FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Fake
Text postat de Andrei Ghejan
Mergând de la premisa că orice asemănare cu realitatea e pur întâmplătoare și bineînțeles persoanele de față se exclud, respectiva băbuță, aici de față, dimpreună cu periscopul ei 2k și un sfert (info 08), a ajuns la concluzia fermă că noi românii suntem niște idioți: ...că permitem. Dacă te numeri printre cei 0,002%, care nu sunt ”clasați”, înseamnă că ești pe o ”listă-star”. Nenorocirea de a nu fi pe o listă-star, echivalentă cu ”ai carte, ai parte, n-ai carte, ai două, sau foarte multe părți”, a devenit un fel de folder șters (proclamarea no-name), ajuns în marele canion-labirint Recicle Bin pe motiv de devirusare indusă, după atacul mediatic abuziv și imbecilizant conform căruia ”muncă multă = sinucidere curată”, presărat zilnic cu cele mai pestrițe exponate, tip ”etalon de succes”. Pentru ca transfuzia de imbecilitate de la sclavii rating-ului obținut prin orice mijloace la viitorii potențial candidați la prostie să fie maximă (că slavă Idioțeniei, sunt destui în țara asta), mai marii vânduți aceluiași ”idol”, de data asta din regnul nevertebratelor politice, au netezit căile deposedate de orice bun-simț, reducând la maxim alternativele tinerilor în special, care, în debusolarea creată prin această vânzoleală aberantă a iluziilor, compartiv cu chinul traiului cinstit, principial, bazat pe muncă asiduă și perfecționare continuă, grație dezinformării a devenit un fel de ”fără perspectivă”. Sau, în cel mai fericit caz, perspectiva imediată (ambalată deliberat prost) pare a fi exclusă. Efectul? Majoritatea caută cu disperare să plece, să fugă spre alte orizonturi care conservă adevăratele principii și oportunități reale. Chiar nu găsiți băi IDIOȚILOR (vă știți!!!) din mass-media! exemple concrete, reale, de zeci de ori mai interesante, de oameni CU ADEVĂRAT DE SUCCES, care contrazic prin fapte și realizările lor nemaipomenite toate mediatizările voastre cu fufe botoxate, intoxicate de impresii, încuiate sus cu tot atâtea chei care le-au descuiat jos, sau macho-prosttați îmbâcsiți de cretinism, găunoși cu gura mare? Chiar nu mai aveți niciun discernământ? Cum de vi se permite atâta vânzare de prostie și falsificare a ideii de reușită? Libertatea presei, presupune înainte de orice altceva responsabilitate, la fel precum și ascendentul politic. CNA-ul ăla mai există?? Dacă, da... ce face? Contorizează înjurăturile noastre, limitându-se doar să amendeze reclama over-time? Într-o țară devenită leagănul neprincipialității de orice tip, sau formă, poate că ar fi momentul să se facă ceva în sensul ăsta, cum ar fi redistribuirea condiționată a licențelor de la cei care încalcă cu bună știință ”Hipocratele” mass-mediei, către unii care poate chiar le-ar merita (ipotetic), dar n-au nici o șansă pentru că frecvențele sunt limitate ca număr și date oricui a avut niște bani+relații, n-a mai contat nimic altceva. Licitația anumitor frecvențe se știe pe ce criterii s-a făcut... și nu vorbesc în necunoștință de cauză, chiar am câștigat una, după care partenerul meu la vremea aia majoritar și fără culoare politică a fost realmente linșat. S-a numit accident. Fusese o ”eroare de sistem”, n-ar fi servit intereselor. De cine? Ce? Cum? Mai are vreo importanță după 20 de ani să dezgropi morții și la propriu și la figurat? Să zicem doar că apelând la re-evaluarea momentului actual după criteriile propuse s-ar da drumul la libera concurență a OBIECTIVITĂȚII, selectivitatea naturală, nu contrafăcută, cu câțiva candidați care deja se cunosc... și nu după rating-ul listelor-”star”, definitiv de prost gândite după modelul ”FAKE”!
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23952
Comentarii: 120073
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE