acest defetism valoric? Domnilor, nu sunteți cu nimic mai prejos decât alții. De aici sau de aiurea.(4) De la Giurgiu, București, Timișoara ori de la Paris, Michigan, New York Berlin, Roma ori Madrid. Aici este eroarea. Complexul, percepția, umilirea. Și este păcat. Mare păcat. Nu aveți încredere în propriile texte și în propriile forțe și este trist. Nu reușim să ne susținem creativ și reciproc și nu reușim să ne punem în valoare creațiile. Ne place mai mult să ne demolăm. Să ne criticăm, să ne aneantizăm. Am încercat, dar se pare că am făcut-o în pustiu, să valorizez și să pun în valoarte textele bune publicate aici în exercițiile de lectură. Am comentat constructiv și cu observații obiective și care să vină în ajutorul autorilor. Unii au înțeles alții nu. Ce mă intrigă este că, deși m-am așteptat ca aceste comportamente de tip ”cultivarea încrederii în sine” să aibă efecte mai pregnante, iată, constat acum, vârfuri europeice suferă de un neașteptat defetism. Eu speram și sper ca potențialul de lider artistic și mentalitatea de învingător să se manifeste din plin și să se ia pe aici precum gripa în mediul spitalicesc. Îmi asum o mare parte din responsabilitatea pentru această situație. Slăbiciunea este lăuntrică. Trebuie să mai lucrăm. Să mai lucrăm mult la componenta încredere. Prin formatul său, de libertate deplină și de ieșire în ring Europeia și-a propus să fie un fel de junglă a leilor. În niciun caz o mică și nesemnificativă grădină zoologică! 1. Am mers sâmbătă, 3 feb 2018, cu nepoțelele mele 8 și 10 ani, în mașină de la București la Predeal. Tot drumul le-am vorbit despre daci. Port, ocupații, meșteșuguri credințe. Războaiele daco-romane și altele. Au ascultat fascinate și, din întrebările lor, mi-am dat seama că erau intertesate și pasionate. Evident că am subliniat măreția strămoșilor noștri și le-am vorbit despre Forul și Columna lui Traian. Când avem așa comori istorice este păcat să nu ne mândrim cu ele. La Bruxelles există celebrul Manneken Pis. O legendă. Un mit. Credeți că există vreun belgian sănătos la cap care să demoleze acest mit și să-l denigreze? 2. Gheorghe Rechesan la data de 2018-02-03 19:51:18 3. ioan peia la data de 2018-02-03 07:54:41 4. Notă. Exasperat de situația economică, după spusele guvernanților, impusă de FMI României, i-am scris în 2015 doamnei Christine Lagarde și am rugat-o ca atunci când Misiunea FMI vine în România să-mi ofere posibilitatea de a avea o discuție cu această delegație. Surpriza mea plăcută a fost că am fost invitat la două astfel de discuții de cca 1,5 ore fiecare. Ei bine, probabil, Guvernul se prezintă la aceste întâlniri în poziția ghiocel. Altfel nu se explică faptul că este mereu pus la colț. Noi (eu și încă trei colegi) ne-am dus cu fruntea sus și pieptul în față, cum se spune. Fără niciun complex. Și ne-am expus clar, răspicat și ferm punctul de vedere. Și am văzut că sunt oameni ca și noi, că dacă nu au argumente dau înapoi, că accepttă propuneri și idei corecte. Și am realizat, a câta oară, că nimeni nu ne poate învinge din afară. Sâmburele înfrângerii se află în eul nostru lăuntric. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Razboiul de care pomeniti este unul real. Atata timp cat pasiuni sau simpatii politice sapa falii asa de adanci incat nu mai conteaza palidele impresii pozitive despre persoana celuilalt, incat sa ne faca sa sarim, efectiv, la carotida oponentului, cu expresii si cuvinte de extractie periferica, nu exista reconciliere posibila. Aceasta falie a fost sapata cu mare mestesug, de insi scoliti in acest sens. Nu ma poate nimeni convinge de contrariul. Nu atata timp cat unul ca Radu Stefanescu spune despre mine sau despre Peia c-am fi "expirati", bolnavi incurabili sau dusi cu pluta, pentru simplul motiv ca noi nu suntem, nu putem fi, fizic aproape, basisti sau hastagisti. Necum sorosisti sau tradatori de patrie. Asadar, vaga dumneavoastra sperantza e iluzorie cu totul. Nu exista reconciliere posibila intre pensionarii patriei si tefelistii care le clameaza moartea si care chiar intreprind actiuni in acest sens. A se vedea cazul batranului batut in plina strada cu jandarmii langa el. Nu. Voi ramane pana la moarte cu impresia ca societatea romaneasca este pierduta, cat timp nu mai pretuieste morala, bunul-simtz, respectul fatza de cei mai in varsta, care poate ca vor fi suferit cumplit pentru ca un anume tefeleu sa poata face o facultate, fie ea si second hand. S-auzim de ace boante si de bancuri fara poante.   Postat de catre sters sters la data de 2018-02-04 18:02:43               ”ia vedeţi tirajul, apoi încercaţi să vă amintiţi contextul.” RȘ O să cercetez cu atenție. Dar ce să caut? Dați-mi un hint, ceva. O fi faptul că nu este menționat anul? Adică să-i lase pe neofiți în ceață? Contextul? Să mă pici cu ceară dacă-mi amintesc. Să fi fost o librărie, o tarabă de unde am achiziționat volumul? Habar nu am.   Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-02-04 17:10:10               pare a fi pentru marele public, excelenţă, dar aparenţele înșeală. ia vedeţi tirajul, apoi încercaţi să vă amintiţi contextul.   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2018-02-04 16:13:29               ”scotea și manuale destinate marelui public, sau doar pentru cadre, asta nu mi-e clar.” Radu Ștefănescu Volumul meu, pe care îl am în mână și pe care îl consult adesea, pare a fi pentru marele public. L-am achiziționat cu 54.000 lei vechi, probabil când a apărut. Din păcate pe volum nu este precizat anul. Cum ar fi trebuit să arate dacă ar fi fost ”doar pentru cadre”? Că poate identific ceva semnalmente!   Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-02-04 16:02:19               Am aici, în faţă, cartea "Corupţia marilor puteri - strategii şi minciuni în politica mondială", scrisă de un astfel de asasin, pe care l-au apucat mustrările de conştiinţă, după ce a părăsit serviciile. Şi, culmea! nu e un comunist, care să denigreze capitalismul cel feciorelnic. E un spaniol. Şi nu fuse, în româneşte, tipărită la Humanitas, ci la Litera Internaţional. Nasol. înseamnă că e manipulare!... Deci, vă voi bombarda, haştagiştilor internaţionalişti, cu citate din cărţulia asta, până vă va da magiunul ideologic pe nas. Hai să auzim de bine, de de pipiţe şi bambine!   Postat de catre ioan peia la data de 2018-02-04 15:58:29               Editură Politică, trebuia precizat.   Postat de catre ioan peia la data de 2018-02-04 15:46:53               Culmea! La Humanitas a fost publicată! I-auzi brâu'?   Postat de catre ioan peia la data de 2018-02-04 15:46:13               și editura aia, Antet, cum îi spuneţi, scotea și manuale destinate marelui public, sau doar pentru cadre, asta nu mi-e clar.   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2018-02-04 15:37:04               În cazurile de acest gen, numai apelul la cei supercalificaţi poate fi, eventul - şi repet: eventual - drept reper. A spune, ca onorabilul iubit al haştagismului, că ne curge prin vine hematii cumane, până la a nega un anume dat istoric, pentru că punerea românului în cea mai proastă lumină posibilă, produce orgasme telectuale denigratorilor de profesie, a face asta este derizoriu din orice poziţie posibilă. Aş inventaria,mai degrabă, toate părerile şi, cu maximă precauţie, mi-aş face, pentru mine, o părere personală, pe acre aş rumega-o în tăcere. Atât. A susţine mai mult, cu tupeu de băşcălioşi angajaţi la blidul străini cu linte, e o mizerie.   Postat de catre ioan peia la data de 2018-02-04 15:23:03               Pe fiecare îl duce gândul la ceea ce îi este familiar! Manualul care DEVOALEAZĂ mecanisme de acest fel: Vladimir Volkoff, Tratat de dezinformare, Editura Antet.   Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-02-04 15:20:44               și, vă rog eu mult, nu mai folosiţi expresia "manipulare de manual", atâta vreme cât nu faceţi trimitere la manualul ăla, probabil de uz intern. dacă mă-nţelegeţi.   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2018-02-04 15:14:19               aiurea în tramvaiul 41, venerabile domn Cristescu. A susţine că nu de la Rîm ne tragem, ci viceversa, adică Rîmul era vezi doamne, doar un fel de Găești al imperiului, e cea mai aberantă formă a dacismului pe care l-aţi elogiat în destule rânduri, chiar aici, în europeea.   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2018-02-04 15:08:46               păi, haideți să judecăm la rece. a promovat nuca umflată a lui dalde pușcoci vreun eveniment europeic?am văzut acum un an-doi un anunț la Tinerimea română, fiasco total.valoros? păi, atunci, restul suntem de-a dreptul genial, mă și mir cum de nu se înghesuie editurile să ne publice, academia suedeză să ne înșire în lista eligibilor pt Nobel!   Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-02-04 13:31:52               Am scris ”Când spun vârfuri europeice mă refer la aceia care au texte valoroase, unele extrem de valoroase! Și care s-au remarcat în acest spațiu.” Că vă place sau nu, distinsul autor s-a remarcat și are o activitate de promotor cultural care nu poate fi ignorată. Eu, domnule coleg separ întotdeauna miezul de coaja nucii. Mai întâi din considerente de gust și, apoi, din motive de protecție dentară!   Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-02-04 13:24:11               er.cum să mai eu, unul, încredere   Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-02-04 13:13:26               puteți lua orice ton doriți, doar sunteți proprietarul, unicul sponsor și arbitrul acestui blog.m-ați pierdut iarăși pe la difracția Fresnel, iar cînd ați ajuns cu enumerarea europeicilor de valoare m-a pufnit rîsul...taman pe onorabilul Pușcă, care de cînd s-a insinuat aici postează numai anunțuri și afișe( în care face reclamă unor autori neeuropeici și tiparniței proprii) v-ați găsit să-l includeți aici ca reper?vedeți cum împingeți lucururile în derizoriu.cum să mai am eu, unul, care fără modestie jucată, am postat peste 300 de texte(au mai rămas după triere 100 și)să mai am încredere în potențialul cultural al europeei? dacă aș veni cu un proiect concret, acela mult „frecat” și afișat de publicare a unei antologii s-ar isca o reglare de conturi de mai mare plînsu.sau rîsu.așa că mă întreb, ce ar putea să mai ofere europeea(ateliercvasiliterar)spațiului public?ecoliteratura?brevetați conceptul, atrageți bani, sponsori și mai vb.   Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-02-04 13:12:45 Parcurge cronologic comentariile acestui autor Text anterior       Text urmator               ”Şi? Ei să fie reperul?” Nici vorbă. Am accentuat doar procedura prin care se promovează și se umflă cu pompa marketingului!   Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-02-04 12:55:31               ”a nega latinitatea acestui popor a însemnat întotdeauna a face jocul Moscovei” RȘ manipulare de manual. Se insinuează drept real un fapt total fas și insidios se face o trimitere către o putere străină indezirabilă ideologic și, prin urmare, periculoasă militar politic și ideologic. Dacă aș miza pe probitatea factuală a distinsului coleg, l-aș ruga să citeze exact locul unde eu am negat latinitatea poporului român! Eventual cu respectivul citat. Probabil, distinsul contestatar public, din neatenție sau necunoaștere să fi interepretat afirmarea posibilității unui primat al latinității poporului român, să-i fi creat percepția confuză a realității!   Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-02-04 12:53:19               "Uitați-vă la mulți alții. Cum fără să aibă valoarea celor de aici, își creează statui, se dau drept modele, repere, piloni ai gândirii și verticalității. Deși, mulți dintre ei, sunt bieți pastișori sau chiar plagiatori și, mai ales, pactizanți cu Diavolul." Şi? Ei să fie reperul? Eroare!   Postat de catre ioan peia la data de 2018-02-04 12:50:10               ”v-aș ruga să îmi explicați în detaliu de ce mi-ați pomenit numele aici!” Gh. Recheșan. Este chiar o rugăminte sau o somație? Să știu și eu pe ce ton să-mi acordez replica. PS. Totuși, indiferent ce aș spune, nu veți putea înțelege, în vecii vecilor care a fost rostul contextului în care v-am citat și v-am rostit numele dacă nu veți citi textul. În plus, domnule coleg, tot articolul s-a născut pornind de la cele două citate pe care le-am menționat. Am venit ieri de la Predeal, extrem de obosit. Am citit cât am putut din Europeea și m-au frapat cele două citate după care, cum spuneam, frânt de oboseală, m-am culcat. Să fi fost pe la 8. Pe la 1 noaptea m-am trezit. Nu-mi dădeau pace acele aserțiuni. Am vrut să dau o scurtă replică dar m-am gândit că nu mă voi putea face înțeles. Și, atunci, am încercat să mă explic, să contextualizez. Ei, bine, tot contextualizând eu, din aproape în aproape, ca într-un fenomen de difracție Fresnel, pornind, invers, adică de la punctul focal, am ajuns la acest articol. În care, în esență, m-am mirat că vârfuri scriitoricești europeice, fie, cum spunea domnul Peia, își joacă modestia, fie chiar nu au încredere în ele. Și când vorbesc de vârfuri nu mă refer doar la cele cărora le aparțin cele două citate. Pe lângă ele, mai adaug, la întâmplare, fără ca această adăugare să aibă semnificația vreunei ierarhizări: Radu Ștefănescu, Florentin Sorescu, Latunski, Kosta Vianu, Cristian Vasiliu, Sanda Nicucie, Corneliu Traian Atanasiu, Djamal Mahmoud, Valeriu Cercel, Dumitru Cioacă, nastia muresan, Ecoul Padurii, Andrei Ghejan, Florentin, solitaire, Veronica Pavel, Liviu S. Bordaș, Amelia Cojocaru, Ion Gabriel Pusca și alții de care acum, în viteză, nu mi-am adus aminte. Când spun vârfuri europeice mă refer la aceia care au texte valoroase, unele extrem de valoroase! Și care s-au remarcat în acest spațiu. Ce ne lipsește? Conștiința de sine. De grup literar autentic și valoros. Capabil să se promoveze și să se susțină. Mai direct, mai indirect dar, necesar, să se facă auzit, cunoscuit. Uitați-vă la mulți alții. Cum fără să aibă valoarea celor de aici, își creează statui, se dau drept modele, repere, piloni ai gândirii și verticalității. Deși, mulți dintre ei, sunt bieți pastișori sau chiar plagiatori și, mai ales, pactizanți cu Diavolul. Am în mână volumul ”Poeți de pe vremea lui Eminescu” antologie de Eugen Lungu, Chișinău, Literatura artistică, 1990. 18 cu toții. 18! Da, dar ce urme au lăsat în literatura română! Noi de ce nu am putea lăsa astfel de urme? Pentru că ne mâncăm între noi? Că ne pierdem vremea cu fleacuri? Pentru că suntem excesiv egocentrici? Pentru că vrem să-l distrugem pe celălalt? Pentru că nu avem conștiința propriei valori și a valorii de grup? Pentru că ne lăsăm manipulați? Pentru că ne macină nu știu ce complexe? Să fim serioși domnilor. Aici există multă valoare textuală. Trebuie doar să fie susținută și promovată. De către toți. Prin urmare, domnule Recheșan, aștept răspunsul dumneavoastră să știu ce ton să iau.   Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-02-04 12:45:22               Dle Cristescu-Corbu, v-aș ruga să îmi explicați în detaliu de ce mi-ați pomenit numele aici! Recunosc, n-am răbdarea și nici timpul necesar să aprofundez polologhia(pardon, articolul)despre defetism de mai sus.merci.   Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-02-04 11:31:05               Dincolo de eventualele bune intenţii, şi chiar dincolo de improbabilul adevărul istoric, a nega latinitatea acestui popor a însemnat întotdeauna a face jocul Moscovei, distinse domn Cristescu. Dar gusturile nu se discută, mai ales când coincid cu orientarea de partid (mic, satelit cum o fi, dar meleşcan în cuget şi-n simţiri).   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2018-02-04 08:57:55	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23952 Comentarii: 120073 Useri: 1426
ADMINISTRARE