FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Anamneză
Text postat de Ioan Grigoras
"Lumina nu vine din lumină, ci din întuneric."
Mircea Eliade

- Am dezbătut atâtea teorii,
Mai simt în piept aripile secundei
Când mă temeam că tu n-o să mai vii
Și măsurând intensitatea undei

Seismice visam că ierni la rând,
Cu magnitudini mari, nebănuite,
Te așteptam pe plaja unui gând
S-aduci lumină-n viața mea, iubite.

Un demiurg infirm, malițios,
Premedita o mistică geneză
Și-n întuneric trist și anxios
Un înger derula o anamneză.

- Îmi amintesc parfumul tău vrăjit,
Și primii pași când alergam de mână,
De ziua când destinul s-a-nplinit,
Iar peste timp pecete-or să rămână

Ramuri de vers cu flori dintr-un poem
Pe notele unei povești eterne,
Am renunțat de mult la recviem
Și la sonete scrise prin taverne.

Iar dacă fac în minte un popas
Și descifrez un colț de anamneză
Constat că în clepsidră ne-a rămas
Eternitatea pentru exegeză.

Liliana Trif & Ioan Grigoraș
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  "Inaintea consoanelor p,b (virgulă) orice n devine m, se preda la clasa a doua.Poate-i greseala de tastare sau de indragostiti.:)"(cămila)

cînd dai lecții, aibi grijulică să nu te faci de maronică!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2014-12-11 19:30:14
         
 
  Domnule Recheșan, de iubit sau de femei nu te lași când vrei.. te lasă ele pe tine..
Dacă nu m-au lăsat, înseamnă că încă mai pot...scrie..
 
Postat de catre Ioan Grigoras la data de 2014-12-11 17:29:42
         
 
  Greșeala mea, Camila... ce pot să faci unui biet îndrăgostit?
Mulțumesc!
 
Postat de catre Ioan Grigoras la data de 2014-12-11 17:27:35
         
 
  lasă-i, Camilo, sunt la vîrsta subtilă și candidă a naivităților, cînd fac amor ca albinuțele cu floricelele, ce le mai trebuie și abecedar?!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2014-12-11 17:25:06
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  s-a-nplinit LT&IG

A implini-implinire

Inaintea consoanelor p,b orice n devine m, se preda la clasa a doua.Poate-i greseala de tastare sau de indragostiti.:)
 
Postat de catre Camila Petrescu la data de 2014-12-11 17:07:33
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23952
Comentarii: 120073
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE