|
|
|
|
|
|
|
|
|
... |
|
|
Text
postat de
alina hrisca |
|
|
Dacã aº vrea ca tu sã mã atingi aº fi imposibilul; dacã aº vrea ca mereu ochii mei unºi cu lacrimi uscate sã îngenuncheze primii în faþa eºecului aº fi posibilul; dacã aº vrea sã fiu aº timpul.
Acum, la cumpãna dintre douã iluzii deºarte, m-aº transforma în cupa din care tu sã sorbi suprema fericire, în agonia de dinaintea morþii din care tu sã te îmbeti de suferinþã, în bãtaia de inimã ºi suflarea pãcãtoasã care mã împuþineazã pe mine, timpul. Buzele îmi sunt inundate de dulceaþa cuvântului “iertare†ºi în locul unde Judecãtorul Suprem m-a condamnat la viaþã, în bisericã, îmi recit poezia sufletului. Câteva clipe nu mai respir, ºtiind cã binecuvântata-mi respiraþie ucide. Ucide timpul, ucide prezentul devenit acum trecut. “Vie ÃŽmpãrãþia Ta, facã-se voia Ta… â€. Voia Ta a fost ca omul sã fie un etern pãcãtos, un etern ucigaº. Copilul… copilul ºi pãcatul sunt ca ºinele de cale feratã, paraleli pentru eternitate, eternitate de o clipã cãci copilul trãieºte, respirã, omoarã. Adultul, cu capul împovãrat de gânduri solide ca nebunia trecãtoare, împovãrat de viaþã ºi totuºi dornic de a trãi, acest fugar între hotarul copilãriei ºi cel al bãtrâneþii, respirã, omoarã. Bãtrânul mãsoarã în paºi viaþa care i-a mai rãmas. La primul pas mediteazã, la al doilea mediteazã din nou iar pe al treilea nu-l mai face: se opreºte la graniþa dintre douã vieþi inexistente sã simta povara unei clipe, a clipei închiderii. Dacã din fiinþa bãtrânã, fântânã de amintiri, elimini copilul visãtor ºi adultul serios nu mai rãmâne decât o respiraþie obositã care ucide.
Moartea… viaþa… Dacã viaþa nu ar fi viaþa aº trãi! Ce uºor e sã ai suflet mare ºi puternic cand nu exiºti, ce uºor e sã fii când nu eºti! Dar tu ia viaþa din moarte, suferinþa din fericire, raiul din iad cãci pe acest pãmânt tu eºti moartea, suferinþa, iadul ºi mai presus de toate omul care este ucis de timp ºi care ucide timpul.
Timp- “ formã fundamentalã de existentã a materiei în continuã dezvoltare†. Sunt omul care nu simte emoþia, planta prin venele cãreia curge sânge, obiectul care simte, ºi pentru mine timpul existã. Eu, lumina amãruie din umbrã, melancolia luciditãþii, cuvântul dulce din tãcerea dureroasã, nu sunt ºi totuºi ºi pentru mine timpul existã.
Pentru o clipã mi-ai întors spatele. ÃŽn acea clipã m-am schimbat. Secundele mã schimbã. Minutele nu. Orele mã ºterg. ÃŽn prima secundã de viatã m-am obiºnuit cu ideea de “a fi†, în a doua am inþeles ce înseamnã “sã fii†iar în a treia secundã am acceptat “a nu mai fiâ€. Regret cã trebuie sã pãrãsesc lumea dintre cer si pãmânt. Mã despart de firul de iarbã care se înalþã zgomotos cãutând singurãtate, de fulgul de nea tremurând pe genunchiul unui cãrbune încins. Am fost sufletul pierdut obligat sã zboare, sunt sufletul rãscolit condamnat sã viseze, VOI FI… Mintea, mirosind a visare, lasã ultimele urme în lumea în care inima mea, acum mustind de regret, a batut. Nu mã pot gândi decât la întrebãrile rãmase fãrã rãspuns. Cum aº putea gãsi rãspunsurile când nu m-am gãsit pe mine? ªi cum m-aº putea gãsi pe mine când nu am gãsit lumea?! Dar am gãsit timpul. Sau timpul m-a gãsit pe mine. Ascunsã în amintirea unui oftat prelung, timpul nu m-a iertat. La începuturi am fost zãmislitã, în trecut am renãscut, acum alerg ca o nebunã cu viaþa în palmã ºi nu ºtiu ce sã-i fac, mã voi stinge sub propria-mi deºertãciune, mângâiatã de timp. Viaþa este un ceas mereu înainte. Pendula, izbitã de coºmarul efemerului, s-a oprit… ªi nu am decât o singurã dorinþã: sã spun adio timpului. Sã spun adio timpului care m-a ºters.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23972 |
|
|
Comentarii:
120095 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|