|
|
|
|
|
|
|
|
|
Despre sănătoșii închipuiți |
|
|
Text
postat de
Corneliu Traian Atanasiu |
|
|
Molière a ridiculizat în Bolnavul închipuit o meteahnă destul de răspîndită, aceea a persoanelor care se cred doar bolnave de maladii pe care nu le au. Starea lor psihică însă, plină de o neliniște continuă, de o preocupare obsedantă pentru toate fleacurile ce le apar ca grave simptome, este totuși una care frizează boala. Căci închipuirea, ca și la isterici, e în stare să le provoace delir și halucinații.
Ne putem întreba cu îndreptățire dacă nu există cumva și sănătoși închipuiți, adică oameni care sînt profund afectați de anume maladii în ciuda fapului că se cred cu desăvîrșire sănătoși. De fapt, cam așa se petrec lucrurile în doemniul spiritului. Dacă bolile somatice sînt recunoscute datorită răului pe care îl provoacă, a inconfortului și a suferinței de care sînt însoțite, în cazul bolilor culturale și spirituale confortul vieții nu-i deloc alterat, iar boala este ingorată. Cum se știe, prostia nu doare, dar ea distruge pe nesimțite, alterînd substanța spirituală a unui individ sau a unei comunități fără ca aceștia să știe. Boala fizică îl determină pe pacient să meargă la medic, să accepte diagnosticul și tratamentul pentru a se însănătoși. În cazul bolii spirituale însă, cei care sugerează existența bolii jignesc. Cerîndu-le bolnavilor să se îngrijească, ei nu fac decît să le tulbure liniștea și confortul bolii.
Boala spirituală este însă și o boală socială, nu doar indivizii sînt bolnavi, ci grupuri întregi, societatea în ansamblu. Boala se instalează cel mai adesea prin contaminare din mediul cultural, prin școală și educație. Indivizii sînt prost formați, deformați, infirmi spiritual. Mentalitatea dominantă îi încurajează totuși să se considere sănătoși. Sănătoșii închipuiți, odată denunțați, reprezintă una din speciile cele mai agresive ale omenirii. De obicei, în medicina spirituală, în urma diagnosticului, medicul va fi lichidat. Și asta pentru că depistarea și denunțarea viciului este pentru pacient o ocară și un grav inconfort, iar el ar trebui de-acum înainte să lupte împotriva tuturor achizițiilor sale: iluzii, alibiuri, duplicități, mecanisme de mascare. Bagaj care îi asigura confortul, liniștea și adevărul vieții.
Sănătosul închipuit ține cu dinții de onoarea sa fragilă, sănătatea, în credința că nu are a se îngriji de o maladie de care nu vrea să știe. Și asta pentru că o asemenea recunoaștere i-ar deștepta simțul responsabilității față de sine. El nu catadicsește să se trezească din somnul dogmatic al sănătății stupid necondiționate. Și nu cunoaște asumarea nobilă și tragică a bolii ontologice, a condiției umane funciar șubrede și inconsistente.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Îmi permit (ca o paranteză) o incursiune, recunosc: fragilă.
Dacă în fața incurabilului omul trece prin cele trei etape cunoscute, din care ultima este acceptarea inevitabilă a morții, nu același lucru se întâmplă și cu autocunoașterea (defectuoasă) spirituală, care poate fi o revelație (sau demascare) mult mai periculoasă, împotmolită la neacceptare. Esența unei astfel de boli e purtată de subiect ca o taină. Conștientizată (doar parțial și refuzată), sau nu, este la fel de dăunătoare și destructivă atât pentru subiect, cât și pentru cei din jur. La polul opus, dar în consens cu autodistrugerea poate fi asimilată și ipohondria. Cazul cel mai nefericit se regăsește destul de des la subiecții extremiști, a căror stare pendulează precar între cele două forme, sau sunt mixate și alte forme de nebunie. Stimulii nu sunt numai interni (cu accente paranoice), ci pot fi click-uri conveniente externe, sau montate, pentru rocada între stări. Câteodată, o amintire fugitivă a unei traume din trecut poate fi un pretext la fel de bun, declanșând lipsa de discernământ (sau alienarea) sub masca unei (brusc) închipuite responsabilități care de fapt nu există. Minciuna și-a inserat-o (de obicei) singur folosind-o pe post de motivație. Este momentul în care aceștia comit cele mai abominabile fapte, iar logica comiterii nu este găsită nicăieri. Nici un caz nu poate fi absolutizat, bolile psihice sunt imprevizibile. Clișeele pot fi văzute doar în filme, însă există un numitor comun în cam toate situațiile, iar autorul prin acest eseu minunat l-a explicitat cât se poate de clar și lapidar: practic aceeași boală, sub forme diferite. Ce se întâmplă la nivel social e cu totul altceva, dar aș îndrăzni să afirm că niște similitudini există. Cu deosebit respect, domnule CTA! |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Ghejan la data de
2018-01-02 22:58:24 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Mă bucur că v-ați recunoscut. Oglinda vă arată așa cum sînteți: fudul și irecuperabil. Împreună cu toți cei infirmi spiritual. Încurajați de rogojeni.
|
|
|
|
Postat
de catre
Corneliu Traian Atanasiu la data de
2017-12-29 19:58:54 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Superb! Superbă investigație! Excelentă introspecție! Iată valențele scrisului în oglindă! O demonstrație, aproape bună, de ce înseamnă să nu ai nevoie de analgezice spirituale.
La mulți ani și multă sănătate! |
|
|
|
Postat
de catre
Emanuel Cristescu la data de
2017-12-29 18:40:40 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23952 |
|
|
Comentarii:
120073 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|