|
|
|
|
|
|
|
|
|
Buchetul de păpădii |
|
|
Text
postat de
Andrei Ghejan |
|
|
Întotdeauna, cu puțin efort, se vor găsi asocieri de fond și de principiu între o idee (proprie, sau nu) și ceea ce ne înconjoară. Uite, de exemplu, în cazul Europeea a.l., ideea de bază (bună fiind - în opinia mea) mi-aș permite s-o asociez la origine cu un buchet de păpădii galbene, frumoase și geloase, orgolioase și pline de temperament. Lăsând la o parte arhitectura buchetului, care poate ar stârni comentarii și controverse pentru că nimic nu este perfect, oferta în sine, privită ca gest, sau invitație @albinuțelor să-și ia nectarul a fost cât se poate de lăudabilă. Ca orice lucru inițiat care permite o evoluție, era normal să sufere transformări intrinseci, deci implicit putem admite atât ascendența, cât și declinul. Din punctul meu de vedere, ca o impresie pur personală și absolut subiectivă, la mecanismul atașat căderii libere au contribuit și contribuie următorii factori (fără a avea pretenția că-i voi enumera pe toți):
- Arbitraj deficitar (a permis polemicilor și exceselor de orgoliu să ia amploare, îndepărtând astfel useri valoroși, care de altfel s-au și retras în consecință) – destructivă;
- Nerecunoaștera obiectivă a lucrărilor bune, sau cu potențial, favoritismele reciproce – frustrant;
- Competitivitate precară – inserție dezinteres;
- Permisivitatea descurajării noilor veniți prin comm-uri răutăcioase, sau excesiv de critice, ironice, sau neobiective – destructivă;
- Lipsa suportului economic (simbolic) din partea userilor cu vechime mai mare de trei luni;
- Abaterea de la agreement-ul site-ului să poată fi sancționata doar ca o masura temporara de suspendare, nu si prin scaderea nivelului – frustrant;
- Deficiențe tehnice de administrare prin permisivitatea clonării unui user – notă de neseriozitate;
- Accente ulterioare de politizare a site-ului – circ;
- Absența oricărei posibilități de advertising pe site – rating scăzut;
- În fine, îndepărtarea sistematică de obiectul inițial : atelier literar; ...etc.
Rezumăm buchetul de păpădii, cândva frumos și elegant, cu prudență, la un principiu definitoriu pentru păpădia reală: taraxacina (amară); vitaminele, mineralele și sterolii atât de necesari albinuțelor prin nectarul mult râvnit în momentul de față sunt o simplă amintire. Albinuțele, risipite în cine știe ce alte poienițe abia așteaptă să producă mierea spirituală, ba chiar și veninul, de altfel benefic pentru reumatism. Până una, alta, hai să nu mai strănutăm în buchetul de păpădii, deja cu sporii albi, nearătând nimic altceva decât cât de răciți suntem, sau... știm deja ce se va întâmpla.
Poate mai tăiem din minusurile alea... zic și eu...
Un eventual retur discromat, te va face cititorule: ”altfel”... să zicem pentru început ”bondar”:)
Mi-e dor de câteva figuri legendare pe aici...
Cu drag,
Babbba
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Domnule KV, total gresit. Nu v-am dispretuit nici macar o secunda. Probabil exista o diferenta de fus orar intre noi, simultan cu programul de somn. Odata cu cafeaua mea de dimineata va asigur inca o data ca n-am avut nicio intentie in sensul specificat de dvs. O sa va vizitez pagina cat de curand.
Eu va salut,
Babbba |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Ghejan la data de
2015-10-13 10:18:02 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Daca asa considerati dumneavoastra sa respectati un coleg de site, primiti, va rog, odata cu regretul ca am intrat in vorba cu dumneavoastra, dispretul meu cel mai profund fata de asemenea manifestari.
Nu va salut. |
|
|
|
Postat
de catre
sters sters la data de
2015-10-13 09:47:36 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Din tot ceea c e ati scris mai jos, domnule Ghejan, reiese un fapt: observatia mea nu vi s-a parut adevarata, ati comentat cu citat din dictionar, insistand sa spuneti ca "temporal" ar insemna "pentru o anumita perioada de timp", ceea ce este incorect. Cand aceeasi observatie v-a fost facuta de domnul Stefanescu, ati cedat, specificand chiar un respect excedentar, la adresa domniei sale, asadar, pe mine nu ma respectati nici macar atat incat sa-mi acceptati o observatie de bun simt. Nu-i bai, se poate inghiti, problema este alta: cum va permiteti sa fiti asa de transparent in nedelicatete? De ce considerati ca, avand calitatea de "consiteni" (frecventatori ai aceluiasi site, nota mea)ne putem dispretui, hartui, desconsidera? Nu am avut placerea sa va citesc niciun comentariu sub textele mele, asadar nu inteleg de unde va porneste desconsiderarea. KV |
|
|
|
Postat
de catre
sters sters la data de
2015-10-13 09:43:29 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Aici va contrazic domnule Stefanescu. Rating-ul agoniei fluctueaza, dar e de 4-8 ori mai mare si cateodata e la fel de subiectiv (tot din cauza administrarii. Eu iubesc Europeea, tocmai pentru adrenalina ei. Am considerat-o mereu un spatiu deschis... poate PREA deschis. In lumea muzicala, din care stiti ca fac parte, avem o vorba : "mai umbla un pic la equalizer":)), sau cand cineva se umfla in pene, apare inevitabil " nu mai lasi din gain nimic?":))) Expresii consacrate care spun totul. Va asigur ca niciuna nu v-a fost adresata. Va respect prea mult, sincer... |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Ghejan la data de
2015-10-12 22:25:25 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Temporar", da, e corect. Poate ca frazarea cea mai buna ar suna asa: "Abaterea de la agreement-ul site-ului să poată fi sancționata doar ca o masura temporara de suspendare, nu si prin scaderea nivelului". OK, asa?
"Ageement", de care ne ciocnim deja toata ziua, l-as lasa asa, il intelege toata lumea. E mai mult decat un regulament, o intelegere a regulamentului pe care ai acceptat-o (de care ai luat cunostinta si pe care o agreezi).
Restul raman usor discutabile, sa zicem "(mai la obiect:)" vis-a vis de stilul meu mai putin conformist de exprimare; (pot argumenta de ce am folosit "obiect" si nu "obiectiv": obiectivul ar rezuma (in context) intentia de principiu si ce s-ar dori sa fie, iar obiectul clar rezuma intentia de fond si ce-a iesit; sunt sigur ca ma intelegeti d.p.d.v. diplomatic la adresa site-ului. Judecata gramaticala va apartine... si nu neg coerenta ei. Oricum ar fi, cred eu, mesajul meu a fost transmis... nu zic neaparat ca si receptionat:)... aici am rezerve:), dar nu din partea dvs.
Cu stima, |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Ghejan la data de
2015-10-12 22:13:22 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
dupa 8 ani de literatura virtuala, mi-as permite totusi sa afirm ca europeea, cu toate metehnele ei, e infinit mai frecventabila decat alte spatii de acelasi gen. incercati sa postati un articol similar in agonia... |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2015-10-12 21:45:01 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
domnule Ghejan, cu mare drag, as zice ca acolo trebuie "temporar". inteleg ce vreti sa spuneti, dar printre sanctiuni nu s-a numarat niciodata banarea pacatosului (cu o singura celebra exceptie), asa ca ramane reducerea de nivel, care e TEMPORARA. in plus, formularea e tautologica, orice suspendare e temporara... definitiva e demisia, demiterea, plutonul de executie...
mai raman insa
- "putem admite atât ascendența, cât și declinul"? ati vrut sa spuneti cresterea, evolutia, etc
- "insertie dezinteres"
- agreement (regulament?)
- obiectul initial - poate "obiectivul"
si multe altele de acelasi gen.
trebuie sa fiti mai atent cu ceea ce se cheama proprietatea termenilor.
pe fond, ati atins cateva chestiuni sensibile.
|
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2015-10-12 21:14:54 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PS. Daca am scris o carte (publicata), din pura placere de a scrie si pe care v-o pot trimite cu mare placere daca doriti, asta nu inseamna ca ma consider scriitor. De altfel, mi-ar prinde bine orice critica obiectiva la adresa ei; am fost tot timpul adeptul "desteptul invata din experienta altuia".
Cu respect,
Babbba |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Ghejan la data de
2015-10-12 19:35:32 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
TEMPORÁL2, -Ă adj. care indică timpul, referitor la timp; care are loc în timp. ♦ propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție circumstanțială care arată timpul de desfășurare a acțiunii din regentă; conjuncție ~ă = conjuncție care introduce o temporală. (< fr. temporel) ,
dar daca suna prost, putem zice si "limitate, un timp de...", etc
Cred ca detaliul e irelevant pentru contextul in sine, desi ca sonoritate va dau dreptate, suna putin ciudat, mai ales daca stam cu mana la tample:)
La randul meu, de ce nu!,
Cu stima, |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Ghejan la data de
2015-10-12 19:27:36 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Stimate (de ce nu!) domn
Invatati temeinic limba romana! Este inadmisibil, pentru cineva care se considera scriitor, sa confunde sensul cuvintelor. "Temporal" nu are sensul potrivit in contextul in care il utilizati. Sper ca nu vi se pare ca v-as fi desconsiderat, prin interventia mea. |
|
|
|
Postat
de catre
sters sters la data de
2015-10-12 14:24:31 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Multumesc pentru lectura si semn domnule Hurmuzache.
Cu deosebit respect la randul meu. |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Ghejan la data de
2015-10-12 13:36:10 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Aveti atât de multă dreptate în tooate afirmațiile d-vs, încât orice comentariu în plus ar fi inutil.
Nu ne rămâne decât să sperăm că ,, Buchetul de păpădii" nu va rămâne fără ecou.
Stimă. |
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2015-10-11 00:43:28 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23957 |
|
|
Comentarii:
120078 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|