|
|
|
|
|
|
|
|
|
Tristeți arheologice |
|
|
Text
postat de
popescu constanta |
|
|
Prin ochii mei privesc străbunii,
gândul obosit mi-l pun în poziția
de a deveni faptă.
Mă încarc de anotimpuri
când las amprenta prin grădina
cândva virgină, dăruită de Înaltul.
Pe aceleași cărări ostenesc și ei prin mine
doar dorul de întoarcere revine.
Lacrimile vorbelor
îmi ating încet sufletul
din care plouă cald, timid cu versuri
desperecheate,
le așez la linia de start.
Amintirile, istorie devenite, le colorez
cu primăvara care curge
peste betoane și urbea uscată,
de când a murit sentimentul.
Îl văd pe Dumnezeu la brațul meu,
totul mirat în jur se înclină și cântă
melodia începutului de timp și lumină,
când fotonii erau bulgări
care acopereau privirea
cu tristeți arheologice.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23952 |
|
|
Comentarii:
120073 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|